ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 770/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/2013, la data de 24 decembrie 2013 reclamantul A. a formulat contestație prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare din data de 10.12.2013, înregistrat la Agenția Națională de Integritate sub nr. x/10.12.2013, fiind nelegal și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin Sentința nr. 274 pronunțată în 22.12.2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva Sentinței civile nr. 274 pronunțată la data de 22.12.2014 a declarat recurs reclamantul A., înregistrat la instanța de fond la data de 03.04.2015, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prima critică se referă la faptul că instanța de fond nu a luat în considerate soluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești dată în Dosarul nr. x/2013, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de recurent și care ar fi condus la anularea actului administrativ atacat, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Cea de-a doua critică vizează încălcarea și aplicarea greșită a disp. art. 76 din Legea nr. 161/2003, care prevăd că "primarul [...] este obligat să nu emită un act administrativ, să nu încheie un act juridic sau să emită o dispoziție [...]", deoarece HCL nr. 1/21.01.2006 este emisă cu mult înainte de a ocupa funcția de demnitate publică.

Prin HCL nr. 1/21.01.2006 s-a aprobat distribuirea către persoanele cu handicap grav și accentuat, precum și persoanelor veterane de război, bilete gratuite, în vederea asigurării transportului, conform prevederilor legale de către operatorii de transport local.

În ceea ce privește S.C. B. S.R.L., se arată că este unicul operator de transport persoane pe ruta Băicoi-Paulești-Ploiești, din data de 01.04.2004 și până în prezent, astfel că nu poate fi vorba de conflict de interese, actul în baza căruia sunt decontate biletele de transport, HCL nr. 1/2006 fiind emis cu mult înainte de ocuparea funcției de primar.

Societatea nu poate practica un regim discriminatoriu și să refuze efectuarea serviciului de transport pentru persoanele cu handicap și veteranii de război.

Cu privire la încheierea Contractului de închiriere nr. x/13.02.2009 cu S.C. C. S.A., emiterea Dispoziției nr. 51/20.03.2013 și semnarea Contractului individual de muncă nr. x/20.03.2013 cu D., recurentul-reclamant arată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Contractul de închiriere nr. x/2009 a fost încheiat în calitate de persoană fizică și cu o societatea care nu este înființată sau subordonată autorității publice locale, iar veniturile obținute au fost menționate în declarațiile de avere anuale.

Dispoziția nr. 51/2013 și Contractul individual de muncă nr. x/2013 au fost emise/încheiate ca urmare a organizării unui concurs pentru ocuparea funcției contractuale de conducere-șef atelier gospodărie comunală, iar candidatul admis a obținut punctajul prevăzut de comisie.

Cu referire la Contractul de închiriere nr. x/07.05.2010, nu se putea anticipa un beneficiu/dezavantaj; contractul a fost reziliat, neproducând efecte juridice.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Critica privind încălcarea și aplicarea greșită a disp. art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010

Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.

Sesizarea instanței de contencios administrativ se poate face numai în ceea ce privește conflictul de interese de natură administrativă.

Faptul că s-a dispus la pct. 3 din raportul de evaluare și sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în vederea efectuării verificărilor cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 253

1

din C. pen. nu atrage competența instanței de contencios administrativ.

Sesizarea penală nu prezintă caracteristicile actului administrativ prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată și, în consecință, judecătorul din contenciosul administrativ nu are competență să se pronunțe asupra legalității actului.

Împrejurarea neînceperii urmăririi penale față de recurentul-reclamant pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 253

1

din C. pen. nu a fost adusă la cunoștința instanței de fond și, prin urmare, nu i se poate imputa acesteia împrejurarea neluării în seamă a soluției din dosarul penal.

De altfel, nici cu ocazia exercitării căii de atac a recursului nu s-a depus la dosar o copie a acestui act, iar intimata-pârâtă, prin întâmpinare, a arătat că nu are cunoștință despre cele învederate de recurentul-reclamant.

Avându-se în vedere că recurentul-reclamant susține inexistența unei infracțiuni privind conflictul de interese, iar în prezenta cauză se analizează conflictul de interese din punct de vedere administrativ, împrejurarea nefiind interzisă de lege, Înalta Curte va aprecia critica formulată ca nefondată.

Potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București, sunt obligați să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției care produce un folos material pentru sine, pentru soțul ori rudele sale de gradul I.

Aceste prevederi legale se completează însă cu disp. art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003, precum și cu disp. art. 2 alin. (1) și art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, pe care recurentul-reclamant omite să le menționeze.

Art. 70 din Legea nr. 161/2003, arată că prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Art. 71 din Legea nr. 161/2003 stabilește principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice, și anume: imparțialitate, integritate, transparența deciziei, supremația interesului public.

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 nominalizează primarii, printre aleșii locali, iar art. 75 din aceeași lege, stabilește că aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care face parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soț, soție, rude sau afini, până la gradul al doilea inclusiv (lit. a).

Recurentului-reclamant i s-a imputat nerespectarea regimului juridic al conflictelor de interese, întrucât în calitate de primar, a avizat un număr de 71 facturi emise de B. S.R.L., societate comercială la care mama sa, E. deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, aprobând totodată la plată suma de 75.513,44 RON.

Din perspectiva textelor legale sus-menționate, reiese că recurentul-reclamant, în calitatea sa de primar al orașului Băicoi, pentru evitarea conflictului de interese, avea obligația să se abțină să emită acte administrative, să încheie acte juridice ori să emită o dispoziție în executarea funcției care ar produce un avantaj pentru sine sau pentru o rudă până la gradul II (cazul în speță).

Avizarea unor facturi și plata sumei în cuantum de 75.513,44 RON către societatea unde mama sa este asociat unic și administrator reprezintă tocmai emiterea unor dispoziții ce au condus la nașterea conflictului de interese.

Recurentul-reclamant avea și posibilitatea să anticipeze ca decizia să prezinte un beneficiu pentru societate, iar aceasta poate influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce îi revin în calitate de primar, de unde rezultă că toate ipotezele legale pentru existența conflictului de interese, sunt îndeplinite.

În speță nu se discută adoptarea HCL nr. 1/2006, ci fapta recurentului-reclamant, săvârșită în perioada în care a deținut mandatul de primar.

Nu au relevanță nici apărările recurentului-reclamant referitoare la o eventuală discriminare a persoanelor cu handicap sau a veteranilor de război, cât timp dispoziția de plată și avizarea sumei de bani putea fi delegată unei alte persoane.

În ceea ce privește celelalte acte încheiate de către recurentul-reclamant, respectiv Contractul de închiriere nr. x/2009, Contractul individual de muncă nr. x/2013 și emiterea Dispoziției nr. 51/2013, Înalta Curte reține că acestea fac obiectul sesizării penale formulată de intimata-pârâtă pentru fapta incriminată de art. 253 C. pen., astfel că instanța de contencios administrativ nu are competența de a se pronunța asupra lor și, prin urmare, indiferent de soluția dată în pronunțarea asupra acestora și, prin urmare, indiferent de soluția dată în procesul penal, aceasta nu poate conduce la anularea raportului de evaluare.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

Avându-se în vedere că notele scrise ce cuprind și invocarea încălcării principiului neretroactivității legii civile au fost depuse după închiderea dezbaterilor, acestea nu au fost luate în considerare la pronunțarea soluției și în cadrul analizei motivelor de casare, mai ales că, în raport de disp. art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivele de casare care sunt de ordine publică, pot fi ridicate din oficiu de instanța de judecată, care, în speță, nu a găsit necesar să le invoce, existând o bogată jurisprudență, în sensul neîncălcării principiului invocat prin adoptarea Legii nr. 176/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 274 din 22 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN