ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3938/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 23 februarie 2015, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României,

- anularea în parte a H.G. nr. 478 din 11 iunie 2014 privind stabilirea nivelului stocurilor minime și aprobarea modului de transpunere a obligațiilor de constituire și menținere a stocurilor de urgență pentru țiței și/sau produse petroliere pe operatori economici în anul 2014, respectiv a poziției 7 din Anexa 2 și a mențiunii/poziției referitoare la reclamantă din Anexa 3 (nepublicată - secretă) la această hotărâre și a actelor subsecvente emise în baza acesteia: adresele nr. x din 04 iulie 2014, nr. x din 31 iulie 2014 și nr. x din 15 octombrie 2014;

- suspendarea executării în parte H.G. nr. 478 din 11 iunie 2014, respectiv a poziției 7 din Anexa 2 și a mențiunii/poziției referitoare la reclamantă din Anexa 3 (nepublicată - secretă) până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri (succesor în drepturi și obligații al Departamentului pentru Energie) a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României.

Reclamanta a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, în sensul completării acesteia cu următoarele capete de cerere:

- revocarea/anularea în parte și de îndată a Anexei 2 (nepublicată) la H.G. nr. 1023/2014 care înlocuiește Anexa nr. 3 privind defalcarea nivelului și structurii sortimentale a stocurilor de urgență pentru fiecare operator, la H.G. nr. 478/2014, în sensul revocării/anulării mențiunii care o privește pe reclamantă din Lista operatorilor economici care au obligația de constituire a stocurilor de urgență în anul 2014.

Prin încheierea de ședință din 10 decembrie 2015, Curtea a admis în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de MEIMMMA.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin Sentința nr. 540 din 19 februarie 2016, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei de obiect a cererii de suspendare a executării, a respins excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea adreselor nr. x din 04 iulie 2014, nr. x din 31 iulie 2014 și nr. x din 15 octombrie 2014 și a respins capătul de cerere având ca obiect anularea acestor adrese pentru lipsa calității procesuale pasive.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

A respins cererea de suspendare a executării, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

A admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul MEIMMMA în favoarea Guvernului României.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. SA a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, în sensul de a dispune:

- anularea în parte a H.G. nr. 478 din 11 iunie 2014, respectiv a anularea poziției 7 din Anexa 2 și a mențiunii/poziției referitoare la reclamantă din Anexa 3 (nepublicată - secretă) și a actelor subsecvente emise în baza acesteia, Adresele nr. x din 04 iulie 2014, nr. x din 31 iulie 2014 și nr. x din 15 octombrie 2014.

- suspendarea executării în parte a H.G. nr. 478 din 11 iunie 2014, respectiv a poziției 7 din Anexa 2 și a mențiunii/poziției referitoare la reclamantă din Anexa 3, până la soluționarea definitivă a cauzei;

- revocarea/anularea în parte și de îndată a Anexei 2 (nepublicată) la H.G. nr. 1023/2014 care înlocuiește Anexa nr. 3 privind defalcarea nivelului și a structurii sortimentale a stocurilor de urgență pe fiecare operator, la H.G. nr. 478/2014, în sensul revocării/anulării mențiunii care privește pe reclamantă din Lista operatorilor economici care au obligația de constituire a stocurilor de urgență în 2014;

- suspendarea aplicării Anexei 2 la H.G. nr. 1023/2014 în ceea ce o privește, respectiv a mențiunii care o privește din Lista operatorilor economici care au obligația de constituire a stocurilor de urgență în anul 2014, până la soluționarea definitivă a cauzei;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă susține că hotărârea atacată este afectată de motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Dezvoltând primul motiv de casare, recurenta-reclamantă susține că judecătorul fondului nu a motivat îndeajuns respingerea motivelor de anulare, invocate de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În privința celui de-al doilea motiv de casare, recurenta reclamantă susține că hotărârea atacată este pronunțată cu greșita aplicare a normelor legale.

În esență, recurenta reclamantă susține că includerea societății în anexa H.G. nr. 478/2013 s-a realizat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 360/2013, astfel că în mod greșit a înlăturat prima instanță criticile sale la adresa legalității hotărârii contestate.

Arată recurenta reclamantă că obligația de constituire și menținere a stocurilor de urgență, prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 360/2013, privește numai operatorii economici care introduc prin import pe piață produse petroliere, or, așa cum a arătat și probat în cauză, recurenta reclamantă nu mai deține calitatea de operator economic producător și sau operator care introduce pe piața românească produse petroliere începând cu luna august 2013.

În contextul în care recurenta-reclamantă a înștiințat autoritatea emitentă încă din ianuarie 2014 cu privire la faptul că nu mai are calitatea prevăzută de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 360/2013, includerea sa în Anexa H.G. nr. 478/2013 este nelegală, astfel că solicită admiterea recursului său, așa cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-intervenient Ministerul Energiei (prin reorganizarea MEIMMMA, care s-a desființat, conform O.U.G. nr. 55/2015) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A invocat și excepția lipsei de interes în declararea și susținerea recursului. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul civil de față, Înalta Curte constată că este nefondat, niciunul din motivele de casare invocate de recurenta reclamantă neavând suport.

În ceea ce privește primul motiv de casare invocat de către recurentă, acesta sancționează, potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Raportat la cauza de față și la critica formulată de recurenta-reclamantă, instanța de control judiciar constată că hotărârea primei instanțe respectă exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. în privința motivării hotărârii judecătorești.

Astfel, rezultă din cuprinsul sentinței criticate faptul că instanța fondului a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate de reclamant în susținerea criticilor sale la adresa actelor deduse judecății, a analizat probele administrate și a dezlegat fondul cauzei, context în care critica grefată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondată.

Ca atare, simpla afirmație a recurentei-reclamante, în sensul că judecătorul fondului nu a motivat îndeajuns motivele înlăturării apărărilor sale este nu numai caracterizată de imprecizie dar și nedovedită, dat fiind faptul că sentința atacată atestă contrariul și anume expunerea detaliată și convingătoare a considerentelor pentru care judecătorul fondului a apreciat neîntemeiată contestația reclamantei.

Nefondată este și critica la adresa hotărârii din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., constatând Înalta Curte că sentința atacată este pronunțată cu corecta aplicare a normelor de drept materiale, aplicabile cauzei.

În acest sens, este de observat faptul că, prin H.G. nr. 478/2014 recurenta reclamantă a fost inclusă în rândul operatorilor economici care au obligația de a constitui și menține un stoc de urgență pentru anul 2014, conform Anexei 3 a hotărârii, criticând reclamanta această hotărâre din perspectiva greșitei includeri în cadrul Anexei nr. 2, din cauza faptului că, începând cu luna august 2013 nu a mai importat produse petroliere în România.

Acțiunea recurentei reclamante a fost respinsă de prima instanță, pentru considerentele menționate în cuprinsul Sentinței civile nr. 540 din 19 februarie 2016, apreciind Înalta Curte că soluția curții de apel este legală, urmând a fi menținută ca atare.

Trebuie subliniat faptul că H.G. nr. 478/2014 a fost emisă în vederea executării dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 360/2013, text de lege care prevede obligația constituirii și menținerii stocurilor de urgență în sarcina operatorilor economici care introduc pe piață cantități mai mari de 1.000 tone țiței și/sau produse petroliere pe an.

Modul de transpunere a obligațiilor către operatorii economici, nivelul stocurilor de urgență, structura sortimentală, defalcarea și nominalizarea pe operatori economici potrivit prevederilor alin. (3) se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității competente, prevede alin. (4) al art. 6 din Legea nr. 360/2013 iar, potrivit alin. (5) al aceluiași articol, termenul de constituire a stocurilor de urgență este 31 decembrie și obligația menținerii acestora este de 365 de zile de la data constituirii.

Astfel cum a reținut și prima instanță, curtea constată că recurenta reclamantă face parte din sfera de referință a art. 6 din Legea nr. 360/2013, întrucât societatea a importat în cursul anului 2013 " cantitatea de 24.288,376 motorină Euro 5, importurile fiind efectuate în perioada ianuarie - iulie 2013.

Relevantă, sub aspectul determinării calității de operator economic ce are obligația de constituire și menținere a stocurilor de urgență pentru anul 2014, este nu faptul desfășurării activității de import produse petroliere în cursul anului 2014 ci condiția ca această activitate să fi fost desfășurată în anul precedent, respectiv în cursul anului 2013, condiție ce este dovedită dincolo de orice echivoc.

O atare concluzie rezultă explicit din cuprinsul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 360/2013, care prevede faptul că media zilnică a importurilor nete care se ia în considerare se calculează pe baza valorii medii a echivalentului în țiței al importurilor de produse petroliere din anul calendaristic precedent, astfel că relevant este activitatea recurentei reclamante din anul calendaristic precedent H.G. nr. 478/2014, acesta fiind anul 2013, avut în vedere în mod corect de către emitentul hotărârii în analiză.

Prin urmare, coroborarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) cu cele ale art. 5 alin. (3) din Legea nr. 360/2013 conduce la constatarea faptului că obligația de constituire și menținere a stocurilor de urgență revine operatorului economic ce a importat cantitatea minimă de produse petroliere, prevăzută de lege, în cursul anului calendaristic anterior celui pentru care se constituie stocul de urgență, astfel că nu are relevanță împrejurarea că operatorul economic nu mai desfășoară, ulterior perioadei de timp avute în vedere de art. 5 alin. (3) din legea în discuție, activitatea de import produse petroliere.

Faptul că recurenta-reclamantă nu a mai efectuat importuri de produse petroliere, începând cu luna august 2013, este relevant numai din perspectiva obligațiilor de constituire a stocurilor de urgență pentru anul 2015, or, în prezenta cauză, hotărârea de guvern atacată nu prevede obligații în acest sens, reglementând exclusiv situația operatorilor economici ce au introdus pe piață produse petroliere în cursul anului 2013 și care, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) din Legea nr. 360/2013, au obligația de constituire a stocurilor de urgență aferente anului 2014.

În ceea ce privește critica recurentei reclamante, potrivit căreia nu a avut posibilitatea conformării la dispozițiile Legii nr. 360/2013, întrucât nu a mai importat produse petroliere, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă nu a prezentat niciun argument de natură a reliefa imposibilitatea obiectivă de a procura cantitățile necesare constituirii stocului de urgență, la care este obligată.

În același sens, este de subliniat că decizia societății recurente de a nu mai importa produse petroliere, începând cu luna august 2013, nu constituie altceva decât fapta proprie a recurentei, decizie ce nu poate avea nicio relevanță în privința obligației de constituire a stocului, născută deja la data încetării activității de import, în condițiile depășirii cantității minime prevăzute de lege.

În plus, trebuie reamintite dispozițiile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 360/2013, potrivit cărora finanțarea stocurilor de urgență constituite de operatorii economici menționați în hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (4) se realizează din sursele proprii ale acestora, de unde rezultă cu certitudine că legiuitorul a instituit, în sarcina operatorilor economici în discuție, obligația de procurare a produselor necesare constituirii stocului de urgență, pe propria cheltuială a acestor operatori.

De aceea, este nefondată și critica recurentei-reclamante, privitoare la caracterul mult prea oneros al obligației stabilite în sarcina sa, iar pretinsul caracter discriminatoriu al prevederilor Legii nr. 360/2013 nu poate forma obiectul analizei instanțelor de judecată, pentru că a proceda altfel echivalează cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Raportat la considerentele anterior menționate, Înalta Curte constată că în mod legal a reținut prima instanță faptul că includerea recurentei-reclamante în Anexa nr. 2 a H.G. nr. 478/2014 este legală, din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 360/2013.

În ceea ce privește celelalte critici la adresa legalității H.G. nr. 478/2014, reiterate în prezenta cale de atac la pct. 4), 5) și 7) din memoriul de recurs, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă nu aduce nicio critică efectivă la adresa legalității Sentinței civile nr. 540 din 19 februarie 2016 ci reia, integral, cuprinsul cererii de chemare în judecată, context în care Înalta Curte nu poate decela care sunt motivele pentru care recurenta reclamantă consideră că hotărârea atacată ar fi pronunțată cu greșita aplicare sau cu încălcarea normelor de drept material, cu atât mai mult cu cât prima instanță a răspuns punctual tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte constată nefondat recursul civil de față, urmând a-l respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. SA împotriva Sentinței nr. 540 din 19 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT