ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 927/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 131 din 23 aprilie 2010 pronunțată în dosarul nr. 8034/62/2007, Tribunalul Brașov a admis contestația formulată de către reclamanta T.A.M., în contradictoriu cu intimatul Orașul Predeal, reprezentat prin Primar. În consecință, a anulat Dispoziția nr. 528 din 02 octombrie 2007 și a dispus obligarea intimatului să procedeze la emiterea unei noi dispoziții prin care să soluționeze notificarea pe care antecesoarea contestatoarei - E.M.

- a formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la imobilul cu destinația de teren, în suprafață totală de 1.000 mp, identificat sub nr. cadastral inițial 1574, prin restituirea în natură a suprafeței de 529,90 mp, aferentă numărului cadastral 1574/2, și prin efectuarea de propuneri de restituire în echivalent a suprafeței de teren de 107,30 mp, aferentă nr, cadastral 1574, precum și a suprafeței de teren de 107,30 mp., aferentă nr. cadastral 1574/3, conform identificării imobilului realizate prin raportul judiciar de expertiză, efectuat de ing. expert G.A., raport de expertiză ce face parte integrantă din sentință. A dispus obligarea contestatoarei la plata sumei de 2195 lei, reprezentând diferență de onorariu cuvenit domnului expert G.A.

În motivarea sentinței, s-a reținut că, prin Dispoziția nr. 528 din 02 octombrie 2007, intimatul Orașul Predeal, a dispus restituirea în natură către autoarea reclamantei, E.M., a suprafeței de 479 mp din imobilul cu destinația de teren, situat în Orașul Predeal, str. M. Ursului, înscris sub nr. cadastral 1571/1, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 413,69 mp, ce este ocupată de strada Olăresei din orașul Predeal, și a fost respinsă notificarea pe care persoana menționată a formulat-o pentru suprafața de 107,31 mp. Cercetând documentația tehnică depusă de titularul notificării în susținerea acesteia, tribunalul a constatat că imobilul în litigiu este situat în orașul Predeal, st.

Olăresei, cu nr. cadastral 1574, că acesta are o suprafață totală de 1.000 mp și că el a constituit, inițial, obiectul dreptului de proprietate al numitului I.T., fiind preluat de către Statul Român. Din acest imobil sunt ocupate următoarele suprafețe: 18,06 mp - de imobilul cu nr. cadastral 1586; 107,31 mp - imobilul cu nr. cadastral 1573; 321,84 - imobilul cu nr. cadastral 1572, iar suprafața de 552,79 mp este ocupată de strada Olăresei și de zona liberă neîmprejmuită. La data de 02 decembrie 2004, a survenit decesul titularului notificării -E.M., iar prin certificatul de calitate de moștenitor din 03 septembrie 2007, emis de către BNP G.S. s-a stabilit că unicul succesor în drepturi al acesteia este contestatoarea din prezenta cauză – T.A.M., în calitate de legatar universal.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară specialitatea topografie întocmit de expert G.A., s-a arătat că, din studiul întregii documentații aflate la CF Brașov, precum și la OCPI Brașov și în urma elementelor de georeferențiere expuse în raport, rezultă că imobilul pentru care antecesorul contestatoarei a formulat notificare (proprietatea numitului T.I.) este situat în Orașul Predeal, strada Olăresei și se identifică prin numărul cadastral 1574, parcela 139. S-a constatat că suprafața măsurată a acestui imobil coincide cu cea scriptică de 1.000 mp.

În ceea ce privește situația juridică actuală a acestei suprafețe de teren, expertul a arătat că suprafața de 107,30 mp, ce corespunde numărului cadastral 1574/1, este ocupată de strada Olăresei, suprafața de 529,90 mp, ce corespunde numărului cadastral 1574/2, este liberă, astfel că poate fi restituită în natură, iar suprafața de 107,30 mp, ce corespunde numărului cadastral 1574/3 se suprapune cu pârâul Mănăstirei și Valea Olăresei. Expertul a mai arătat că documentația tehnică ce a stat la baza emiterii dispoziției atacate, nu a identificat în mod corect imobilul din litigiu, în cuprinsul acesteia neindicându-se care sunt elementele de georeferențiere luate în calcul la identificarea imobilului.

