ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 499/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 499/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2018, la data de 12.12.2018, petentul BEJA B. și C., prin executor judecătoresc B., a solicitat, pentru creditoarea D. S.A., încuviințarea executării silite imobiliare asupra imobilului teren și construcții situat în județul Gorj.
Prin Sentința nr. 12872 din 19 decembrie 2018 Judecătoria Sector 2 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, raportat la locul imobilului urmărit.
Prin Sentința nr. 381 din 25 ianuarie 2019 Judecătoria Târgu Jiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Târgu Jiu a reținut că executorul judecătoresc a indicat sediul debitoarei în București, str. x, Complex E., situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București, pentru următoarele argumente:
Obiectul cererii deduse judecății îl constituie acțiunea prin care creditoarea D. S.A., prin BEJA B. și C., prin executor judecătoresc B., a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea F. S.R.L., încuviințarea executării silite imobiliare asupra imobilului teren și construcții situat în județul Gorj.
Se constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., în ce privește domiciliul/sediul debitorului.
Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
Prin cererea introductivă de instanță a fost indicat sediul debitoarei F. S.R.L. în București, str. x, Complex E.
Potrivit dispozițiilor art. 819 alin. (1) C. proc. civ. (în virtutea cărora instanța inițial învestită a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu), "Urmărirea silită imobiliară este de competența executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află imobilul aparținând debitorului sau unei terțe persoane, dacă se urmărește un imobil ipotecat ajuns în mâinile acesteia", iar potrivit alin. (2) "Dacă se urmăresc mai multe imobile aflate în circumscripția aceleiași curți de apel, competența aparține oricăruia dintre executorii judecătorești care funcționează în această circumscripție, la alegerea creditorului".
Textul legal reglementează competența executorului judecătoresc, iar nu competența instanței de executare.
Potrivit art. 820 C. proc. civ. "Executorul judecătoresc va comunica o copie de pe încheierea de încuviințare a executării silite prevăzute de art. 666 atât debitorului, cât și terțului dobânditor, însoțită, în ambele cazuri, de titlul executoriu în copie certificată de executor pentru conformitate cu originalul și de somație, punându-li-se în vedere ca în termen de 15 zile de la primirea acesteia să plătească întreaga datorie, inclusiv dobânzile și cheltuielile de executare."
Instanța de executare la care face referire art. 666 este cea care se determină conform art. 651, adică luându-se în considerare sediul debitoarei.
Întrucât sediul debitoarei F. S.R.L. se află în București, str. x, Complex E., adresă aflată în raza teritorială a Judecătoriei Sector 2 București, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2019.
Procesat de GGC - NN