ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3118/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost precizată și modificată la data de 2 iunie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj - Serviciul Fiscal Orășenesc Calafat, anularea în tot a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 08 iulie 2014, prin care organul fiscal - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a stabilit în sarcina sa obligații fiscale în cuantum de 1.208.469 RON și, pe cale de consecință, exonerarea sa de la plata sumelor imputate, respectiv restituirea sumelor plătite cu titlu de accesorii (în cuantum de 157.148 RON până la data formulării cererii modificatoare).

Prin Sentința nr. 2961 din 11 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a DGRFP Craiova - AJFP Dolj - Serviciul Fiscal Orășenesc Calafat, a inadmisibilității și prematurității acțiunii; a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj - Serviciul Fiscal Orășenesc Calafat; a anulat parțial Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 08 iulie 2014, în ceea ce privește accesoriile aferente perioadei 03 octombrie 2003 - 25 iulie 2004, în sumă de 90.941,50 RON, din care suma de 72.103,50 RON reprezentând dobânzi/majorări, iar suma de 18.838 RON reprezentând penalități de întârziere, și a respins restul pretențiilor reclamantului.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Dolj - Serviciul Fiscal Orășenesc Calafat, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă a arătat că hotărârea instanței de fond este nemotivată, necuprinzând considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției, reprezentând doar o preluare a concluziilor reclamantului, la rândul lor neargumentate.

Mai mult decât atât nu a fost luat în considerare niciun argument prezentat de DGRFP Craiova, nefăcându-se nicio referire la acestea în cuprinsul hotărârii judecătorești.

A susținut recurenta că în mod eronat s-a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, deși instanța de fond a reținut că emitentul actului contestat este pârâta AFP Sector 1, iar nu recurenta, iar obiectul cauzei nu îl constituie executarea actului administrativ fiscal, ci raportul juridic dedus judecății, analiza legalității acestuia, prin raportare la organul fiscal emitent.

A criticat recurenta hotărârea instanței de fond și cu privire la respingerea nemotivată a excepției inadmisibilității, arătând că obligativitatea contestării actului administrativ fiscal în procedura prealabilă este dată de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, coroborate cu art. 218 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora procedura prealabilă este obligatorie.

Câtă vreme chiar reclamantul a arătat că nu s-a emis decizie de soluționare a contestației administrative, se impunea respingerea acțiunii pentru acest capăt de cerere ca inadmisibilă.

Greșit a fost respinsă și excepția prematurității cererii de anulare a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 08 iulie 2014 emisă de Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, excepție invocată în strânsă legătură cu excepția inadmisibilității, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile.

Cât privește soluția dată pe fondul cauzei, recurenta pârâtă a susținut că instanța de fond a ignorat faptul că izvorul de plată a obligațiilor fiscale accesorii se regăsește în însăși Decizia penală nr. 222A din 04 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală, în Dosarul penal nr. x/2009*.

Prin această hotărâre au fost obligați în solidar inculpații B., C. și A. la plata către partea civilă Statul Român - ANAF a sumei de 405.992 RON, precum și la obligațiile fiscale accesorii (majorări, penalități și dobânzi) de la data scadenței obligației de plată și până la data achitării integrale a debitului principal.

Potrivit art. 110 alin. (3) lit. c), h) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și definiției date în doctrină titlului executoriu, acesta este înscrisul întocmit de către organul competent, cu respectarea prevederilor legii, în virtutea căruia devine posibilă punerea în executare pe cale silită a creanței pe care o constată, cu condiția ca executarea să se circumscrie obiectului pe care acesta l-a determinat.

A invocat, în acest context, recurenta și prevederile art. 372, art. 371

1

și art. 371

2

C. proc. civ.. A arătat că, în baza art. 88 lit. c) și art. 119 din O.G. nr. 92/2003, pentru plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri ale bugetului general consolidat, s-a emis Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 08 iulie 2014, prin care au fost calculate accesorii în cuantum total de 1.208.469 RON (dobânzi în sumă de 1.092.715 RON și penalități de întârziere în cuantum de 115.754 RON), în anexa deciziei fiind prezentat detaliat modul calcul al acestora. Recurenta a precizat că data scadentă a acestor obligații este 03 octombrie 2003, potrivit art. 119 alin. (1) și art. 120 alin. (1) C. proc. fisc.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimații nu au formulat întâmpinări în cauză, dar la data de 03 octombrie 2018, apărătorul intimatului reclamant a depus note de concluzii.

Prin încheierea de ședință din 29 mai 2018, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamantul a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 08 iulie 2014, emisă de intimata pârâtă ANAF - Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București, prin care "în temeiul art. 88 lit. c) și art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri ale bugetului general consolidat" s-au calculat accesorii în sumă de 1.208.469 de RON aferente debitului principal reprezentat de despăgubirile stabilite prin Decizia penală nr. 222A din 04 martie 2014 a Curții de Apel București.

Acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, anulându-se parțial actul contestat, respectiv în ceea ce privește accesoriile aferente perioadei 03 octombrie 2003 - 25 iulie 2004.

Cu prioritate în ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurenta reclamantă.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată, cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a excepțiilor invocate și de admitere în parte a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Cât privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta a fost invocat prin raportare la modul în care instanța de fond a interpretat și aplicat prevederile legale incidente la soluționarea excepțiilor și a fondului cauzei.

Soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte a fost corespunzător justificată de judecătorul fondului.

Astfel, atribuțiile de executare silită a deciziei contestate revenind, după schimbarea domiciliului fiscal al contribuabilului, autorității recurente, acesteia trebuie să îi fie opozabilă hotărârea prin care s-a anulat în parte (cu consecințe asupra cuantumului accesoriilor datorate) decizia care este în curs de executare.

Referitor la critica adusă soluției date excepției inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, respectiv, excepției prematurității acțiunii în anulare, Înalta Curte arată că, într-adevăr, în materie fiscală este reglementată procedura contestației administrative, care nu este însă similară plângerii prealabile prevăzute de art. 7 și 12 din Legea nr. 554/2004, deosebirea esențială fiind aceea că în prima situație, obiectul principal al acțiunii în instanța de contencios administrativ este chiar actul prin care se soluționează contestația administrativă (conform art. 218 din O.G. nr. 92/2003).

În speță, în mod temeinic și legal prima instanță a constatat că intimatul reclamant și-a îndeplinit obligația legală de a contesta mai întâi pe cale administrativă Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x din 08 iulie 2014, prin cererea adresată autorității emitente a actului, dar intimata pârâtă AFP sector 1 nu a soluționat această contestație și nici nu a transmis-o cu dosarul fiscal autorității devenite competentă după schimbarea domiciliului fiscal al contribuabilului.

Or, în această situație, în care AFP sector 1 nu mai are competența, iar DGRFP Craiova - AJFP Dolj nu a fost învestită să soluționeze contestația administrativă, intimatului reclamant care nu este în culpă nu i se poate bloca sine die accesul la justiție garantat de art. 21 din Constituția României.

Nici criticile aduse soluției de admitere în parte a acțiunii reclamantului nu sunt fondate.

Astfel, prin Decizia penală nr. 222/A din 04 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2009*, inculpatul A. a fost obligat, în solidar cu alți doi inculpați, la plata către partea civilă Statul Român - Agenția Națională de Administrare Fiscală a sumei de 405.992 RON și a obligațiilor fiscale accesorii (majorări, penalități și dobânzi), calculate în conformitate cu legislația fiscală, de la data scadenței obligației de plată și până la data achitării integrale a debitului principal.

Or, potrivit art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:

"(1) Pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere".

De asemenea, art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală dispune:

"(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv".

Această hotărâre penală a devenit executorie la 04 martie 2014, conform art. 415 C. proc. pen., în conformitate cu care "hotărârile instanțelor penale devin executorii la data când au rămas definitive".

Pe de altă parte, scadența obligației de plată încălcate de intimatul reclamant trebuie raportată la data efectuării operațiunii care a născut obligația și care a fost reținută cu caracter definitiv în cuprinsul hotărârii penale (03 mai 2004), precum și la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în conformitate cu care "(1) Contribuabilii au obligația de a plăti impozitul pe profit trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul, dacă în prezentul articol nu este prevăzut altfel".

Prin urmare, este legală și temeinică soluția instanței de fond prin care s-a stabilit faptul că reclamantul datorează accesorii aferente impozitului pe profit neevidențiat și neachitat doar din data de 26 iulie 2004 și, deci, este nelegală calcularea accesoriilor și pentru perioada 03 octombrie 2003 - 25 iulie 2004, neimpunându-se casarea acesteia pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 218 din O.G. nr. 92/2003 și art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Dolj - Serviciul Fiscal Orășenesc Calafat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în nume propriu și în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Dolj - Serviciul Fiscal Orășenesc Calafat, împotriva Sentinței nr. 2961 din 11 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CT