ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 927/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 927/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele

:

Prin sentința

civilă nr. 131 din 23 aprilie 2010 pronunțată în dosarul nr.

8034/62/2007,

Tribunalul Brașov

a admis contestația formulată de către

reclamanta T.A.M., în contradictoriu

cu intimatul Orașul Predeal, reprezentat prin Primar.

În consecință, a anulat Dispoziția nr.

528 din 02 octombrie 2007 și a dispus

obligarea

intimatului să procedeze la emiterea unei noi dispoziții prin care

să

soluționeze notificarea pe care antecesoarea contestatoarei - E.M.

- a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, cu

privire la imobilul cu

destinația de teren, în suprafață totală de 1.000

mp, identificat sub nr.

cadastral inițial

1574, prin restituirea în natură a suprafeței de 529,90 mp, aferentă numărului

cadastral 1574/2, și prin efectuarea de propuneri de

restituire în

echivalent a suprafeței de teren de 107,30 mp, aferentă nr,

cadastral 1574, precum și a suprafeței de teren de

107,30 mp., aferentă nr. cadastral 1574/3, conform identificării imobilului

realizate prin raportul

judiciar de

expertiză, efectuat de ing. expert G.A., raport

de expertiză ce face

parte integrantă din sentință.

A dispus obligarea contestatoarei la

plata sumei de 2195 lei,

reprezentând

diferență de onorariu cuvenit domnului expert G.A.

În motivarea sentinței, s-a reținut

că, prin Dispoziția nr. 528 din 02 octombrie 2007, intimatul Orașul Predeal, a

dispus restituirea în natură către autoarea reclamantei, E.M., a suprafeței de

479 mp din

imobilul cu destinația de teren,

situat în Orașul Predeal, str. M. Ursului,

înscris sub nr. cadastral 1571/1, s-a propus acordarea de despăgubiri

pentru

suprafața de 413,69 mp, ce este ocupată de strada Olăresei din

orașul Predeal, și a fost respinsă notificarea pe care persoana menționată a

formulat-o pentru suprafața de 107,31 mp.

Cercetând documentația tehnică depusă de titularul notificării în

susținerea

acesteia, tribunalul a constatat că imobilul în litigiu este situat în

orașul Predeal,

st. Olăresei, cu nr. cadastral 1574, că acesta are o suprafață

totală de 1.000 mp și că el a

constituit, inițial, obiectul dreptului de proprietate al numitului I.T., fiind

preluat de către Statul Român.

Din acest imobil sunt ocupate următoarele suprafețe: 18,06 mp - de

imobilul cu nr. cadastral 1586; 107,31 mp - imobilul cu nr. cadastral 1573;

321,84 -

imobilul cu nr. cadastral 1572, iar suprafața de 552,79 mp este

ocupată de

strada Olăresei și de zona liberă neîmprejmuită.

La data de 02 decembrie 2004, a

survenit decesul titularului notificării -E.M., iar prin certificatul de

calitate de moștenitor din 03 septembrie 2007, emis de către BNP G.S. s-a

stabilit că unicul succesor în drepturi al acesteia este contestatoarea din

prezenta cauză – T.A.M., în calitate de legatar universal.

Prin raportul de

expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie

întocmit de expert G.A., s-a arătat

că, din studiul întregii

documentații aflate

la CF Brașov, precum și la OCPI Brașov și în urma elementelor de

georeferențiere expuse în raport, rezultă că imobilul pentru

care antecesorul contestatoarei a formulat

notificare (proprietatea numitului

T.I.) este situat în Orașul Predeal,

strada Olăresei și se identifică prin numărul cadastral 1574, parcela 139. S-a

constatat că

suprafața măsurată a acestui

imobil coincide cu cea scriptică de 1.000 mp.

În ceea ce privește situația juridică

actuală a acestei suprafețe de

teren,

expertul a arătat că suprafața de 107,30 mp, ce corespunde numărului

cadastral 1574/1, este ocupată de strada

Olăresei, suprafața de 529,90 mp,

ce

corespunde numărului cadastral 1574/2, este liberă, astfel că poate fi

restituită în natură, iar suprafața de 107,30 mp, ce corespunde numărului

cadastral 1574/3 se suprapune cu pârâul

Mănăstirei și Valea Olăresei.

Expertul a mai arătat că documentația

tehnică ce a stat la baza emiterii dispoziției atacate, nu a identificat în mod

corect imobilul din

litigiu, în cuprinsul

acesteia neindicându-se care sunt elementele de

georeferențiere luate în calcul la identificarea imobilului.

Având în vedere

calitatea domnului G.A. de expert tehnic

autorizat, precum și faptul că acesta, fiind un expert

numit de către instanța

de judecată, se bucură de prezumția de imparțialitate,

totodată, întreaga

documentație

pe care expertul a folosit-o la întocmirea lucrării de

specialitate și concluziile fundamentate ale acestuia, tribunalul a

determinat măsurile reparatorii de care poate beneficia contestatoarea, în calitatea

sa de

succesor în drepturi al

titularului notificării, prin raportare la lucrarea de

expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză de

către acest expert.

În acest sens,

instanța a constatat că, în conformitate cu art. 3 alin. (1)

lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, contestatoarea este

îndreptățită

la restituirea în natură a suprafeței de 529,90 mp, în timp ce pentru restul

suprafețelor terenului în litigiu, ce sunt aferente unui drum public, respectiv

albiei unor râuri, constituind, prin destinație, bunuri care

fac parte

din domeniul public, reclamanta nu poate beneficia decât de

măsuri reparatorii în echivalent, conform

prevederilor art. 10 alin. (1) și (10)

din actul normativ menționat.

Prin decizia nr.

58 din 17 mai 2012, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă

și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări

sociale

a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

menționate, pe care a schimbat-o parte, în

sensul că a obligat pe intimatul

Orașul Predeal să efectueze propunerea

de restituire în echivalent a

suprafeței de

470,1 mp aferente nr. cadastral 1574, în loc de 107,30 mp

aferentă nr. cadastral 1574/1 și 107,30 mp

aferentă nr. cadastral 1574/3,

păstrând restul dispozițiilor sentinței

apelate.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că raportul de

expertiză

întocmit în apel de expertul B.M. sub nr. 569937 din 5 iunie 2011 ajunge la

concluzii asemănătoare celor stabilite de expertul

desemnat de prima

instanță, G.A.

Astfel, în apel,

în vederea identificării imobilului, expertul a suprapus cele două planuri

vechi (cel din 1927 și cel din 1940), în vederea verificării

limitelor

parcelelor, constatând că majoritatea liniilor de proprietate diferă între cele

două planuri, că limitele de sud și de est ale parcelei în cauză au

fost modificate

prin amenajarea străzii, fiind păstrate limitele de nord și de

vest ale parcelei în cauză.

Ca urmare a suprapunerii planului

parcelar din 1927 pe planul de situație rezultat în urma măsurătorilor, s-a

constatat că limita de nord

(Valea Olăresei)a

fost modificată datorită umpluturii cu pământ și balastru și că imobilul

revendicat este afectat de extinderea proprietăților cu nr.

cadastral

1573 și 1586, precum și de str. Olăresei.

În urma

măsurătorilor, s-a reținut că terenul în litigiu nu este delimitat

de garduri, fiind

situat într-o zonă deschisă și că zona liberă este străbătută de str. Olăresei,

formată din segmentul ce se regăsește în planurile vechi

depuse la dosar

și un segment relativ nou, care face legătura cu DN 1.

Terenul în suprafață de 1000 mp

revendicat de contestatoare se

compune din:

513 mp teren liber, neafectat de construcții sau detalii de

sistematizare; 116 mp teren ocupat de imobilul de

la nr. cadastral 1573 prin

extindere; 29 mp ocupat de imobilul de la nr.

cadastral 1586 prin

extindere; 234 mp ocupat

de stradă; 92 mp zonă verde și 6 mp ocupat de

imobilul cu număr

administrativ 10 (situat la sud de terenul apelantei

contestatoare), identificat în planul de situație - anexa nr. 1 la raportul

de

expertiză.

În aplicarea art. 1 alin. (1), art. 7 și 9 care stabilesc prevalenta

restituirii

în natură a

imobilelor preluate de stat și art. 10 din Legea nr. 10/2001,

respectiv art. 10.3 din Normele metodologice de

aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G nr. 250/2007, instanța a constatat

că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură numai a suprafeței

libere identificate în

raportul de

expertiză ca fiind de 513 mp.

Având în vedere, însă, că prima instanța a stabilit o suprafață de teren

liber de 529,90 mp cu nr. cadastral 1574, pentru a nu înrăutăți părții situația

în

propria cale de atac, Curtea a păstrat această dispoziție a primei instanțe,

urmând ca pentru restul suprafeței de

470,1 mp, aferentă aceluiași nr.

cadastral

1574, să primească măsuri reparatorii în echivalent.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs, în termen legal,

reclamanta T.A.M.,

criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

și susținând, în esență, că întregul teren în suprafață de 1000 mp ce

face obiectul notificării poate fi

restituit

în natură în întregime, deoarece este liber.

Cu toate că a

reținut în mod corect concluziile raportului de expertiză

întocmit în apel

de expertul B.M. din 5 iunie 2011 —

care

diferă în conținut, contrar aprecierii instanței de apel, de raportul

întocmit de expertul desemnat de prima instanță, G.A.

-, instanța de

apel a ignorat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește suprafața de 234

mp pentru care s-a respins

restituirea în

natură întrucât ar fi ocupată de str. Olăresei, recurenta a arătat că nu s-a

făcut dovada de către intimatul Orașul Predeal că amplasamentul

actual

al acestei străzi are un suport legal. În urma nenumăratelor

intervenții la Primăria orașului Predeal ale

recurentei, pentru a i se pune la

dispoziție actele în baza cărora

strada Olăresei și-a modificat

amplasamentul,

ocupând în prezent o parte din terenul ce face obiectul notificării, prin

adresele din 08 octombrie 2009, 24 iunie 2010 și

08 octombrie 2009, i

s-a răspuns că „decizia de construire a unei noi ramificații a străzii Olăresei

nu a fost identificată".

Așa cum rezultă din răspunsul la

obiecțiunile formulate de către recurentă la expertiza efectuată în cauză de

către recurentă, expertului B. nu i s-au pus la dispoziție documente din care

să rezulte legalitatea străzii, expertul arătând că Primăria Orașului Predeal

este

singura în măsură să precizeze dacă

segmentul de stradă care afectează

proprietatea

apelantei contestatoare aparține sau nu domeniului public.

La data trecerii imobilului ce a

reprezentat proprietatea lui T.I. - prin Decizia nr. 31959 din 3 iulie 1964

emisă de Sfatul Popular al

Regiunii Brașov,

Secțiunea Financiară, în baza sentinței nr. 6168/1963

pronunțate de Tribunalul Brașov în aplicarea

Decretului nr. 111/1951 -,

terenul

de 1000 mp din Predeal, str. Olăreasa, era viran, iar la dosar nu

există niciun act din care să rezulte faptul că

terenul a intrat în domeniul

public al statului ca urmare a unei

exproprieri pentru cauză de utilitate

publică

în vederea construirii unei noi ramificații a străzii Olăresei.

Așa cum rezultă

din planurile cadastrale vechi, terenul în litigiu se

învecina la sud

cu strada Olăresei care făcea legătura cu Șoseaua Națională,

drum în prezent posibil de utilizat,

dar abandonat.

Mai mult,

expertul B. a constatat la fața locului faptul că pe terenul ce face obiectul

notificării, strada nu este amenajată (delimitată de

borduri), iar suprafața zonei verzi

este, de asemenea, neamenajată (vegetație crescută în timp).

Aceste concluzii

ale expertului, împreună cu afirmațiile primăriei în sensul că nu există

decizie de construire a acestei ramificații noi a străzii

Olăresei, întăresc

susținerile reclamantei cu privire la posibilitatea restituirii

în natură a terenului, deoarece nu

este afectat de niciun proiect de sistematizare zonală.

Cu privire la celelalte suprafețe de teren, în legătură cu care

expertul

a arătat că sunt ocupate de persoane din zonă „prin extindere",

recurenta a susținut că, din punct de vedere juridic, „extinderea" nu face

parte din

modalitățile legale de dobândire a proprietății, iar prin expertizele

efectuate

în cauză aceste

suprafețe de teren nu au fost identificat în mod corect,

deoarece nu se precizează în mod concret cine le

ocupă și cu ce titlu.

Instanța de apel

nu a avut suficiente elemente ca să aprecieze în mod

corect asupra

faptului că aceste suprafețe de teren ocupate prin „extindere" de către

alte persoane nu pot fi restituite în natură, astfel încât concluzia

instanței în

acest sens este rezultatul aplicării greșite a legii.

Recurenta a

susținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., pe temeiul cărora se impune casarea hotărârii recurate, pentru

administrarea de noi probe în vederea stabilirii corecte și

concrete a

situației juridice a suprafețelor de teren ce nu au fost restituite în

natură recurentei.

Examinând

decizia recurată în raport de criticile formulate și actele

dosarului, înalta Curte constată că

recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Respingând

solicitarea de restituire în natură către reclamantă a suprafeței de 470,10 mp

din totalul de 1000 mp teren preluat de către stat de la autorul reclamantei, T.I.,

anterior anului 1989, instanța

de apel a

făcut aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și

ale

art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate

prin H.G. nr. 250/2007.

Drept urmare, chiar dacă prin motivele de recurs nu s-a făcut explicit

referire la aceste dispoziții legale,

din dezvoltarea motivelor rezultă că a

fost

criticată interpretarea ori aplicarea greșită a acestor norme, de către

instanța

de apel.

Prin decizia recurată, s-a stabilit, pe baza raportului de expertiză

topografică

întocmit în faza apelului de către expert B.M., că

terenul în

suprafață de 470,10 mp este ocupat astfel: 116 mp - teren ocupat

de imobilul de la nr. cadastral 1573

prin „extindere"; 29 mp ocupat de

imobilul

de la nr. cadastral 1586 prin „extindere"; 234 mp ocupat de stradă; 92 mp

zonă verde și 6 mp ocupat de imobilul cu număr administrativ 10.

În ceea ce

privește suprafața de 234 mp ocupată de str. Olăresei,

se

observă că reclamanta a contestat pe

parcursul judecății legalitatea amenajării străzii, prin extinderea sa asupra

terenului ce face obiectul

notificării,

adresându-se în acest sens autorității administrative locale și

formulând

obiecțiuni la raportul de expertiză.

După cum rezultă

din conținutul lucrării realizate de către specialistul

în topografie,

concluzia afectării unei suprafețe de 234 mp pentru strada

Olăresei nu s-a bazat pe documente

provenind de la Primăria orașului

Predeal

privind legalitatea amenajării străzii, expertul arătând că, pe terenul

ce face obiectul notificării și care a aparținut

autorului reclamantei, strada

nu este amenajată (delimitată de borduri),

astfel încât a calculat

dimensiunile

suprafeței pretins ocupate de stradă în funcție de segmentele

de stradă

amenajată.

În conformitate

cu prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr.

10/2001, suprafețele de teren ocupate, printre altele, de

căi de comunicație (străzi, alei,

trotuare etc.) reprezintă amenajări de utilitate publică, în considerarea

cărora persoana îndreptățită nu poate

beneficia

de restituirea în natură a respectivelor suprafețe, ci doar de măsuri

reparatorii

în echivalent.

În aceeași normă, se arată expres că

individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de

soluționare a notificărilor, se realizează pe baza documentațiilor de amenajare

a teritoriului și de urbanism.

Or, după cum s-a

menționat anterior, expertul judiciar desemnat de

către instanța de apel nu a avut în

vedere vreun document din evidențele autorității administrative locale, nici

măcar inventarul domeniului public al orașului depus la dosar (fila 35 apel),

în care figurează dimensiunile străzii.

În aceste condiții, instanța de apel

nu a făcut o corectă aplicare a

normei

citate din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în condițiile

în care nu a verificat documentațiile de amenajare a teritoriului și

de

urbanism, însă concluzia instanței de apel privind existența unei

amenajări de utilitate publică nu poate fi

cenzurată de către această instanță

de control judiciar, cât timp

situația de fapt nu este pe deplin stabilită,

privind

împrejurarea dacă terenul în litigiu este efectiv ocupat de stradă,

amenajată ca atare în mod legal ori, cel puțin,

era destinat unei asemenea afectări legale la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001 și, totodată,

privind

dimensiunile reale ale străzii, pentru a se aprecia asupra posibilității

restituirii în natură, în raport de suprafețele

afectate acestei amenajări de

utilitate publică.

Se constată,

astfel, că nu este posibil controlul judiciar de legalitate al

deciziei

recurate, fiind incidente prevederile art. 314 C. proc. civ.,

care impun

casarea deciziei în situațiile în care situația de fapt nu rezultă cu

certitudine,

nefiind posibilă evaluarea modului de aplicare a legii de către

instanța de apel.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va verifica documentațiile de amenajare a

teritoriului și de urbanism privind amenajarea străzii în timp,

după data

preluării de către stat a imobilului ce face obiectul notificării -

1963, precum și

orice alte documente relevante din evidențele autorităților

publice, inclusiv referitoare la

investiții preconizate a afecta terenul în

litigiu,

după discutarea relevanței acestora din punct de vedere probator, cu

respectarea

principiului contradictorialității.

În ceea ce privește suprafețele de

teren ocupate de proprietari ai

unor

imobile învecinate

(116 mp - imobilul de la nr. cadastral 1573; 29 mp

- imobilul de la nr.

cadastral 1586, respectiv 6 mp - imobilul cu număr

administrativ 10), instanța de apel a

reținut, pe baza constatărilor

expertului,

că acestea ar fi fost înglobate „prin extindere" în proprietățile

învecinate.

În acest

context, sunt corecte susținerile recurentei în sensul că

„extinderea" nu reprezintă o

modalitate de dobândire a dreptului de

proprietate,

de natură a justifica absența calității autorității administrative

locale

de unitate deținătoare și imposibilitatea restituirii în natură a suprafețelor

de teren în discuție.

Instanța de apel ar fi trebuit să stabilească regimul juridic al

acestor suprafețe de teren, în sensul dacă figurau, la data intrării în vigoare

a Legii

nr. 10/2001, în

patrimoniul unității administrativ - teritoriale ori al unor terțe persoane, în

baza unui titlu de proprietate, întrucât, în cazul apartenenței imobilelor la

domeniul public sau privat al unității

administrativ

- teritoriale, restituirea în natură către persoana îndreptățită în

sensul legii ar fi putut fi împiedicată doar dacă

este întrunită vreuna dintre

situațiile prevăzute în art. 10 din Legea nr.

10/2001.

Or, deși instanța de apel a arătat că ar fi incident art. 10 din lege,

din

situația de fapt

reținută nu rezultă existența pe teren a vreunei construcții noi, autorizate,

sau afectarea terenului unei servituti legale și altor

amenajări de utilitate publică, de natura celor enumerate

exemplificativ în

art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a

legii.

Se constată, în aceste condiții, că

situația de fapt este insuficient

stabilită

în legătură cu suprafețele ce însumează 151 mp, motiv pentru care

sunt

incidente și în acest caz prevederile art. 314 C. proc. civ.,

nefiind posibilă exercitarea controlului de

legalitate în privința modului de

aplicare a legii de către instanța de

apel.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va cerceta dacă respectivele

suprafețe de

teren figurau în patrimoniul unității administrativ - teritoriale și, în cazul

unui răspuns negativ, va determina modalitatea în care acestea

au ieșit din

patrimoniul pârâtei, inclusiv din perspectiva datei eventualei

înstrăinări, cu

observarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Se va stabili

motivat, dacă este cazul, existența unui impediment la

restituirea în

natură către persoana îndreptățită, în sensul art. 10 din Legea

nr. 10/2001 și al normei corespondente

din Normele metodologice de

aplicare a

legii, iar în situația în care se va constata că pârâta nu este unitate

deținătoare

în sensul art. 21 din lege, se va ține cont de principiul

neagravării situației reclamantei în propria cale

de atac, dat fiind că, prin

decizia

recurată în cauză, s-a recunoscut dreptul reclamantei la măsuri

reparatorii în echivalent, fără ca pârâta să

declare recurs.

În ceea ce

privește suprafața de 92 mp ocupată de zonă verde,

în conformitate

cu dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001, afectarea

terenului unei amenajări de spații verzi

reprezintă,

în principiu, un impediment la restituirea în natură, însă doar în

măsura în care este vorba despre amenajări

destinate a deservi nevoile

comunității.

Din cuprinsul

răspunsului expertului la obiecțiunile reclamantei la

raportul de expertiză întocmit în faza

apelului (fila 221), rezultă că zona verde identificată pe suprafața de 92 mp

nu este amenajată (vegetație crescută în timp), ceea ce ar însemna că nu este

întrunită situația de excepție de la restituirea în natură.

Cu toate

acestea, întrucât expertul nu a verificat evidențele

autorității administrative locale, este necesar ca instanța de apel, cu

ocazia

rejudecării, să cerceteze

dacă zona verde identificată figurează în evidențele

autorităților

publice ca o amenajare de utilitate publică, pentru a stabili

natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei

pentru suprafața de teren

în discuție.

Față de considerentele expuse, înalta

Curte constată că situația de fapt nu a fost clarificată de o manieră

suficientă pentru a permite exercitarea controlului de legalitate de către

această instanță de recurs,

drept pentru

care, în aplicarea art. 314 C. proc. civ., va admite

recursul, va casa

decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

contestatoarea T.A.M. împotriva deciziei nr. 58/Ap din 17 mai 2012 a Curții de

Apel Brașov,

Secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă

și asigurări

sociale.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 22 februarie 2013.