ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 664/2019

Deliberând asupra cauzei civile de față și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 17 aprilie 2018 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2015, recursul exercitat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei civile nr. 147 din data de 15 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, pentru cauze cu minori și de familie.

Motivele de recurs invocate de recurentă au fost întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reținerea cauzei, spre rejudecare.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă A. a susținut că instanțele de fond și de apel au încălcat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., înlăturând probe administrate legal, respectiv proba testimonială, în contradicție cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995; pe cale de consecință, a solicitat modificarea deciziei atacate și, pe fond, majorarea daunelor morale și materiale cuvenite.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă a făcut o prezentare a situației de fapt, arătând că a fost victima unui accident rutier, care a avut loc în data de 05.06.2013.

Din perspectiva criticilor care pun în discuție aspecte de nelegalitate, recurenta-reclamantă a învederat faptul că instanța de apel a acordat prioritate dispozițiilor art. 49 pct. 1 din norma de aplicare a Ordinului CSA nr. 14/2011, în detrimentul declarației martorului audiat în cauză, fără a ține cont că, fiind în imposibilitate de a se deplasa singură, nu a putut strânge dovezi materiale pentru cheltuielile efectuate.

Recurenta a mai arătat că instanța de apel a reținut, în mod greșit, dispozițiile art. 1349 C. civ., deși corect era să se întemeieze pe dispozițiile art. 1385, art. 2223 și următoarele C. civ.. A susținut, de asemenea, că față de data producerii accidentului trebuiau reținute dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. coroborate cu art. 48 - 55 din Legea nr. 136/1995.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia și cu referire la cuantumul daunelor morale, considerând că suferința sa, în calitate de victimă, nu a fost evaluată la adevărata valoare, în sensul că norma de aplicare a Ordinului nr. 14/2011 al CSA prevede o limită superioară de 5000000 euro pentru daune morale și 1000000 euro pentru daune materiale.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 și următoarele din C. proc. civ.

Prin raportul întocmit conform art. 493 alin. (3) C. proc. civ. s-a reținut că recursul formulat de recurenta-reclamantă A. este motivat, iar motivele invocate pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părților cu mențiunea că pot formula puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare; părțile nu și-au exprimat opinia cu privire la conținutul și concluziile raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu din data de 13 februarie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. și, implicit, a respins excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă Asociația de Protecție a Victimelor Străzii; a acordat termen în ședință publică, cu citarea părților, la data de 27 martie 2019.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor invocate care pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 21.09.2015, sub nr. x/2015, reclamata A. a chemat în judecată pe pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor: 900.000 RON cu titlu de daune morale pentru vătămarea corporală a sa; 16.400 RON cu titlu de daune materiale; dobânda legală de la data pronunțării până la plata definitivă și integrală a sumelor reprezentând despăgubiri, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 48 - 55 din Legea nr. 136/1995 republicată, Ordinul nr. 14/2011 al CSA și art. 2223 și următoarele din Noul C. civ.

Prin întâmpinarea din data de 27.10.2015, pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, a solicitat respingerea acțiunii ca nedovedită iar, în subsidiar, admiterea în parte a pretențiilor invocate, astfel încât, despăgubirile morale solicitate să fie acordate într-un cuantum care să fie proporțional cu prejudiciul efectiv suferit, cu legislația și jurisprudența din România, iar despăgubiri materiale, numai în măsura în care în care au fost probate cu documente justificative.

Prin Sentința civilă nr. 605/02.05.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamata A. și a obligat-o pe pârâta Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii să plătească reclamantei suma 658,47 RON cu titlu de daune materiale și suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A., solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, majorarea cuantumului despăgubirilor morale și materiale acordate și acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat.

Prin Decizia nr. 147 din 15 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., împotriva Sentinței civile nr. 605 din data de 02.05.2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte menționează că, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, care permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii atacate pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., exced analizei, în această fază procesuală, criticile de netemeinicie, respectiv cele referitoare la stabilirea situației de fapt și la interpretarea de către instanța de apel a probatoriului.

Pe cale de consecință, Înalta Curte urmează a analiza exclusiv criticile de nelegalitate expuse în memoriul de recurs.

Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă A. a criticat decizia pronunțată în apel considerând că, în mod greșit, instanța a acordat prioritate dispozițiilor art. 49 pct. 1 din Norma de aplicare a Ordinului CSA nr. 14/2011, în detrimentul declarației martorului audiat în cauză, fără a ține cont că, fiind în imposibilitate de a se deplasa singură, nu a putut strânge dovezi materiale pentru cheltuielile efectuate.

În ceea ce privește aceste critici formulate de recurenta-reclamantă A., Înalta Curte constată că nu sunt fondate, întrucât art. 264 C. proc. civ. nu prevede o prioritate în aprecierea probelor, judecătorul apreciindu-le în mod liber și potrivit convingerii sale, în afară de cazul în care legea stabilește puterea lor doveditoare; în cauză, instanța de apel a înlăturat motivat declarația de martor, arătând că, deși acesta a declarat că reclamanta a suferit o intervenție chirurgicală, respectiv că nu s-a mai angajat o perioadă lungă de timp, fiind în imposibilitate de a se deplasa și pierzându-și locul de muncă, Curtea nu a putut avea în vedere aceste aspecte, date fiind limitele cererii de chemare în judecată, ce se cer a fi respectate prin raportare la dispoz.art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat expres în ce constau daunele materiale (8600 RON intervenții medicale, 5800 RON tratamente și medicație), instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale și, fără a depăși cadrul procesual tranșat de reclamantă, la aprecierea daunelor materiale a avut în vedere doar acele despăgubiri solicitate pentru intervenții medicale, respectiv tratamente și medicație.

Referitor la critica recurentei-reclamante prin care a susținut că instanța de apel a reținut, în mod greșit, dispozițiile art. 1349 C. civ., deși corect era să se întemeieze pe dispozițiile art. 1385 și art. 2223 și următoarele C. civ., respectiv că, față de data producerii accidentului, trebuiau reținute dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. coroborate cu art. 48 - 55 din Legea nr. 136/1995, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. nu puteau fi aplicate în cauză având în vedere că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., dispozițiile Noului C. civ. se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare, precum și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare (1 octombrie 2011).

Or, având în vedere că reclamanta a fost victima unui accident rutier petrecut în 05.06.2013, sunt incidente prevederile legale din Noul C. civ., dispozițiile art. 998 fiind, de altfel, transpuse în noua reglementare, în art. 1349 C. civ.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante referitoare la împrejurarea că instanța de apel a reținut, în mod greșit, dispozițiile art. 1349 C. civ., deși corect era să se întemeieze pe dispozițiile art. 1385 și art. 2223 și următoarele C. civ., Înalta Curtea reține că prevederile art. 1349 C. civ. reglementează răspunderea civilă delictuală, iar art. 1385 C. civ. reglementează una dintre condițiile răspunderii civile delictuale, și anume prejudiciul, astfel că cele două texte de lege nu se exclud reciproc, instanțele de fond și de apel reținând corect incidența în cauză a prevederilor art. 1349 C. civ.. Referitor la incidența prevederilor art. 2223 și următoarele din C. civ., Înalta Curte arată că aceste dispoziții legale privesc contractul de asigurare, or, în prezenta cauză, întrucât autorul accidentului a rămas neidentificat, obligația de a despăgubi persoanele păgubite revine Fondului de protecție a victimelor străzii, potrivit art. 25

1

alin. (10) și (14) din Legea nr. 32/2000.

Prin urmare, nici această critică a recurentei-reclamante nu este fondată.

Referitor la critica recurentei-reclamante privind daunele morale, Înalta Curte reține că aceasta este nemulțumită de cuantumul acordat, considerând că suferința sa, în calitate de victimă, nu a fost evaluată la adevărata valoare.

Înalta Curte constată că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor, prin prisma probatoriului administrat, întrucât o astfel de operațiune excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, în cazul daunelor morale, se au în vedere legislația și jurisprudența din România, iar la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se ghidează după criteriile jurisprudențiale, evaluate în funcție de împrejurările concrete ale speței, pentru a fi acordate despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

În speță, instanța de apel, având a aprecia asupra cuantumului daunelor morale, în mod just a reținut faptul nu există criterii precise pentru determinarea daunelor morale, iar stabilirea despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde, ci ea presupune o apreciere și o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează și pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

În acest sens, instanța de apel, când a analizat cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță, a ținut cont de o serie de criterii, respectiv consecințele negative suferite de reclamantă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată viața familială, profesională și socială.

Din perspectivă jurisprudențială, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate, prin raportare și la consecințele negative suferite de victimele evenimentului rutier.

Toate aceste aspecte, circumstanțiate situației particulare a cauzei, au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a daunelor morale suferite de reclamantă.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanța de apel a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu dispozițiile art. 49 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, referitoare la legislația și jurisprudența din România.

În consecință, constatându-se că instanța de apel a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale ce guvernează materia, nefiind astfel întrunite cerințele cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul recurentei-reclamante, ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 147 din 15 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - GV