ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4024/2018

HOTĂRÂRE
20.11.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4024/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1790/F/20.11.2017, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, s-a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; s-a constatat că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 16.03.1976 - 01.04.2001, în funcția de subinginer în cadrul fostelor C., D., S.C. E. S.A. Ialomița, S.C. F. S.A. Ialomița, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100% din timpul efectiv lucrat.

Prin Decizia civilă nr. 984/02.03.2018 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de apelanta S.C. B. S.R.L împotriva Sentinței civile nr. 1790/20.11.2017 a Tribunalului Ialomița, secția civilă. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

La data de 26.04.2018, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile 984/02.03.2018, pronunțate de aceeași instanță.

Prin Decizia nr. 2641 din 12 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 984/02.03.2018 a aceleiași instanțe.

Împotriva Deciziei nr. 2641 din 12 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs contestatorul A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluția din data de 01 octombrie 2018, a luat act de raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului prevăzut de art. 493 din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia pentru ca părțile să poată formula un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicarea lui, în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, la data de 01 octombrie 2018, s-a reținut faptul că s-a declarat o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești care nu este supusă recursului.

Părțile au depus punct de vedere la raport conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 01 octombrie 2018, s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 20 noiembrie 2018, fără citarea părților.

Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

Litigiul inițiat de reclamantul A. are ca obiect un conflict de muncă așa cum este acesta definit prin dispozițiile art. 266 din C. muncii, potrivit cărora sunt conflicte de muncă litigiile având ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de Codul muncii, precum și cererile privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit aceluiași cod.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Așadar, Decizia civilă nr. 984/02.03.2018 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a fost admis apelul îndreptat împotriva soluției instanței de fond, într-un litigiu de muncă, nu este supusă căii de atac a recursului.

De asemenea, în raport de dispozițiile art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., Decizia nr. 2641 din 12 iunie 2018, prin care Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 984/02.03.2018 a aceleiași instanțe, este la rândul său definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

În consecință, Decizia nr. 2641 din 12 iunie 2018, prin care Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a soluționat cererea de contestație în anulare îndreptată împotriva hotărârii instanței de apel, pronunțată într-un litigiu de muncă, nu poate fi atacată cu recurs.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 2641 din 12 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 2641 din 12 iunie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 727/2018
Decizia nr. 727/2018 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea precizata de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă, la data de 21 decembrie 2016 reclamantul A. a solicitat, în contradicto
ÎCCJ 2020-01-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 64/2020
. B. S.A., ca neîntemeiată; s-a luat act că pârâta a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 2196/2018
ÎCCJ 2017-09-28
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2447/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 524 din 6 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost respinsă, ca neîntemei
ÎCCJ 2017-10-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1478/2017
Decizia nr. 1478/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 ianuarie 2016 pe rolul Tribunalului Ialomița, reclamantul a solicitat să se constate că este discriminat în ra
ÎCCJ 2018-10-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3520/2018
litigii de muncă, în Dosarul nr. x/2003 Prin încheierea de ședință din 10.10.2016 Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a suspendat judecata cererii de revizuire, față de neîndeplinirea obligației sta
Sursă