ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor dosarului constată următoarele

Prin Sentința penală nr. 54 din data de 19 mai 2017 pronunțată în Dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Măcin, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. d) - art. 76 C. pen., precum și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 11 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată.

În baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. d) - art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă în formă continuată.

În temeiul art. 45 C. pen. raportat la art. 67 alin. (2) și art. 66 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpaților pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) și k) C. pen., dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

În temeiul art. 45 C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis ambilor inculpați cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor interzise ca pedeapsă complementară pe durata executării pedepsei închisorii sau până la considerarea ca executată a acesteia.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată fiecărui inculpat, pe durata termenului de supraveghere prev. de art. 92 C. pen., respectiv, 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpații A. și B. au fost obligați să respecte următoarele măsuri:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Tulcea la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

De asemenea, potrivit art. 93 alin. (2) lit. d) și alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpaților le-au fost impuse și următoarele obligații:

- să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;

- să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, într-una din următoarele două instituții din comunitate, respectiv: Primăria comunei Hamcearca, județul Tulcea și Inspectoratul Școlar Județean Tulcea (unitatea/unitățile școlare din comuna Hamcearca/sat Balabancea).

În temeiul dispozițiilor art. 96 C. pen. inculpații au fost atenționați că dacă pe parcursul termenului de supraveghe cu rea credință nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, ori vor mai comite infracțiuni, se va revoca suspendarea și se va dispune executarea pedepsei aplicată fiecăreia în parte.

În temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (3) C. pen., s-a constatat suspendată pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi aplicată inculpaților, pe durata termenului de supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a constatat achitat integral prejudiciul cauzat bugetului de stat consolidat.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen., au fost confiscate de la inculpați 291 pachete țigări marca C., 5 pachete țigări marca D. și 10 țigarete marca C., bunuri depuse la Camera de Corpuri Delicte a I.J.P. Tulcea, potrivit dovezii seria x nr. x din 21 august 2015.

În temeiul dispozițiilor art. 398 C. proc. pen. în referire la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpații A. și B. în perioada decembrie 2014 - august 2015 au procurat și deținut la domiciliul lor din comuna Hamcearca, sat Balabancea, jud. Tulcea, țigări neaccizate provenite din contrabandă marca "C." și "D." de proveniență Republica Moldova, fapta fiecăruia întrunind pentru fiecare inculpat, elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă (atât sub aspectul laturii obiective cât și al laturii subiective - intenție directă) în modalitatea procurării și deținerii de mărfuri care provin din contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., respectiv, în formă continuată.

Împotriva Sentinței penale nr. 54 din data de 19 mai 2017 pronunțată în Dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Măcin au declarat apel, în termen legal, inculpații A. și B. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin Decizia nr. 1368/P din 21 decembrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în opinie majoritară, a fost respins apelul inculpatului A., ca nefondat, și admis apelul inculpatului B., formulat împotriva Sentinței penale nr. 54 din data de 19 mai 2017 pronunțată în Dosarul penal nr. x/2016 al Judecătoriei Măcin; a fost desființată, în parte hotărârea primei instanțe, disjunsă cauza numai cu privire la inculpatul apelant B. și trimisă spre rejudecare la Judecătoria Măcin, județul Tulcea. Au fost menținute dispozițiile hotărârii apelate care nu contravin deciziei penale.

Apelantul inculpat A., a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în apel.

Opinia parțial separată a vizat admiterea apelului inculpatului B., desființarea parțială a sentinței apelate și, rejudecând, în fond, achitarea inculpatului, conform art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., privind săvârșirea infracțiunii prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Pentru a decide astfel,Curtea de Apel, cu privire la inculpatul A., a avut în vedere că prima instanță a reținut temeinic situația de fapt și a stabilit o încadrare juridică legală faptei săvârșită de inculpatul A. iar soluția de condamnare a acestuia pentru infracțiunea prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. este legală și temeinică.

În cauză s-a probat cu certitudine că inculpatul A., în perioada decembrie 2014 - august 2015 s-a deplasat în două rânduri cu autoturismul proprietate personală cu nr. de înmatriculare TL-79-XXX în mun. Galați, în zona comercială denumită generic " Piața Rușilor " de unde a cumpărat de la diverse persoane cantitatea de 320 pachete cu țigări netimbrate, mărcile " C. " și " D. " pe care ulterior le-a depozitat la locuința sa din satul Balabancea județul Tulcea, de unde erau distribuite zilnic numiților E. și F. angajați la el ca ciobani.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casație inculpat A. invocând cazurile de casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 14 C. proc. pen.

Invocând cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul a susținut că a fost condamnat pe o ipoteză de incriminare care nu este prevăzută de lege. Astfel, în esență, a susținut că țigările găsite la domiciliul său au fost achiziționate de la diverse persoane care le comercializau în zona Piața rușilor, țigările fiind introduse în țară de cetățeni moldoveni (cărora li s-a acordat verbal liberul la vamă), ca bunuri destinate consumului individual.

În opinia recurentului inculpat, textul prev. de art. 270 alin. (3) din Codul vamal prevede două condiții cu privire la obiectul material al infracțiunii și o condiție cu privire la latura subiectivă a infracțiunii, și anume:

a. bunurile să fie plasate sub un regim vamal;

b. bunurile să provină din contrabandă constând în introducerea în țară a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau introducerea în țară a acestor bunuri sau mărfuri prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal, ori să fie destinate săvârșirii unei astfel de contrabande;

c. făptuitorul să fi cunoscut împrejurarea ca bunurile provin din contrabandă ori că sunt destinate săvârșirii contrabandei.

În ceea ce privește prima condiție, recurentul inculpat a susținut prin motivele scrise că art. 101 din Codul vamal prevede că punerea în libera circulație conferă mărfurilor străine statutul vamal de mărfuri românești, cetățenilor moldoveni fiindu-le acordat dreptul de a trece vama și de a introduce în țară bunuri fără a percepe niciun fel de taxă și fără ca aceste bunuri să fie evidențiate în vreun fel.

Interpretând dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din O.M.F. nr. 2220/2006 și art. 201 din Regulamentul UE nr. 952/2013, recurentul a apreciat că persoanelor care călătoresc și pătrund pe teritoriul vamal al României le este permisă introducerea unei cantități de țigări, fără a plăti taxe vamale și fără a efectua alte formalități, ci doar prin acordarea verbală a "liberului la vamă".

Situația înstrăinării acestor bunuri este prevăzută de art. 105 din Codul vamal, iar nerespectarea obligației instituite de acest text de lege constituie contravenție și este sancționată în conformitate cu dispozițiile art. 652 lit. k) din H.G. nr. 707/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României.

Referitor la cea de a doua condiție, recurentul inculpat a opinat că introducerea de către persoanele care călătoresc și pătrund pe teritoriul vamal al României a bunurilor declarate pentru consum propriu, fără a plăti taxe vamale și fără a efectua alte formalități, ci doar prin acordarea verbală a liberului la vamă nu constituie infracțiunea de contrabandă. Chiar dacă făptuitorul ar cunoaște că bunurile au fost introduse în țară prin acordarea verbală a liberului la vamă fără a fi declarată ulterior schimbarea destinației și neachitate taxele vamale, nu se poate reține infracțiunea prev. de art. 270 alin. (3) Cod vamal, deoarece nu este incidentă ipoteza unor bunuri provenite din contrabandă și nici ipoteza unor bonuri destinate săvârșirii unei astfel de contrabande.

Legat de cea de a treia condiție, prin motivele scrise, recurentul, invocând Deciziile Curții Constituționale nr. 824 din 3 decembrie 2015 și nr. 828 din 3 decembrie 2015, precum și decizia nr. 32/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în esență, a arătat că infracțiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiționată de existența infracțiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) și de art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal:

- să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în țară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la controlul vamal indiferent de valoarea în vamă a acestora;

- să fie destinate săvârșirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din țară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

Concluzionând, recurentul inculpat a apreciat că noțiunea de contrabandă astfel cum a fost interpretată de - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 32 din 11 decembrie 2015, vizează orice introducere în țară sau scoatere ilicită în/din țară, a bunurilor care trebuie supuse unui regim vamal, indiferent de valoarea acestora, adică indiferent că provin din săvârșirea unei contravenții sau a unei infracțiuni. Astfel că deținerea unor bunuri sau mărfuri cumpărate de cetățenii români de la cetățenii moldoveni sau ucraineni, deja introduse de aceștia din urmă în România, prin acordarea verbală a "liberului la vamă", nu constituie contrabandă. Schimbarea utilizării din bunuri destinate consumului propriu, de titularul beneficiar al regimului legal al acordării verbale a "liberului la vamă", în marfă destinată vânzării, este sancționată contravențional și nu penal.

Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În temeiul cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. recurentul a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel.

Prin încheierea din data de 8 februarie 2019 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație numai în ceea ce privește incidența cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație, constatându-se îndeplinite condițiile de formă prev. de art. 434 - 437 C. proc. pen.

Examinând cauza în temeiul art. 442 - 444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație este nefondat:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, ce are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, recursul în casație nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile, pornind de la situația de fapt avută în vedere de instanța de apel.

Cu privire la cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - instanța reține următoarele:

Înalta Curte constată că din perspectiva acestui caz de casare nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel.

Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Înalta Curte constată că deși în aparență criticile formulate de recurentul inculpat vizează lipsa de corespondență între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, întrucât fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, în realitate se urmărește reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat.

În concret, stabilirea faptului că bunurile au fost cumpărate de la cetățeni care le-au introdus în țară beneficiind de "liberul la vamă", tinde în mod efectiv la reinterpretarea probelor administrate și modificarea situației de fapt reținută de instanță.

În această etapă procesuală, așa cum s-a arătat atât în doctrină cât și în jurisprudența Înaltei Curți, instanța nu poate schimba ori analiza situația de fapt, ci doar poate constata că fapta, așa cum a fost reținută de instanțele inferioare, nu este prevăzută de legea penală datorită neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracțiunii. Din acest motiv se reține că în cadrul căii de atac a recursului în casație nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe o readministrare a probelor sau pe o reapreciere a acestora, recursul în casație fiind, așa cum s-a arătat anterior, o cale extraordinară de atac ce permite analiza legalității hotărârilor atacate prin raportare exclusivă la motivele expres și limitative prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt nefondate criticile formulate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Drept urmare, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1368/P din data de 21 decembrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1368/P din data de 21 decembrie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2019.

Procesat de GGC -LM