ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 293/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând următoarele:

(a) să se constate nulitatea acordului de încetare a contractului de muncă din data de 09.02.2017;

(b) să se constate încetarea nelegală a contractului de muncă din data de 09.02.2017;

(c) obligarea pârâtului la plata următoarelor sume: 1.suma de 1.604,4 RON, reprezentând salariul aferent perioadei 01.06.2017 - 04.06.2017; 2.suma de 6.000 RON reprezentând "Bonus de obiectiv" (un salariu) pentru promovarea în Liga Națională de Baschet Masculin datorat conform 3.1 lit. g) din contractul de muncă semnat de părți la data de 09.02.2017; 3.suma de 25.000,5 RON reprezentând salariul aferent perioadei 17.08.2017 - 31.10.2017; 4. Suma de 65.001,3 RON, reprezentând despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în situația în care contractul nu ar fi încetat în mod nelegal.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 4611 din 5 iunie 2018, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Iași.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că între reclamant, în calitate de jucător profesionist de baschet, și pârât, în calitate de club, s-a încheiat contractul de prestări servicii sportive baschet profesionist, depus în copie, la dosar.

Potrivit obiectului contractului, Clubul contractează serviciile exclusive ale D-lui A., în calitate de jucător profesionist și cu experiență, care va fi inclus în echipa de baschet a clubului, pe durata indicată la art. II și în condițiile și cu respectarea termenilor contractului, iar jucătorul se obligă să participe la jocurile din sezonul regulat, inclusive la meciurile din play-off, meciurile de promovare înainte de începerea sezonului, meciurile C. și, dacă va fi selectat, la meciurile din Cupă sau la alte meciuri amicale, sub îndrumarea Clubului și cu respectarea Regulamentului său intern.

De asemenea, în contractul menționat, sunt indicate durata acestuia, condiții rezolutorii, beneficiile și obligațiile jucătorului, clauze referitoare la terminarea prematură a contractului, clauze referitoare la litigii, la dreptul aplicabil, clauze finale.

Între părți a fost încheiat și un act adițional la contractul de prestări servicii sportive baschet profesionist, depus în copie, la dosar.

În acordul de încetare a contractului se menționează că părțile convin ca încetarea contractului să își producă efectele începând cu data de 1.11.2017.

Prin urmare, în raport de cadrul contractual pe care părțile l-au agreat cu ocazia încheierii contractului de prestări servicii sportive baschet profesionist, în speță, pentru determinarea competenței materiale de soluționare a litigiului, prezintă relevanță natura juridică a contractului, pentru că în raport de aceasta sunt afirmate pretențiile deduse judecății.

Astfel, este necesar să se stabilească dacă litigiul este supus jurisdicției muncii, în sensul prevederilor art. 266 din Legea nr. 53/2003 republicată - C. muncii.

Conform dispozițiilor art. 266 din Legea nr. 53/2003 republicată - C. muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

Instanța a reținut că aceste prevederi legale nu sunt incidente, având în vedere că raporturile contractuale dintre părți nu sunt de dreptul muncii.

Astfel, conform prevederilor art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000, în forma în vigoare la data de 09.02.2017, dată indicată în cererea de chemare în judecată ca fiind data semnării contractului, sportivul profesionist este cel care pentru practicarea sportului respectiv îndeplinește următoarele condiții: b) încheie cu o structură sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă în condițiile legii. Așadar, aceste dispoziții confereau părților contractante dreptul de a decide fie asupra încheierii unui contract individual de muncă, fie asupra încheierii unei convenții civile în condițiile legii.

În speță, prin raportare la clauzele pe care părțile au înțeles să le insereze în contract, referitoare la drepturile și obligațiile lor, s-a constatat că acesta are natura juridică a unui act civil, nefiind un contract individual de muncă și nici un raport juridic asimilat acestuia, întrucât se reglementează asupra unor drepturi și obligații care nu sunt specifice dreptului muncii (spre exemplu, aspectele referitoare la faptul că părțile au negociat asupra unor condiții rezolutorii, în sensul că acestea vor produce efecte atât pentru viitor cât și pentru trecut, desființând contractul cu caracter retroactiv, faptul că deși, conform contractului, jucătorul beneficiază de beneficii prin plăți lunare, totuși în forma în care acestea sunt reglementate nu reprezintă salariul ca element al contractului individual de muncă, sens în care trebuie menționat și că părțile au convenit ca orice penalizare aplicată sau impusă jucătorului pentru nerespectarea contractului sau a Regulamentului Intern în vigoare vor fi reținute de club din plățile datorate jucătorului), ceea ce înseamnă că între părți nu s-a născut un raport juridic de muncă, ci o convenție civilă, în sensul art. 14 alin. (2) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 69/2000.

Nici din perspectiva prerogativei organizatorice nu se poate considera că între părți s-ar fi născut un raport juridic de muncă, câtă vreme aspectele referitoare la organizare au fost supuse convenției părților la data încheierii acesteia, nefiind stabilite unilateral de pârât, dovadă fiind însăși modul în care a fost descris obiectul contractului.

În consecință, s-a stabilit că litigiul nu poate fi supus jurisdicției muncii, în care competența materială este reglementată de norme juridice de strictă interpretare și aplicare, care nu pot fi extinse și la soluționarea unei cereri al cărei obiect derivă dintr-o convenție civilă, aparținând judecătoriei de la sediul pârâtului, adică Judecătoriei Iași, în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k), art. 107 alin. (1) și art. 1066 alin. (1) C. proc. civ.

Judecătoria Iași, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 12477/21.11.2018, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamant și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. A constatat existența conflictului negativ de competență, a suspendat judecata litigiului și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerente, s-a reținut că obiectul principal al acțiunii îl reprezintă calificarea contractului de prestări servicii sportive baschet profesionist ca fiind un contract individual de muncă și constatarea faptului că între părți s-a născut și derulat un raport juridic de muncă.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat expres dispozițiile art. 266 din C. muncii, precum și art. 269 din același act normativ în ceea ce privește competența Tribunalului București.

Sub acest aspect, elementul esențial pentru determinarea instanței competente să soluționeze acțiunea dedusă judecății este stabilirea naturii contractului încheiat între părți pe care reclamantul își întemeiază pretențiile.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, sportivul profesionist are posibilitatea să încheie cu structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă în condițiile legii.

Analizând contractul de activitate sportivă încheiat între părți, instanța a constatat că acesta are natura unui contract de muncă, deoarece cuprinde elementele generale ale unui contract de muncă prevăzute de art. 17 din C. muncii, respectiv: obligația reclamantului de a presta activitate sportivă, obligația de a participa la antrenamente, cap. IV 1 lit. a)-m) (prestarea muncii); durata muncii - 08.02.2017 - 31.05.2018, în raport de obligația pârâtului de a-i achita un salariu (intitulat "preț" în cuprinsul contractului cu privire la care se adaugă taxe, impozite și contribuții, iar clubul se obligă să rețină la sursă și să vireze aceste sarcini fiscale), de a-i acorda alte drepturi specifice activității sportive (asistență medicală gratuită, locuință, prime sportive, cazare, transport, plata chiriei, cap. III pct. 1 lit. a)-h), precum și de a purta echipamentul sportive în conformitate cu dispozițiile clubului și de a respecta dispozițiile regulamentului de ordine interioară a clubului - cap. IV 1 lit. d) (subordonare față de angajator).

Totodată, s-a reținut că în contract sunt prevăzute și unele clauze speciale conform art. 20 din C. muncii, respectiv confidențialitatea, formarea profesională și obligația de fidelitate, dar și clauze de încetare a contractului și forța majoră.

Raportat la obiectul litigiului, s-a mai reținut că, în speță, competența nu se poate determina decât în raport de dispozițiile C. muncii privitoare la jurisdicția muncii, fiind una exclusivă și aparținând tribunalului de la domiciliul/reședința sau locul de muncă al reclamantului, părțile stabilind în cazul unui eventual litigiu doar competența teritorială a instanței de judecată, nu și cea materială cap. VI pct. 2.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Iași, pentru considerentele ce succed:

Elementul esențial pentru determinarea instanței competente să soluționeze acțiunea dedusă judecății este stabilirea naturii contractului încheiat între părți, în raport de care sunt afirmate pretențiile reclamantului.

Potrivit art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 69/2000 a educației fizice și sportului, sportivul profesionist are posibilitatea să încheie cu structura sportivă, în formă scrisă, un contract individual de muncă sau o convenție civilă în condițiile legii.

Prin urmare, în speță, este necesar să se stabilească dacă contractul de prestări servicii sportive este guvernat de legislația muncii sau reprezintă o convenție civilă.

Art. 1266 C. civ. stipulează "Contractele se interpretează după voința concordantă a părților, iar nu după sensul literal al termenilor. La stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate între părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului."

Înalta Curte reține că înscrisul încheiat între părți are natura juridică a unei convenții civile, simpla întrunire a elementelor privind executarea unei obligații - aceea de a participa la jocuri, antrenamente și de a primi o remunerație, neputându-l transforma în contract de muncă supus dispozițiilor Legii nr. 53/2003. Deși se aduc în sprijinul calificării acestuia ca și contract individual de muncă o serie de argumente rezultate din interpretarea clauzelor contractuale, în cuprinsul acestuia se regăsesc și clauze care îl fac incompatibil cu un contract individual de muncă.

Astfel, contractul individual de muncă nu poate fi afectat de o condiție rezolutorie, deoarece s-ar eluda dispozițiile legislației muncii care stabilesc limitative temeiurile și condițiile încetării sale. Or, în cuprinsul actului încheiat, părțile au negociat anumite condiții rezolutorii care vor produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut, desființând contractul cu caracter retroactiv (pct. II10).

De asemenea, aspectele referitoare la beneficiile jucătorului nu conturează ideea plății unui salariu, specifică contractului individual de muncă, părțile stipulând că orice penalizare aplicată sau impusă judecătorului pentru nerespectarea contractului sau a Regulamentului intern în vigoare va fi reținută de club din plățile datorate jucătorului.

Mai notează instanța și că rezilierea, ca modalitate de desființare a unui contract, este incompatibilă cu dispozițiile din legislația muncii, părțile prevăzând o astfel de modalitate de desființare a contractului încheiat.

În plus, înscrisul nu face trimitere la dispozițiile C. muncii, iar clauza privind stabilirea instanței competente în soluționarea litigiilor izvorâte din nerespectarea obligațiilor contractuale, în modalitatea în care este formulată, "În cazul în care nu este posibilă rezolvarea litigiilor pe cale amiabilă, părțile se vor putea adresa instanțelor judecătorești competente de pe teritoriul României, jucătorul putând valabil sesiza instanța competentă material din Iași-România" vizează competența de drept comun.

Prin urmare, atât timp cât părțile au libertatea de alegere, instanța de judecată nu se poate substitui acestora și printr-o interpretare a actului încheiat să îl transforme în contract individual de muncă.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului este cea de drept comun, de la sediul pârâtului - Iași, str. x, respectiv Judecătoria Iași, în considerarea dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. k), art. 107 alin. (1) și art. 1066 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV