ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4437/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată la data de 25 mai 2016, pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul Aeroportul A. R.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj - Napoca - Direcția Impozite și Taxe Locale a solicitat, în temeiul art. 1345 și urm. C. civ., obligarea pârâtului la restituirea în favoarea reclamantului a sumei de 1.732.816 RON, achitată cu titlu de taxă pe clădirile proprietate publică sau privată a unității administrativ-teritoriale date în administrarea reclamantului, în perioada 2013 - 2015, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 160 din 21 aprilie 2017, Tribunalul Cluj, secția Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Aeroportul A. R.A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Cluj - Napoca - Direcția Impozite și Taxe Locale și Curtea de Conturi a României; a respins excepția inadmisibilității formulării excepției de nelegalitate, invocată de Curtea de Conturi a României; a respins ca lipsită de interes excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 6 din 23 martie 2016 a Curții de Conturi a României, invocată de pârâtul Municipiul Cluj - Napoca.

B. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Aeroportul A. R.A. solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate, în ce privește respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, ca nelegală și netemeinică, admiterea acțiunii, în temeiul art. 1345 și urm. C. civ., obligarea intimatului la restituirea sumei de 1.732.816 RON, achitată cu titlu de taxă pe clădirile proprietate publică sau privată a unității administrativ-teritoriale date în administrarea ei, în perioada 2013 - 2015, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, în ambele faze procesuale.

C. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 341/A din 21 septembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Aeroportul A. R.A. împotriva sentinței civile nr. 160 din 21 aprilie 2017 a Tribunalului Cluj.

E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Aeroportul A. R.A., aducându-i următoarele critici:

Instanța de apel a dat o interpretare eronată normelor de drept material incidente în ceea ce privește condiția juridică de admisibilitate referitoare la caracterul subsidiar al acțiunii, raportat la situația de fapt supusă analizei.

În cauză trebuie avut în vedere cu precădere faptul că până la data întocmirii Raportului Camerei de Conturi Cluj la data de 26 februarie 2016 și a emiterii Deciziei nr. 6 din 23 martie 2016, nu se poate vorbi de nașterea unui drept la o acțiune principală, controlul Curții de Conturi finalizat cu Raportul și Decizia indicate fiind momentul la care recurenta a cunoscut în mod efectiv pierderea patrimonială suferită, constatată de organul de control.

Potrivit doctrinei juridice de specialitate, poate fi promovată o acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză numai în condițiile în care reclamantul nu are deschisă calea unei alte acțiuni în restituire, dată fiind absența, în mod obiectiv, a oricărui alt mijloc pentru recuperarea pierderii suferite.

Instanța nu a avut în vedere aspectul că acțiunea recurentei nu pune în discuție legalitatea actelor administrative fiscale, în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci existența unei îmbogățiri fără justă cauză în patrimoniul intimatului, conform dreptului comun, prin perceperea unor sume fiscale nedatorate, prin raportare la data promovării acțiunii.

Instanța de apel a realizat o analiză paralelă între situația din prezenta speță și cea care face obiectul dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel Cluj privind acțiunea în anularea deciziilor de impunere emise de intimat pentru anul 2016 cu titlu de taxă pe clădiri apreciind că, astfel cum s-a promovat o acțiune în anulare pentru deciziile indicate, trebuia să se utilizeze același mijloc procesual și pentru deciziile care fac obiectul prezentei cauze.

Nu s-a avut în vedere distincția fiscală existentă și incidența sa, în sensul că, tocmai în raport de faptul achitării creanțelor fiscale stabilite cu titlu de taxă pe clădiri pentru anii anteriori, se impune analiza condițiilor în care a fost promovată prezenta acțiune în restituire.

În mod nelegal s-a apreciat că analiza comparativă a celor două dosare ar constitui un argument de natură a proba faptul că recurenta avea la îndemână pentru fiecare decizie de impunere o cale specifică de urmat.

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întemeindu-și motivarea pe motive străine de natura cauzei.

Nu poate fi reținut considerentul instanței în sensul că neutralizarea mijloacelor procesuale prevăzute de legislația fiscală ar paraliza dreptul la o altă acțiune, subsidiară, cât timp ipotezele sunt distincte și nu există un raport direct între ele, cu incidență în cauză.

Temeiul acțiunii recurentei este unul de drept comun, faptul juridic ilicit al îmbogățirii fără justă cauză, astfel că analiza din perspectiva dreptului fiscal nu conduce la o legală dezlegare a cauzei.

Recurenta apreciază ca nelegale considerentele instanței referitoare la condiția de admisibilitate a acțiunii privind caracterul subsidiar, având în vedere interpretarea eronată a dispozițiilor legale incidente.

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra efectelor Deciziei nr. 6 din 23 martie 2016 a Camerei de Conturi Cluj, care a stat la baza promovării acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar.

Recurenta apreciază că aspectele reținute de instanță sunt străine de obiectul cauzei, din prisma condițiilor de promovare a prezentei acțiuni, vizând alte chestiuni de fapt.

Art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu poate reprezenta un just titlu derivat din lege pentru diminuarea patrimoniului recurentei prin plata unei sume reprezentând taxă pe clădiri, respectiv pentru îmbogățirea justificată a intimatului cu suma de bani primită, în baza deciziilor de impunere emise.

Instanța de apel a concluzionat că, din cuprinsul deciziei menționate nu a reieșit îmbogățirea intimatului, ci doar un mod de calcul privind înregistrarea și virarea la bugetul local consolidat a sumei stabilite cu titlu de taxă pe clădiri.

Recurenta consideră că sunt incidente prevederile art. 1385 alin. (1) C. civ. referitoare la prejudiciul efectiv cauzat patrimoniului propriu, astfel cum a fost reținut și de Curtea de Conturi prin Decizie, impunându-se repararea integrală a acestuia.

Există astfel o legătură directă cauzală între scăderea înregistrată în patrimoniul recurentei și creșterea corelativă a patrimoniului intimatului.

F. Apărările formulate de către intimați.

La data de 5 februarie 2018, Municipiul Cluj - Napoca a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 19 februarie 2018, Curtea de Conturi a României a depus la dosar note scrise, arătând că prin respingerea excepției de nelegalitate ca fiind lipsită de interes, soluție ce are autoritate de lucru judecat, nu se mai impune citarea sa în prezenta cauză.

G. Considerentele instanței de recurs.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Instanța de apel a analizat toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, respectiv, atât instituția juridică a îmbogățirii fără justă cauză cât și specificul titlurilor de creanță în raporturile de drept fiscal existente între părțile din litigiu.

Taxa pe clădire reprezintă o creanță fiscală reglementată de prevederile art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ce a fost stabilită prin decizii de impunere comunicate recurentului. Aceste decizii de impunere au valoare de titluri executorii și nu au fost contestate conform procedurii instituite de art. 205 și urm. din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală la organul fiscal emitent sau contestate cu acțiune în anulare conform procedurii instituite de art. 8 și urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Aceste titluri executorii nu au fost contestate și, pe cale de consecință, nu pot fi cenzurate pe calea unei acțiuni în restituirea taxei pe clădire.

Potrivit legii, se restituie impozitele și taxele locale încasate în lipsa unor titluri de creanță.

În materie fiscală, îmbogățirea fără justă cauză presupune efectuarea din partea contribuabilului a unei plăți nedatorate la bugetul local, plată efectuată în lipsa unui titlu.

Recurentul avea deschisă calea acțiunii în contencios administrativ astfel cum a formulat pentru taxa pe clădire în anul 2016.

Interpretarea legală dată în prezent de Curtea de Conturi nu prezintă relevanță atât timp cât deciziile de impunere prin care a fost stabilită și achitată taxa pe clădire trebuie atacate la instanța competentă de contencios administrativ și fiscal.

De vreme ce Municipiul Cluj-Napoca - titular al excepției de nelegalitate - nu a formulat apel împotriva soluției de respingere ca lipsită de interes a acestei excepții și nici Aeroportul A. nu a invocat critici cu privire la această soluție, Curtea de Apel Cluj nu avea temei legal pentru a se pronunța asupra acestei chestiuni.

Regia Autonomă Aeroportul A. nu a făcut dovada, în condițiile legii că este persoană juridică de drept public pentru a beneficia ope legis de scutirea de la plata taxei pentru clădirile deținute în administrare de la Consiliul Județean Cluj, astfel că, trebuie să urmeze calea legală de contestare a deciziei de impunere.

Modalitatea în care au fost percepute sumele stabilite cu titlu de taxă pe clădiri în perioada fiscală 2013 - 2015 pot fi invocate exclusiv în procedura fiscală.

Decizia de impunere poartă atributul legalității atât timp cât nu a fost atacată în procedura specială fiscală și de contencios administrativ.

Punerea în discuție a acestor aspecte nu se poate face în cadrul procesual al unei acțiuni civile de drept comun privind îmbogățirea fără justă cauză, raportat la cadrul special al procedurii fiscale și de drept administrativ.

Faptul că persoanele juridice de drept public datorează sau nu taxa pe clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale date în administrare sau folosință, poate fi analizat doar în procedura fiscală și nu în cadrul unei acțiuni civile de drept comun.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Aeroportul A. R.A. împotriva deciziei civile nr. 341/A/2017 din 21 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 octombrie 2018.