ÎCCJ, Decizia nr. 86/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1161 din 21 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins cererea de revizuire formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. împotriva Deciziei civile nr. 639/22.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2016.

Cererea de revizuire a fost formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu susținerea că încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 895 din 14 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. x/2015.

Instanța a reținut că nu există identitate de părți în litigiile în care au fost pronunțate hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuenților, astfel că nu se constată încălcarea autorității de lucru judecat în sensul art. 430 și art. 431 C. proc. civ.

2.1. Împotriva deciziei menționate la pct. 1 au declarat recurs revizuenții I., B., C., D., E., F., G., H., J., K., L., A., M., N. și O.

Printr-o primă critică, recurenții arată că, în dispozitivul deciziei atacate, este menționat, în calitate de revizuent, P. care nu a formulat cerere de revizuire.

Printr-o a doua critică, recurenții susțin că instanța în mod greșit a reținut că nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, fără a analiza considerentele celor două decizii pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, și nu a observat că părțile derivă din Dosarul nr. x/2016.

2.2. Împotriva deciziei menționate la pct. 1 au declarat recurs separat revizuenții D., E., F. și N., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se afirmă că Decizia nr. 639 din 22 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește sensul și natura juridică a dispozițiilor imperative ale art. 169 din C. muncii, precum și sub aspectul nesocotirii dispozițiilor imperative ale art. 632 și art. 638 C. proc. civ. și art. 258 alin. (2) din C. muncii. Arată recurenții că instanța a omis să facă referire la aceste dispoziții imperative pe care au fost întemeiate susținerile din cererea de revizuire, așa cum s-a reținut în partea introductivă a considerentelor.

În continuare, recurenții-revizuenți expun argumente prin care tind să demonstreze că Decizia nr. 639 din 22 martie 2017 a Curții de Apel Ploiești este contrară Deciziei nr. 895 din 14 aprilie 2016 a aceleiași instanțe, prin care a fost admisă acțiunea formulată într-o speță identică, în care pârâta SC Q. SA a fost obligată să restituie reclamanților sumele ce le-au fost reținute din salarii în baza Deciziilor nr. 19/2011 și nr. 27/2012 ale Curții de Conturi Prahova și s-a dispus și sistarea reținerilor din salariu.

Recursurile fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din 26 martie 2018, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., Completul de filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată pe fond la data de 23 aprilie 2018.

Conform art. 499 C. proc. civ., analizând criticile formulate de recurenții-revizuenți, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare, prin care se va răspunde sistematizat susținerilor din cele două recursuri.

În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursurile declarate împotriva hotărârii pronunțate de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În sensul ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune existența triplei identități: de cauză, de obiect și de părți, așa cum prevăd dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte constată că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuenților, nu există tripla identitate în privința părților.

Concluzia instanței de revizuire nu este combătută de susținerile recurenților în sensul că părțile din litigiile soluționate prin deciziile potențial potrivnice provin din Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Sub acest aspect, se constată că recurenții din prezentul litigiu sunt părți și au calitatea de pârâți în Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Prahova, secția I civilă.

De asemenea, recurenții din prezentul litigiu sunt părți, alături de alte persoane, în calitatea de reclamanți, și în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Astfel fiind, așa cum corect a reținut și instanța de revizuire, nu există identitate de părți în litigiile în care au fost pronunțate hotărârile vizate de cererea de revizuire.

Suplimentar, este de observat faptul că nu există nici identitate de cauză între cele două litigii în care au fost pronunțate hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuenților.

Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Prahova, secția I civilă are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de recurenții din prezenta cauză, împreună cu alte persoane, în contradictoriu cu pârâta SC Q. SA Ploiești, prin care se solicită obligarea pârâtei la restituirea sumelor ce au fost reținute abuziv prin poprire din salariul lunar și sistarea acestor popriri, în drept fiind invocate dispozițiile art. 169 alin. (2) din C. muncii, art. 194 C. proc. civ. și art. 149 din Contractul colectiv de muncă.

Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Prahova, secția I civilă are ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC Q. SA Ploiești în contradictoriu cu recurenții din prezenta cauză, în calitate de pârâți, prin care se solicită obligarea acestora la plata sumelor reprezentând rest de plată prime salariale acordate cu titlu necuvenit în perioada anilor 2009 - 2010, fiind invocate în drept dispozițiile art. 256 alin. (1) din C. muncii și art. 1341 alin. (1) și art. 1345 din C. civ.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține la rândul său că, în litigiile soluționate prin deciziile potențial potrivnice în opinia revizuenților, nu există tripla identitate cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., fiind diferite părțile și cauza în sensul celor expuse anterior.

Criticile din cele două recursuri referitoare la faptul că instanța de revizuire nu a analizat considerentele deciziilor potențial potrivnice în opinia revizuenților și modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 169 și art. 258 alin. (2) din C. muncii și art. 632 și art. 638 C. proc. civ. excedează cadrul procesual al cererii de revizuire, cale de atac de retractare în cadrul căreia se analizează admisibilitatea cererii și faptele pe care se întemeiază, nefiind permisă o examinare a legalității ori temeiniciei modului în care instanțele au soluționat o anumită problemă de drept cu scopul de a stabili care este soluția corectă.

Cu alte cuvinte, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate cu revizuire, ca un corolar al principiului res judicata specific hotărârilor judecătorești definitive, vizate de motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faptul că, în opinia revizuenților, aceeași problemă de drept a primit o dezlegare diferită în litigii similare, dar nu identice, în care părțile și calitatea acestora sunt diferite, nu atrage incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, așa cum corect a reținut instanța de revizuire, în al doilea litigiu părțile interesate, recurenții din prezenta cauză, nu au invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Referitor la critica privind greșita menționare în hotărârea recurată a calității de recurent a numitului P., se reține că aceasta poate fi remediată pe calea îndreptării erorilor din cuprinsul hotărârii, iar nu pe calea recursului.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul declarat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. și recursul declarat de D., E., F. și N. împotriva Deciziei nr. 1161 din 21 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV