ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 363/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Județul Harghita prin Consiliul Județean Harghita a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei nr. 244/19.08.2015 emisă de pârât, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamant, anularea Notei de neconformitate nr. x/29.05.2015 emisă de către Direcția Generală Programe Europene din cadrul autorității pârâte și a titlului de creanță emis în baza acestei Note, precum și anularea aplicării corecției financiare de 5% din valoarea Contractului de execuție lucrări nr. x/05.01.2015 încheiat între Unitatea administrativ teritorială Județul Harghita și SC A. SRL, în sumă 164.237,90 RON.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1919 din 6 iunie 2016, a respins excepția tardivității formulării cererii, invocată de autoritatea pârâtă, și cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Județul Harghita prin Consiliul Județean Harghita, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea atacată se întemeiază pe motive străine de natura cauzei și este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit recurentului, au fost îndeplinite criteriile cerute de legiuitor și nu s-a restricționat accesul operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului de achiziție de lucrări, apreciind că s-a îndeplinit și cea mai importantă cerință și anume ducerea la îndeplinire a viitorului contract.

Totodată, a făcut trimitere la Nota justificativă nr. x/14.08.2014 întocmită privind justificarea cerințelor minime de calificare, la Procesele-verbale de evaluare și Raportul procedurii care au fost verificate, precizând că a fost respectat Ordinul 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare și selecție.

În opinia recurentului, trebuie analizate cerințele privind noțiunea de neregulă, apreciind că lipsa detalierii temeinice a motivelor care au stat la baza impunerii respectivei cerințe minime nu a prejudiciat și nu este de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o suma plătită necuvenit, nu întrunește condițiile unei nereguli, sancționate conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se reține că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentului pot fi încadrate în motivele de casare indicate.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea Deciziei nr. 244/19.08.2015 emisă de pârât, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamant, anularea Notei de neconformitate nr. x/29.05.2015 emisă de către Direcția Generală Programe Europene din cadrul autorității pârâte și a titlului de creanță emis în baza acestei Note, precum și anularea aplicării corecției financiare de 5% din valoarea Contractului de execuție lucrări nr. x/05.01.2015 încheiat între Unitatea administrativ teritorială Județul Harghita și SC A. SRL, în sumă 164.237,90 RON.

Criticile recurentei urmează să fie analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Altfel spus, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30).

Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 425 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar.

Sub aspectul calității motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar și simplu, condiție esențială pentru a fi înțeleasă de părți și de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii și enumerarea argumentației într-un stil clar și accesibil tuturor.

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susține și justifica soluția adoptată.

În cauză, se constată că hotărârea recurată nu respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivele de fapt și de drept pe care se fundamentează soluția pronunțată sunt insuficient argumentate prin prisma probatoriului administrat în cauză, neprocedându-se la o analiză concretă a susținerilor și apărărilor invocate de părți.

Astfel, reclamantul a criticat nelegalitatea măsurilor contestate, printre care invocând și inexistența prejudiciului, ca element definitoriu al neregulii, însă prima instanță nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu ar fi temeinice, raportat la contextul cauzei, nu a analizat dacă în activitatea beneficiarului contractului s-au înregistrat nereguli de natură să prejudicieze bugetul Uniunii Europene, ci s-a limitat în a reproduce textele de lege incidente și apărările formulate de pârât în întâmpinare, reținând că sunt suficiente prevederile contractului de finanțare și dispozițiile comunitare.

Considerentele sentinței atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamant, ceea ce conduce la concluzia că susținerile și mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată și de pârât prin întâmpinare, urmând să analizeze cauza cu referire atât la abaterile de la legislația achizițiilor publice și la neregulile reținute în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, cât și din perspectiva lipsei potențialului impact financiar al neregulilor, prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

În raport cu soluția preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul formulat de reclamantul Județul Harghita prin Consiliul Județean Harghita împotriva Sentinței nr. 1919 din 6 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV