ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2577 din 19 decembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2016, în baza art. 386 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 (comisă la data de 20 ianuarie 2009) și cea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 (comisă la data de 06 noiembrie 2015), cu aplicarea art. 38, art. 39 C. pen. În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu aplicarea art. 16 lit. f) C. proc.

pen., s-a dispus încetarea procesului penal în ceea ce privește comiterea infracțiunii prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 (la data de 20 ianuarie 2009) pentru care au fost trimiși în judecată inculpații A. și B. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) C. proc. pen., au fost achitați inculpații A. și B. în ceea ce privește comiterea infracțiunii prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 (la data de 06 noiembrie 2015). În baza art. 25 și 397 C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 și urm. C. civ. anterior, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către partea civilă C. și, în consecință, au fost obligați în solidar inculpații A. și B. la plata sumei de 800.000 euro către partea civilă.

În baza art. 275 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 276 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1800 RON către partea civilă C. cu titlul de cheltuieli judiciare efectuate de acesta.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a apreciat, într-o primă etapă, că se impune schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 (comisă la data de 20 ianuarie 2009) și infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 (comisă la data de 06 noiembrie 2015), cu aplicarea art. 38, art. 39 C. pen., întrucât nu poate fi vorba de o unicitate de rezoluție infracțională pentru două fapte comise la distanță mare de timp (din luna ianuarie 2009 până în luna noiembrie 2015 trecând 6 ani și 10 luni), neputându-se susține că o faptă ar fi fost comisă, după aproape 7 ani, în baza aceleiași rezoluții infracționale anterioare.

În acest sens, s-a arătat că intervalele prea mari de timp între fapte sunt de natură să conducă la caracterizarea acestora ca fiind infracțiuni distincte, astfel de distanțe între acțiunile sau inacțiunile identice afectând unicitatea rezoluției infracționale. În ceea ce privește fapta din 20 ianuarie 2009, instanța de fond a reținut că aceasta a fost comisă de către cei doi inculpați în dauna persoanei vătămate C., aceștia sustrăgând practic unicul activ al societății, complexul comercial, din patrimoniul acesteia, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare atestat notarial prin încheierea de autentificare nr. x din 20 ianuarie 2009. Obiectul contractului l-a reprezentat vânzarea de către S.C.

D. S.R.L., reprezentată de inculpații B. și A., în calitate de asociați și administratori, a celui mai important activ al societății, constând teren în suprafață totală de 19.900 m 2 ; cu imobil, către cumpărătoarea E. S.R.L. Arad, reprezentată de inculpatul B., în calitate de administrator. Deși prețul total de vânzare în sumă de 4.000.000 euro ar fi urmat să fie achitat integral la data de 19.01.2012, în baza facturii fiscale seria x nr. x/20.01.2009, instanța a apreciat ca fiind evidentă intenția de fraudare a persoanei vătămate dat fiind faptul că vânzătoarea, prin reprezentanții săi, "a renunțat", la data încheierii contractului, la înscrierea în cartea funciară a dreptului de ipotecă pentru prețul neîncasat, iar, din consultarea datelor de la registrul comerțului, a rezultat că S.C.

E. S.R.L. Arad (cumpărătoarea) are ca asociați pe suspectul F. (49%) și pe inculpații B. (1%) și A. (50%), ultimii doi îndeplinind și funcția de administratori. Mai mult, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad a fost înregistrată hotărârea nr. 1/20.01.2009 a Adunării Generale a Asociaților S.C. D. S.R.L., prin care părțile sociale ale acestei persoanei juridice, inclusiv cele deținute de persoana vătămată, au fost cesionate către martorii G. și H., inculpații A., B. și suspectul F. au fost revocați din funcția de administratori ai acestei societăți, fiind înlocuiți de martorul H. De asemenea, a fost modificat obiectul de activitate al societății și s-a schimbat sediul social al acesteia din jud. Arad, în mun.

București, precum și denumirea sa din "D." S.R.L. în "Q." S.R.L. Toate aceste elemente au condus prima instanță la concluzia că, prin acțiunile lor din anul 2009, cei doi inculpați au folosit, cu rea-credință, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, în folosul lor propriu și pentru a favoriza o altă societate în care au interese direct sau indirect, în sensul prevăzut de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990. Totuși instanța de fond a constatat că, în ceea ce privește infracțiunea comisă la 20 ianuarie 2009, a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, conform C. pen. din 1969, mai favorabil inculpaților prin interpretarea globală impusă de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 265/2014, în reglementarea anterioară Legii nr. 63/2012.

Astfel, potrivit legislației penale în vigoare la data de 20 ianuarie 2009, infracțiunea reglementată în prezent de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 era pedepsită la acel moment cu închisoarea de la 1 an la 3 ani (art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 la acel moment), iar art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969) coroborat cu art. 124 C. pen. (1969) (în reglementarea anterioară Legii nr. 63/2012) prevedea un termen al prescripției speciale al răspunderii penale de 7 ani și 6 luni. Or, acest termen s-a împlinit la data de 20 iulie 2016, deci cu aproximativ 5 luni anterior emiterii rechizitoriului în cauză. S-a arătat că, din punctul de vedere al legii penale mai favorabile, în condițiile în care una din faptele cu care a fost sesizată instanța a fost comisă anterior datei de 01 februarie 2014, iar alta după această dată, trebuie avute în vedere principiile care se desprind din deciziile instanței supreme nr. 21/2014 și nr. 7/2016.

Conform celei din urmă decizii, pentru fapta din 20 ianuarie 2009 trebuie identificată legea penală mai favorabilă luată individual, iar pentru cea din 06 noiembrie 2015 se aplică obligatoriu legea penală nouă și, dacă s-ar fi ajuns la condamnarea pentru ambele infracțiuni, ar fi fost obligatorie aplicarea prevederilor art. 38, art. 39 C. pen. Față de aceste considerente, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. f) C. proc. pen., instanța de fond a încetat procesul penal pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 (fapta din 20 ianuarie 2009) pentru care au fost trimiși în judecată inculpații A. și B. În ceea ce privește cea de-a doua acuzație, instanța de fond a reținut că organele de urmărire penală au susținut că, la data de 06.11.2015, inculpații ar fi înstrăinat cu rea credință imobilul ce a făcut parte anterior din patrimoniul S.C.

D. S.R.L. în folosul propriu al inculpaților A. și B. și în dauna asociatului C., prin sustragerea unicului activ al societății, complexul comercial, din patrimoniul acesteia, cu scopul de a împiedica luarea unor eventuale măsuri legale pentru recuperarea sumelor investite de către persoana vătămată. Astfel, s-a susținut că inculpații au decis vânzarea imobilului înscris în C.F. nr. x Arad, provenită prin conversia pe hârtie a C.F.

nr. x nedefinitivă Arad, constând din fabrica de mase plastice și terenul intravilan aferent în suprafață totală de 19.851 m 2 , în cote egale de câte 1/2 parte pentru fiecare, către cumpărătorii J. și K. cu prețul total de 4.755.060,28 RON, prin contractul de vânzare-cumpărare atestat prin încheierea de autentificare nr. 5444 din 06 noiembrie 2015. S-a mai reținut că, deși au fost emise facturile fiscale nr. x/06.11.2015, respectiv nr. 58/06.11.2015, în valoare totală de 2.377.530 RON fiecare, pentru cei doi cumpărători, plata prețului nu a fost făcută, fiind condiționată de radierea tuturor sarcinilor din C.F. notate sub B3 și B5, conform hotărârii nr. 1/2015 a Adunării Generale a Asociaților S.C.

E. S.R.L. Arad. Totodată, vânzătoarea, prin administratorul său inculpatul B., a renunțat la înscrierea dreptului de ipotecă în favoarea vânzătoarei. S-a observat că organele de urmărire penală au stabilit că cei doi cumpărători, J. și K., se află în relații de rudenie cu inculpații B. și A. Astfel, B. este ginerele numitei J., iar A. este ginerele numitului K. Fiind efectuate verificări cu privire la sursele de venit ale suspecților J. și K., împreună cu soția, din perioada 2010 - 2016, respectiv a disponibilităților financiare viitoare ale acestora de a efectua o eventuală plată, în viitor, pentru trecerea efectivă în posesia lor a imobilului în cauză, s-a constatat că ambii sunt pensionari, iar veniturile acestora din ultimii cinci ani sunt nesemnificative raportat la valoarea de cumpărare înscrisă în cele două facturi emise de S.C.

E. S.R.L. Arad la 06.11.2015. Instanța de fond a constatat că această a doua vânzare nu a mai putut fi făcută pentru a frauda interesele persoanei vătămate C. și ale S.C. D. S.R.L. pentru simplul motiv că imobilul ieșise din patrimoniul S.C. D. S.R.L. odată cu prima tranzacție semnată la 20 ianuarie 2009. Începând cu această dată bunul aparținea S.C. E. S.R.L. Arad, care nu are nici o legătură cu C. și S.C. D. S.R.L., astfel că tranzacția din anul 2015 nu a fost făcută cu intenția de a defavoriza pe vreunul dintre cei doi. Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. cu aplicarea art. 16 lit. b) C. proc.

pen., s-a dispus achitarea inculpaților A. și B. în ceea ce privește comiterea infracțiunii prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 (la data de 06 noiembrie 2015). S-a reținut că persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă solicitând obligarea în solidar a celor doi inculpați la plata sumei de 627.000 euro reprezentând creditări acordate de către acesta societății, obligarea în solidar a celor doi inculpați la plata sumei de 800.000 euro reprezentând 20% din valoarea imobilului înstrăinat, repunerea în situația anterioară și anularea contractelor de vânzare cumpărare încheiate la data de 20.01.2009, respectiv 06.11.2015. Acesta s-a mai constituit, ulterior, parte civilă și în numele societății S.C.

D. S.R.L., formulând aceleași solicitări. Acțiunea civilă a fost admisă în parte, doar pentru suma de 800.000 euro, apreciindu-se că răspunderea civilă delictuală este angajată în condițiile în care, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare atestat notarial prin încheierea de autentificare nr. x din 20 ianuarie 2009, cei doi inculpați au sustras practic unicul activ al societății în cadrul căreia partea civilă C. deținea 20% din părțile sociale. Obiectul contractului l-a constituit vânzarea de către S.C. D. S.R.L., reprezentată de inculpații B. și A., în calitate de asociați și administratori, a celui mai important activ al societății, constând în teren în suprafață totală de 19.900 m 2 cu imobil către cumpărătoarea S.C.

E. S.R.L. Arad, reprezentată de inculpatul B., în calitate de administrator. S-a apreciat că acest prejudiciu provocat părții civile trebuie acoperit conform prevederilor art. 998 și urm. C. civ. anterior, considerându-se că suma solicitată de către partea civilă C., în cuantum de 800.000 euro, este justificată, reprezentând 20% din valoarea totală a tranzacției, respectiv din 4.000.000 euro. Toate celelalte pretenții civile au fost apreciate neîntemeiate, arătându-se că suma de 627.000 euro, reprezentând creditări anterioare acordate societății S.C. D. S.R.L. de către partea civilă C., nu poate forma obiectul cauzei în raport cu dispozițiile art. 19 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora acțiunea civilă exercitată în procesul penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

Or, obiectul acțiunii penale cu care a fost sesizată instanța de judecată îl reprezintă doar activitatea celor doi inculpați care au sustras practic unicul activ al societății în cadrul căreia partea civilă C. deținea 20% din părțile sociale, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare atestat notarial prin încheierea de autentificare nr. x din 20 ianuarie 2009, producând, astfel, un prejudiciu care urma a fi acoperit prin obligarea celor doi inculpați, în solidar, la plata sumei de 800.000 euro. Pe de altă parte, s-a arătat că nu se poate dispune repunerea în situația anterioară comiterii infracțiunii deoarece formele reparației prejudiciului se pot materializa fie în natură (inclusiv prin repunerea în situația anterioară), fie prin echivalent, prin obligarea în solidar a celor doi inculpați la plata sumei de 800.000 euro recurgându-se la cea din urmă modalitate.

S-a mai arătat că art. 25 alin. (2) și (3) C. proc. pen. reglementează distinct cele două modalități de reparare a prejudiciului, iar cumulul acestora nu este posibil deoarece ar însemna ca partea civilă să se îmbogățească fără just temei prin repunerea în situația anterioară și, în același timp, achitarea prejudiciului provocat prin infracțiune. În plus, s-a dispus să se facă plata prin echivalent bănesc a prejudiciului provocat părții civile și nu repunerea în situația anterioară deoarece aceasta, în calitate de acționar minoritar al societății, deținea doar 20% din părțile sociale, pe când cei doi inculpați dețineau majoritatea părților sociale (direct și prin reprezentare), astfel că puteau decide asupra vânzării și fără acordul părții civile.

În concret, însă, prin vânzarea bunului în contul altei societăți unde cei doi inculpați erau acționari, fără plata sumei de achiziționare, s-a produs un prejudiciu părții civile C. care trebuie acoperit prin echivalent. Nici constituirea de parte civilă a lui C., în numele S.C. D. S.R.L., nu a putut fi admisă, acesta deținând doar 20% din părțile sociale ale societății, astfel încât nu se poate constitui parte civilă și în numele acesteia. În ceea ce privește solicitarea părții civile C. de obligare la plata sumelor de bani, în calitate de părți responsabile civilmente, a societății S.C. E. S.R.L., a lui K. și J., s-a arătat că aceasta trebuia făcută încă din cursul urmăririi penale în conformitate cu decizia nr. 257/2017 a Curții Constituționale.

S-a mai subliniat că acțiunea civilă în ceea ce privește fapta comisă la data de 20 ianuarie 2009 nu este prescrisă conform legii civile față de considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 586 din 2016. Împotriva sentinței penale nr. 2577 pronunțată la 19 decembrie 2017 de Judecătoria Arad în dosar nr. x/2016, au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, inculpații A. și B. și partea civilă C. Prin decizia penală nr. 366/A din 29 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, îndreptată prin încheierea cu același număr din 17 mai 2018, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 2577 din 19 decembrie 2017 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad și partea civilă C. împotriva aceleiași sentințe, care a fost desființată numai sub aspectul măsurii asigurătorii și, rejudecând în aceste limite, în temeiul art. 249 C. proc. pen., a fost menținută măsura sechestrului asigurator luată de unitatea de parchet menționată prin ordonanța din data de 13.07.2016 asupra imobilului identificat în CF nr. x Arad, teren intravilan în suprafață de 19.851 mp, situat în județul Arad, hotărârea atacată fiind menținută în rest. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la câte 200 RON fiecare cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel rămânând în sarcina acestuia, potrivit art. 275 alin. (3) C. proc.

pen. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că situația de fapt a fost bine stabilită de instanța de fond în baza unei analize coroborate și obiective a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul judecății. Astfel, s-a arătat că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că, prin actul adițional la actul constitutiv al S.C. D. S.R.L. din 22 martie 2005, persoana vătămată C. a fost cooptată în calitate de asociat de către inculpații B. și A., în cadrul societății participarea asociaților la beneficii și pierderi fiind următoarea: asociatul F. - 49%, asociatul A. - 30%, asociatul B. - 1%, iar asociatul C. - 20%. Societatea a avut ca obiect principal de activitate închirierea și subînchirierea bunurilor imobile proprii sau închiriate, asocierea având ca obiectiv dezvoltarea de către societate a centrului comercial cunoscut sub numele de "L.", situat mun.

Arad, înscris în C.F. nr. x Arad, nedefinitivă. Între anii 2007 - 2009, S.C. D. S.R.L. a realizat venituri din închirierea spațiilor comerciale aflate în incinta "L.", cel mai important activ al societății. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 ianuarie 2009, S.C. D. S.R.L., reprezentată de inculpații B. și A., în calitate de asociați și administratori, a vândut cumpărătoarei S.C. E. S.R.L. Arad, reprezentată de inculpatul B., în calitate de administrator, imobilul înscris în CF x nedefinitivă Arad, cu nr. top x, nr. cad.

x, de sub B1 și B9, compus din teren arabil în extravilan în suprafață totală de 19.900 mp, cu complex comercial situat pe teritoriul municipiului Arad, județul Arad, prețul vânzării, în sumă de 4.000.000 euro, urmând a fi achitat la data de 19.01.2012, în baza facturii fiscale seria x nr. x/20.01.2009, cu mențiunea că vânzătoarea a renunțat, prin reprezentanții săi, la data încheierii contractului, la înscrierea în C.F. a dreptului de ipotecă, a interdicțiilor aferente sau a privilegiului vânzătorului pentru prețul neîncasat. Din consultarea datelor de la registrul comerțului, în cursul urmăririi penale s-a constatat că S.C. E. S.R.L. Arad are ca asociați pe numitul F. (49%) și pe inculpații B. (1%) și A. (50%), cei doi inculpați îndeplinind și funcția de administratori.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 6 noiembrie 2015, S.C. E. S.R.L. Arad, reprezentată de inculpatul B., în calitate de administrator, a vândut în cote egale a câte 1/2 parte pentru fiecare, cumpărătorilor J., necăsătorită, și K., căsătorit cu M., imobilul înscris în CF x Arad, sub A1 cu nr. cadastral/nr. topografic x pentru teren și sub A1.1 cu nr. cadastral/nr.

topografic x pentru construcții de sub B1.2, dobândit prin cumpărare conform contractului de vânzare cumpărare nr. x/2009, constând în fabrică de mase plastice și terenul intravilan aferent în suprafață de 19.851 mp, situat în jud. Arad, cu prețul total de 4.755.060,28 RON (din care suma de 4.623.736 RON fără TVA reprezintă prețul total al construcției și suma de 105.906,68 RON, reprezintă prețul total al terenului), conform facturii fiscale nr. x/06.11.2015 pentru cumpărătoarea J. și facturii fiscale nr. x/06.11.2015 pentru cumpărătorul K. În cuprinsul contractului s-a menționat că prețul se va achita numai după radierea tuturor sarcinilor din B3 și B5 conform hotărârii nr. 1/2015, precizându-se că pentru suma neachitată vânzătoarea nu solicită întabularea în C.F.

a dreptului de ipotecă legală în favoarea acesteia. Cercetările penale efectuate au stabilit că cei doi cumpărători, J. și K., se află în relații de rudenie cu inculpații B. și A. Astfel, B. este ginerele numitei J., iar A. este ginerele numitului K. De asemenea, pentru a se stabili realitatea operațiunii de vânzare a imobilului au fost efectuate verificări cu privire la sursele de venit ale suspecților J. și K., cel din urmă împreună cu soția, din perioada 2010 - 2016, respectiv a disponibilităților financiare viitoare ale acestora de a efectua o eventuală plată, în viitor, pentru trecerea efectivă în posesia lor a imobilului în cauză, constatându-se că ambii sunt pensionari și că veniturile lor din ultimii cinci sunt nesemnificative raportat la valoarea de cumpărare înscrisă în cele două facturi emise de societatea S.C.

E. S.R.L. Arad la 06.11.2015. S-a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au fost trimiși în judecată inculpații A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a bunurilor sau creditului societății într-un scop contrar intereselor acesteia în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., constând în aceea că aceștia, în calitate de asociați și administratori ai S.C. D. S.R.L., au înstrăinat, cu rea credință, din patrimoniul societății mai sus menționate, imobilul înscris în CF x, cu suma de 4.000.000 euro în folosul lor propriu și pentru a favoriza o altă societate în care aveau interese directe, respectiv S.C.

E. S.R.L, la care inculpații au avut aceeași calitate de asociați și administratori la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, și, de asemenea, au înstrăinat, cu rea credință, același imobil suspecților J. și K., cu prețul de 4.775.060 RON, prin contractul nr. x din 06.11.2015, folosind același mod de operare, aceleași clauze contractuale și în baza aceleiași rezoluții infracționale, respectiv înstrăinarea cu rea credință a imobilului ce a făcut parte din patrimoniul S.C. D. S.R.L., în folosul propriu al inculpaților și în dauna asociatului C. Instanța de fond, în temeiul art. 386 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, dintr-o infracțiune în formă continuată prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în două infracțiuni prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, comise în concurs, una la data de 20.01.2009 și una la data de 06.11.2015, cu aplicarea art. 38, art. 39 C. pen. Sub aspectul încadrării juridice și a existenței faptei, Curtea a reținut că, din dispozițiile art. 35 alin. (1) C. pen., rezultă că infracțiunea continuată este formată dintr-o pluralitate de acte de executare unite între ele sub trei aspecte: unitate de subiect, unitate de hotărâre sau rezoluție infracțională și unitate de conținut al infracțiunii.

Referitor la condiția privind pluralitatea actelor de executare, acestea trebuie să fie săvârșite la intervale de timp, nici prea scurte, nici prea lungi, un timp mai îndelungat scurs între actele de executare conducând la caracterizarea lor ca infracțiuni distincte deoarece are loc o nouă hotărâre infracțională. Verificând îndeplinirea condițiilor de existență ale infracțiunii continuate, Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanță a reținut că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ, nefiind respectate cerințele referitoare la pluralitatea actelor de executare și unitatea de rezoluție infracțională. Sub acest aspect, s-a observat că prima faptă a fost comisă în data de 20.01.2009, iar următoarea în 06.11.2015, deci după un interval de aproape 7 ani, în care inculpații nu au mai săvârșit alte acte materiale.

S-a apreciat că intervalul de timp scurs între actele de executare este mult prea lung pentru a caracteriza fapta ca infracțiune continuată, reținându-se că, pentru săvârșirea actelor materiale din noiembrie 2015, inculpații au luat o nouă hotărâre infracțională, ceea ce conduce la caracterizarea faptelor ca infracțiuni distincte. Făcând trimitere la conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, Curtea a subliniat că elementul material al laturii obiective al acestei infracțiuni se realizează prin acțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății (adică abuzul de bunurile societății) într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu al autorului faptei ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

Abuzul de bunurile societății are în vedere actele de dispoziție ale autorului faptei (sustragerea, deturnarea bunurilor sau fondurilor societății prin vânzarea lor sau constituirea de garanții reale asupra lor, în interes propriu sau al altuia), dar și acte de administrare (utilizarea bunurilor societății - mobile sau imobile - în scop personal de către administrator, preluări din casieria societății în scopul unor cheltuieli personale, preluarea de către societate a cheltuielilor personale ale administratorilor). S-a reținut că, în speță, inculpații B. și A., în calitate de asociați și administratori ai S.C. D. S.R.L., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 ianuarie 2009, au vândut cumpărătoarei S.C.

E. S.R.L. Arad, reprezentată de inculpatul B., în calitate de administrator (la care erau asociați numitul F. - 49%- și inculpații B. -1%- și A. -50%-, cei doi inculpați îndeplinind și funcția de administratori), unicul activ al societății, compus din teren în suprafață totală de 19.900 mp, cu complex comercial. Deși prețul vânzării, în sumă de 4.000.000 euro, trebuia să fie achitat la data de 19.01.2012, în baza facturii fiscale seria x nr. x/20.01.2009, acesta nu a fost achitat, în contract menționându-se că vânzătoarea a renunțat, prin reprezentanții săi, la înscrierea în C.F. a dreptului de ipotecă, a interdicțiilor aferente sau a privilegiului vânzătorului pentru prețul neîncasat. Din acest aspect, a rezultat fără nici un dubiu, în opinia Curții, că inculpații au deturnat cel mai important bun al societății S.C.

D. S.R.L., prin vânzarea acestuia în interes propriu și în dauna persoanei vătămate, respectiv trecerea bunului (teren în suprafață de 19.900 mp, cu complex comercial) în patrimoniul S.C. E. S.R.L. Arad, la care tot ei erau asociați și administratori, fără ca cea din urmă societate să achite prețul, vânzătoarea renunțând prin reprezentanții săi, la data încheierii contractului, la înscrierea în C.F. a dreptului de ipotecă pentru prețul neîncasat.

Totodată, s-a constatat că, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad, a fost înregistrată hotărârea nr. 1/20.01.2009 a Adunării Generale a Asociaților D. S.R.L., prin care părțile sociale ale persoanei juridice, inclusiv cele deținute de persoana vătămată, au fost cesionate către martorii G. și H., inculpații A., B. și suspectul F. au fost revocați din funcția de administratori ai acestei societăți, fiind înlocuiți de martorul H. De asemenea, s-a modificat obiectul de activitate al societății, s-a schimbat sediul social al societății din jud. Arad, în mun. București, precum și denumirea societății comerciale din "D." S.R.L. în "Q." S.R.L.

Aceste elemente au condus Curtea la concluzia că, prin acțiunile lor din anul 2009, cei doi inculpați au folosit cu rea-credință, respectiv au deturnat prin vânzare bunurile societății, în folosul lor propriu și pentru a favoriza o altă societate în care aveau interese direct sau indirect, în sensul prevăzut de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990. În concluzie, s-a apreciat că fapta inculpaților A. și B., care, în calitate de asociați și administratori ai S.C. D. S.R.L., la data de 20.01.2009, au înstrăinat, cu rea credință, din patrimoniul societății, imobilul - teren în suprafață de 19.900 mp cu complex comercial - înscris în CF x, cu suma de 4.000.000 euro, în folosul lor propriu și pentru a favoriza o altă societate în care au avut interese directe, respectiv S.C.

E. S.R.L, la care au avut calitatea de asociați și administratori la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, și în dauna persoanei vătămate C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990. Cu privire la această faptă, Curtea a arătat că, în mod corect, a reținut instanța de fond că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale. Astfel, la momentul săvârșirii faptei, infracțiunea prevăzută art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, (reglementată la momentul pronunțării deciziei de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990), era pedepsită cu închisoare de la 1 an la 3 ani. Întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen.

(1969) coroborat cu art. 124 C. pen. (1969), termenul de prescripție specială al răspunderii penale pentru această faptă este de 7 ani și 6 luni, care s-a împlinit la data de 20 iulie 2016, deci cu aproximativ 5 luni anterior emiterii rechizitoriului, s-a apreciat că, în mod judicios judecătoria a dispus, în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal în ceea ce privește fapta pentru care au fost trimiși în judecată cei doi inculpați, săvârșită la 20 ianuarie 2009. Cu privire la fapta din 06.11.2015, Curtea a constatat că, prin rechizitoriu s-a reținut că, la data menționată, inculpații ar fi înstrăinat cu rea credință imobilul ce a făcut parte anterior din patrimoniul S.C.

D. S.R.L. în folosul propriu al inculpaților A. și B. și în dauna asociatului C., prin sustragerea unicului activ al societății, complexul comercial, din patrimoniul acesteia, cu scopul de a împiedica luarea unor eventuale măsuri legale pentru recuperarea sumelor investite de către persoana vătămată. Astfel, s-a susținut că inculpații au decis vânzarea imobilului înscris în C.F. nr. x Arad, provenită prin conversia pe hârtie a C.F.

nr. x nedefinitivă, Arad, constând din fabrica de mase plastice și terenul intravilan aferent în suprafață totală de 19.851 m 2 , în cote egale de câte 1/2 parte pentru fiecare, către cumpărătorii J. și K. cu prețul total de 4.755.060,28 RON, prin contractul de vânzare-cumpărare atestat prin încheierea de autentificare nr. 5444 din 06 noiembrie 2015. Deși au fost emise facturile fiscale nr. x/06.11.2015, respectiv nr. 58/06.11.2015, în valoare totală de 2.377.530 RON fiecare, pentru cei doi cumpărători, plata prețului nu a fost făcută, aceasta fiind condiționată de radierea tuturor sarcinilor din C.F. notate sub B3 și B5, conform hotărârii nr. 1/2015 a Adunării Generale a Asociaților E. S.R.L.

Arad. Totodată vânzătoarea, prin administratorul său inculpatul B., a renunțat la înscrierea dreptului de ipotecă în favoarea vânzătoarei. S-a mai arătat că, în cursul urmăririi penale, s-a stabilit că cei doi cumpărători, J. și K., se află în relații de rudenie cu inculpații B. și A., iar, în urma verificării surselor de venit ale cumpărătorilor din perioada 2010 - 2016, respectiv a disponibilităților financiare viitoare ale acestora de a efectua o eventuală plată, în viitor, pentru trecerea efectivă în posesia lor a imobilului în cauză, s-a constatat că ambii sunt pensionari, veniturile lor din ultimii cinci ani fiind nesemnificative raportat la valoarea de cumpărare înscrisă în cele două facturi emise de S.C.

E. S.R.L. Arad la 06.11.2015. Instanța de apel a apreciat că, în mod corect, judecătoria a reținut că vânzarea nu a mai putut fi făcută pentru a frauda interesele persoanei vătămate C. și ale S.C. D. S.R.L., întrucât imobilul ieșise deja din patrimoniul S.C. D. S.R.L. odată cu prima tranzacție semnată la 20 ianuarie 2009, moment din care bunul a aparținut S.C. E. S.R.L. Arad, care nu are nici o legătură cu partea civilă ori cu prima societate, astfel că tranzacția din anul 2015 nu a fost făcută cu intenția de a le defavoriza pe acestea. Ca urmare, s-a considerat că, în mod corect, instanța de fond, în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a dispus achitarea celor doi inculpați pentru comiterea, la data de 06 noiembrie 2015, a infracțiunii prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Având în vedere aprecierile că fapta din 20.01.2009 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, iar cea din data de 06.11.2015, în modalitatea reținută, nu este prevăzută de legea penală, Curtea a considerat nefondate criticile inculpaților referitoare la inexistența faptei ori lipsa vinovăției. În ceea ce privește apelul părții civile C. vizând latura civilă, Curtea, având în vedere dispozițiile art. 79 și art. 84 C. proc. pen., a arătat că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 272 din Legea nr. 31/1990, în doctrină s-a stabilit că are calitatea de persoană vătămată a infracțiunii aparține, în principal, societatea prejudiciată prin activitatea făptuitorului, însă nu este exclus ca o astfel de calitate să o aibă și creditorii, acționarii sau asociații care au fost lezați prin comiterea infracțiunii.

S-a arătat că, în speță, numitul C. are calitatea de persoană vătămată prin fapta comisă la data de 20.01.2009, inculpații sustrăgând practic unicul activ al societății în cadrul căreia primul deținea 20% din părțile sociale în calitate de asociat la S.C. D. S.R.L. În raport cu aceste aspecte, s-a apreciat că, în mod corect, instanța de fond a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă doar pentru suma de 800.000 euro, reprezentând 20% din valoarea imobilului înstrăinat prin contractul de vânzare cumpărare din data de 20.01.2009, numai cu privire la aceasta fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998, art. 999 C. civ. anterior, în vigoare la data comiterii infracțiunii, celelalte pretenții fiind neîntemeiate.

În legătură cu susținerea inculpaților că, potrivit art. 25 alin. (5) C. proc. pen., în caz de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, instanța trebuia să lase nesoluționată acțiunea civilă, Curtea a apreciat-o neîntemeiată, sens în care a făcut trimitere la cele statuate prin decizia nr. 586/2016 a Curții Constituționale, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2014, și s-a constatat că dispozițiile mai sus menționate, cu referire la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., sunt neconstituționale în ceea ce privește lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Raportându-se la dispozițiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a apreciat că, chiar dacă până în prezent nu s-a intervenit legislativ pentru modificarea art. 25 alin. (5) C. proc. pen., în acord cu decizia nr. 586/2016 a Curții Constituționale, aceste dispoziții, vizând lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală, în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, și-au încetat efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale. Susținerile inculpaților în sensul că partea civilă nu ar avea dreptul la cota de 20% din valoarea imobilului întrucât aceste pretenții ar putea fi formulate doar în situația retragerii sau excluderii sale din societate, precum și că imobilul se află în patrimoniul societății S.C.

D. S.R.L., nu au fost primite de instanța de apel, care a arătat că imobilul - teren în suprafață de 19.900 mp, cu complex comercial - a ieșit din patrimoniul S.C. D. S.R.L. potrivit contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din data de 20.01.2009, prin care inculpații au deturnat cel mai important bun al societății, prin vânzarea lui în interesul lor propriu (altei societăți la care tot ei erau asociați și administratori), cauzând asociatului C. un prejudiciu care trebuie reparat, cuantificarea prejudiciului la 800.000 euro fiind justificată având în vedere că valoarea tranzacției a fost de 4.000.000 euro, iar suma de 800.000 euro reprezintă 20% din suma totală. Despre această valoare se va ține seama ulterior în raporturile dintre partea civilă și inculpați.

Întrucât, prin ordonanța din data de 13.07.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului identificat în CF nr. x Arad, teren intravilan în suprafață de 19.851 mp, situat în județul Arad, iar, în cauză, a fost admisă în parte acțiunea civilă, Curtea a apreciat că, raportat la dispozițiile art. 404 C. proc. pen., instanța de fond trebuia să se pronunțe și asupra menținerii măsurii asigurătorii luată de procuror. Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație, în termen legal, inculpații A. și B. și partea civilă S.C. D. S.R.L., prin apărători aleși, avocați N. și O., și partea civilă C., prin avocat ales P. În cererea formulată, inculpații A. și B. și partea civilă S.C.

D. S.R.L. au criticat soluția pronunțată atât din punctul de vedere al laturii penale, cât și al celei civile, invocând cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7, 8 și 12 C. proc. pen., precum și dispozițiile alin. (2) ale aceluiași text de lege. Sub aspectul laturii penale, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cele trei părți au arătat că soluția de încetare a procesului penal întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pronunțată în privința faptei prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 săvârșită la 20 ianuarie 2009, este nelegală raportat la temeiul de drept avut în vedere și nu reflectă o justă apreciere a situației de fapt, soluția corectă în cazul ambelor infracțiuni fiind achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. și doar în subsidiar în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. După ce, în prealabil, au criticat hotărârea din apel sub aspectul nemotivării, recurenții au subliniat că, pentru fapta în privința căreia s-a reținut intervenirea prescripției (din 20.01.2009), instanța a apreciat totuși vinovăția inculpaților, această soluție fiind nelegală întrucât, prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data menționată, aceștia nu au săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990. În acest sens, făcându-se trimitere la doctrină și la înscrisurile atașate la dosar, s-a arătat că actul de înstrăinare nu se încadrează în verbum regens al infracțiunii, care utilizează noțiunea de "folosire" ca unul dintre cele trei atribute ale dreptului de proprietate, și nu a fost realizat cu rea credință, ci inculpații au fost îndrituiți, în prealabil, inclusiv de asociatul C., prin semnarea actului constitutiv al societății.

Ca urmare, fapta săvârșită de inculpați, de a înstrăina, în calitate de administratori și în conformitate cu prevederile actului constitutiv al S.C. D. S.R.L., un imobil existent în patrimoniul acesteia nu este infracțiune, nefiind prevăzută de legea penală. Invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. și formulând aceeași solicitare de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și, în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., cei trei recurenți au arătat, pe lângă argumentele anterior expuse, că, din documentele dosarului, rezultă că, prin vânzarea imobilului aparținând S.C. D. S.R.L. către S.C.

E., nu s-a urmărit fraudarea intereselor părții civile C. ori a societății, ci salvarea bunului de la executare silită, societatea cumpărătoare garantând achitarea tuturor datoriilor bugetare și a celorlalte cheltuieli de administrare, acțiunea de înstrăinare fiind, astfel, o măsură economică, adoptată, potrivit normei statutare, în exercitarea calității de administratori. În ceea ce privește latura civilă, fără a se indica un caz de casare, s-a arătat că hotărârea este nelegală din perspectiva reținerii eronate a calității de parte civilă a numitului C., în condițiile în care atât literatura, cât și jurisprudența în materie au stabilit că, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 272 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, această calitate o poate deține doar societatea, a aplicării greșite a dispozițiilor deciziei Curții Constituționale nr. 586/2016, care a stabilit neconstituționalitatea dispozițiilor art. 25 alin. (5) C. proc.

pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în ceea ce privește lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală în cazul încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției, subliniindu-se că instanța trebuia să facă aplicarea principiului legii penală mai favorabile, respectiv a prevederilor art. 25 C. proc. pen. în forma anterioară intervenției instanței de contencios constituțional, care erau în vigoare la data emiterii rechizitoriului, precum și sub aspectul obligării inculpaților la plata sumei de 800.000 euro cu titlu de pretenții civile către C., ca reprezentând "contravaloarea procentului de 20% din capitalul social pe care acesta îl deține la S.C.

D. S.R.L.", în lipsa unor evaluări efectuate de către experți autorizați a activului și pasivului societății ori a altor probe care să dovedească întinderea pretențiilor. Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. a fost invocat în legătură cu dispoziția din decizia penală atacată de menținere, în temeiul art. 249 C. proc. pen., a măsurii sechestrului asigurător luat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad prin ordonanța din 13 iulie 2016 asupra imobilului, teren intravilan în suprafață de 19.851 mp, identificat în CF x Arad, arătându-se, pe de o parte, că partea civilă nu a formulat o asemenea solicitare, iar, pe de altă parte, că aceasta putea fi luată doar în măsura în care urma a se dispune confiscarea specială ori cea extinsă, ceea ce nu este cazul în speță.

Printr-o cerere separată formulată la aceeași dată, prin apărător ales, inculpații A. și B. și partea civilă S.C. D. S.R.L. au solicitat, în temeiul art. 441 C. proc. pen., suspendarea executării deciziei penale atacate, arătând că executarea silită a inculpaților pentru suma de 800.000 euro ar atrage, după sine, insolvabilitatea acestora, făcând imposibilă întoarcerea executării. Prin cererea de recurs în casație, partea civilă C. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc.

pen., apreciind că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției pentru fapta comisă la data de 20.01.2009, având în vedere că, în condițiile în care rezoluția infracțională a fost unică, fiind luată la momentul agravării conflictului dintre asociați, respectiva faptă este doar un act material al infracțiunii continuate prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, iar nu o infracțiune unică distinctă de cea săvârșită la 06.11.2005. Ca urmare, a considerat că schimbarea de încadrare juridică operată de prima instanță este nefondată, impunându-se condamnarea inculpaților pentru comiterea infracțiunii de folosire a bunului societății contrar intereselor acesteia, în formă continuată, a cărei existență a fost probată de actele dosarului, fapta având două acte de executare realizate la 20.01.2009 și la 06.11.2015, pentru care nu se poate reține intervenirea prescripției.

Sub aspectul laturii civile, s-a solicitat repunerea în situația anterioară comiterii infracțiunii, fie prin echivalent bănesc, în care să fie cuprinsă întreaga pretenție formulată (respectiv atât suma de 627.000 euro, constând în creditări ale societății, cât și cea de 800.000 euro, reprezentând contravaloarea a 20% din imobilul aparținând S.C. D. S.R.L.), fie, în subsidiar, prin anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. x/20.01.2009 și nr. x/06.11.2015. Prin încheierea din 13 septembrie 2018, pronunțată în cauză de Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 366/A din 29 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, iar, în baza art. 441 C. proc.

pen., s-a respins cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de aceiași recurenți, cauza fiind trimisă Completului nr. 4, în vederea judecării recursului în casație. Prin aceeași încheiere, în baza art. 440 C. proc. pen., au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de părțile civile S.C. D. S.R.L. și C. împotriva aceleiași decizii penale, acestea fiind obligate, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța în acest sens, Înalta Curte a apreciat că recursurile în casație promovate de inculpații A. și B. îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc.

pen. doar în ceea ce privește criticile circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în legătură cu greșita încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției pentru infracțiunea săvârșită la 20 ianuarie 2009, neputând fi invocat cazul prevăzut de pct. 7 al textului de lege, cu aceleași argumente, atâta timp cât, în cauză, nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare a celor doi inculpați. Totodată, s-a constatat că, în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nu există o corespondență între motivele de fapt invocate și ipoteza avută în vedere de legiuitor la reglementarea acestuia, precum și că argumentele vizând latura civilă nu au fost circumscrise vreunuia din cazurile enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc.

pen. Cererea de suspendare a executării hotărârii atacate formulată de recurenții inculpați A. și B. a fost apreciată ca nefondată, având în vedere prevederile ce reglementează executarea dispozițiilor civile din hotărârile penale și împrejurarea că nu au fost identificate, din oficiu, aspecte care să justifice o asemenea măsură procesuală. Deopotrivă, s-a reținut că prevederile art. 436 alin. (6) C. proc. pen. nu recunosc părții civile S.C. D. S.R.L. dreptul de a formula recurs în casație, având în vedere că aceasta nu a declarat apel în cauză, iar căile ordinare de atac promovate de inculpați au fost respinse, arătându-se, în plus, că modificarea soluției, exclusiv pe latură civilă, în apelurile Parchetului și părții civile C. îi este favorabilă.

S-a mai reținut că, deși cererea de recurs în casație a fost formulată de cei doi inculpați și partea civilă S.C. D. S.R.L., prin același apărător, niciunul din motivele de recurs nu vizează situația acestei din urmă părți, ci doar a acuzaților, iar cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. a fost invocat în legătură cu imobilul aparținând unor terțe persoane, J. și K. În ceea ce privește cererea de recurs în casație formulată de partea civilă C., s-a reținut că aceasta nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât, deși recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc.

pen., criticile formulate (în sensul că, în mod greșit, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate prin rechizitoriu și încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției pentru fapta din 20.01.2009, în condițiile în care, în raport cu rezoluția infracțională unică, dovedită de probatoriul administrat în cauză, aceasta constituie un act material al infracțiunii continuate, iar nu o infracțiune distinctă de cea comisă la 06.11.2015), vizează, în realitate, greșita încadrare juridică a faptelor deduse judecății și, implicit, modalitatea în care au fost analizate probele, deci nu soluția de încetare a procesului penal, fiind vorba de aspecte de fapt care, potrivit art. 433 și urm. C. proc.

pen., nu pot fi analizate prin intermediul acestei căi extraordinare de atac și a cazului invocat. Cu titlu preliminar, Înalta Curte arată că examinarea cauzei în recurs în casație, în etapa prevăzută de art. 445 și urm. C. proc. pen., are o dublă limitare determinată, pe de o parte, de dispozițiile art. 433 C. proc. pen., în conformitate cu care pe această cale se pot îndrepta doar erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, de motivele de fapt și de drept care au făcut obiectul verificării instanței în etapa admisibilității în principiu, reglementată de art. 440 C. proc. pen.

Așadar, verificarea legalității hotărârii atacate se va face de către Înalta Curte în conformitate cu dispozițiile art. 447 C. proc. pen., urmând a fi avute în vedere doar criticile circumscrise, prin cererea scrisă, cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. în privința cărora a fost admisă în principiu calea extraordinară de atac. Examinând în aceste limite recursurile în casație formulate de inculpații A. și B. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 442 - 444 C. proc. pen., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc.

pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța verifică exclusiv legalitatea deciziei. Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care