Având în vedere calitatea domnului G.A. de expert tehnic autorizat, precum și faptul că acesta, fiind un expert numit de către instanța de judecată, se bucură de prezumția de imparțialitate, totodată, întreaga documentație pe care expertul a folosit-o la întocmirea lucrării de specialitate și concluziile fundamentate ale acestuia, tribunalul a determinat măsurile reparatorii de care poate beneficia contestatoarea, în calitatea sa de succesor în drepturi al titularului notificării, prin raportare la lucrarea de expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză de către acest expert.

În acest sens, instanța a constatat că, în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, contestatoarea este îndreptățită la restituirea în natură a suprafeței de 529,90 mp, în timp ce pentru restul suprafețelor terenului în litigiu, ce sunt aferente unui drum public, respectiv albiei unor râuri, constituind, prin destinație, bunuri care fac parte din domeniul public, reclamanta nu poate beneficia decât de măsuri reparatorii în echivalent, conform prevederilor art. 10 alin. (1) și (10) din actul normativ menționat.

Prin decizia nr. 58 din 17 mai 2012, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate, pe care a schimbat-o parte, în sensul că a obligat pe intimatul Orașul Predeal să efectueze propunerea de restituire în echivalent a suprafeței de 470,1 mp aferente nr. cadastral 1574, în loc de 107,30 mp aferentă nr. cadastral 1574/1 și 107,30 mp aferentă nr. cadastral 1574/3, păstrând restul dispozițiilor sentinței apelate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că raportul de expertiză întocmit în apel de expertul B.M. sub nr. 569937 din 5 iunie 2011 ajunge la concluzii asemănătoare celor stabilite de expertul desemnat de prima instanță, G.A.

Astfel, în apel, în vederea identificării imobilului, expertul a suprapus cele două planuri vechi (cel din 1927 și cel din 1940), în vederea verificării limitelor parcelelor, constatând că majoritatea liniilor de proprietate diferă între cele două planuri, că limitele de sud și de est ale parcelei în cauză au fost modificate prin amenajarea străzii, fiind păstrate limitele de nord și de vest ale parcelei în cauză. Ca urmare a suprapunerii planului parcelar din 1927 pe planul de situație rezultat în urma măsurătorilor, s-a constatat că limita de nord (Valea Olăresei)a fost modificată datorită umpluturii cu pământ și balastru și că imobilul revendicat este afectat de extinderea proprietăților cu nr. cadastral 1573 și 1586, precum și de str. Olăresei.

În urma măsurătorilor, s-a reținut că terenul în litigiu nu este delimitat de garduri, fiind situat într-o zonă deschisă și că zona liberă este străbătută de str. Olăresei, formată din segmentul ce se regăsește în planurile vechi depuse la dosar și un segment relativ nou, care face legătura cu DN 1. Terenul în suprafață de 1000 mp revendicat de contestatoare se compune din: 513 mp teren liber, neafectat de construcții sau detalii de sistematizare; 116 mp teren ocupat de imobilul de la nr. cadastral 1573 prin extindere; 29 mp ocupat de imobilul de la nr. cadastral 1586 prin extindere; 234 mp ocupat de stradă; 92 mp zonă verde și 6 mp ocupat de imobilul cu număr administrativ 10 (situat la sud de terenul apelantei contestatoare), identificat în planul de situație - anexa nr. 1 la raportul de expertiză.

În aplicarea art. 1 alin. (1), art. 7 și 9 care stabilesc prevalenta restituirii în natură a imobilelor preluate de stat și art. 10 din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii, aprobate prin H.G nr. 250/2007, instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură numai a suprafeței libere identificate în raportul de expertiză ca fiind de 513 mp. Având în vedere, însă, că prima instanța a stabilit o suprafață de teren liber de 529,90 mp cu nr. cadastral 1574, pentru a nu înrăutăți părții situația în propria cale de atac, Curtea a păstrat această dispoziție a primei instanțe, urmând ca pentru restul suprafeței de 470,1 mp, aferentă aceluiași nr. cadastral 1574, să primească măsuri reparatorii în echivalent.

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta T.A.M., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că întregul teren în suprafață de 1000 mp ce face obiectul notificării poate fi restituit în natură în întregime, deoarece este liber. Cu toate că a reținut în mod corect concluziile raportului de expertiză întocmit în apel de expertul B.M. din 5 iunie 2011 — care diferă în conținut, contrar aprecierii instanței de apel, de raportul întocmit de expertul desemnat de prima instanță, G.A. -, instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește suprafața de 234 mp pentru care s-a respins restituirea în natură întrucât ar fi ocupată de str. Olăresei, recurenta a arătat că nu s-a făcut dovada de către intimatul Orașul Predeal că amplasamentul actual al acestei străzi are un suport legal.

În urma nenumăratelor intervenții la Primăria orașului Predeal ale recurentei, pentru a i se pune la dispoziție actele în baza cărora strada Olăresei și-a modificat amplasamentul, ocupând în prezent o parte din terenul ce face obiectul notificării, prin adresele din 08 octombrie 2009, 24 iunie 2010 și 08 octombrie 2009, i s-a răspuns că „decizia de construire a unei noi ramificații a străzii Olăresei nu a fost identificată". Așa cum rezultă din răspunsul la obiecțiunile formulate de către recurentă la expertiza efectuată în cauză de către recurentă, expertului B. nu i s-au pus la dispoziție documente din care să rezulte legalitatea străzii, expertul arătând că Primăria Orașului Predeal este singura în măsură să precizeze dacă segmentul de stradă care afectează proprietatea apelantei contestatoare aparține sau nu domeniului public.

La data trecerii imobilului ce a reprezentat proprietatea lui T.I. - prin Decizia nr. 31959 din 3 iulie 1964 emisă de Sfatul Popular al Regiunii Brașov, Secțiunea Financiară, în baza sentinței nr. 6168/1963 pronunțate de Tribunalul Brașov în aplicarea Decretului nr. 111/1951 -, terenul de 1000 mp din Predeal, str. Olăreasa, era viran, iar la dosar nu există niciun act din care să rezulte faptul că terenul a intrat în domeniul public al statului ca urmare a unei exproprieri pentru cauză de utilitate publică în vederea construirii unei noi ramificații a străzii Olăresei. Așa cum rezultă din planurile cadastrale vechi, terenul în litigiu se învecina la sud cu strada Olăresei care făcea legătura cu Șoseaua Națională, drum în prezent posibil de utilizat, dar abandonat.

Mai mult, expertul B. a constatat la fața locului faptul că pe terenul ce face obiectul notificării, strada nu este amenajată (delimitată de borduri), iar suprafața zonei verzi este, de asemenea, neamenajată (vegetație crescută în timp). Aceste concluzii ale expertului, împreună cu afirmațiile primăriei în sensul că nu există decizie de construire a acestei ramificații noi a străzii Olăresei, întăresc susținerile reclamantei cu privire la posibilitatea restituirii în natură a terenului, deoarece nu este afectat de niciun proiect de sistematizare zonală.

Cu privire la celelalte suprafețe de teren, în legătură cu care expertul a arătat că sunt ocupate de persoane din zonă „prin extindere", recurenta a susținut că, din punct de vedere juridic, „extinderea" nu face parte din modalitățile legale de dobândire a proprietății, iar prin expertizele efectuate în cauză aceste suprafețe de teren nu au fost identificat în mod corect, deoarece nu se precizează în mod concret cine le ocupă și cu ce titlu. Instanța de apel nu a avut suficiente elemente ca să aprecieze în mod corect asupra faptului că aceste suprafețe de teren ocupate prin „extindere" de către alte persoane nu pot fi restituite în natură, astfel încât concluzia instanței în acest sens este rezultatul aplicării greșite a legii.

Recurenta a susținut că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., pe temeiul cărora se impune casarea hotărârii recurate, pentru administrarea de noi probe în vederea stabilirii corecte și concrete a situației juridice a suprafețelor de teren ce nu au fost restituite în natură recurentei. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Respingând solicitarea de restituire în natură către reclamantă a suprafeței de 470,10 mp din totalul de 1000 mp teren preluat de către stat de la autorul reclamantei, T.I., anterior anului 1989, instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007. Drept urmare, chiar dacă prin motivele de recurs nu s-a făcut explicit referire la aceste dispoziții legale, din dezvoltarea motivelor rezultă că a fost criticată interpretarea ori aplicarea greșită a acestor norme, de către instanța de apel.

Prin decizia recurată, s-a stabilit, pe baza raportului de expertiză topografică întocmit în faza apelului de către expert B.M., că terenul în suprafață de 470,10 mp este ocupat astfel: 116 mp - teren ocupat de imobilul de la nr. cadastral 1573 prin „extindere"; 29 mp ocupat de imobilul de la nr. cadastral 1586 prin „extindere"; 234 mp ocupat de stradă; 92 mp zonă verde și 6 mp ocupat de imobilul cu număr administrativ 10. În ceea ce privește suprafața de 234 mp ocupată de str. Olăresei, se observă că reclamanta a contestat pe parcursul judecății legalitatea amenajării străzii, prin extinderea sa asupra terenului ce face obiectul notificării, adresându-se în acest sens autorității administrative locale și formulând obiecțiuni la raportul de expertiză.

După cum rezultă din conținutul lucrării realizate de către specialistul în topografie, concluzia afectării unei suprafețe de 234 mp pentru strada Olăresei nu s-a bazat pe documente provenind de la Primăria orașului Predeal privind legalitatea amenajării străzii, expertul arătând că, pe terenul ce face obiectul notificării și care a aparținut autorului reclamantei, strada nu este amenajată (delimitată de borduri), astfel încât a calculat dimensiunile suprafeței pretins ocupate de stradă în funcție de segmentele de stradă amenajată. În conformitate cu prevederile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, suprafețele de teren ocupate, printre altele, de căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.) reprezintă amenajări de utilitate publică, în considerarea cărora persoana îndreptățită nu poate beneficia de restituirea în natură a respectivelor suprafețe, ci doar de măsuri reparatorii în echivalent.

În aceeași normă, se arată expres că individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, se realizează pe baza documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism. Or, după cum s-a menționat anterior, expertul judiciar desemnat de către instanța de apel nu a avut în vedere vreun document din evidențele autorității administrative locale, nici măcar inventarul domeniului public al orașului depus la dosar (fila 35 apel), în care figurează dimensiunile străzii.

În aceste condiții, instanța de apel nu a făcut o corectă aplicare a normei citate din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în condițiile în care nu a verificat documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, însă concluzia instanței de apel privind existența unei amenajări de utilitate publică nu poate fi cenzurată de către această instanță de control judiciar, cât timp situația de fapt nu este pe deplin stabilită, privind împrejurarea dacă terenul în litigiu este efectiv ocupat de stradă, amenajată ca atare în mod legal ori, cel puțin, era destinat unei asemenea afectări legale la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și, totodată, privind dimensiunile reale ale străzii, pentru a se aprecia asupra posibilității restituirii în natură, în raport de suprafețele afectate acestei amenajări de utilitate publică.

Se constată, astfel, că nu este posibil controlul judiciar de legalitate al deciziei recurate, fiind incidente prevederile art. 314 C. proc. civ., care impun casarea deciziei în situațiile în care situația de fapt nu rezultă cu certitudine, nefiind posibilă evaluarea modului de aplicare a legii de către instanța de apel. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va verifica documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism privind amenajarea străzii în timp, după data preluării de către stat a imobilului ce face obiectul notificării - 1963, precum și orice alte documente relevante din evidențele autorităților publice, inclusiv referitoare la investiții preconizate a afecta terenul în litigiu, după discutarea relevanței acestora din punct de vedere probator, cu respectarea principiului contradictorialității.

În ceea ce privește suprafețele de teren ocupate de proprietari ai unor imobile învecinate (116 mp - imobilul de la nr. cadastral 1573; 29 mp - imobilul de la nr. cadastral 1586, respectiv 6 mp - imobilul cu număr administrativ 10), instanța de apel a reținut, pe baza constatărilor expertului, că acestea ar fi fost înglobate „prin extindere" în proprietățile învecinate. În acest context, sunt corecte susținerile recurentei în sensul că „extinderea" nu reprezintă o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate, de natură a justifica absența calității autorității administrative locale de unitate deținătoare și imposibilitatea restituirii în natură a suprafețelor de teren în discuție.

Instanța de apel ar fi trebuit să stabilească regimul juridic al acestor suprafețe de teren, în sensul dacă figurau, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în patrimoniul unității administrativ - teritoriale ori al unor terțe persoane, în baza unui titlu de proprietate, întrucât, în cazul apartenenței imobilelor la domeniul public sau privat al unității administrativ - teritoriale, restituirea în natură către persoana îndreptățită în sensul legii ar fi putut fi împiedicată doar dacă este întrunită vreuna dintre situațiile prevăzute în art. 10 din Legea nr. 10/2001. Or, deși instanța de apel a arătat că ar fi incident art. 10 din lege, din situația de fapt reținută nu rezultă existența pe teren a vreunei construcții noi, autorizate, sau afectarea terenului unei servituti legale și altor amenajări de utilitate publică, de natura celor enumerate exemplificativ în art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a legii.

Se constată, în aceste condiții, că situația de fapt este insuficient stabilită în legătură cu suprafețele ce însumează 151 mp, motiv pentru care sunt incidente și în acest caz prevederile art. 314 C. proc. civ., nefiind posibilă exercitarea controlului de legalitate în privința modului de aplicare a legii de către instanța de apel. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va cerceta dacă respectivele suprafețe de teren figurau în patrimoniul unității administrativ - teritoriale și, în cazul unui răspuns negativ, va determina modalitatea în care acestea au ieșit din patrimoniul pârâtei, inclusiv din perspectiva datei eventualei înstrăinări, cu observarea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Se va stabili motivat, dacă este cazul, existența unui impediment la restituirea în natură către persoana îndreptățită, în sensul art. 10 din Legea nr. 10/2001 și al normei corespondente din Normele metodologice de aplicare a legii, iar în situația în care se va constata că pârâta nu este unitate deținătoare în sensul art. 21 din lege, se va ține cont de principiul neagravării situației reclamantei în propria cale de atac, dat fiind că, prin decizia recurată în cauză, s-a recunoscut dreptul reclamantei la măsuri reparatorii în echivalent, fără ca pârâta să declare recurs. În ceea ce privește suprafața de 92 mp ocupată de zonă verde, în conformitate cu dispozițiile art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, afectarea terenului unei amenajări de spații verzi reprezintă, în principiu, un impediment la restituirea în natură, însă doar în măsura în care este vorba despre amenajări destinate a deservi nevoile comunității.

Din cuprinsul răspunsului expertului la obiecțiunile reclamantei la raportul de expertiză întocmit în faza apelului (fila 221), rezultă că zona verde identificată pe suprafața de 92 mp nu este amenajată (vegetație crescută în timp), ceea ce ar însemna că nu este întrunită situația de excepție de la restituirea în natură. Cu toate acestea, întrucât expertul nu a verificat evidențele autorității administrative locale, este necesar ca instanța de apel, cu ocazia rejudecării, să cerceteze dacă zona verde identificată figurează în evidențele autorităților publice ca o amenajare de utilitate publică, pentru a stabili natura măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei pentru suprafața de teren în discuție.

Față de considerentele expuse, înalta Curte constată că situația de fapt nu a fost clarificată de o manieră suficientă pentru a permite exercitarea controlului de legalitate de către această instanță de recurs, drept pentru care, în aplicarea art. 314 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de contestatoarea T.A.M. împotriva deciziei nr. 58/Ap din 17 mai 2012 a Curții de Apel Brașov, Secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2013.