ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 275/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.01.2017, reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Mureș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Departamentul Păduri, obligarea pârâtului, în solidar, sau individual (corespunzător cotei părți de 1/2; din suma care se pretinde) la plata sumei de 13.333 euro, echivalent RON la cursul din ziua plății și 8.392 RON. Pentru cazul în care Departamentul Păduri invocă o excepție admisibilă de lipsă a calității procesuale pasive, solicită ca Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor-în calitate de succesor al Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, să fie obligat la plata sumei de 13.333 euro în echivalent RON și 8.392 RON. Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată cu acest proces.

Prin Sentința civilă nr. 3659 din 19 mai 2017, Judecătoria sectorului 5 București, secția a II-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului (fost Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) invocată de acesta prin întâmpinare. A respins acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu Ministerului Mediului, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apelor și Pădurilor, invocată de acesta prin întâmpinare. A admis, în parte, acțiunea reclamantei Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Mureș îndreptată împotriva pârâtului Ministerului Apelor și Pădurilor. A obligat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 68141,80 RON reprezentând 2/3 din despăgubirile, cheltuielile de judecată și cheltuielile de executare achitate în urma executării Sentinței civile nr. 4822/12.11.2014 a Judecătoriei Târgu Mureș, modificată prin Decizia civilă nr. 822/15.12.2015 a Tribunalului Mureș, ce a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 130/10.03.2016 a Curții de Apel Mureș. A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Apelor și Pădurilor la plata daunelor interese, ca nefondată. A obligat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 5942,81 RON reprezentând cheltuieli de judecată, din care 2472,81 RON taxa de timbru, 3000 RON onorariu de avocat și 470 RON cheltuieli de deplasare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor.

Prin Decizia civilă nr. 501A din 09 februarie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis calea de atac, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului. A obligat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 34070,9 RON reprezentând 1/3 din despăgubirile, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare achitate în urma executării Sentinței civile nr. 4822/12.11.2014, pronunțate de Judecătoria Tg. Mureș, modificată prin Decizia civilă nr. 822/15.12.2015 a Tribunalului Mureș, definitivă prin Decizia nr. 130/10.03.2016 a Curții de Apel Mureș. A obligat pârâtul Ministerul Apelor și Pădurilor la plata către reclamantă a sumei de 2971,4 RON reprezentând cheltuieli de judecată în fond (1236,4 RON taxă judiciara de timbru, 1500 RON onorariu de avocat și 235 RON cheltuieli deplasare) și a menținut, în rest, sentința civilă apelată.

În cauză, reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Mureș a formulat cerere de lămurire/completare a acestei din urmă hotărâri.

Prin Decizia nr. 1425A din data de 13 aprilie 2018, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea în discuție.

Decizia pronunțată în apel, cât și decizia de completare/lămurire au fost atacate, separat, cu recurs de reclamantă, acestea fiind înregistrate la Tribunalul București.

Învestită cu soluționarea recursurilor, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și-a declinat competența în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței supreme, la data de 10 decembrie 2018.

Prin rezoluția din 11 decembrie 2018, s-a fixat termen la 13 februarie 2019, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea cererilor de recurs, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenței nu poate realiza o legală învestire a instanței supreme, nejustificându-se competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor într-o cauză soluționată în primă instanță de judecătorie și în apel de tribunal, care are ca obiect pretenții, cu o valoare sub pragul de 200.000 RON.

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii în Dosarul nr. x/2018, publicată în M. Of. nr. 965/14.11.2018, s-a stabilit, că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 582/20.072017, revine curților de apel.

Potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către Completul competent să judece recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, respectiv 14 noiembrie 2018, impunându-se astfel cu caracter obligatoriu la momentul soluționării excepției de necompetență materială a Înaltei Curți.

Prin respectiva decizie, s-a constatat că dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competența Înaltei Curți ca instanță de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curților de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în fața instanței supreme.

În interpretarea acestor dispoziții legale, s-a reținut, prin decizia menționată, că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel".

Or, în speță, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curții de apel și nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecății recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nici dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competență în materia recursurilor pentru instanța supremă.

Astfel, prin Decizia Înaltei Curți nr. 18/2018, s-a arătat că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții "trebuie să reiasă din decelerarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului".

S-a reținut că, în raport de prevederile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau curți de apel.

Așadar, norma procedurală menționată are ca obiect de reglementare natura și scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competență înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menționați anterior.

Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat astfel că Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei noi reguli de competență, care, în raport de dispozițiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului.

Referitor la efectele acestei decizii, prin decizia menționată, s-a constatat că, în viziunea instanței de contencios constituțional, conformitatea cu Constituția este asigurată prin simpla recunoaștere a dreptului la recurs și nu prin accesul la o anumită instanță.

În continuare, instanța supremă, constatând că nici dispozițiile art. 96 pct. 3 și nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curților de apel competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanță competentă pentru soluționarea acestora.

Față de principiul organizării judecătorești "în sistem ierarhic de tip piramidal a instanțelor judecătorești", ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 94 - 97 C. proc. civ. care "presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că revine curților de apel competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale.

Pentru toate aceste considerente, judecata celor două recursuri va fi declinată la Curtea de Apel București, căreia îi revine competența de soluționare, ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a recursurilor declarate de reclamanta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Mureș împotriva Deciziei civile nr. 501A din 09 februarie 2018 și a Deciziei civile nr. 1425A din 13 aprilie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2019.

Procesat de GGC -NN