ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 219/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea introdusă pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13.02.2015, reclamanta Compania Națională "B." SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generala de Inspecție Economico-Financiară, contestând Decizia nr. 46/P/12.08.2014 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Biroul de soluționare a plângerilor prealabile, ca urmare a soluționații plângerii prealabile formulate împotriva Dispoziției obligatorii nr. 202748/19.12.2013 emise de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, precum și împotriva Dispoziției obligatorii nr. 202748/19.12.2013 emise de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința civilă nr. 1153 din 23 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă contestația reclamantei Compania Națională "B." SA, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Compania Națională "B." SA, fiind criticată sentința atacată pentru aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că instanța de fond nu a primit apărarea formulată în sensul că plângerea prealabilă putea fi introdusă în termen de 6 luni de la comunicare, însă recurenta a arătat că au existat motive temeinice care au îndreptățit compania să introducă plângerea prealabilă în termenul legal de 6 luni de la comunicare.

S-a arătat că pe rolul Tribunalului București se afla Dosarul nr. x/2013 având ca obiect plângerea contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție prin care conducătorul unității a fost amendat contravențional pentru aceea că "în exercițiul financiar al anului 2012 au fost depășite în structură nivelul de cheltuieli aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli, în conformitate cu H.G. nr. 738/2012". S-a subliniat că este vorba despre aceeași situație de fapt cu cea reținută în dispoziția atacată în dosarul de față și, ca atare, soluționarea dosarului mai sus indicat avea o înrâurire hotărâtoare asupra dispoziției ce a fost contestată în acest dosar.

S-a precizat că la momentul formulării plângerii prealabile instanța de fond se pronunțase în sensul admiterii în parte a plângerii contravenționale, în sensul reducerii la jumătate a cuantumului amenzii aplicate conducătorului unității.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimatul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului formulat, ca nefondat, și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că prin sentința pronunțată de instanța de fond a fost respinsă contestația reclamantei formulată împotriva Deciziei nr. 46/P/12.08.2014 emisă de MFP - Biroul de soluționare a plângerilor prealabile.

Prin decizia emisă de pârât, obiect al acțiunii introductive, a fost soluționată plângerea prealabilă formulată de recurenta-reclamantă împotriva Dispoziției obligatorii nr. 202748/19.12.2013 emisă de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară, precum și împotriva Dispoziției obligatorii nr. 202748/19.12.2013 emisă de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară.

Instanța de fond a reținut că reclamanta a formulat la data de 24 iunie 2014 plângere prealabilă împotriva Dispoziției obligatorii nr. 202748/19.12.2013, înregistrată sub nr. x/20.12.2013, iar pârâtul, constatând că plângerea prealabilă nu a fost depusă în termenul legal de 30 zile de la data comunicării, termen reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, că nu este semnată de reprezentatul legal al operatorului economic, directorul general, domnul A. sau de un împuternicit al acestuia, precum și că nu poartă ștampila CN B., încălcându-se astfel prevederile art. 34 alin. (1) din Anexa 1 la Hotărârea Guvernului nr. 101/2012, a respins prin Decizia nr. 46/P/12.08.2014 plângerea prealabilă, ca fiind nedepusă în termen.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu pot fi primite de instanța de control judiciar, care va menține ca fiind legală hotărârea instanței de fond, având în vedere argumentele ce urmează.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".

Înalta Curte reține că termenul de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (3) și (7) din Legea nr. 554/2004 este termenul aplicabil persoanelor care au calitatea de terț față de actul atacat. Aceasta este și interpretarea dată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 797/2007 textelor legale indicate.

Ca atare, instanța de control judiciar reține că procedura administrativă prealabilă reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, motiv pentru care neîndeplinirea acesteia în termenul prevăzut de lege constituie, din punct de vedere a efectelor sale, o lipsă a unei plângeri prealabile efectuate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Compania Națională "B." SA împotriva Sentinței civile nr. 1153 din 23 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV