ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4801/2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, se constată următoarele:

În drept au fost invocate dispozițiile art. 391 din Codul comercial și art. 1548 din C. civ.

La data de 1 februarie 2012, reclamantul a precizat obiectul cererii, în sensul că înțelege să solicite obligarea pârâtei la plata sumei de 880.000 RON reprezentând daune-interese, plata premiilor aferente anului 2008 și plata sumei de 250.000 RON, reprezentând daune morale, arătând expres că renunță la plata celorlalte drepturi salariale, aspect de care instanța a luat act.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român București și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 880.000 RON, reprezentând despăgubiri.

A fost respinsă cererea privind celelalte pretenții ca neîntemeiată.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 16.500 RON, reprezentând partea cuvenită din contravaloarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în principal, că reclamantul a fost revocat fără justă cauză din funcția de director general și că acesta este îndreptățit la plata unor daune-interese, în temeiul art. 12 alin. (3) din actul adițional nr. x din 16 septembrie 2008, încheiat la contractul de mandat nr. x din 14 august 2008, prin care pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român a acordat mandat reclamantului A., în sensul conducerii, organizării și gestionării activității regiei autonome și actului de înființare în vederea îndeplinirii obiectivelor și criteriilor de performanță specifice prevăzute în schimbul unei remunerații.

Totodată, s-a reținut că art. 12 alin. (3) din actul adițional nr. x din 16 septembrie 2008, preia de altfel dispozițiile art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 aplicabil în cauză potrivit normei de trimitere prevăzute Norma metodologică referitoare la selecționarea managerilor și încheierea contractului de management la regiile autonome.

Referitor la daunele-interese cuvenite reclamantului, prima instanță a constatat că părțile, prin art. 12 alin. (3) din actul adițional, au stipulat o veritabilă clauză penală în sensul art. 1066 și art. 1069 C. civ., obligatorie între părți în temeiul art. 969 C. civ.

Astfel, prin clauza penală menționată părțile au determinat anticipat întinderea prejudiciului la a cărui reparare este îndreptățit reclamantul în cazul unei revocări fără justă cauză, respectiv contravaloarea retribuției brute lunare aferentă perioadei de mandat rămase de la momentul revocării și până la momentul împlinirii duratei contractului.

Cuantumul despăgubirilor privind contravaloarea indemnizației brute lunare, potrivit calculului efectuat de expert, este de 880.000 RON, fără a se reține contribuțiile și impozitele calculate în temeiul art. 157 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, deoarece sumele primite de către reclamant cu titlu de despăgubiri au în vedere valoarea indemnizației lunare brute iar nu valoarea retribuției efective, nete pe care ar fi primit-o în calitate de director general.

Cât privește premiul anual solicitat pentru anii 2007 și 2008, prima instanță a apreciat că aceste pretenții sunt neîntemeiate, deoarece potrivit contractului de mandat Secțiunea A pct. 2 directorul general poate beneficia de un premiu anual de cel mult 12 remunerații brute lunare după aprobarea situațiilor financiare anuale, iar potrivit art. 5 Secțiunea A pct. 3 plata premiului anual este condiționată de aprobarea acestuia de către Ministerul Transporturilor.

Drept urmare, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții, s-a apreciat că acordarea premiului anual era prevăzută ca o posibilitate și era condiționată de aprobarea prealabilă a Ministerului Transporturilor, aspect care nu a fost probat în cauză.

În privința daunelor morale solicitate pentru prejudiciul adus onoarei demnității și imaginii, prima instanță a apreciat că revocarea fără justă cauză din funcția de director general a produs acestuia un prejudiciu moral, însă acest prejudiciu este de natură a fi reparat în integralitate prin recunoașterea caracterului nejustificat al revocării din funcția de director.

Totodată, obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON cu titlu de daune morale apare ca fiind o măsură nejustificată în raport cu prejudiciul produs, în cauză rezultând din probele administrate că singurele acte de mediatizare a măsurii de revocare au fost întreprinse de Ministerul Transporturilor, iar nu de pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român București.

Prin urmare, prima instanță a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.

Totodată, prin aceeași hotărâre, s-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 5403 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost obligată pârâta și la plata sumei de 152.816 RON reprezentând premii cuvenite pentru anul 2008 și la plata sumei de 150.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin revocarea reclamantului din funcție.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost obligată intimata-pârâtă Regia Autonomă Registrul Auto Român București la plata sumei de 7.353 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele:

Referitor la apelul pârâtei s-a constatat, în principal, că prima instanță în mod corect a dat eficiență clauzei penale convenite de părți prin art. 12 pct. 3 din Contractul de mandat nr. x din 14 august 2008, întrucât culpa pârâtei derivă din revocarea contractului de mandat înainte de termen, fără justă cauză. În acest sens, părțile au anticipat valoarea prejudiciului produs ca urmare a încetării contractului de mandat înainte de termenul prevăzut, astfel că în cazul producerii prejudiciului, devine aplicabilă această clauză.

Faptul că revocarea s-a dispus prin Ordin al Ministrului Transporturilor, astfel că pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român București nu ar avea nicio culpă pentru aceasta și, ca atare, nu ar fi trebuit să fie obligată la plata acestor despăgubiri, nu a fost primită, deoarece contractul de mandat s-a încheiat cu pârâta, iar aplicarea art. 12 pct. 3 are natura unei răspunderi contractuale, ministrul nefiind parte în acest contract. Mai mult, raporturile de subordonare dintre Ministerul Transporturilor și pârâta regie autonomă în subordinea Ministerului de resort nu pot fi opuse reclamantului cu scopul de a paraliza pretențiile sale față de pârâtă, deoarece acesta este terț în relația cu Ministerul, fiind însă parte în contractul de mandat încheiat cu regia. Pe de altă parte, dacă pârâta, care a căzut în pretenții, în temeiul răspunderii civile contractuale, pretinde că un anumit ministru se face vinovat de aceasta, are la îndemână formularea unei acțiuni în garanție împotriva acestuia, fără ca prin aceasta să fie exonerată de răspunderea civilă contractuală față de reclamantul din cauza de față.

Referitor la apelul reclamantului A., instanța de apel a constatat că este fondat, sub aspectul neacordării premiului anual cuvenit pentru anul 2008 și al daunelor morale.

Privitor la premiul anual s-a apreciat că reclamantul a desfășurat o activitate meritorie în exercitarea mandatului său, îndeplinind criteriile de performanță impuse de pârâtă, astfel încât acesta era îndreptățit și la acordarea premiului anual convenit prin art. 4 lit. A) alin. (2) din contractul de mandat. Împrejurarea că acordarea premiilor era supusă aprobării prealabile de către Ministerul Transporturilor nu este relevantă sub aspectul raporturilor juridice cu reclamantul, în condițiile art. 5 lit. A), alin. (3) din contractul de mandat, ale art. 7 din Legea nr. 15/2990, obligația de a asigura plata acestuia revenind pârâtei necondiționat, după cum aceasta a fost stipulată.

În ceea ce privește acordarea daunelor morale reclamantului s-a reținut că, prejudiciul moral cauzat prin revocarea înainte de termen a mandatului său de director a fost probat, din dovezile administrate rezultând că reclamantul a suferit un prejudiciu de imagine prin revocarea sa intempestivă și fără justă cauză.

Pentru considerentele expuse, instanța de apel a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta și la plata premiului anual cuvenit pentru anul 2008 și a daunelor morale, fiind menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În motivarea recursului s-a arătat, în principal, că în mod netemeinic și nelegal au fost acordate reclamantului despăgubirile solicitate prin acțiune, întrucât revocarea reclamantului A. din funcția de director general nu a fost făcută de pârâtă și că nu este o revocare fără justă cauză, astfel încât nu sunt incidente prevederile art. 12 pct. 3 din contractul de mandat, dispoziții ce au fost introduse prin Actul adițional nr. x din 16 septembrie 2008.

De altfel, pentru a fi incidente prevederile art. 12 pct. 3 din contractul de mandat nr. x din 14 august 2008, astfel cum a fost completat prin Actul adițional nr. x din 16 septembrie 2008, trebuiau îndeplinite două condiții, respectiv să existe o revocare și aceasta să intervină fără o justă cauză. Or, aceste condiții nu au fost îndeplinite.

Privitor la revocarea reclamantului A. din funcția de director general și președinte al consiliului de administrație s-a arătat că încetarea contractului de mandat nu a fost dispusă din inițiativa pârâtei, ci prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 39 din 24 decembrie 2008, împrejurare față de care nu există vreun temei care să conducă la obligarea pârâtei la plata daunelor-interese.

Încetarea contractului de mandat nr. x din 14 august 2008 a avut ca temei prevederile art. 12 pct. 1 lit. e) din convenție, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 12 pct. 3 introduse prin actul adițional nr. 1.

Totodată, dispozițiile art. 1066 și art. 1069 C. civ. nu pot fi reținute deoarece art. 12 pct. 3 nu cuprinde o clauză penală, iar condițiile legale pentru obligarea pârâtei la plata daunelor-interese față de reclamant nu sunt îndeplinite.

Referitor la cuantumul daunelor-interese s-a susținut că este disproporționat față de faptul că reclamantul a executat doar 4 luni din contractul de mandat dar solicită despăgubiri pentru alte 44 de luni.

Prin acordarea despăgubirilor în cuantum brut, instanța de fond a creat reclamantului o situație mai favorabilă decât cea avută în cele 4 luni de mandat în care a încasat suma de 16.900 RON net.

În ceea ce privește soluția de admitere a apelului reclamantului și obligarea pârâtei la plata sumei de 152.816 RON reprezentând premii cuvenite pentru anul 2008 și la plata sumei de 150.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin revocarea reclamantului din funcție, s-a susținut că decizia este nelegală și netemeinică.

Astfel, s-a arătat că acordarea premiului aferent anului 2008 nu a fost acordat și nici inclus în bugetul pe anul 2009, iar în conformitate cu art. 4 lit. a) pct. 2 din contractul de mandat nr. x din 14 august 2007 acesta - premiul anual - este prevăzută ca o posibilitate și nu ca un drept. Față de această împrejurare, recurenta-pârâtă a susținut că nu poate fi obligată la plata vreunei sume cu titlu de premiu.

În ceea ce privește daunele morale s-a arătat că, în mod eronat au fost acordate de către instanța de apel, întrucât reclamantului nu i s-a adus nicio atingere onoarei ori demnității persoanei prin vreo declarație a pârâtei sau a reprezentanților săi, iar pârâta nu poate răspunde pentru declarațiile sau opiniile unor terțe persoane.

Sub acest aspect s-a arătat că, cererea de acordare a daunelor morale este nemotivată în drept, iar instanța de apel nu a calificat temeiul legal al acesteia, context în care nu a fost arătat temeiul de drept în baza căruia pârâta a fost obligată la plata daunelor morale.

Este incontestabil că atunci când se soluționează un conflict de drept penal se stabilește, implicit, și o situație de fapt și un raport juridic, ambele în complexitatea lor, astfel că soluționarea definitivă a conflictului implică recunoașterea definitivă și a conținutului acestui conflict, adică a situației de fapt și a raportului juridic.

Potrivit dispozițiile art. 22 C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale, cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

În cauză, decizia penală nr. 491/A din 10 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2013, are efecte depline asupra raporturilor juridice dintre părți, respectiv asupra actelor încheiate cu reclamantul, prin care pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român a acordat mandat reclamantului A., în sensul conducerii, organizării și gestionării activității regiei autonome și actului de înființare în vederea îndeplinirii obiectivelor și criteriilor de performanță specifice prevăzute în schimbul unei remunerații.

În acest context, pentru a da o interpretare corectă dispozițiilor legale supuse analizei în raport cu situația de fapt dedusă judecății și decizia penală nr. 491/A din 10 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2013, se impune casarea deciziei recurate fără a se mai proceda la analizarea motivelor de recurs ale pârâtei Regia Autonomă Registrul Auto Român București.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 312 alin. (3) din același cod, va admite recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român București împotriva deciziei civile nr. 123 din 1 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o va casa, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Registrul Auto Român București împotriva deciziei civile nr. 123 din 1 aprilie 2013 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2018.