ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3994/2018

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 721 A din 21 septembrie 2017, Curtea de apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamantele A. și B. și de pârâtul Biroul Național de Carte Verde din Bulgaria, împotriva Sentinței civile nr. 1323 din 19 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Fondul de Protecție al Victimelor Străzii și cu intimatul-intervenient C..

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelantul-pârât a criticat sentința apelată din perspectiva faptului că tribunalul nu a reținut culpa concurentă a reclamantelor în producerea accidentului sau, cel puțin, în ceea ce privește producerea și/sau agravarea leziunilor suferite de acestea. Din această perspectivă, invocând practica instanțelor naționale în spețe similare, apelantul-pârât a susținut că tribunalul a acordat reclamantelor daune morale într-un cuantum nepotrivit de mare.

La rândul lor, apelantele-reclamante au criticat hotărârea apelată arătând că suma acordată cu titlu de daune morale este prea mică și că, în mod greșit, nu au fost acordate în totalitate daunele materiale pretinse. Totodată, au invocat că hotărârea nu respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ.

Față de susținerile părților, Curtea a răspuns printr-o motivare comună criticilor referitoare la stabilirea cuantumului daunelor morale, cu privire la care apelantul-pârât a susținut că este prea mare, iar apelantele-reclamante că este prea mic .

În prealabil, s-a constatat caracterul nefondat al criticii formulate de apelantele-reclamante, referitoare la încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, pe motiv că instanța nu a analizat situația de fapt și probele administrate în cursul judecății, neexaminându-le "pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor".

S-a reținut că hotărârea apelată cuprinde expunerea situației de fapt pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care au fost admise, respectiv înlăturate cererile părților. S-a apreciat că, pentru ca o hotărâre să fie considerată motivată, judecătorul nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți, fiind suficient ca, din întregul hotărârii, să rezulte că a răspuns acestora în mod implicit.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate apelantelor-reclamante, s-a examinat cu precădere critica formulată de apelantul-pârât cu privire la stabilirea culpei concurente a reclamantelor în producerea accidentului sau urmărilor acestuia.

S-a constatat că prin raportul de expertiză tehnică auto efectuat în dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova s-a stabilit că accidentul a fost cauzat de pârâtul C., care a pătruns intempestiv cu autoturismul de pe banda a II a de circulație, pe banda de accelerare unde se aflau reclamantele.

Expertul a constatat că în condițiile în care a avut loc accidentul, reclamantele nu ar fi avut posibilitatea să îl evite nici dacă ar fi staționat pe acostament sau chiar pe parapetul metalic care a fost distrus de autoturism pe o lungime de 22,00 m.

Fie că se reținea culpa concurentă a victimelor, care nu poate fi negată, deoarece se aflau pe banda de accelerare, fie că nu se reținea culpa acestora, efectele faptei ilicite a autorului accidentului și obligația de reparare a prejudiciului ar fi fost aceleași.

Din perspectiva prejudiciului, despre care s-a apreciat că trebuie reparat proporțional cu culpa autorului faptei la producerea accidentului, s-a reținut că acesta trebuie să acopere prejudiciul moral constând în suferințele cauzate prin provocarea unor vătămări care au necesitat 70, respectiv 70 - 75 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor medico-legale întocmite.

Or, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale și la impactul asupra stării psihice și vieții sociale a apelantelor-reclamante, conform declarațiilor martorilor audiați în cauză, s-a apreciat că prima instanță a cuantificat corect valoarea daunelor morale la suma de 10.000 Euro pentru fiecare dintre acestea.

S-a mai reținut că jurisprudența instanțelor și Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, invocat de pârât, reprezintă puncte de reper importante, însă acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit trebuie să se facă în raport cu circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte, astfel încât, ținând seama de principiile echității și proporționalității, să se respecte un echilibru just între prejudiciul suferit și reparația acordată.

S-a stabilit că despăgubirea acordată în prezenta cauză se înscrie în marja celor stabilite în cauze similare, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare în urma vătămărilor cauzate de accidente de circulație, conform jurisprudenței depuse la dosar.

Având în vedere jurisprudența în materie și circumstanțele concrete ale speței, date fiind suferințele fizice cauzate prin provocarea unor vătămări ce au necesitat 70, respectiv 70 - 75 de zile de îngrijiri medicale, fiind necesare intervenții chirurgicale, imobilizare la pat și recuperări ulterioare, ținând seama și de traumele psihice inerente unui asemenea eveniment, precum și de consecințele asupra vieții sociale în perioada respectivă, s-a constatat caracterul echitabil, rezonabil și proporțional al sumei de 10.000 Euro pentru prejudiciul suferit de fiecare dintre cele două apelante-reclamante. La stabilirea acestui cuantum s-a avut în vedere și faptul că, în urma accidentului, acestea nu au suferit o infirmitate, handicap și niciun prejudiciu estetic permanent și nu au fost excluse din viața socială decât o scurtă perioadă de timp, aspecte pentru care au fost înlăturate criticile formulate de acestea referitoare la cuantumul scăzut al despăgubirilor acordate.

În ceea ce privește daunele materiale, s-a reținut că numai apelantele-reclamante au criticat hotărârea primei instanțe, susținând că în mod greșit nu au fost admise în totalitate pretențiile formulate.

S-a constatat că tribunalul a admis în parte cererea privind acordarea despăgubirilor materiale, constatând că reclamantele au dovedit prejudiciul material, conform înscrisurilor depuse la dosar, în limita sumelor de 789,39 RON, respectiv 385,07 RON, restul pretențiilor fiind respinse, întrucât nu au făcut dovada acestora, conform art. 249 C. proc. civ. și art. 49 din Normele anexă la Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 (în vigoare la data producerii accidentului), potrivit cărora daunele materiale pot fi acordate doar pe baza documentelor justificative, iar prin proba testimonială nu se poate suplini lipsa înscrisurilor care să probeze anumite cheltuieli legate de îngrijirile medicale mai mari de 250 de RON, în sensul art. 309 alin. (2) din cod.

Critica apelantelor-reclamante, în sensul că ar fi inechitabil să se îngrijească de preconstituirea de probe pentru un eventual proces nu a fost primită, pe de o parte, pentru că acestea au făcut dovada efectuării unor anumite cheltuieli prin documente justificative, ceea ce înseamnă că nu s-au aflat în imposibilitate obiectivă materială de a obține înscrisurile respective, iar, pe de altă parte, s-a apreciat că, și în cazul în care s-ar fi pus problema existenței unei asemenea imposibilități materiale, caz în care proba cu martori este admisibilă, conform art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., martorii audiați în fața primei instanțe nu au indicat sumele efectiv cheltuite cu îngrijirea medicală și recuperarea în urma accidentului.

Solicitarea privind stabilirea prejudiciului material prin cuantificarea pierderilor suferite de apelantele-reclamante (imposibilitatea încadrării în muncă etc) a fost apreciată, ca inadmisibilă, deoarece nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, iar în apel nu pot fi formulate pretenții noi, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamantele A. și B. la data de 19 martie 2018 (data depunerii la oficiul poștal).

Invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât motivele de apel, prin care au criticat cuantumul sumelor acordate, prin raportare la prejudiciul moral rezultat din vătămarea corporală și suferințele suportate, ca modalitate de cuantificare a daunelor, cât și criteriul echității, nu au fost amintite de instanța de apel, singura mențiune cu privire la respingerea apelului fiind aceea că sumele acordate sunt echitabile, față de presupusa culpă care li s-a reținut.

Respingerea apelului, ca nefondat, din perspectiva tuturor motivelor de apel invocate, echivalează cu nepronunțarea asupra acestuia. Or, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea "proces echitabil" presupune că o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar respingerea, fără motivare, a căii de atac.

În ceea ce privește prejudiciul material, au susținut că instanța de fond trebuia să cuantifice pierderile suferite, cu atât mai mult cu cât principiul care guvernează răspunderea civilă delictuală este cel al reparării integrale a acestuia. Au arătat că daunele materiale solicitate, reprezentând cheltuielile efectuate până în prezent cu spitalizarea și îngrijirea medicală, costurile medicamentelor, precum și cele efectuate cu recuperarea, plus alte cheltuieli neprevăzute, sunt justificate.

Referitor la daunele morale, recurentele-reclamante au arătat că este necesar ca evaluarea prejudiciului să se realizeze sub aspectul efectelor negative suferite de persoanele lezate pe plan psihic. În acest context, au menționat că aprecierea prejudiciului moral nu trebuie să se rezume la determinarea "prețului" suferinței psihice, care este inestimabilă, fiind necesar să se realizeze o apreciere multilaterală a tuturor consecințelor negative și implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei prejudiciate, concretizată într-o satisfacție echitabilă.

Intimatul-pârât Biroul Național Carte Verde din Bulgaria a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului, raportat la faptul că susținerile invocate de recurente nu se încadrează în motivele de casare indicate ca temei de drept, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, Înalta Curte reține că, prin cererea de recurs, recurentele-reclamante au criticat decizia instanței de apel prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât nu au fost analizate motivele de apel care au vizat cuantumul sumelor acordate de prima instanță, prin raportare la prejudiciul moral rezultat urmare vătămării corporale și suferințelor suportate, iar soluția de respingere a apelului, ca nefondat, din perspectiva tuturor motivelor de apel invocate, echivalează cu nepronunțarea asupra acestei căi de atac.

Cum aceste motive de recurs invocate se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva incidenței în cauză a cazului de casare reglementat de norma legală menționată.

Motivul de recurs invocat este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea concretă a stării de fapt, urmând o ordine cronologică.

Reținerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul probelor administrate, iar dacă acestea sunt contradictorii, trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reținut unele și s-au înlăturat altele.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de parte în cererea dedusă judecății, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept expuse, putând să răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Raportat la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din examinarea modului în care instanța de apel a analizat apelul formulat de reclamante, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentelor-reclamante, că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, astfel că nu se poate reține o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia.

Astfel, prin motivele de apel deduse judecății, reclamantele au susținut, în esență, că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a analizat situația de fapt și probele administrate în cauză, conform dispozițiilor art. 264 alin. (1) din actul normativ menționat, susținând încălcarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În ceea ce privește cuantificarea daunelor materiale, reclamantele au susținut că instanța de fond trebuia să aibă în vedere, atât daunele materiale directe, cât și daunele materiale indirecte suferite. La stabilirea prejudiciului material direct, consecință a accidentului produs din vina conducătorului vehiculului asigurat RCA, trebuia să se țină cont de costurile spitalizării (masa, medicamentele, intervențiile chirurgicale, consumabilele specifice etc.), a îngrijirilor medicale și recuperării sănătății, precum și de alte cheltuieli neprevăzute. De asemenea, instanța trebuia să cuantifice pierderile suferite (imposibilitatea încadrării în muncă etc.), precum și faptul că principiul care guvernează răspunderea civilă delictuală este cel al reparării integrale a prejudiciului.

Cu privire la daunele morale, apelantele-reclamante au arătat că, în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului acestora, instanța trebuie să stabilească întinderea lor, în raport cu gravitatea vătămărilor produse și intensitatea suferințelor cauzate. Au opinat că daunele acordate pentru prejudiciul moral trebuie să reprezinte, în realitate, o reparare a acestuia, în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii.

Prin apelul formulat în cauză, apelantul-pârât Biroul Național de Carte Verde din Bulgaria a susținut, în esență, că hotărârea apelată este nelegală, deoarece instanța de fond nu a reținut culpa concurentă a victimelor în producerea accidentului sau, cel puțin, în ceea ce privește producerea și/sau agravarea leziunilor suferite de acestea.

A invocat incidența în cauză a dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Normele RCA anexa la Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, art. 1371 alin. (1) C. civ. și Decizia nr. 12/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind interpretarea dată acestor din urmă prevederi legale. De asemenea, a considerat că despăgubirile imputabile autorului accidentului (și implicit apelantului-pârât) nu pot reprezenta, în asemenea situații, o reparare integrală a daunei, ci numai a unei părți din aceasta, proporțional culpei sale.

Cât privește daunele morale acordate de instanța de fond, a arătat că acestea au un cuantum nefiresc de mare, prin raportare la jurisprudența în materie, cu atât mai mult cu cât, la stabilirea despăgubirilor cu acest titlu nu s-a ținut cont de culpa comună a victimelor. Chiar dacă prejudiciul moral nu are criterii matematice, obiective de determinare, este necesar ca acesta sa fie apreciat rezonabil, pe o baza echitabilă, prin raportare la consecințele negative suferite de cei în cauză, astfel încât să nu se transforme în venituri nejustificate. Pentru realizarea acestui echilibru, la stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie să se țină cont și de principiul proporționalității între echitate și nevoia socială, repere la care doctrina Curții Europene a Drepturilor Omului a adăugat principiul raportării nivelului daunelor morale la cel al salariului mediu net pe economie din tara de origine a persoanelor vătămate.

Astfel, ambele apeluri au vizat modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, precum și ignorarea jurisprudenței în spețe similare de către instanța de fond la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate reclamantelor pentru prejudiciul suferit în urma producerii accidentului.

Acest aspect a fost sesizat și de instanța de apel, care, constatând că, susținerile părților se referă la cuantumul daunelor morale, față de care reclamantele au arătat că sunt prea mici, iar pârâtul că sunt, dimpotrivă, prea mari, a înțeles să răspundă, printr-o motivare comună acestor critici, pe care le-a considerat nefondate, apreciind că nu se impune nici diminuarea și nici majorarea sumei acordate de instanța de fond cu acest titlu.

Din considerentele expuse în decizia recurată rezultă că instanța de apel a examinat, prealabil, critica formulată de apelantele-reclamante referitoare la încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, apreciind că nu este fondată, sentința apelată cuprinzând expunerea situației de fapt pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis, respectiv s-au înlăturat cererile părților, fiind respectate exigențele prevăzute de textul legal menționat.

De asemenea, instanța de apel a stabilit, prin raportare la concluziile raportului de expertiză tehnică auto efectuat în dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, că, indiferent dacă se reține sau nu culpa reclamantelor în producerea accidentului, efectele faptei ilicite a autorului accidentului și obligația de repararea a prejudiciului ar fi fost aceleași.

Totodată, raportându-se la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare în urma producerii evenimentului rutier și la impactul asupra stării psihice și vieții sociale a reclamantelor, conform declarațiilor martorilor audiați în cauză, Curtea a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă cuantificare a cuantumului daunelor morale la suma de 10.000 euro pentru fiecare dintre acestea.

Instanța de apel a examinat modalitatea în care tribunalul a stabilit cuantumul daunelor morale și prin prisma dispozițiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Normele anexă la Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 (în vigoare la data producerii accidentului), a jurisprudenței și Ghidului pentru soluționarea daunelor morale, invocate de pârât, pe care, deși le-a apreciat ca fiind puncte de reper importante, a stabilit că acordarea daunelor morale trebuie să se facă față de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, astfel încât, ținându-se seama de principiile echității și proporționalității, să se respecte justul echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată.

Ca atare, a concluzionat că despăgubirea acordată se înscrie în marja celor stabilite în cauze similare, față de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare în urma vătămărilor cauzate de accidente de circulație, conform jurisprudenței depuse la dosar.

În ceea ce privește daunele materiale, a constatat că numai reclamantele au criticat hotărârea primei instanțe, susținând că, în mod greșit, nu le-au fost admise în totalitate pretențiile formulate.

Curtea a apreciat că soluția instanței de fond este corectă, întrucât reclamantele, cărora le revenea sarcina probei, conform art. 249 C. proc. civ. și art. 49 din Normele anexă la Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 (în vigoare la data producerii accidentului), nu au făcut dovada acestora.

Cât privește critica reclamantelor, în sensul că era inechitabil să se îngrijească de preconstituirea de probe pentru un eventual proces, aceasta nu a fost primită, pe de o parte, deoarece s-a considerat că au făcut dovada efectuării unor cheltuieli prin documente justificative, iar pe de altă parte pentru că s-a apreciat că, și în cazul în care s-ar fi pus problema existenței unei imposibilități materiale, martorii audiați în fața primei instanțe nu au indicat sumele efectiv cheltuite cu îngrijirea medicală și recuperarea în urma accidentului.

Referitor la solicitarea de stabilire a prejudiciului material prin cuantificarea pierderilor suferite (imposibilitatea încadrării în muncă etc.), instanța de apel a apreciat că este inadmisibilă, deoarece nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, iar în apel nu pot fi formulate pretenții noi, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Față de aspectele mai sus expuse, Înalta Curte constată că în considerentele deciziei recurate se regăsesc toate aspectele invocate de părți în cererile de apel, care au fost judicios examinate de instanța de apel, care a expus raționament pe care a fost fundamentată soluția adoptată.

Astfel, considerentele hotărârii atacate sunt detaliate corespunzător obligației legale de motivare, prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., chiar dacă instanța de apel a răspuns, prin argumente comune, criticilor referitoare la stabilirea cuantumului daunelor morale criticate în apel de toți apelanții.

Înalta Curte reține că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului impune instanțelor naționale să își motiveze hotărârile, această obligație nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, instanței. Obligația de motivare a hotărârii judecătorești presupune o expunere a argumentelor care, prin conținutul lor, sunt de natură să influențeze soluția.

Față de aceste considerente, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii recurate permițând verificarea conformității acesteia cu susținerile părților.

Cât privește criticile recurentelor-reclamante referitoare la faptul că instanța de apel nu a făcut o corectă evaluare a cuantumului daunelor morale și materiale în raport de probatoriul administrat în cauză și de pierderile efectiv suferite urmare producerii evenimentului rutier, Înalta Curte constată că reprezintă aspecte de netemeinicie ale deciziei atacate. Având în vedere că presupun reevaluarea probelor administrate în cauză și a situației de fapt deduse judecății, aceste critici nu pot fi supuse cenzurii în recurs, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că se poate cere casarea unor hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 721 A din data de 21 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

În baza normelor legale mai sus evocate, Înalta Curte va obliga pe recurentele-reclamante A. și B. la plata în solidar a sumei de 4.000 RON către intimatul-pârât Biroul Național de Carte Verde din Bulgaria, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii nr. x din 8 noiembrie 2018, emisă Cabinet de Avocat D. și extrasului de cont bancar aferent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 721 A din data de 21 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenții-reclamanți la plata sumei de 4.000 RON către intimatul-pârât Biroul Național de Carte Verde din Bulgaria, reprezentând cheltuieli de judecată

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM