ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3822/2018

Asupra cauzei constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 3 mai 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția inadmisibilității cererii. A respins cererea formulată de petentul A., ca inadmisibilă.

S-a constatat, că la interpelarea succesivă a tribunalului cu privire la obiectul cererii, petentul a susținut că solicită îndreptarea erorii judiciare strecurate în Sentința civilă nr. 982 din 19 mai 2011, arătând și că cererea formulată nu reprezintă un apel.

Prin prisma dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., tribunalul a constatat că prin cererea formulată se tinde la rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/372011, finalizat prin pronunțarea hotărârii menționate, motiv pentru care a admis excepția inadmisibilității unei astfel de cereri.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 208 A din 6 martie 2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantului A. împotriva încheierii de ședință mai sus menționate, în contradictoriu cu intimații B., C., D., E. și F.

S-a constatat că soluția pronunțată prin încheierea apelată este corectă în raport de dispozițiile art. 281 C. proc. civ., singurul text legal posibil a fi aplicat cererii față de cadrul procesual indicat de parte, respectiv din punct de vedere al subiectelor participante la dezbaterea judiciară, al obiectului cererii și al instanței pe care partea a înțeles să o învestească.

S-a reținut însă că aspectele învederate de petent nu se încadrează în erorile posibil a fi înlăturate în procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ., putând a face cel mult obiectul unor căi de atac de reformare sau retractare.

În ceea ce privește temeiurile de drept invocate - art. 96 din Legea nr. 303/2004, curtea a reținut că "dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale, potrivit art. 96 alin. (4) din lege - nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară".

Or, a pretinde instanței să califice acțiunea ca având această natură, în condițiile în care nu a fost învederată vreuna din situațiile legale menționate anterior, iar cererea nu a fost formulată în condițiile art. 96 alin. (6) și (7) din legea privind statutul judecătorilor și procurorilor reprezintă un abuz de drept procesual în sensul art. 723 C. proc. civ., sancționat ca atare de prima instanță a cărei soluție a fost confirmată în apel, prin respingerea acestuia, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 5 C. proc. civ., reclamantul A., arătând că hotărârea este nelegală, netemeinică și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a se ține cont de autoritatea de lucru judecat, fără a răspunde criticilor sale și fără a se pronunța asupra chestiunii comparării de titluri, astfel cum a fost dedusă judecății.

A arătat astfel că fără a răspunde cererilor sale și fără a face referire la deciziile prin care se reglementează dreptul la apel, instanța a respins calea de atac exercitată, omițând a da o soluție asupra comparării de titluri.

În prealabil, se observă că deși se prevalează formal de dispozițiile pct. 3 și 5 ale art. 304 C. proc. civ., criticile care pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate reglementate de respectivul text de lege sunt cele referitoare la faptul că instanța nu a răspuns motivelor de apel, ceea ce atrage incidența pct. 7 al art. 322 din cod.

Respectivele critici nu pot fi însă primite, recursul fiind nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Se observă astfel că prin motivele de apel s-au adus critici încheierii pronunțate de tribunal, sub aspectul greșitei schimbări a obiectului cererii, respectiv din eroare judiciară în eroare materială.

Or, se constată că instanța de apel a analizat criticile astfel formulate, pe care însă nu le-a primit în considerarea dispozițiilor art. 96 alin. (6) și (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin care este reglementată eroarea judiciară. A reținut, ca atare, curtea de apel că acțiunea nu poate fi calificată ca având respectivul obiect, în condițiile în care nu sunt întrunite cerințele prevăzute de textul de lege menționat.

Ca atare, criticile recurentului privind faptul că instanța de apel nu a răspuns motivelor sale de apel sunt nefondate.

În ceea ce privește restul motivelor formulate prin cererea de recurs, acestea nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac, deoarece privesc chestiuni de fond.

Mai mult, se observă că prin motivele de recurs, partea este nemulțumită de faptul că instanța de apel nu a procedat la compararea de titluri, nemaisusținând critica din apel referitoare la greșita schimbare a obiectului cererii sale.

Pentru toate aceste considerente, recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în raport de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 208 A din 6 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN