ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3101/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.01.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. - titular al cabinetului "A. și Asociații" a chemat în judecată pe pârâta Casa de Asigurări a Avocaților din România (C.A.A.), solicitând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța să dispună:

I) Anularea în totalitate a art. 48 din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților (C.A.A.) versiunea 2012 care prevede, [alin. (1)] "Contribuțiile achitate la fondul de pensii și asigurări sociale ale avocaților care cumulează veniturile din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii, inițial stabilite anterior datei de 31 mai 2001, vor fi avute în vedere numai la stabilirea pensiei de retragere definitivă și a altor drepturi de asigurări sociale.

[alin. (2)] Avocații aflați în situația prev. la alin. (1), la cerere, pot solicita numai pensia de retragere definitivă din profesie în condițiile art. 49."

II) Anularea sintagmei "(...) și statut" din conținutul art. 4 lit. f), al aceluiași statut.

III) Recunoașterea drepturilor reclamantului de a se pensiona din avocatură pentru limită de vârstă începând cu data de 01.07.2015, și de a profesa în continuare avocatura cu obligarea C.A.A. să emită de urmare în ce îl privește, decizia de pensionare, corespunzătoare celor de mai sus, cât și la obligarea la plata pensiei ce i se cuvenea la care să se adauge dobânda legală până la plata efectivă a sumelor respective, (v. Decizia Curții Constituționale nr. 126/10.03.2015 pct. 24 din M. Of. nr. 346/20.05.2015).

Prin Sentința nr. 2100 din 15 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa de Asigurări a Avocaților din România și B., ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și anularea actelor administrative atacate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 5 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 mai 2018 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. invocându-se faptul că hotărârea contestată, prin care a fost respinsă acțiunea recurentului-reclamant, este contradictorie în ceea ce privește motivarea și a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se invocă contradictorialitatea considerentelor sentinței recurate privind actul administrativ contestat respectiv Statutul Casei de Asigurări a Avocaților. Se arată că deși prin încheierea din 24.04.2016 s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intimata C.A.A. stabilindu-se caracterul de act administrativ cu caracter normativ, prin sentința atacată nu s-a ținut cont de principiul legal prevăzut de art. 4 alin. (3) art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000 potrivit căruia actele normative date în executarea legilor se emit numai pe baza și în executarea legilor. Aceasta deoarece totalitatea prevederilor art. 48 din Statutul C.A.A. - act administrativ cu caracter normativ adaugă și completează nelegal și neconstituțional legea respectiv dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.

Se arată că prima instanță nu a menționat prin anulare faptul că prin Statutul C.A.A. - act administrativ cu caracter normativ s-au completat dispozițiile art. 1 alin. (1) art. 13 și art. 179 din O.U.G. nr. 221/2000.

Astfel, în cuprinsul Legii nr. 51/1995 și al O.U.G. nr. 221/2000 spre deosebire de prev. art. 48 alin. (1) și (2) din Statutul C.A.A., nu există nicio prevedere care să interzică avocatului interesat pensionarea pentru limită de vârstă chiar dacă cumulează veniturile din avocatură cu pensia din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii, inițial stabilite anterior datei de 31.05.2001.

Mai mult, aceleași acte normative mai sus precizate ce au forță juridică superioară actului administrativ care este statutul C.A.A. nu prevăd obligativitatea respectivului avocat de a cere pensie de retragere definitivă din profesie, printr-o solicitare prealabilă și personală de radiere din tabloul avocaților, radiere care are drept consecință imposibilitatea de a mai continua exercitarea profesiei de avocat, [v. art. 48 alin. (2) Statut].

În raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă greșita aplicare a normelor de drept material în ceea ce privește aprecierea legalității art. 48, și art. 4 lit. f) din Statut. Acesta deoarece dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 221/2000 care prevăd posibilitatea reglementării prin statut a condițiilor de pensionare a avocaților nu înlătură nelegalitatea în concret a acestor dispoziții pentru că în concret dispoziția din statut completează nelegal legea ca act normativ, fiind încălcate dispozițiile art. 73 din Constituția României.

Prin întâmpinare intimata C.A.A. din România a invocat în principal excepția lipsei de obiect a recursului și a acțiunii în raport de incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 72/2016 și în subsidiar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a solicitat în scris respingerea excepției lipsei de obiect.

Motivat prin încheierea din 18.09.2018, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Curtea verificând excepția lipsei de obiect a recursului și a acțiunii o va respinge pentru următoarele motive.

Recursul declarat are ca obiect sentința atacată prin care s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul-recurent A.

Obiectul recursului se încadrează în dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. fiind pronunțată în fond de Curtea de Apel București în materia contenciosului administrativ și fiind atacabilă cu recurs potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei de obiect a acțiunii care a format obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, nu este fondată în cauză fiind aplicabil principiul "tempus regit actum". Acțiunea, având ca obiect contestarea unui act administrativ cu caracter normativ a fost introdusă la data de 15.01.2016 dată la care erau în vigoare dispozițiile art. 48 din Statutul C.A.A. fiind aplicabile situației reclamantului avocat care a solicitat pensionarea începând cu data de 1.07.2015.

Faptul că ulterior pe parcursul litigiului a apărut un nou act normativ Legea nr. 72/2016 care a preluat aceeași reglementare nu determină lipsa de obiect a prezentei acțiuni, dispozițiile contestate urmând a fi verificate și în recurs conform principiului "tempus regit actum".

Față de cele expuse, Curtea va respinge excepția lipsei de obiect.

Pe recursul declarat analizând motivele de recurs, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerentele ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat în cauză neputându-se reține contradictorialitatea sentinței atacate în raport de încheierea interlocutorie din 24.04.2016.

În mod corect prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii apreciind caracterul de act administrativ cu caracter normativ al statutului C.A.A., act normativ cu forță juridică inferioară legii potrivit art. 4 alin. (3), art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Aceasta nu reprezintă o contradictorialitate față de soluția dispusă pe fondul cauzei deoarece instanța de fond a analizat criticile de nelegalitate invocate de reclamant în raport de dispozițiile art. 33 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și ale art. 1 alin. (1) și 13 din O.U.G. nr. 221/2000 verificând dacă dispozițiile contestate contravin celor două acte normative ce au rang de lege.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat în cauză sentința atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale, prima instanță constatând în mod corect ca situație premisă că dispozițiile din Statut nu contrazic reglementarea din lege completând o omisiune a legii și faptul că reclamantul-recurent nu este discriminat în raport de persoanele aflate în aceeași situație cu a sa, respectiv posibilitatea de a cumula veniturile din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii.

În acord cu opinia primei instanțe Curtea apreciază că prevederile sus menționate nu au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 și ale art. 1 alin. (1) și art. 13 din O.U.G. nr. 221/2000, astfel cum susține reclamantul. Curtea are în vedere că potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 221/2000, condițiile și procedura de acordare a pensiilor la care au dreptul avocații, potrivit alin. (1) al aceluiași articol, precum și condițiile de reglementare a cumulului pensiei din alte sisteme de asigurare cu veniturile din exercitarea profesiei de avocat vor fi stabilite prin Statutul Casei de Asigurări a Avocaților. În aplicarea acestor dispoziții au fost emise prevederile art. 48 alin. (1) din Statut prin care se reglementează tocmai cumulul veniturilor din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii, aceste prevederi fiind deci conforme dispozițiilor O.U.G. nr. 221/2000. Atâta timp cât legea prevede expres reglementarea prin statut a cumulului sus menționat, acest act administrativ poate reglementa inclusiv modul de valorificare a contribuțiilor achitate la fondul de pensii și asigurări sociale al avocaților care cumulează veniturile din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii, inițial stabilite anterior datei de 31 mai 2001, dacă legea nu prevede o interdicție expresă a unei asemenea reglementări. Altfel spus, legalitatea dispozițiilor contestate din Statut nu este condiționată de existența în lege a unei prevederi care să interzică avocatului interesat pensionarea pentru limită de vârstă în situația în care acesta cumulează veniturile din avocatură cu pensiile din alte sisteme de asigurări sociale obligatorii, inițial stabilite anterior datei de 31 mai 2001, ori să prevadă obligația respectivului avocat de a solicita pensie pentru retragerea definitivă din profesie.

Curtea apreciază că reglementarea contestată din Statut este legală fiind preluată și în noul act normativ respectiv dispozițiile art. 35 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 72/2016.

Faptul că în cuprinsul dispozițiilor legale contestate și în prezent Legea nr. 72/2016 a fost interzis cumulul veniturilor din avocatură cu pensia din alte sisteme de asigurări obligatorii, inițial stabilite anterior datei de 31.05.2001 reprezintă o opțiune a autorității emitente care are dreptul de a reglementa modul de valorificare a contribuțiilor achitate la fondul de pensii și asigurări sociale ale avocaților.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei obiectului recursului și a acțiunii, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2100 din 15 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata către intimata-pârâtă B. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV