ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3524/2018

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin recursul declarat la data de 21 august 2017 și înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 septembrie 2017, sub nr. x/2017, revizuentul A. a solicitat casarea Deciziei nr. 1874 din 12 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă și trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond a cererii de revizuire.

Motivele de recurs vizau, în esență, soluția de admitere a excepției de tardivitate, cu consecința necercetării fondului cererii de revizuire, în pofida existenței a două hotărâri contrare.

Prin Decizia nr. 1743 din 11 mai 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1874 din 12 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

În motivarea deciziei s-a reținut că prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în completul de filtru, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a constatat că motivele de recurs invocate de recurentul-revizuent se subsumează cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Prin urmare, motivele de recurs au fost analizate din perspectiva acestei norme legale.

Motivele de recurs vizează, în esență, soluția de admitere a excepției de tardivitate, cu consecința necercetării fondului cererii de revizuire, în pofida existenței a două hotărâri contrare.

Recurentul-revizuent a susținut nelegalitatea deciziei recurate prin prisma faptului că instanța de revizuire a nesocotit dispozițiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă.

Sub acest aspect a arătat că Decizia nr. 1367/A/2016 a fost tehnoredactată la 10 ianuarie 2017 și comunicată la 11 ianuarie 2017, dată în raport de care consideră că trebuia socotit termenul de o lună prevăzut de art. 511 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că, deși Decizia nr. 1367/A/2016 a fost comunicată la 11 ianuarie 2017, în realitate a luat cunoștință de conținutul hotărârii la 31 ianuarie 2017, conform mențiunii făcută de grefier pe exemplarul hotărârii, iar cererea de revizuire a fost formulată la 2 februarie 2017, cu mult înainte de a se împlini termenul de o lună.

Astfel, recurentul-revizuent a susținut că motivarea hotărârii atacate cu privire la nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 511 pct. 8 C. proc. civ. este nelegală, față de dispozițiile procedurale care prevăd că hotărârile definitive se comunică după ce sunt redactate, și, deci, dreptul părții de a formula o cale extraordinară de atac se exercită în condițiile în care a luat cunoștință de considerentele acelei hotărâri.

Instanța de recurs a reținut că în speță, cererea de revizuire dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care revizuentul a invocat existența a două hotărâri potrivnice, respectiv Decizia civilă nr. 1761 din 25 mai 2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, și Decizia civilă nr. 1367 din A din 15 decembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost formulată la data de 2 februarie 2017 (data depunerii la oficiul poștal).

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din acest act normativ, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În cauză, decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., la data pronunțării, respectiv la 15 decembrie 2016.

Prin urmare, termenul prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru promovarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ a început să curgă de la data de 15 decembrie 2016.

Argumentul recurentului-revizuent în sensul că instanța de revizuire a nesocotit dispozițiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă, întrucât termenul pentru exercitarea revizuirii curge de la data când partea a luat cunoștință de conținutul hotărârii, nu poate fi primit.

Astfel, art. 427 alin. (1) C. proc. civ. reglementează comunicarea, din oficiu, a hotărârilor judecătorești, chiar dacă acestea sunt definitive și, deci, în cauză nu era necesar să se procedeze la comunicarea deciziei pentru a începe să curgă termenul de exercitare a revizuirii.

Aplicarea acestui text legal are menirea să aducă la cunoștința efectivă a părților actul jurisdicțional, indiferent că acesta a pus capăt judecății în mod temporar, în primă instanță, sau în urma exercitării căilor de atac și definitivării hotărârii.

Așadar, față de prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii nu curge de la data comunicării deciziei atacate, ci, așa cum deja s-a reținut, de la data pronunțării acestei decizii, și anume 15 decembrie 2016, în raport de care, cererea de revizuire a fost tardiv formulată, hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale.

Pentru aceste considerente, instanța de recurs a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei nr. 1743 din 11 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a formulat contestație în anulare recurentul A., invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) și (3) C. proc. civ. și solicitând anularea hotărârii atacate.

În temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece la dosarul cauzei există suficiente înscrisuri din care rezultă că Decizia nr. 1367/A/2016 pronunțată de Tribunalul Vâlcea a fost comunicată mult peste termenul de 30 de zile (15.12.2016 - 17.01.2017). Mai mult, în măsura în care instanța nu a apreciat că a fost împiedicat prin această împrejurare mai presus de voința sa, astfel că avea nevoie de motivarea hotărârii pentru a întemeia cererea de revizuire, dar s-a aflat în imposibilitatea de a lua cunoștință de pe portalul instanței că termenul pentru promovarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă la data de 15.12.2016, prin prisma faptului că, în urma decesului tatălui său din data de 7.12.2015, mama a rămas în grija sa, fiind plecat în perioada 15.12.2016 - 17.01.2017 în localitatea Moșoaia, sat Ciocanai, județul Argeș, pentru a asigura acesteia asistența medicală și traiul de zi cu zi din cauza problemelor grave de sănătate, impunându-se ajutorul său.

Motivarea din decizia atacată în sensul că, cererea de revizuire trebuia depusă în termenul de o lună de la data de 15.12.2016 intră în contradicție cu art. 430 pct. 1, 2 și urm. C. proc. civ., în sensul că "autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o acțiune litigioasă." Pentru întemeierea cererii de revizuire era necesară motivarea Deciziei nr. 1367/A/2016 a Tribunalului Vâlcea, pentru a evidenția încălcarea autorității judecătorești, motivare care nu s-a realizat decât la 10.01.2017.

Analizând contestația în anulare, Înalta Curte urmează să o respingă, în considerarea argumentelor ce succed:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, ce sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă în patru cazuri distincte, în speță, contestatorul A. invocând două dintre acestea, respectiv cele prevăzute de pct. 2 - când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale și de pct. 3 - când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen.

În ceea ce privește motivul contestației în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., noțiunea de "greșeală materială" se referă la aspectele formale ale judecării recursului, ce nu trebuie interpretată extensiv, astfel că, pe această cale nu pot fi valorificate eventuale greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

În speță, contestatorul a susținut existența unor pretinse greșeli materiale săvârșite de către instanța de recurs, care nu ar fi avut în vedere înscrisurile ce fac dovada că recurentul a fost în imposibilitatea de a declara recurs mai devreme, fiind greșit interpretate și dispozițiile legale aplicabile.

Astfel, contestatorul nu a invocat greșeli materiale, adică erori legate de aspectele formale ale judecății în recurs, în sensul textului legal enunțat.

În speță, motivele invocate de contestator implică reexaminarea și reaprecierea probelor, precum și interpretarea unor dispoziții legale, ceea ce nu este permis pe calea contestației în anulare.

În acest context, nu se poate admite ca o cale extraordinară de atac de retractare să se transforme într-un "recurs la recurs", prin care partea nemulțumită să tindă a repune în discuție aspectele de drept deja dezbătute în cadrul recursului, doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei, în sens contrar, putând fi afectat principiul securității raporturilor juridice, care protejează prezumția de validitate a hotărârilor judecătorești irevocabile (cauza Mitrea contra Românei, hotărârea din 29 iulie 2008).

Ca urmare, nefiind invocate motive prin care să se susțină "greșeli materiale" în sensul considerentelor enunțate, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul contestației în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acest text legal vizează omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele enunțate de parte, care sunt subsumate motivului de recurs pe care îl susțin și asupra cărora se poate răspunde printr-un considerent comun.

Pe de altă parte, dacă ar fi fost formulat un singur motiv de recurs, care, în realitate, ar fi cuprins, în conținutul său, mai multe motive, instanța ar fi fost obligată să răspundă fiecărui motiv în parte, iar eventuala omisiune ar fi deschis recurentului calea contestației în anulare.

În speță, pe calea recursului, revizuentul a susținut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma faptului că instanța de revizuire a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 511 pct. 8 C. proc. civ.

Contrar acestor susțineri, analizând motivele de recurs, instanța a reținut că, în cauză, decizia a cărei revizuire se solicită a rămas definitivă, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., la data pronunțării, respectiv la 15 decembrie 2016, dată de la care a început să curgă termenul prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru promovarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din același act normativ.

Referitor la argumentul recurentului-revizuent în sensul că instanța de revizuire a nesocotit dispozițiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că acest text legal reglementează comunicarea, din oficiu, a hotărârilor judecătorești, chiar dacă acestea sunt definitive și, deci, în cauză nu era necesar să se procedeze la comunicarea deciziei pentru a începe să curgă termenul de exercitare a revizuirii. Aplicarea acestui text legal are menirea să aducă la cunoștința efectivă a părților actul jurisdicțional, indiferent că acesta a pus capăt judecății în mod temporar, în primă instanță, sau în urma exercitării căilor de atac și definitivării hotărârii.

Se constată astfel că, în realitate, contestatorul este nemulțumiți de modul în care instanța de recurs a răspuns criticilor formulate prin cererea de recurs.

Instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor în baza cărora un anumit motiv de recurs a fost respins, și, în funcție de rezultatul acestei analize, să schimbe, eventual, hotărârea pronunțată în cauză. Aceasta, întrucât, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un "recurs la recurs".

În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Totodată, în cadrul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul supremației dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenției, în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 parag. 1, securitatea raporturilor juridice este o dimensiune esențială.

Acest concept presupune că o soluție definitivă pronunțată de instanțe cu privire la orice controversă, să nu mai fie rejudecată (Cauza Brumărescu).

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să folosească puterea de control decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și nu pentru a proceda la o nouă examinare a cauzei. Controlul nu trebuie să devină un apel mascat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiași probleme, nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză, principii reafirmate în numeroase cauze examinate de instanța de contencios european (Cauza Stan și Rosemberg, Belasin, Blidaru, S.C. Sefer S.A., Cornif, Cârstoiu, S.C. Editura Orizonturi S.R.L., Crețu, Caracaș, Ionescu, Pușcaș, Tripon II, Savu, contra României etc.)

Cum criticile formulate de contestator nu se circumscriu motivelor limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ., care nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situații decât cele vizate în mod expres de acest text de lege, Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 1743 din 11 mai 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN