ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1467/2018

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea din 25 martie 2016 adresată Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a solicitat să se constate nulitatea Deciziei nr. 6068 din 24 februarie 2016 și a procesului-verbal de constatare nr. x încheiat la 21 decembrie 2015, privind Proiectul x din 12 aprilie 2011 "Modernizare și extindere a activității de depozitare și marketing" la SC A. SRL, înregistrat sub nr. x din 28 decembrie 2015, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 453/2016 din 19 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Slatina, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, precum și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra unor argumente și critici invocate de recurentă și apreciate ca fiind hotărâtoare în soluționarea cauzei, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, ceea ce conduce și la imposibilitatea exercitării controlului judiciar.

Astfel, prima instanță nu a analizat argumentele privind noțiunea de "piață relevantă", în condițiile în care nici Ordinul Consiliului Concurenței nr. 388/2010 și nici Ordinul Consiliului Concurenței nr. 34/1997 nu erau și nu sunt aplicabile în speță, primul fiind emis ulterior cererii de finanțare și neputând retroactiva, iar al doilea fiind abrogat înainte de depunerea cererii de finanțare, neputând ultraactiva. Cu toate acestea, ambele acte au fost reținute ca incidente în cauză, primul în procesul-verbal de constatare a neregulilor, iar al doilea în decizia de soluționare a contestației administrative. Or, instanța nu s-a pronunțat asupra acestor aspecte.

Sub acest aspect s-a arătat că temeiul de drept constituie un element în raport de care se verifică legalitatea actului administrativ, iar în speță, acesta a fost eronat menționat cu referire la noțiunea de "piață relevantă", ordinele evocate de autoritatea administrativă fiind fie ulterioare situației imputate, fie abrogate la acel moment.

Susține că prima instanță, deși a admis că Legea nr. 346/2004 nu definește noțiunea de "piață relevantă", a dedus definiția "pieței relevante" din definiția "pieței adiacente", ceea ce nu este permis, deoarece orice restrângere, afectare, condiționare a unui drept sau a capacității juridice a persoanei trebuie să fie expres prevăzută de lege. Pe de altă parte, arată că definiția dedusă de instanță se referă la "piața unui anumit produs sau serviciu" și nu la o clasă generică de produse sau servicii, deși nu există nici o dovadă că firmele despre care se afirmă că ar fi legate ar acționa pe piața "unui anumit produs sau serviciu".

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a analizat eronat dispozițiile art. 41, art. 44 alin. (4) art. 44 alin. (5), art. 6 alin. (1), (5), (6), (7) din Legea nr. 346/20004, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică.

Interpretând aceste dispoziții, recurenta a concluzionat că pentru a fi considerate întreprinderile legate, întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise prin textele de lege de mai sus, prin intermediul unei persoane fizice, trebuie să își desfășoare activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

Mai arată că la data depunerii cererii de finanțare (29 iunie 2010), noțiunea de piață relevantă nu era definită prin lege, aceasta fiind definită abia la data de 5 august 2010 prin Ordinul nr. 388 al Consiliului Concurenței, anterior acestei date sintagma fiind lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, iar lipsa legiferării acestui aspect nu îi poate fi imputată.

Recurenta-reclamantă critică faptul că prima instanță a considerat că existența unor coduri CAEN identice în obiectul de activitate al societăților respective îndeplinește condiția desfășurării activității pe aceeași piața relevantă, deși din instrucțiunile privind definirea pieței relevante, aprobate prin Ordinul nr. 388/2010 al Consiliului Concurenței, rezultă că piața relevantă este o noțiune complexă, ce impune efectuarea unei analize pentru fiecare caz în parte, circumscrisă aspectelor particulare.

Susține că nici după apariția definiției legale a conceptului de piață relevantă, acest criteriu nu îi este aplicabil pentru a defini întreprinderile ca fiind legate, aspect asupra căruia echipa de control a omis să se pronunțe. Astfel, proiectul de finanțare ce a făcut obiectul controlului a privit în exclusivitate activitatea de depozitare și comerț cu cereale, activitate pe care SC A. SRL nu o desfășoară și nici nu o are prevăzută în obiectul de activitate.

Mai susține că Proiectul de finanțare x din 12 aprilie 2011 este finanțat în cadrul Măsurii 123, care se referă numai la piața produselor agricole și forestiere, iar prin cererea de finanțare s-a solicitat finanțare numai pentru "Depozitare" - Cod CAEN 5210, pentru realizarea unui siloz la Radomirești și Corabia, societatea recurentă având Cod CAEN în obiectul de activitate. Acest cod nu se regăsește însă în obiectul de activitate al S.C. A. S.R.L., aceasta fiind autorizată numai pe fabricarea de articole de îmbrăcăminte și mai mult, în activitatea desfășurată de această societate nu există activități ce puteau fi finanțate în cadrul Măsurii 123 din cadrul Programului FEADR.

Recurenta-reclamantă arată că deși instanța de fond a considerat că SC A. SRL și SC A. SRL sunt întreprinderi legate, având același obiect de activitate și acționând pe piața confecțiilor, în situația de față, piața relevantă este piața depozitării cerealelor, pentru care a fost realizat proiectul și pentru care a fost primită finanțarea europeană, și nu piața confecțiilor, societatea recurentă îndeplinind condițiile din Ghidul solicitantului pentru Măsura 123 la punctul 2.1.

Astfel, concluzionează că SC A. SRL, SC A. SRL și SC B. nu desfășoară activități pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente, respectiv "Depozitare" - Cod CAEN 5210.

Se mai arată că echipa de control a reținut în mod eronat că C., reprezentant legal al proiectului, asociat majoritar și administrator la SC A. SRL, era asociat majoritar și în societățile SC A. SRL și SC B. SRL și desfășura o parte din activitate pe aceeași piață relevantă cu SC A. SRL și pe piață adiacentă cu SC B. SRL.

Tot în mod neîntemeiat se susține că a reținut echipa de control că piața relevantă este "Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte" - Cod CAEN 1413, iar piața adiacentă este Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase - cod CAEN-0111, precum și atunci când a interpretat dispozițiile art. 6 alin. (6) și art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, când a cumulat salariații celor trei întreprinderi, deoarece cele trei societăți sunt distincte, nu participă între ele cu capital, nu dețin majoritatea drepturilor de vot între ele, nu numesc sau revocă majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere între ele, nu realizează situațiile financiare anuale consolidate și nu se află în amonte sau în aval una față de cealaltă, într-o proporție cel puțin egală cu procentul de participare la capital ori cu procentul drepturilor de vot.

Consideră că echipa de control trebuia să aibă în vedere structura numărului de salariați de la SC A. SRL, care este sub numărul mediu anual de salariați de 250, prevăzut de art. 3 lit. a) din Legea nr. 346/20004.

Arată că prin Decizia nr. 6068 din 24 februarie 2016 a fost admisă în parte contestația recurentei-reclamante, în sensul diminuării debitului constituit prin Procesul-verbal de constatare nr. x din 28 decembrie 2015, respectiv cu suma de 3.043.534,49 RON, beneficiarul având în continuare de achitat un debit în valoare de 3.043.534,50 RON la care se adaugă dobânzi conform prevederilor legale. Comisia de soluționare a reanalizat încadrarea beneficiarului în categoria întreprinderilor mici și mijlocii și a considerat că societatea nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici și mijlocii, ci în categoria altor întreprinderi, pe motiv că ar fi întreprindere legată cu SC A. SRL și SC B. SRL, iar pe baza situațiilor financiare din anii 2008 și 2009 a fost reanalizată cererea de refinanțare din 29 iunie 2010, constatându-se că beneficiază de sprijin financiar nerambursabil în cuantum de 25% din valoarea eligibilă a proiectului și nu de 50%.

Cu toate acestea, susține că prin Decizia nr. 6068 din 24 februarie 2016, comisia nu a răspuns criticilor formulate prin contestație.

Intimata - pârâtă Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În susținerea punctului său de vedere invocă starea de fapt și legislația aplicabilă cauzei, pe care le apreciază ca fiind relevante în demonstrarea caracterului de întreprinderi legate, cu efect direct asupra restituirii finanțării acordate societății.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Încheierea din 1 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamanta SC A. SRL ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se constate nulitatea actului administrativ constând în Decizia nr. 6068 din 24 februarie 2016 și a Procesului-verbal de constatare nr. x încheiat la data de 21 decembrie 2015, privind Proiectul x din 12 aprilie 2011 "Modernizare și extindere a activității de depozitare și marketing" la SC A. SRL, înregistrat sub nr. x din 28 decembrie 2015.

Astfel, instanța de recurs constată că, în cauză, un prim motiv de recurs invocat, este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") pe care îl apreciază ca fiind nefondat.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, susținerile recurentei-reclamante cu privire la nemotivarea hotărârii vizează de fapt împrejurarea că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra criticilor sale referitoare la lipsa temeiului legal în ceea ce privește definirea noțiunii de "piață relevantă", în contextul în care nici Ordinul Consiliului Concurenței nr. 388/2010 și nici Ordinul Consiliului Concurenței nr. 34/1997, nu erau și nu sunt aplicabile în cauză, primul fiind emis ulterior cererii de finanțare și neputând retroactiva, iar al doilea fiind abrogat înainte de depunerea cererii de finanțare, neputând ultraactiva.

În cauza de față, instanța de control judiciar apreciază că aceste critici nu sunt fondate, întrucât hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar și garanțiile dreptului la un proces echitabil, statuate prin art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, precum și dispozițiile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Analiza și verificarea considerentelor hotărârii atacate demonstrează că prima instanță a analizat în concret toate susținerile societății reclamante din acțiunea principală și, contrar celor afirmate prin cererea de recurs, le-a înlăturat argumentat, prezentând pe larg motivele pentru care acestea nu au putut fi reținute, inclusiv din perspectiva noțiunii de "piață relevantă", motiv pentru care în speță nu poate fi susținută pretinsa nemotivare a hotărârii.

Se constată, așadar, că sentința instanței de fond nu conține o motivare lacunară sau contradictorie, ci, dimpotrivă, cuprinde analiza chestiunii decisive în rezolvarea litigiului, iar faptul că opinia instanței nu concordă cu punctul de vedere al recurentei-reclamante nu echivalează cu neexaminarea pricinii ori cu nemotivarea soluției.

Nefondate se apreciază și toate celelalte critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică subsumată acestui temei de nelegalitate a hotărârii recurate, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă se află în eroare atunci când invocă lipsa cadrului legal în ceea ce privește definirea noțiunii de "piață relevantă", întrucât Instrucțiunile cu privire la definirea pieței relevante, în scopul stabilirii părții substanțiale de piață, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 57 bis din 4 aprilie 1997 au fost abrogate prin Dispozițiile finale din Instrucțiunile din 26 martie 2004 cu privire la definirea pieței relevante, în scopul stabilirii părții substanțiale de piață, emise de Consiliul Concurenței și publicate în Monitorul Oficial nr. 288 din 1 aprilie 2004 și care prevedeau că "Piața relevantă reprezintă piața pe care se desfășoară concurența și este utilizată pentru identificarea produselor și a agenților economici ce se află în concurență directă în afaceri. Piața relevantă este deci, piața pe care se desfășoară concurența."

Aceste din urmă dispoziții au fost înlocuite de Instrucțiunile din 5 august 2010 privind definirea pieței relevante, emise de Consiliul Concurenței și publicate în Monitorul Oficial nr. 553 din 5 august 2010.

Astfel fiind, instanța de recurs constată că sunt nefondate susținerile recurentei-reclamante în sensul că la data depunerii cererii de finanțare (29 iunie 2010), noțiunea de piață relevantă nu era definită prin lege, aceasta fiind definită abia la data de 5 august 2010 prin Ordinul nr. 388 al Consiliului Concurenței, care a aprobat Instrucțiunile din 5 august 2010 privind definirea pieței relevante.

Rezultă din cele mai sus arătate că la data depunerii cererii de finanțare exista reglementare și era definită noțiunea de "piață relevantă", nefiind vorba de un vid legislativ, așa cum s-a susținut de recurenta-reclamantă.

Mai mult, toate aceste reglementări interne ale Consiliului Concurenței au avut în vedere și au transpus în plan intern o serie de reglementări din legislația europeană, printre care și Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 9 decembrie 1997.

Asupra noțiunii de "piață relevantă" s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 789 din 5 decembrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, invocată chiar în cauza de față, statuându-se că:

"Referitor la susținerile privind lipsa de claritate a reglementării criticate, generată de definirea insuficientă și imprecisă a noțiunii de piață adiacentă, precum și de faptul că noțiunea de piață relevantă nu este deloc definită, Curtea reține că, în accepțiunea Legii nr. 346/2004, o piață adiacentă, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză (relevantă). Piața relevantă reprezintă un instrument de evaluare a puterii de piață a întreprinderilor, iar prin Instrucțiunile din 5 august 2010 privind definirea pieței relevante, aprobate prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 388/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 5 august 2010, s-a menționat faptul că aceste instrucțiuni urmăresc o abordare similară cu cea din Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 9 decembrie 1997, și oferă un cadru conceptual privind definirea pieței relevante. Cu privire la noțiunea de piață relevantă, s-a reținut că aceasta este un instrument de identificare și de delimitare a cadrului în interiorul căruia se exercită concurența între întreprinderi. Scopul principal al definirii pieței relevante este acela de a identifica în mod sistematic constrângerile concurențiale cu care se confruntă întreprinderile în cauză. Definirea pieței relevante, atât la nivelul produsului, cât și la nivel geografic, trebuie să permită identificarea concurenților reali ai întreprinderilor în cauză, care sunt capabili să influențeze comportamentul respectivelor întreprinderi și să le împiedice să acționeze independent de presiunile unei concurențe efective. Definirea pieței relevante, atât la nivelul produsului, cât și la nivel geografic, are o influență decisivă asupra evaluării unui caz de concurență. Prin elaborarea acestor instrucțiuni, Consiliul Concurenței a urmărit să indice elementele pe care se bazează în procesul de definire a pieței relevante, în vederea creșterii calității informațiilor prezentate de către părți și a nivelului de transparență a politicii sale în domeniul concurenței."

Rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale mai sus redate că în perioada ce interesează exista reglementare și era definită noțiunea de "piață relevantă".

Tot nefondate se constată a fi și toate celelalte aspecte criticate prin cererea de recurs formulată, prima instanță pronunțând o soluție temeinică și legală, în acord cu legislația internă și europeană, precum și cu probele administrate în cauză.

Înalta Curte reține că aprecierea de către organul fiscal ca neeligibilă a societății recurente în obținerea finanțării solicitate s-a fundamentat pe schimbarea statutului de întreprindere autonomă, încadrată întreprinderilor mici și mijlocii, într-o întreprindere de tip legat cu societățile A. SRL și B. SRL, devenind incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 346/2004, care transpune în legislația internă Recomandarea CE nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii, potrivit cu care:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influență dominantă dacă investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicați direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le dețin în calitatea lor de acționar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente.

(5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză."

În speță, recurentei-reclamante i-a fost acordată o finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Fondului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, Axa I - "Creșterea competitivității sectorului agricol și silvic", Măsura 123 - "Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere".

Ulterior, în baza verificărilor efectuate, autoritatea intimată a emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 28 decembrie 2015 prin care s-a reținut încălcarea de către societatea recurentă a prevederilor Contractului de finanțare nr. x din 12 aprilie 2011 încheiat pentru investiția cu titlul "Modernizare și extindere a activității de depozitare și marketing la SC A. SRL". Ca urmare, proiectul a devenit neeligibil, cu consecința constituirii în sarcina recurentei-reclamante a unui debit în valoare de 6.087.068,99 RON, reprezentând suma totală pentru care fusese acordată finanțarea.

Recurenta-reclamantă a formulat contestație în procedura administrativă, iar Comisia de soluționare a contestației, reținând că SC A. SRL este întreprindere legată atât cu SC A. SRL cât și cu SC B. SRL și că la data depunerii cererii de finanțare, SC A. SRL se încadra la "alte întreprinderi" și nu la categoria de IMM, a apreciat cuantumul sprijinului ajutorului financiar nerambursabil ca fiind de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile și nu de 50% ca în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, și, în consecință, debitul stabilit prin Procesul-verbal nr. x din 28 decembrie 2015 a fost diminuat de la 6.087.068,99 RON la 3.043.534,50 RON.

Înalta Curte constată că argumentele societății recurente în sensul că nu este întreprindere legată cu SC A. SRL și cu SC B. SRL nu sunt fondate, având în vedere următoarele aspecte: (i) C., administrator și acționar majoritar la SC A. SRL este administrator și acționar majoritar la SC A. SRL și SC B. SRL; (ii) D., acționar minoritar la SC A. SRL este și acționar minoritar la SC A. SRL; (iii) E., acționar minoritar și administrator la SC A. SRL este acționar minoritar și la SC B. SRL.

Pe de altă parte, se constată că prima instanță a reținut în mod corect că cele trei societăți au în comun și codurile CAEN de activitate autorizată, aspect de natură să confirme că respectivele societăți acționează pe aceleași piețe relevante: (i) SC A. SRL și SC A. SRL au în comun codul CAEN 1413 - Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjerie de corp); (ii) SC A. SRL și SC B. SRL au în comun codul CAEN 0111 - Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase și codul CAEN 5210 - Depozitări.

Sub acest aspect se constată a fi nefondate susținerile recurentei-reclamante în sensul că existența unor coduri CAEN identice în obiectul de activitate al societăților respective nu ar îndeplini condiția desfășurării activității pe aceeași piața relevantă, deoarece ceea ce contează în analiza acestui aspect sunt tocmai codurile CAEN efectiv active din obiectul de activitate a societăților, or din acest punct de vedere caracterul de întreprindere legată este dovedit.

Se mai observă că interpretarea conferită de jurisprudența CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin Hotărârea din 27 februarie 2014 pronunțată în cauza Ha Te Fo Gmbh/Finanzamt Haldensleben este în sensul că:

"Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât și economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar și atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relațiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acționează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă, persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influență care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiții depinde de împrejurările cauzei și nu poate în mod necesar să fie subordonată existenței unor relații contractuale între aceste persoane și nici chiar constatării intenției lor de a eluda definiția microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări ".

La o analiză factuală a hotărârii recurate, se observă că prima instanță a reținut în mod corect că, în speță, poate fi reținută crearea de către societatea recurentă a unor condiții artificiale, în scopul obținerii finanțării solicitate, prin existența unei structuri de tip întreprinderi legate între societatea reclamantă A. SRL și societățile A. SRL și SC B. SRL, aspect ce a determinat neeligibilitatea societății reclamante cu suma solicitată în cadrul proiectului la care a aplicat.

De asemenea, Înalta Curte constată că deși recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a analizat eronat dispozițiile art. 4, art. 4 alin. (4) art. 4 alin. (5), art. 6 alin. (1), (5), (6) și (7) din Legea nr. 346/20004, s-a limitat la invocarea acestui aspect, fără a dezvolta argumente pertinente în considerarea cărora a opinat în acest sens.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că argumentul invocat de către recurentă în sensul eligibilității sale în cadrul proiectului pentru suma solicitată, pe motiv că prin cererea depusă a solicitat finanțare numai pentru activitatea de "Depozitare" - Cod CAEN 5210, cod ce nu se regăsește însă în obiectul de activitate al SC A. SRL, nu prezintă relevanță, deoarece, prin derularea acestor proiecte, s-a urmărit de către legiuitorul național și european dezvoltarea anumitor segmente ale economiei, adresându-se întreprinderilor cu un anumit potențial financiar, iar existența unor elemente de tip întreprinderi legate denotă o altă capacitate umană și financiară a respectivelor întreprinderi, ceea ce determină neeligibilitatea recurentei în cadrul Programului Fondului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR), Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, Axa I - "Creșterea competitivității sectorului agricol și silvic", Măsura 123 - "Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere" cu întreaga sumă solicitată.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta societate A. SRL Slatina împotriva Sentinței nr. 453/2016 din 19 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta societate A. SRL Slatina împotriva Sentinței nr. 453/2016 din 19 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM