ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3913/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la data de 1 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a solicitat anularea înregistrării mărcii "C." cu element figurativ nr. 121288, nr. de depozit M 2012 00692 din 3 februarie 2012, înregistrată pe numele pârâtului pentru clasa 43 (conform Clasificării de la Nisa).

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 republicată, privind mărcile și indicațiile geografice.

Prin Sentința civilă nr. 759 din 23 mai 2017 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, a dispus anularea înregistrării mărcii "C." cu element figurativ nr. 121288, nr. depozit M 2012 00692 din 3 februarie 2012, înregistrată pe numele pârâtului pentru clasa 43, conform Clasificării de la Nisa și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței tribunalului a declarat apel pârâtul B..

Prin Decizia nr. 243A din 28 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de pârât împotriva Sentinței civile nr. 759 din 23 mai 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B..

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul reia pur și simplu susținerile din motivele de apel, susținând, în esență, că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Astfel, acesta reiterează că având în vedere că urma să-l împrumute pe recurent cu o sumă de aproximativ 35.000 Euro, acesta i-a propus reclamantului să înființeze împreună o societate, D. S.R.L.. Această societate reprezintă în fapt prima cofetărie C. din România, deschisă în anul 2006.

Ideea mărcii C. îi aparține în întregime recurentului, fiindu-i inspirată de către filmul "C." din anul 2000 ce îi avea ca actori principali pe E. și F., întreaga acțiune a filmului purtându-se în jurul unei cofetării deschise într-un mic oraș francez.

În perioada 2006 - 2011 afacerea C. a fost în întregime administrată numai de către recurent, care a realizat întreg conceptul de cofetărie, numele produselor, creația produselor inclusiv denumirea de C.. Așa cum reiese și din răspunsul dat de către reclamant în cadrul interogatoriului, singura implicare a acestuia în cadrul afacerii C. a fost din punct de vedere financiar, prin intermediul împrumutului pe care 1-a acordat societății D. S.R.L.

Contrar celor reținute de către instanța de apel pentru conturarea relei -credința a recurentului la momentul înregistrării mărcii C., faptul că intimatul A. a fost asociat în proporție de 50% în cadrul societăților din grupul C. s-a datorat numai în scopul de a garanta returnarea împrumutului pe care acesta 1-a acordat.

Ideea de asociere pentru dezvoltarea unei afaceri ulterioare în domeniul restaurantelor a apărut ulterior acesta fiind și motivul pentru care recurentul a înregistrat marca "C." pe numele ambilor asociați.

În ceea ce privește existența în Franța și Belgia a unui lanț de magazine, ce avea ca obiect de activitate vânzarea de produse de chocolaterie și patiserie, acesta nu a stat la baza ideii mărcii C.. Așa cum a rezultat din toate probele administrare cu ocazia cercetării judecătorești, inițial a avut ideea deschiderii unei singure cofetării/patiserii și nu a unui lanț de restaurante cum s-a întâmplat mult mai târziu în anul 2011 - 2012. Acest fapt rezultă și din suma relativ redusă pe care a împrumutat-o reclamantul inițial, respectiv 35.000 Euro.

Astfel, întreg conceptul C. împreună cu marca aferentă îi aparține în totalitate recurentului, fiind creația acestuia, pentru care a înregistrat această marcă ca unic titular.

Menționează faptul că, așa cum rezultă și din actele depuse de către reclamant la dosarul cauzei, cererea de înregistrare a mărcii C. cu număr de depozit M 2010 09433 i-a fost respinsă deoarece recurentul nu a plătit toate taxele solicitate de către OSIM la momentul respectiv.

Contrar celor reținute de instanța de apel, niciodată reclamantul nu a fost considerat de către persoanele cu care au interacționat ca fiind unul dintre "patronii de la C." din simplul motiv că reclamantul nu a administrat niciodată această afacere. Reclamantul a avut mereu o poziție de investitor căruia urma să i se ramburseze investiția inițială făcută împreună cu un câștig suplimentar - fapt recunoscut chiar de către reclamant în cuprinsul acțiunii, precum și în cadrul răspunsului la interogatoriu.

Niciunul dintre elementele esențiale ale relei-credințe nu se regăsesc în cazul înregistrării mărcii C..

Un alt aspect important care trebuie avut în vedere este și momentul la care trebuie să fie analizate aceste două elemente și anume momentul înregistrării mărcii a cărei anulare este cerută.

A. În ceea ce privește elementul obiectiv, respectiv cunoașterea faptului că în legătură cu marca existau drepturi sau interese legitime ale unei alte persoane. Așa cum a arătat, ideea conceptului de cofetărie C. îi aparține în totalitate recurentului încă din anul 2000. Este adevărat faptul că "marca C." a fost folosită timp îndelungat de către o companie în care ambele părți erau asociați, dar acest fapt s-a petrecut deoarece recurentul cu bună-credință a permis aceasta cu naivitate. Urmare a utilizării mărcii C. ambele părți au câștigat în mod egal, fără ca recurentul să ceară beneficii suplimentare pentru utilizarea mărcii sale.

Din toate probele administrate în cauză reclamatul nu a putut dovedi faptul că utiliza sau avea orice fel de interese legitime în legătură cu marca C.. Din toate probele administrate a rezultat faptul că reclamantul a avut întotdeauna comportamentul unui veritabil investitor a cărui scop era și este și în continuare, rambursarea investiției inițiale și obținerea unei cote de profit.

B. În ceea ce privește elementul subiectiv al relei-credințe, constând în scopul ilicit al înregistrării și intenția de a-1 prejudicia pe cel ce justifică asemenea drepturi sau interese, nici acest element nu este întrunit.

Reaua-credință a pârâtului nu se poate reține din următoarele motive:

- în interiorul perioadei de parteneriat cu reclamantul nu a adus nici un fel de prejudicii niciuneia dintre firme prin folosirea mărcii C.;

- întotdeauna beneficiile și profitul obținut din utilizarea mărcii a fost împărțit în mod egal;

- ambii asociați au avut de câștigat în mod egal, atât din punct de vedere financiar cât și din punct de vedere al notorietății mărcii pe piață.

Un aspect comun apare în declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză. G. a început în după anul 2011 când toate locațiile în care funcționau restaurantele C. au funcționat sub marca "C.", această marcă fiind înregistrată pentru clasele 29 și 43 având ca titulari pe ambele părți.

Dacă ar fi existat intenția de a-1 prejudicia pe reclamant având în vedere că, așa cum a declarat, acesta nu avea cunoștință despre modul în care au fost înregistrate mărcile, de ce recurentul nu a înregistat și marca "C." ca unic titular.

O persoană care ar fi acționat cu rea-credință, contrar a tot ce susține reclamantul, ar fi înregistrat ambele mărci ca unic titular sau cel puțin pe cea pe care urma să o utilizeze în mod special.

În cauza de față așa cum reiese din probele administrate în cadrul cercetării judecătorești autorul mărcii C. este chiar recurentul încă din anul 2000. Marca a fost folosită este adevărat de către o serie de companii în care atât pârâtul cât și reclamantul aveau calitatea de asociați, dar acest fapt s-a petrecut datorită faptului că pârâtul a permis aceasta.

Recurentul-pârât a precizat că în cauza de față nu a înregistrat marca "C." cu intenția de a împiedica un terț să comercializeze pe piață anumite produse sau să presteze anumite servicii așa cum este situația în cauza folosită ca model de referință de către instanța de fond.

În ceea ce privește cesiunea mărcii C. în anul 2016 către bunica recurentului, H., această operațiune nu are nicio legătură cu obiectul cauzei de față. Cesiunea mărcii este o operațiune perfect legală ce nu poate impieta în niciun mod asupra soluției ce se va pronunța în cauza de față.

În concluzie, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului și a respingerii acțiunii formulate ca neîntemeiate.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la comunicarea cererii de recurs.

Intimatul-reclamant A. a depus, în termen legal, întâmpinare prin care, în principal, a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului pârâtei.

Nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

La data de 27 august 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul a fost declarat în termenul legal, fiind motivat și timbrat, iar prin întâmpinarea depusă intimatul-reclamant A. a invocat excepția nulității recursului, întrucât criticile nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C7, la data de 18 septembrie 2018, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui către părți, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La dosar nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtrare, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 9 noiembrie 2018, fără citarea părților.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de către intimatul-reclamant A., față de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:

Conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esență, se fac susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situației de fapt contestate de recurent, probele administrate, aprecierea acestora realizată de instanța de apel, în sensul interpretării greșite a înscrisurilor de la dosarul cauzei, recurentul-pârât reluând criticile din motivele de apel cu privire la faptul că probele administrate la prima instanță nu dovedesc înregistrarea cu rea-credință a mărcii, în sensul dispozițiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Înalta Curte reține că pentru "a motiva" recursul, recurentul a procedat la reproducerea apărărilor invocate prin motivele de apel, deși trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate.

În atare situație, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentului privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat, în mod efectiv greșelile instanței de apel de interpretare și aplicare a legii pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, simpla nemulțumire generică a pârâtului față de hotărârea recurată, sub aspectul unei greșite aplicări a prevederilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, iar pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conținutului motivelor de apel, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

În acest context, în ipoteza în care ar fi fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre tezele descrise în cuprinsul acestui text legal - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material -, recurentul era dator să argumenteze rațiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs ori principiile desprinse din jurisprudența CJUE referitoare la condițiile anulării pentru înregistrarea mărcii cu rea-credință.

Din lecturarea cererii de recurs, se constată însă că recurentul-pârât a invocat doar formal dispozițiile legale sus-menționate, fără a dezvolta critici care să vizeze raționamentul adoptat de instanța de apel.

Astfel, recurentul-pârât reia istoricul relațiilor de afaceri dintre părțile din litigiu și modalitatea în care a fost creată marca din litigiu, fiind preluate în totalitate criticile formulate în apel de pârât, și este combătută situația de fapt reținută de instanțele de fond din perspectiva interpretării greșite a probelor administrate în cauză.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentul-pârât a nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, această cale extraordinară de atac putând fi exercitată în condițiile expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ. prin dispoziții speciale, de strică interpretare.

În acest context, se constată că susținerile recurentului vizând condițiile anulării pentru înregistrarea mărcii cu rea-credință sunt formale și nu sunt apte a permite controlul de legalitate al deciziei recurate, neputând fi luate în considerare cu valoare de critici de nelegalitate la adresa deciziei recurate.

Prin urmare, în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul nu dezvoltă critici concrete de natură a se circumscrie cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ci, în esență, invocă o interpretare greșită a probatoriului administrat în cauză; or, aceste susțineri prin care se tinde a demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanțe de recurs, în condițiile în care dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate, statuate expres în ipotezele de la pct. 1 - 8 ale aceluiași articol, normă imperativă, de ordine publică.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. ori a unor critici susceptibile de o astfel de încadrare juridică.

Or, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În consecință, se constată că recurentul-pârât, în cuprinsul memoriului de recurs, a enunțat doar susțineri referitoare la aspecte de fapt, criticând hotărârea atacată din perspectiva interpretării greșite a probatoriului administrat în cauză, care nu sunt susceptibile de încadrare în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 243 A din 28 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 243 A din 28 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM