ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 854/2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 ianuarie 2020, pe rolul Judecătoriei Galați, secția civilă, sub nr. x/2020, petentul BEJ A. a solicitat încuviințarea executării silite a obligațiilor cuprinse în titlul executoriu reprezentat de încheierea nr. 678 din 18 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Galați, secția civilă, în dosarul nr. x/2015, și de decizia civilă nr. 189/2018 din 29 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, la cererea creditoarei B. împotriva debitorilor C., D. S.A. și E. S.A..

Prin sentința civilă nr. 203 din data de 19 februarie 2020, Judecătoria Galați, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de BEJ A. în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ. reprezintă norme de competență teritorială de ordine publică, cu caracter absolut, iar competența teritorială exclusivă aparține instanței în a cărei circumscripție se află domiciliul sau sediul debitorului, iar, în cauză, sediul unuia dintre debitorii persoane juridice este în București, str. x A.

Conchizând, această instanță a reținut că cererea a fost înaintă spre soluționare Judecătoriei Galați, însă niciunul dintre debitori nu are sediul în circumscripția acestei instanțe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 853 din 13 aprilie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul BEJ A., în favoarea Judecătoriei Galați; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În motivare, această instanță a reținut că debitoarea C. are sediul în Olanda, debitoarea E. S.A. are sediul în Grecia, ambele fiind persoane juridice străine, iar debitoarea D. S.A. a avut ultimul sediu în București, însă, nu mai are personalitate juridică, întrucât la data de 31 decembrie 2018 a fost radiată din Registrul Comerțului, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului la solicitarea instanței.

A mai reținut instanța că, în cauză, cererea de executare silită a fost îndreptată împotriva a trei debitoare, două având calitatea de intimate în hotărârile judecătorești invocate drept titluri executorii în baza cărora a fost solicitată executarea silită, anume debitoarele C. și D. S.A., iar a treia, respectiv E. S.A. a fost indicată în calitate de cesionar al creanțelor de la D. S.A.

Întrucât cele trei debitoare au sedii diferite, instanța a reținut că în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., competența, ca instanță de executare, revine atât Judecătoriei Galați, în a cărei circumscripție se află domiciliul creditoarei, în raport de împrejurarea că debitoarele C. și E. S.A. nu au sediul în țară, cât și Judecătoriei Sectorului 2 București, în a cărei circumscripție s-a aflat sediul debitoarei D. S.A.

Instanța a constatat că, în absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere caracterul asemănător al ipotezei reglementate de textul de lege cu speța de față, dispozițiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, text ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți.

S-a mai reținut că se aplică, prin analogie și prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente; împrejurarea că două dintre debitoare nu au sediul în țară nu are relevanță pentru existența acestui caz de competență alternativă, întrucât legiuitorul nu a prevăzut că în ipoteza în care dintre mai mulți debitori unul nu are sediul în țară, este competentă instanța de executare de la sediul debitorului din țară, ceea ce înseamnă că în cazul unei situații cum este cea de față, fiind două debitoare ce nu au sediul în țară, pentru acestea, competența aparține instanței de executare de la domiciliul creditoarei, așa încât există un caz de competență alternativă.

Concluzionând, această instanță a reținut că prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Galați, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 666 C. proc. civ., executorul judecătoresc a ales între cele două instanțe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul creditoarei; în subsidiar, a reținut că, în situația în care cererea ar fi fost adresată întâi Judecătoriei Sectorului 2 București, această instanță nu ar fi fost competentă prin prisma aplicării art. 112 alin. (2) C. proc. civ., întrucât debitoarea D. S.A. nu mai este în ființă.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, secția civilă, la data de 28 ianuarie 2020, petentul BEJ A. a solicitat, la cererea creditoarei B., încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de încheierea nr. 678 din 18 noiembrie 2016, pronunțată de Judecătoria Galați, secția civilă, în dosarul nr. x/2015, și de decizia civilă nr. 189/2018 din 29 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, împotriva debitorilor C., D. S.A. și E. S.A..

Potrivit dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în maxim 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita instanței de executare încuvințarea executării silite.

În conformitate cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ.:

"Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Textul legal evocat instituie o competență în care prioritatea este acordată succesiv instanței în circumscripția căreia se regăsește sediul/domiciliul debitorului, al creditorului, iar, în ultimul rând, instanței în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.

În ceea ce privește norma legală care a determinat ivirea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că ambele instanțe au reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., însă Judecătoria Galați s-a raportat la ultimul sediu al debitorului D. S.A., care a fost în București, iar Judecătoria Sectorului 2 s-a raportat la domiciliul creditoarei, având în vedere că debitoarele C. și E. S.A. nu au sediul în țară, iar debitoarea D. S.A. nu mai este în ființă.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte reține că cererea de executare silită a fost îndreptată împotriva a trei debitoare, respectiv C., cu sediul în Olanda, D. S.A., cu ultimul sediu în București, și E. S.A., cu sediul în Grecia; primele două debitoare au avut calitatea de intimate în hotărârile judecătorești invocate drept titluri executorii în baza cărora a fost solicitată executarea silită, iar cea de-a treia debitoare - E. S.A. a fost indicată în calitate de cesionar al creanțelor de la D. S.A., potrivit contractului de cesiune la care se face referire la dosarul Judecătoriei Galați.

Potrivit informațiilor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, debitoarea D. S.A., cu ultimul sediu în București, nu mai este în ființă, întrucât a fost radiată din Registrul Comerțului începând cu data de 31 decembrie 2018, prin urmare la momentul formulării cererii de executare silită, respectiv la data de 28 ianuarie 2020, această societate nu mai avea personalitate juridică.

În cauză, instanțele aflate în conflict nu au pus în discuție lipsa capacității procesuale de folosință a debitoarei D. S.A., astfel că Înalta Curte va analiza cererea în limitele învestirii și constată că s-a solicitat încuviințarea silită în contradictoriu cu trei debitori, dintre care doi debitori au sediul în străinătate, iar un debitor nu mai are capacitate de folosință.

În aceste condiții, cum sediul debitorilor împotriva cărora urmează să se efectueze executarea silită, nu se află în România, respectând ordinea instituită de către dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a pricinii revine instanței în a cărei circumscripție se găsește domiciliul creditoarei B., și anume Judecătoriei Galați, având în vedere că aceasta este domiciliată în județ Galați.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare cererii de chemare în judecată formulate de petentul BEJ A., în contradictoriu cu creditoarea B. și debitorii C., D. S.A. și E. S.A., având ca obiect "încuviintare executare silită", în favoarea Judecătoriei Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de petentul BEJ A., în contradictoriu cu creditoarea B. și debitorii C., D. S.A. și E. S.A., având ca obiect "încuviintare executare silită", în favoarea Judecătoriei Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 mai 2020.