ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 180/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 5 aprilie 2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C. să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 701,51 RON, reprezentând cheltuieli materiale globale provizorii, obligarea pârâtelor la plata sumei de 90.000 Euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plății efective, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile suferite în accidentul rutier din 1 noiembrie 2011, soldat cu vătămarea corporală a reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6883 din 1 noiembrie 2016 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția dreptului material la acțiune, a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării acțiunii și a respins ca prescrisă acțiunea reclamantei A..

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 507A din 13 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul reclamantei A., anulând sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare.

Prin sentința civilă nr. 2296 din 8 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. A respins ca nefondată acțiunea reclamantei A..

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 18 din 8 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei A. împotriva sentinței civile nr. 2296 din 8 iunie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A..

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 1658 din 3 octombrie 2019 a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 18 din 8 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 306/2021 din 22 februarie 2021 a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2296 din 8 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

La data de 20 mai 2021, reclamanta A. a formulat cerere de recurs împotriva deciziei nr. 306/2021 din 22 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Normele de drept încălcate sau aplicate greșit de instanța de apel în rejudecare indicate de recurenta-reclamantă sunt art. 22, art. 476, art. 478, art. 479 C. proc. civ., art. 31, art. 41, art. 48, art. 72 alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 195/2002.

În raport cu textele de lege invocate, recurenta-reclamantă arată că în cadrul dosarului civil nr. x/2017, în rejudecare s-a dispus de către instanța de apel efectuarea unei expertize tehnice auto în vederea lămuririi dinamicii accidentului rutier din data de 1 noiembrie 2011 din București, expertul desemnat de către instanță fiind inginerul D..

Împotriva concluziilor expertizei s-au formulat obiecțiuni, care au fost respinse de către instanța de apel.

Recurenta-reclamantă apreciază că instanța de apel nu a stăruit în aflarea adevărului și implicit în înlăturarea oricăror greșeli, refuzând administrarea probelor reclamantei, iar prin respingerea obiecțiunilor nu s-a permis solicitarea de lămuriri și completări, fiind îngrădit dreptul de a corecta posibile erori ale expertizei efectuate.

În baza prevederilor art. 337 C. proc. civ., recurenta arată că instanța putea și avea obligația legală de a solicita expertului desemnat să lămurească aspectele contradictorii din cuprinsul lucrării sale, față de datele tehnico-științifice utilizate din documentele de la dosarul cauzei, astfel cum au solicitat și susținut în mod argumentat la primul termen după depunerea expertizei auto. Se impunea ca instanța de apel să trimită obiecțiunile reclamantei către expertul D. în vederea formulării unui răspuns pertinent la acestea, lămurind astfel contribuția reală și efectivă a acesteia, precum a intervenienților forțați în producerea accidentului.

In ceea ce privește aplicarea greșită a legii, recurenta-reclamantă face trimitere la dispozițiile art. 31 din O.U.G. nr. 195/2002 care, deși au fost invocate de către instanță, au fost interpretate greșit, ordinea de prioritate stabilită de acest articol nu se aplică trecerilor de pietoni, caz în care, în accepțiunea acestei instanțe, marcajul are prioritate stabilită legal, unde toți participanții la trafic trebuie să-i respecte sensul legal, nicidecum cel stabilit greșit de instanța de apel.

In continuare, recurenta-reclamantă relevă neconcordanțele evidente între raportul de expertiză și mijloacele de probă ce fac obiectul dosarului.

Deși expertul a preluat din realitatea locului accidentului, constată că marcajul pietonal este oblic, totuși acesta când fixează locul impactului, ignoră acest reper și calculează deviația de la unghiul drept la cel oblic la o distanță de 1 m față de bordură, ca și cum locul impactului s-ar fi produs Ia această distanță, ceea ce este în mod evident fals. Din acest reper fals reiese adăugarea în mod incorect a unei distanțe importante în plus.

Se mai reproșează instanței de apel că nu a coroborat concluziile raportului de expertiză cu declarațiile conducătorului auto E. din care rezultă că locul impactului a fost la 1,2-2 m după marcajul pietonal.

Deși expertul auto trăgător menționează că a procedat la oprirea mașinii după accident, expertul concluzionează că ansamblul de autovehicule a fost oprit de al doilea conducător auto, cel tractat, prin frânare.

Aprecierea expertului ignoră probele existente la dosar, precum și legi ale fizicii și mecanicii, din care se concluzionează în sensul că ipoteza expertului nu este fondată.

Din analiza probelor existente la dosar rezultă că locul impactului indicat de cei doi conducători auto cu ocazia cercetării la fața locului este situat la o distanță de 16 m calculată de la punctul de reper de la care se efectuează toate măsurătorile către înainte, în direcția de mers a vehiculelor, astfel cum este indicat și în schița locului accidentului. Totodată, poziționarea începutului marcajului pietonal din direcția de mers a ansamblului de vehicule este de 9,5 m distanță de la punctul de reper.

Din toate aceste date rezultă că locul impactului identificat de cei doi șoferi este de 16-14,61-1,39 m după sfârșitul marcajului pietonal și nicidecum 5,5 masa cum reține în mod vădit eronat expertul. Aceste date rezultă cu certitudine din probele existente la dosar.

O altă critică adusă deciziei atacate se referă la aprecierea locului impactului între pieton și auto tractat, prin care expertul încearcă să convingă că acesta s-a produs la 0,5 m înainte de oprirea ansamblului de vehicule.

Un alt aspect ignorat și de organul de cercetare penala și trecut cu vederea este reprezentat de calitatea și implicit vizibilitatea marcajului pietonal.

Cât privește proiecția indicatoarelor pe partea carosabilă și nu a marcajelor, așa cum înțelege în mod neîntemeiat expertul, proiecție despre care expertul menționează că în bogata sa experiență nu a întâlnit așa ceva, arată că necunoașterea legii privind circulația pe drumurile publice, mai ales din partea unui expert tehnic auto, reprezintă un alt element de apreciere a calității expertizei.

În cazul analizat, fie din lipsa vizibilității marcajului, fie din cauza particularităților de amplasare, dacă pietonii au traversat în interiorul zonei delimitată de indicatoarele trecere pietoni, atunci aceștia au traversat regulamentar.

Recurenta-reclamantă constată că toate aspectele esențiale care privesc dinamica producerii accidentului sunt viciate, astfel încât consideră că nici răspunsul expertului la prezentele obiecțiuni nu vor putea fi de natură a aduce o îmbunătățire a lucrării întocmite.

În fața instanței de apel, recurenta susține că a evidențiat existența unor situații total diferite față de cele reținute de expert și a făcut trimitere la probe esențiale, care contrazic în totalitate concluziile expertizei efectuate în apel, însă cu toate acestea, instanța de apel nu a înțeles deloc situația reală, fie a interpretat legea în mod evident greșit, fie a ignorat-o, în ambele cazuri rezultatul fiind pronunțarea unei soluții neîntemeiate, contrară prevederilor legale obligatorii care privesc rolul instanței, regulile de aplicare și interpretare a textelor legale.

Instanța de apel a respins cererea reclamantei fără a motiva propriu-zis cu claritate și pertinență măsura astfel dispusă, încălcându-se în mod flagrant dreptul la un proces echitabil.

Instanța de apel fie a ignorat, fie a evaluat întreg materialul probator la care s-a făcut referire în cauză, aspect de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil, care echivalează cu ceea ce instanța supremă a reținut a reprezenta o necercetare a fondului.

În concluzie, recurenta apreciază că pentru respectarea exigențelor impuse de art. 6 din CEDO nicio măsură nu poate fi dispusă de instanță fără a fi fundamentată pe mijloace de probă administrate în cursul judecății și totodată înlăturarea cererii de probatorii, fără a motiva măsura astfel dispusă, impune casarea deciziei recurate.

În acest context, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și judecarea în fond a cauzei, cu consecința schimbării deciziei atacate și admiterea cererii de chemare în judecată.

La data de 10 august 2021, intimata-pârâtă Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România ca organism de plată a despăgubirilor Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 27 ianuarie 2022, în Completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

In conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Așadar, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unui dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs - art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. - nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, întrucât criticile vizează de fapt aspecte de netemeinicie privind situația de fapt și probatoriul administrat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În acest context, referitor la criticile întemeiate pe pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se constată că în cadrul memoriului de recurs nu se indică normele de procedură ce ar fi fost nerespectate de instanța de apel, sens în care se apreciază că acestea au fost invocate în mod formal.

Astfel, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea hotărârii atacate.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cadrul acestui motiv de casare, se constată că susținerile recurentei-reclamante nu au avut în vedere detalierea niciunei teze a motivului invocat, care să facă posibilă analiza instanței de control judiciar.

În acest context, se apreciază că dispozițiile evocate nu pot fi reținute întrucât instanța de apel și-a expus într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de respingere a apelului reclamantei și de menținere a hotărârii instanței de fond.

Se constată, așadar, că în cauză, instanța de apel a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport și cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată de instanță, astfel că nu se poate susține cu temei că este vorba de nemotivarea hotărârii, cum susține recurenta.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

In acest context, se apreciază că, în motivarea cererii de recurs nu se arată, în mod concret, cum au fost încălcate sau cum au aplicat greșit instanțele inferioare normele de drept material, referitoare la dispozițiile art. 22, art. 476, art. 478, art. 479 C. proc. civ., art. 31 art. 41, art. 48, art. 72 alin. (2)-(4) din O.U.G. nr. 195/2002.

Astfel, recurenta-reclamată nu dezvoltă, în cuprinsul cererii de recurs, motivele de casare invocate, limitându-se la simpla reluare a argumentelor care țin exclusiv de fondul litigiului dintre părți.

Astfel, simpla nemulțumire a părții cu privire la modul în care instanța a răspuns referitor la anumite aspecte de fapt în ciclul procesual precedent nu reprezintă un veritabil motiv de nelegalitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, motivarea cererii de recurs se rezumă exclusiv la prezentarea acelorași susțineri din fața instanței de apel cu privire la interpretarea probatoriului administrat în cauză, respectiv expertiza tehnică judiciară și respingerea obiecțiunilor formulate cu privire la aceasta.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

In consecință, se constată că recurenta-reclamantă nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către instanța de apel în raport cu soluția pronunțată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 306/2021 din 22 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 306/2021 din 22 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA CA ORGANISM DE PLATĂ A DESPĂGUBIRILOR DIRECȚIA FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII și B. S.A. și intimatul-intervenient F..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2022.