ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3432/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4021 din 13.12.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței civile nr. 985 din 03 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a avut în vedere faptul că instanța de fond a reținut că "reclamantul, în calitate de consultant în domeniul forței de muncă în transporturi la cele trei societăți comerciale, avea rolul de a asigura elaborarea și implementarea politicilor de resurse umane (recrutare, selecție, integrare, pregătire profesională, motivare, organizare și relații de muncă), care să asigure acestor societăți personalul necesar corespunzător din punct de vedere cantitativ și calitativ".

Referitor la atribuțiile funcției publice de inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă București, instanța de fond a reținut că "potrivit fișei postului, scopul principal al postului este controlul pentru verificarea respectării legalității actelor normative din domeniul securității și sănătății în muncă, iar la capitolul "atribuții" sunt menționate atribuții de control, urmărirea controalelor efectuate, întocmirea graficului raport și de control, răspuns la sesizări, participarea la acțiuni comune de control, constatarea și sancționarea contravențiilor și urmărirea achitării amenzilor, etc.".

Or, printre atribuțiile prevăzute în fișele postului nr. x din data de 03.01.2013 și, respectiv nr. y din 15.10.2013, aprobate de Inspectorul Șef al ITM București, cu referire la funcția publică de execuție - inspector de muncă, se regăsesc menționate și alte atribuții, pe care instanța de fond nu le-a analizat, și care sunt în legătură directă și indirectă cu atribuțiile desfășurate ca și consultant în domeniul forței de muncă la SC B. SRL, SC C. SRL și SC D. SRL, după cum urmează:

- cercetează sub aspectul împrejurărilor, cauzelor și răspunderilor accidentele de muncă colective, mortale și cele cu invaliditate, întocmind dosarul de cercetare conform metodologiei comune stabilite de MMFES - Inspecția Muncii;

- cercetează în cadrul agenților economici repartizați evenimentele deosebite, avariile și accidentele tehnice care puteau să se soldeze cu victime omenești, informând conducerea inspectoratului și IM asupra concluziilor cercetării;

- înaintează la IM în termenele stabilite de lege pentru avizare dosarele de cercetare ale accidentelor mortale și colective;

- realizează evidența computerizată a unităților, controalelor, măsurilor stabilite la unități;

- verifică și avizează dosarele de cercetare întocmite de angajatori în cazul accidentelor cu incapacitate temporară de muncă/accidente ușoare/accidente în afara muncii;

În fișele postului întocmite de SC C. SRL, SC B. SRL și SC D. SRL d-lui A., pentru ocuparea postului de consultant în domeniul forței de muncă în transporturi sunt prevăzute următoarele atribuții, care sunt atât în legătură directă cât și în legătură indirectă cu atribuțiile prevăzute în fișele postului nr. x din data de 03.01.2013 și, respectiv nr. y din 15.10.2013, aprobate de Inspectorul Șef al ITM București, după cum urmează:

- reprezintă compania în relația cu autoritățile publice pentru probleme de personal;

- are obligația să dea relații la solicitarea organelor de control și de cercetare în domeniul protecției muncii, numai după anunțarea conducerii societății;

Cele trei fișe ale postului la cei trei angajatori privați sunt identice conducând la ipoteza că angajatul și nu angajatorul este cel care l-a întocmit.

În postul de "consultant în domeniul forței de muncă în transporturi" deși se precizează că "activitatea se desfășoară în compartimentul special de măsuri active" și contribuie la creșterea posibilităților de reintegrare în muncă a persoanelor aflate în șomaj indemnizat sau care au depășit perioada de șomaj indemnizat, petentul deși negociază contractele de angajat, doar "asigură legătura cu departamentul resurse umane din cadrul firmei-mame".

În opinia instanței de recurs, alte atribuții au fost considerate mai importante între cele menționate în cererea de recurs și care se pot constitui în reala motivație a exercitării funcțiilor în paralel.

Astfel, fișele postului menționează, în cap. IV "Autoritatea postului", faptul că reclamantul "reprezintă compania în relația cu autoritățile publice pentru probleme de personal". Or, autoritatea publică responsabilă cu problemele de personal este chiar Inspectoratul Teritorial de Muncă, în speță locul de muncă al reclamantului, fiind Inspectoratul Teritorial de Muncă București, în a cărui rază de competență intrau și SC D. SRL, SC C. SRL și SC B. SRL, toate cu sediul în Municipiul București.

Rezultă, pentru cazul analizat, că reprezentarea firmelor la autoritatea publică se circumscrie legăturii indirecte cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, prohibite de dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Totodată, în fișele postului la societățile comerciale particulare, la capitolul "Responsabilități de securitate sănătate în muncă", este menționat că "are obligația să dea relații la solicitarea organelor de control și de cercetare în domeniul protecției muncii numai după anunțarea conducerii unității".

Și în acest caz organele de control în domeniul protecției muncii aparțin Inspectoratului Teritorial de Muncă, mai mult, conform fișei postului nr. y, atribuțiile reclamantului fiind chiar în acest domeniu.

Din aceeași fișă a postului rezultă, în Capitolul VI Detalii privind condițiile specifice de muncă, faptul că "se deplasează la sediul social al persoanei juridice sau fizice de pe raza Municipiului București pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu".

Astfel fiind, rezultă incidența ipotezei referitoare la legătura directă între funcțiile din domeniul privat cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, prevăzută în dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Împotriva Deciziei nr. 4021 din 13 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, A. a formulat contestație în anulare.

Contestația în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Prin motivele formulate se arată că, în cauză, s-a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/04.12.2014.

Prin Sentința civilă nr. 985/03.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus anularea acestui raport ca nelegal și netemeinic.

Pentru a pronunța această soluție, realizând o analiză concretă și temeinică a situației de fapt, cu luarea în considerare a fișelor de post și a atribuțiilor aferente funcției de inspector de muncă și a celei de consultant de forță de muncă în transporturi deținute în perioada 15.03.2011 - 13.05.2014, în mod legal, Curtea de Apel București a reținut că "reclamantul, în calitate de consultant în domeniul forței de muncă în transporturi la cele trei societăți comerciale, avea rolul de a asigura elaborarea și implementarea politicilor de resurse umane (recrutare, selecție, integrare, pregătire profesională, motivare, organizare și relații de muncă), care să asigure acestor societăți personalul necesar corespunzător din punct de vedere cantitativ și calitativ."

Contestatorul mai arată că în mod judicios instanța de fond a reținut că "este evident că reclamantul desfășoară activități diferite la cele trei societăți comerciale cu capital privat, într-un domeniu special al transporturilor rutiere, față de cea de funcționar public, care nu sunt în legătura directă sau indirectă, chiar dacă se referă la consultanță în domeniul politicilor de personal ale societăților, atâta vreme cât atribuțiile nu se suprapun, reclamantul putând să desfășoare activități suplimentare în afara programului de lucru, în domeniul în care este pregătit profesional, cu respectarea interdicțiilor de incompatibilitate".

Activitatea desfășurată în calitate de consultant în domeniul forței de muncă în transporturi, potrivit contractelor individuale de muncă încheiate cu cele trei societăți în domeniul privat nu se află în legătura, nici directă și nici indirectă, cu atribuțiile corespunzătoare postului de inspector de muncă în cadrul Serviciului Control, Securitate și Sănătate în Muncă.

Starea de incompatibilitate avută în vedere de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 presupune exercitarea de "funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public potrivit fișei postului".

Pentru a se putea stabili dacă între activitățile desfășurate în calitate de consultant de muncă în transporturi, respectiv de inspector de muncă în cadrul Serviciului Control, Securitate și Sănătate în Muncă, era necesară compararea atribuțiilor corespunzătoare celor două fișe de post, lucru care nu a fost realizat de A.N.I. anterior emiterii Raportului de evaluare nr. x/04.12.2014.

În ceea ce privește funcția de inspector de muncă în cadrul Serviciului Control, Securitate și Sănătate în Muncă, instanța de fond a observat că aceasta presupune o activitate de control, desfășurata atât în mod individual, cât și în cadrul acțiunilor comune de control.

Dintre activitățile desfășurate de Inspectorul de muncă din cadrul Serviciului Control, Securitate și Sănătate în Muncă s-au putut observa:

- controlarea aplicării unitare a legislației în domeniul securității și sănătății în muncă;

- constatarea și sancționarea contravențiilor;

- controlarea modului în care se respectă cerințele de securitate și sănătate în muncă, în unitate, la sediul și la punctele de lucru ale angajatorilor;

- controlarea modului în care se utilizează echipamentul individual de protecție;

- cercetarea accidentelor de muncă colective, mortale, precum și a celor cu invaliditate, sub aspectul împrejurărilor, al cauzelor și al răspunderilor;

- verificarea modului în care prestatorii de servicii din domeniul protecției muncii respectă condițiile de acreditare etc.

Spre deosebire de atribuțiile corespunzătoare funcției publice de Inspector de muncă în cadrul Serviciului Control, Securitate și Sănătate în Muncă, care au în vedere o activitate de control, consultantul de forță de muncă în transporturi, așa cum se arată în fișa postului, are "rolul de a asigura elaborarea și implementarea politicilor de resurse umane (recrutare, selecție, integrare, pregătire profesională, motivare, organizare și relații de muncă) ".

Potrivit actelor de la dosar, consultantul de forță de muncă în transporturi desfășoară următoarele activități:

- întocmirea de studii privind piața forței de muncă din perspectiva măsurilor active ce se impun (activitate de bază);

- consultanță în vederea asigurării respectării dispozițiilor legale;

- identificarea și centralizarea necesarului de personal din societate;

- activități de recrutare internă și externă;

- negocierea contractelor de angajare;

- furnizarea serviciilor de pre-concediere;

- întocmirea programelor de măsuri active;

- organizarea achizițiilor de servicii pentru măsurile active cerute de beneficiari etc.

Analizând și comparând cele de mai sus, Curtea de Apel București a reținut în mod temeinic și legal că între atribuțiile prevăzute de fișa postului de inspector de muncă - Serviciul Control Securitate și Sănătate în Muncă și cele din fișa postului de consultant de forță de muncă în transporturi nu există suprapunere de obiect.

Decizia civilă nr. 4021/13.12.2017 se impune a fi anulată, întrucât este rezultatul unor erori materiale.

În primul rând, urmează a se reține că s-a considerat în mod eronat de către instanța de recurs că instanța de fond nu ar fi avut în vedere și alte atribuții din fișele de post aprobate de ITM București, cu referire la funcția publică de execuție-inspector de muncă, pe care instanța de recurs le-a considerat în legătură directă și indirectă cu atribuțiile desfășurate de contestator în calitate de consultant în domeniul forței de muncă la SC B. SRL, SC C. SRL și SC D. SRL.

Niciuna dintre atribuțiile enumerate de către instanța de recurs în Decizia civilă nr. 4021/13.12.2017 nu se află în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile specifice funcției publice de execuție, fiind o apreciere eronată a instanței de recurs.

În al doilea rând, prin decizia pronunțată Înalta Curte realizează o susținere tendențioasă și neargumentată în sensul că cele trei fișe de post la cei trei angajatori privați sunt identice, conducând la ipoteza că angajatul ci nu angajatorul este cel care le-a întocmit.

Luând în atenție aceste aspecte nerelevante, instanța de recurs a omis faptul că inspectorul de integritate (față de temeiul de drept invocat în raportul de evaluare) nu a solicitat fișele de post ale contestatorului de la ITM București când a întocmit raportul de evaluare și nu a arătat nici prin întâmpinările depuse la fond și în recurs de unde a obținut informații din fișele de post ale contestatorului pentru funcția de inspector de muncă.

În al treilea rând, au fost reținute în mod eronat de către instanța de recurs o serie de pretinse atribuții care ar fi trebuit îndeplinite de către contestator în favoarea celor trei societăți comerciale, în condițiile în care niciuna dintre acestea nu sunt înscrise la capitolul "atribuții" din fișele de post, ci la "autoritatea postului".

De asemenea, instanța de recurs a confundat o atribuție din fișa de post cu funcția de reprezentare a societăților comerciale în relațiile cu autoritățile publice. Această pretinsă atribuție este o funcție de reprezentare ci nu o atribuție din fisa de post.

Nu se poate reține o legătură directă sau indirectă între atribuțiile specifice funcției publice de execuție și a funcției de consultat în domeniul forței de muncă în transporturi care ar stabili o incompatibilitate, luând în considerare mai ales faptul că pregătirea profesională a contestatorului este de inginer electronist, iar funcția pe care o exercita în sectorul privat era de consultant în domeniul forței de muncă.

În mod vădit eronat s-a reținut de către instanța de recurs și faptul că "în fișele postului la societățile comerciale particulare apare la capitolul "Responsabilități de securitate și sănătate în muncă" aceea că "are obligația să dea relații la solicitarea organelor de control și de cercetare în domeniul protecției muncii, numai după anunțarea conducerii".

Și de această dată instanța de recurs a confundat o atribuție din fișa postului cu o obligație prevăzută de lege. Această prevedere constituie o obligație prevăzută și de art. 23 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă și este în sarcina lucrătorilor din toate domeniile de activitate, regăsindu-se în toate fișele de post, la Capitolul "Obligații în domeniul securității și sănătății în muncă". La art. 3 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 se prevede că "prezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate atât publice, cât și private."

Ipoteza reținută de către instanța de recurs este inoportună, deoarece în cazul în care un inspector de muncă a controlat din punct de vedere al securității și sănătății în muncă spitalele de urgență de pe raza Municipiului București în cazul unei urgențe medicale, inspectorul de muncă nu va putea apela la serviciile spitalelor de urgență de pe raza Municipiului București pentru că ar fi incompatibil sau în conflict de interese.

În mod constant Curtea Europeană de Justiție a reținut că motivarea unei hotărâri trebuie să fie adecvată actului emis și trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită instanțelor efectuarea revizuirii actului, insuficiența motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea acestora.

Din studierea fișelor de post ale contestatorului în calitate de inspector de muncă în cadrul ITM București, cât și în cazul Fișelor de post de la cele trei societăți comerciale din sectorul privat se constată ca nicio atribuție nu este comună și nu există legături directe sau indirecte între atribuțiile exercitate în calitate de funcționar public și cele desfășurate în domeniul privat.

În cauză, Președintele Sindicatului "Columna" I.T.M. a formulat o adresă către A.N.I., prin care a solicitat să i se transmită un punct de vedere oficial asupra incompatibilităților funcției publice, în contextul legislativ în vigoare. A.N.I. a comunicat un extras din prevederile Legii nr. 161/2003 și a menționat că nu a fost elaborat un nomenclator al activităților care să se încadreze în prevederile invocate.

În contra dispozițiilor legale și după cum s-a arătat intimatei și prin Adresa nr. x/29.01.2018, fără o reacție firească din partea A.N.I. de a anula raportul de evaluare, nu i s-au comunicat și nici nu a avut cunoștință de adresele nr. x/26.05.2014 și nr. x. O dovadă în acest sens o constituie și lipsa de la dosar a unei confirmări de primire, care să ateste comunicarea.

De asemenea, în fața instanței de fond intimata A.N.I. a susținut că reclamantul a fost informat cu privire la declanșarea procedurii de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților în lucrarea nr. 21069/A/II/19.05.2014. însă, aceasta nu se referă la contestator. ci aparține altei persoane evaluate, întrucât A.N.I. a fost sesizată în lucrarea nr. 21986/S/II/23.05.2014. Așadar, nu putea fi declanșată o procedură de evaluare a respectării regimului juridic al incompatibilităților anterior sesizării A.N.I. de către o persoană.

Întrucât A.N.I. a înregistrat sesizarea primită de la ITM București vineri, 23.05.2014, iar zilele de 24.05.2014 și 25.05.2014 au fost zile nelucrătoare, pe data de 26.05.2014 lucrarea a fost repartizată aleatoriu inspectorului de integritate, care în aceeași zi a trimis adresa de informare persoanei supusă evaluării.

Inspectorul de integritate a solicitat informații care nu sunt publice, respectiv documente din dosarul profesional, ITM București, prin adresa nr. x/06.06.2014. SC B. SRL, prin adresa nr. x/24.06.2014, SC C. SRL, prin adresa nr. x/24.06.2014 și SC D. SRL, prin adresa nr. x/24.06.2014, înainte de a parcurge procedura prevăzută de art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 176/2010.

Contestatorul a fost informat de către intimată prin adresa nr. x/24.07.2014 cu privire la existența unei stări de incompatibilitate prin exercitarea simultană a funcției publice de Inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă București și a celei de angajat în cadrul următoarelor societăți comerciale: SC C. SRL, SC D. SRL și SC B. SRL. De asemenea, i s-a învederat să prezinte date și informații, ori să transmită un punct de vedere scris cu privire la presupusa stare de incompatibilitate în care se află.

Contestatorul a prezentat în scris un punct de vedere, înregistrat la A.N.I. cu nr. x, despre care aceasta nu face referire nici în raportul de evaluare emis la data de 04.12.2014, nici în întâmpinarea depusă la dosarul de fond.

La data de 23.09.2014, contestatorul a fost informat că "a rezultat existența unei stări de incompatibilitate în sensul prevederilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, deoarece în perioada 15.03.2011-13.05.2014, ați ocupat calitatea de inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă București și ați avut calitatea de angajat în cadrul următoarelor societăți comerciale: SC C. SRL, SC D. SRL și SC B. SRL".

Așadar, intimata a schimbat temeiul de drept, din art. 94 alin. (2) lit. c) în art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, dar a reținut aceleași elemente de fapt ca și în adresele emise anterior. Conform dispozițiilor art. 96 alin. (1), "Funcționarii publici pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, potrivit fișei postului". De asemenea, A.N.I. nu a solicitat fișele de post de la ITM București și nu s-a informat în legătură cu atribuțiile inspectorilor de muncă.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare în principal, ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

3.instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4.instanta de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestația în anulare specială. Se reține așadar că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauza).

Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezența unor erori materiale în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, greșeala materială trebuie să fie una evidentă, săvârșită de instanță urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre este atacată, textul de lege se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecății procesului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Conform alin. (2) pct. 3 al art. 503 C. proc. civ., pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare, ori în speță nu se poate susține că ne aflam în prezența vreunei omisiuni a instanței.

Contestatorul doar indică generic, în susținerea contestației în anulare, textul art. 503 alin. (2) pct. 2 din Noul C. proc. civ., înțelegând să își fundamenteze contestația în anulare pe aceleași argumente invocate și în întâmpinarea formulată la recursul intimatei, argumente ce au fost analizate de instanță cu ocazia judecării recursului, recurs ce a fost admis.

Așa cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 4021/13.12.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a analizat motivul de casare invocat de Agenția Națională de Integritate prin cererea de recurs, precum și apărările invocate de intimatul-reclamant A.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat motivul de casare invocat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ., sens în care a reținut următoarele:

Argumentele invocate de contestator în susținerea contestație în anulare potrivit cărora " au fost reținute eronat de către instanța de recurs o serie de pretinse atribuții instanța de recurs a confundat o atribuție din fișa de post cu funcția de reprezentare a societăților comerciale (...) se impune anularea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4021/13.12.2017 (...)" sunt nefondate, fiind rezultatul unei greșite interpretări de către contestator a celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 4021/13.12.2017, evocând, în fapt. pretinse și ipotetice greșeli de judecată ale instanței de recurs, și nicidecum erori materiale care să se circumscrie dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din Noul C. proc. civ., scopul contestatorului fiind acela de a obține rejudecarea recursului formulat de Agenția Națională de Integritate, prin reaprecierea probelor și reinterpretarea dispozițiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecății.

Or, în speță, instanța de recurs, verificând temeinicia susținerilor părților, materialul probator administrat în cauză, precum și dispozițiile legale incidente în mod corect a reținut că cele trei fișe ale postului la cei trei angajatori privați aparținând reclamantului sunt identice, conducând la ipoteza că angajatul și nu angajatorul este cel care le-a întocmit.

Instanța de recurs a mai reținut că, în postul de "consultant în domeniul forței de muncă în transporturi" al reclamantului, deși se precizează că "activitatea sa se desfășoară în compartimentul special de măsuri active (!)" și care contribuie la creșterea posibilităților de reintegrare în muncă a persoanelor aflate în șomaj indemnizat sau care au depășit perioada de șomaj indemnizat, deși negociază contractele de angajat, doar asigură legătura cu departamentul resurse umane din cadrul firmei - mame.

Instanța de recurs corect a reținut că autoritatea publică responsabilă cu problemele de personal este chiar Inspectoratul Teritorial de Muncă, iar locul de muncă al reclamantului este Inspectoratul Teritorial de Muncă București (în a cărui rază de competență intrau și SC D. SRL, SC C. SRL și SC B. SRL toate cu sediul în Municipiul București), concluzionând astfel că reprezentarea firmelor la autoritatea publică se circumscrie legăturii indirecte cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, prohibite de dispozițiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare

Instanța de recurs corect și legal a statuat prin Decizia nr. 4021/13.12.2017 faptul că, în cauza dedusă judecății, rezultă cu evidență incidența normei referitoare la legătura directă între funcțiile din domeniul privat cu atribuțiile exercitate ca și funcționar public, prevăzută de legiuitor la art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare.

Fiind o cale de retractare, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, nefiind admisibil repunerea în discuție a unor cererii de probatori sau probleme de drept și de fapt care au fost soluționate de instanța de recurs.

În cauză, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât, în realitate, prin motivele invocate, contestatorul tinde să obțină o reapreciere a probelor și o nouă judecată a cauzei sub aspectul aplicării dispozițiilor incidente, ceea ce excede controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4021 din 13 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV