ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3927/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20 noiembrie 2015, reclamanta Fundația "A." a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 5, anularea Dispoziției/Răspunsului nr. x din 28 octombrie 2015 și a Deciziei de impunere nr. x din 12 octombrie 2015 emise de pârâtă.

Reclamanta a formulat precizare a acțiunii, prin care a solicitat și anularea Deciziei nr. 429 din 08 decembrie 2015 emise de pârâtă, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr. x din 12 octombrie 2015.

Prin Sentința nr. 972 din 22 martie 2016, Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind anularea Dispoziției nr. x din 28 octombrie 2015 și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea precizată formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta Fundația "A." a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, admiterea contestației în sensul anulării Deciziei de impunere nr. x din 12 octombrie 2015 și a Deciziei nr. 429 din 08 decembrie 2015.

Cu privire la admiterea excepției inadmisibilității cererii de anulare a Răspunsului nr. x din 28 octombrie 2015, se arată că acesta este identic cu Decizia nr. 429 din 08 decembrie 2015, prin care s-a soluționat contestația administrativ-fiscală, astfel că soluția asupra excepției este nelegală.

Cu privire la fondul litigiului, recurenta-reclamantă susține că instanța a reținut în mod greșit apărarea conform căreia nu datorează suma deoarece este o organizație non-profit.

În realitate, ceea ce a învederat recurenta-reclamantă este faptul că nu datorează suma, deoarece nu desfășoară activitate de discotecă.

Mai arată recurenta-reclamantă că actele depuse la dosarul de fond nu au fost comunicate în cadrul procesului, nu fac referire la fundație și nu îi aparțin, singurul document real este cel de la fila x, prin care se arată că accesul este permis doar membrilor, de unde rezultă că nu se datorează impozit pe spectacole.

O altă eroare a primei instanțe este și aceea cu privire la modul de calcul al impozitului, în situația în care probele de la filele x ar fi fost reale.

Astfel, susține recurenta-reclamantă, dacă biletul de intrare este în cuantum de 200 RON, impozitul pe spectacole se calculează la 5% din valoarea biletului.

Pentru 20 de membri ce achită câte 200 RON fiecare, rezultă suma de 4.000 RON, impozitul fiind de 200 RON/zi și nu 6.200 RON/zi cum a calculat intimata-pârâtă.

Prin cererea de recurs, s-a invocat și excepția de neconstituționalitate a art. 273 - 275 din Legea nr. 571/2003 privind vechiul Cod fiscal, asupra acestuia pronunțându-se Înalta Curte prin încheierea din 15 noiembrie 2018.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 martie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Recursul este nefondat.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Critica referitoare la greșita admitere a excepției inadmisibilității capătului de cerere prin care s-a solicitat anularea Răspunsului nr. x din 28 octombrie 2015 este nefondată.

Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, precum și cele prevăzute de art. 41 C. proc. fisc.

Atât C. proc. fisc. , cât și Legea contenciosului administrativ, obligă persoana vătămată printr-un act administrativ/act administrativ-fiscal să atace în instanța de contencios administrativ numai actul care îndeplinește condițiile pentru a fi calificat ca fiind un act administrativ.

Din cuprinsul disp. art. 218 C. proc. fisc. , numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă.

Art. 211 C. proc. fisc. indică forma și conținutul deciziei de soluționare a contestației, respectiv preambulul, considerentele și dispozitivul.

Considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei.

Adresa de răspuns la cererea nr. x din 21 octombrie 2015 nu este echivalent cu decizia de soluționare a contestației, chiar dacă aceasta antamează unele aspecte ce au fost cuprinse și în decizie.

Adresa nr. x din 28 octombrie 2015 este un act de informare, care nu are conținutul unei decizii de soluționare a contestației, dar nici forma prevăzută expres de disp. art. 211 C. proc. fisc.

Prin urmare, Înalta Curte reține faptul că prima instanță a admis în mod corect excepția inadmisibilității cererii de anulare a Răspunsului nr. x din 28 octombrie 2015.

În ceea ce privește aprecierea făcută de judecătorul fondului conform căreia "nu poate fi reținută apărarea reclamantei care susține că, fiind organizație non-profit (fundație) este scutită de plata acestui impozit", Înalta Curte constată că, într-adevăr alegația este greșită, însă aceasta nu conduce la casarea hotărârii pronunțate.

Motivul de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind doar o eroare fără consecințe asupra interpretării aplicării vreunei norme de drept material.

De asemenea, critica referitoare la înscrisurile depuse de intimata-pârâtă la dosarul de fond este nefondată, se constată că în fața primei instanțe reclamanta nu a invocat necomunicarea acestora, deși a fost prezentă la proces prin apărător, iar proba cu acte a fost încuviințată în ședința din data de 22 martie 2016 pentru ambele părți.

Critica este nefondată și din perspectiva condițiilor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care permit numai posibilitatea încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material și nu a normelor de procedură referitoare la procedura în fața primei instanțe reglementată de disp. art. 192 - art. 455 C. proc. civ.

În fine, ultima critică ce privește încălcarea/aplicarea greșită a disp. art. 273 - art. 275 C. fiscal, ce reglementează impozitul pe spectacole este nefondată.

Recurenta-reclamantă susține că trebuia aplicată cota de impozit de 5% din valoarea biletului de intrare.

Din actele dosarului, astfel cum a apreciat și prima instanță, reiese faptul că recurenta-reclamantă deține prin contract de închiriere spațiul din b-dul x nr. 54, aceasta s-a înregistrat ca plătitoare de TVA și desfășoară activități de club/discotecă, având afișate prețuri la intrare, listă cu băuturi și programe artistice contra cost.

Pentru determinarea impozitului pe spectacole, în cazul videotecilor și discotecilor, art. 275 pct. 179 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prevede că prin incintă se înțelege spațiul închis în interiorul unei clădiri, suprafața teraselor sau suprafața de teren afectată pentru organizarea activităților.

Impozitul pe spectacole se calculează prin aplicarea cotei de impozit la suma încasată din vânzarea biletelor de intrare și a abonamentelor numai la activitățile enumerate la art. 274 C. fisc.

Art. 275 C. fisc. prevede reguli speciale pentru videoteci și discoteci (cazul recurentei-reclamante), când impozitul pe spectacole se calculează pe baza suprafeței respectivei incinte, pentru fiecare zi de manifestare artistică prin înmulțirea numărului de metri pătrați ai suprafeței incintei, cu suma stabilită de consiliul local, sumă care se ajustează prin înmulțirea cu coeficientul de corecție corespunzător.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, coroborate cu art. 496 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fundația A. împotriva Sentinței nr. 972 din 2 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT