ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 753/2022

Circumstanțele cauzei. Hotărârea pronunțată în primul ciclu procesual 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 18.02.2016, sub nr. x/2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Harghita prin Consiliul Județean Harghita a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea Deciziei nr. 244/19.08.2015 emise de pârât, prin care i-a fost respinsă contestația formulată, anularea Notei de neconformitate nr. x/29.05.2015 emise de către Direcția Generală Programe Europene din cadrul autorității pârâte și a titlului de creanță emis în baza acestei Note, precum și anularea aplicării corecției financiare de 5% din valoarea Contractului de execuție lucrări nr. x/05.01.2015 încheiat între UAT Județul Harghita și S.C. Viaduct S.R.L., în sumă 164.237,90 RON. 1.

Prin sentința civilă nr. 1919 din 6 iunie 2016, Curtea a respins excepția tardivității formulării cererii, invocată de pârât, și a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată. 1.

Împotriva aceste sentințe, reclamanta U.A.T. Județul Harghita a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea acțiunii. Prin decizia civilă nr. 363 din 31 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul recurentei-reclamante, a casat hotărârea recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. 2. Hotărârea primei instanțe pronunțate în al doilea ciclu procesual, în rejudecare după casare Cauza a fost înregistrată în rejudecare după casare pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 14.06.2019, sub nr. x/2016*. Prin sentința civilă nr. 2423 din 21 octombrie 2019, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamanta U.A.T. Județul Harghita prin Consiliul Județean Harghita, ca nefondată 3. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Județul Harghita, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. Recurenta susține, în esență, că cerința de calificare minimă solicitată participanților la procedura de atribuire, respectiv lista lucrărilor executate în ultimii 5 ani, din care să rezultă că au fost executate/duse la bun sfârșit lucrări similare, la nivelul a maxim 3 contracte de lucrări, a căror valoare cumulată este de minim 4.500.000 RON fără TVA, nu este restrictivă, fiind justificată în mod corespunzător, cu respectarea prevederilor art. 178 alin. (1) din O.U.G nr. 34/2006, cu modificările ulterioare, care statuează că, în cazul în care autoritatea contractantă consideră că se justifică impunerea anumitor cerințe minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerați calificați, atunci aceste cerințe trebuie să fie precizate, conform principiului transparenței, în cadrul invitației/anunțului de participare. Acest drept conferit autorității contractante este susținut și de intimatul-pârât MDRAP care arată că: "atunci când se impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanța de urgență, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției". De asemenea, arătă că în cauză au fost respectate și prevederile Ordinului nr. 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare în selecție, emis de Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, respectiv cele ale art. 1 alin. (1) și (2), conform cărora: "criteriile de calificare și selecție stabilite de autoritatea contractantă, trebuie să aibă legătură concretă cu obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, iar stabilirea cerințelor minime de calificare si selecție rămân la latitudinea autorității contractante, aceasta având obligația de a ține cont de complexitatea, volumul, durata, valoarea și natura contractului de achiziție publică ce urmează a fi încheiat", precum și cele ale art. 4 alin. (1) care stabilește că: "Autoritatea contractantă, în vederea desemnării câștigătorului/câștigătorilor procedurii de atribuire, va avea în vedere (...) criteriile de calificare și selecție din care rezultă capacitatea ofertantului de a duce la îndeplinire viitorul contract". În plus, sunt relevante și dispozițiile H.G. nr. 925/2006 cu modificările ulterioare, respectiv cele ale art. 7, potrivit căruia: "Criteriile de calificare și selecție, (...), au ca scop demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare", precum și ale art. 8 alin. (1) potrivit căruia: "Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publica prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care: a) nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului (...); b) sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului (...)." În aceeași ordine de idei, se impune a se reține și art. 9 din același act normativ, conform căruia: "în sensul prevederilor art. 8 alin. (1), se prezumă că cerințele minime de calificare sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, dacă se impune îndeplinirea unor condiții cum ar fi: o) suma valorilor/cantităților de produse furnizate, servicii prestate și lucrări executate, incluse în contractul/contractele prezentat/prezentate de către operatorul economic ca dovadă a experienței lui similare, să fie mai mare decât valoarea/cantitatea de produse/servicii/lucrări ce vor fi furnizate/prestate/executate în baza contractului care urmează să fie atribuit". Așadar, ținând seama de scopul impunerii cerințelor minime de calificare, acestea au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale din materia achizițiilor publice, ofertanților fiindu-le acordată posibilitatea de a prezenta mai multe contracte în dovedirea experienței similare, respectiv maximum 3 contracte similare în valoare cumulată de minim 4.500.00 RON fără TVA, nefiind creat un cadru care să limiteze, să îngrădească ori să creeze restricții în accepțiunea și proprietatea cuvântului restrictiv, relevant fiind că au fost depuse oferte de către 6 (șase) operatori economici, și nici unul a fost exclus din procedură pentru neîndeplinirea criteriilor cerute. Nu în ultimul rând, apreciază ca fiind relevantă și împrejurarea că documentația de atribuire, inclusiv documentul pentru justificarea cerințelor minime de calificare întocmit de subscrisul - Nota justificativă nr. x/2014 - a fost transmisă pentru verificare la ANRMAP, fiind însușită în totalitate si acceptată de către această instituție publică, neexistând obiecțiuni cu privire la lipsa detalierii temeinice a motivelor. De asemenea, arată că la această procedură au fost numiți observatori din partea Ministerul Finanțelor, respectiv din partea UCVAP și atât Procesele-verbale de evaluare, cât și raportul procedurii, au fost semnate de observatorii UCVAP, fără obiecțiuni. În ceea ce privește analizarea cerințelor privind noțiunea de neregulă, arată că, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) O.U.G. nr. 66/2011, aceasta are semnificația/reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. Or, în cauză, lipsa detalierii a motivelor care au stat la baza impunerii anumitor cerințe minime invocate de pârât, nu a prejudiciat și nu este de natură să prejudicieze bugetul UE printr-o sumă plătită, respectiv nu întrunește condițiile unei nereguli sancționate conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea si utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestor, cu modificările si completările ulterioare.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că recurenta nu face altceva decât să reia motivele prezentate în fața primei instanțe. Pe fondul recursului, a solicitat solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului 5.1. Preliminar, asupra aspectului privind tardivitatea formulării recursului, reținut în ședința publică din 21 octombrie 2021, Înalta Curte constată, după cum reiese din copia Borderoului predare/primire Recomandat AR din 08.01.2020 depus de recurenta-reclamantă, că cererea de recurs a fost înaintată instanței de fond la data de 08.01.2020 cu scrisoare recomandată. Astfel, în raport cu data comunicării hotărârii de fond, 23.12.2019, recursul a fost formulat cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția tardivității recursului urmând a fi respinsă. 5.2. În ceea ce privește excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată de intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Înalta Curte observă, față de conținutul criticilor formulate, că acestea se circumscriu motivului de casare invocat, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", considerente pentru care va respinge excepția nulității recursului. 5.3. Pe fondul căii de atac, examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare menționat, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond prin prisma unei pretinse aplicări sau interpretări greșite a normelor de drept material, incidente în cauza prezentă. De altfel, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, în cea mai mare parte, recurenta-reclamantă a preluat aceleași argumente prezentate în fața instanței de fond, fiind fără putere de tăgadă că nemulțumirea sa vizează, în esență, modul în care acesta a tranșat cauza, în sensul respingerii în tot a pretențiilor deduse judecății. Preliminar oricărei analize, Înalta Curte arată că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, prin care au fost transpuse prevederile art. 48 alin. (2) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, în cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de lucrări, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților/candidaților, scopul ordonanței de urgență îl constituie: a) promovarea concurenței între operatorii economici; b) garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici; c) asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică; d) asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autoritățile contractante. Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică sunt prevăzute de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, și anume: a) nediscriminarea; b) tratamentul egal; c) recunoașterea reciprocă; d) transparența; e) proporționalitatea; f) eficiența utilizării fondurilor; g) asumarea răspunderii. Potrivit art. 17 din O.U.G. nr. 34/2006, "Autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) în relația cu operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire". Conform art. 176 din același act normativ, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare la: a) situația personală a candidatului sau ofertantului; b) capacitatea de exercitare a activității profesionale; c) situația economică și financiară; d) capacitatea tehnică și/sau profesională; e) standarde de asigurare a calității; f) standarde de protecție a mediului, în cazurile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f) și alin. (3) lit. e). Potrivit art. 178 din O.U.G. nr. 34/2006, în cazul în care, pentru criteriile de natura celor prevăzute la art. 176 lit. c) și d), autoritatea contractantă consideră că se justifică impunerea anumitor cerințe minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerați calificați, atunci aceste cerințe trebuie să fie precizate, conform principiului transparenței, în cadrul invitației/anunțului de participare, însă, conform art. 178 alin. (2), autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională, care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire. Conform art. 179 din același act normativ, criteriile de calificare și selecție stabilite de către autoritatea contractantă trebuie să aibă o legătură evidentă cu obiectul contractului ce urmează să fie atribuit, iar autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, precum și nivelul cerințelor minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească. Dispozițiile art. 8 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006 prevăd, de asemenea, cu privire la stabilirea criteriilor de calificare și selecție, că "(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor cerințe minime de calificare, care: a) nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit; b) sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit", însă, atunci când impune cerințe minime de calificare referitoare la situația economică și financiară ori la capacitatea tehnică și/sau profesională, astfel cum este prevăzut la art. 178 alin. (1) din ordonanța de urgență, "autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerințe, elaborând în acest sens o notă justificativă care se atașează la dosarul achiziției". Raportat la cele de mai sus, Înalta Curte constată că în mod corect a arătat prima instanță că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile art. 8 din H.G. nr. 925/2006, cerințele minime de calificare impuse având un caracter disproporționat în raport de natura și complexitatea contactului și nefiind justificate într-o manieră care să excludă posibilitatea de a fi considerate restrictive, încălcându-se astfel principiile și scopul prevăzut de legislația privind achizițiile publice. Susținerile recurentei, referitoare la faptul că cerințele minime de calificare au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale din materia achizițiilor publice, nefiind creat un cadru care să limiteze, să îngrădească ori să creeze restricții, relevant fiind că au fost depuse oferte de către 6 (șase) operatori economici și că nici unul a fost exclus din procedură pentru neîndeplinirea criteriilor cerute, nu sunt de natură a demonta raționamentul instanței de fond, care a avut în vedere faptul că autoritatea contractantă nu a justificat motivul pentru care a s-a apreciat că valoarea lucrărilor executate anterior trebuie stabilită la o valoare apropiată de cea estimată a contractului, de 4.865.506 RON (fără TVA) și, totodată, nici motivul pentru care s-a impus dovedirea cerinței privind experiența similară prin impunerea atât a unui nivel valoric - 4.500.000 RON, cât și a unui nivel cantitativ - din maxim 3 contracte. În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că pentru a da eficiență principiului proporționalității, cerințele minime de calificare și selecție solicitate prin documentația de atribuire trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia iar alegerea acestora trebuie motivată prin nota justificativă, care reprezintă astfel instrumentul cu ajutorul căruia se poate verifica dacă opțiunea autorității contractante de a impune astfel de cerințe se bazează pe elemente obiective. Or, în speță, singura motivare din nota justificativă este cea potrivit căreia "pentru a-și demonstra capacitatea tehnică și/sau profesională în funcție de experiență și pentru a evita riscul de neîndeplinire a contractului din cauza lipsei profesionale se solicită "prezentarea listei lucrărilor executate în ultimii 5 ani, din care să rezulte că au fost executate/duse la bun sfârșit lucrări similare, la nivelul a maxim 3 contracte de lucrări a căror valoare cumulată este de minim 4.500.000 RON fără TVA". Deși este de înțeles dorința autorităților contractante de a se asigura că ofertantul ce ar urma să execute contractul are experiența necesară pentru a face acest lucru, aceasta nu trebuie însă să exceadă principiilor proporționalității și tratamentului egal, așa încât este necesar ca autoritățile contractante să trateze cu foarte mare diligență faza stabilirii criteriilor de calificare și selecție și să aibă în vedere impunerea unor cerințe care să nu restrângă excesiv cadrul procedurii de atribuire. Altfel spus, specificitatea este binevenită, atât timp cât este motivată de garantarea desfășurării contractului prefigurat în condiții cât mai eficiente și la cele mai bune standarde de calitate, însă acest aspect trebuie să reiasă în mod clar din cuprinsului notei justificative. Or, după cum a reținut și judecătorul fondului, nota justificativă nr. x/14.08.2014 nu cuprinde nicio justificare/motivare pentru stabilirea cerințelor minime ce urmau să fie introduse în documentația de atribuire, ci cuprinde doar enumerarea lor punctuală, ceea ce, practic, o golește de conținut, transformând-o într-o simplă formalitate. În ceea ce privește susținerea legată de faptul că documentația de atribuire a fost verificată de A.N.R.M.A.P. care nu a avut nicio obiecție și nu a formulat nicio solicitare de remediere a a acesteia, iar procesele-verbale de evaluare, cât și raportul procedurii, au fost semnate de observatorii U.C.V.A.P., fără obiecțiuni, Înalta Curte reține că aceste aspecte sunt nerelevante, în cauză analizându-se documentația de atribuire din perspectiva prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, iar răspunderea recurentei pentru constatarea unor astfel de nereguli în desfășurarea procedurii de achiziție publică subzistă indiferent de omisiunea de a constata aceste nereguli a altor instituții cu atribuții în verificarea procedurii. De asemenea, legalitatea procedurii nu poate fi analizată din perspectiva nedepunerii unor contestații cu privire la legalitatea sau conformitatea acesteia, ci a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011. În ceea ce privește susținerile potrivit cărora lipsa detalierii motivelor care au stat la baza impunerii anumitor cerințe minime nu a prejudiciat și nu este de natură să prejudicieze bugetul UE, respectiv nu întrunește condițiile unei nereguli sancționate conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea si utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestor, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte reține că asemenea susțineri nu pot fi, în niciun caz, de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate. Se impune a se preciza cu prioritate că "neregulă" reprezintă orice abatere și atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat, art. 5 alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2988/1995, referindu-se la abateri intenționate sau săvârșite din neglijență. De asemenea, art. 1 alin. (2) din Regulament definește abaterea drept "orice încălcare a unei dispoziții de drept comunitar, ca urmare a unei acțiuni sau omisiuni a unui agent economic, care prejudiciază sau poate prejudicia bugetul general al Comunităților sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităților, fie printr-o unitate de cheltuială nejustificată". Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE de-a lungul timpului (C-199/03- Comisia c. Irlanda; C-44/96 - Mannesmann Anlagenbau Austria AG ș.a.; C-465/10 - CCI de l’Indre), trebuie sancționate inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis, dar care pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii, un stat membru care a acordat asistență financiară putând să o revoce și să solicite beneficiarului rambursarea finanțării. Neregula este definită și de legislația națională că fiind orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o suma plătită necuvenit. Altfel spus, neregula reprezintă orice încălcare a normelor legale sau a prevederilor contractuale, săvârșită cu intenție sau din culpă, de către beneficiar sau de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a produs un prejudiciu efectiv sau potențial bugetului Uniunii Europene și/sau bugetului național, printr-o sumă plătită necuvenit. Revenind la prezenta cauză, se constată că, în mod indubitabil, recurenta-reclamantă a restricționat accesul operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului de execuție lucrări, prin impunerea în documentația de atribuire a unor criterii de selecție/atribuire ilegale și/sau discriminatorii. Referitor la susținerile reclamantei privitoare la neregulă și la lipsa prejudiciului, Înalta Curte subliniază că este evident că acțiunea beneficiarului de a se abate de la dispozițiile legale în materia achizițiilor publice constituie o neregulă, prejudiciul fiind în acest caz prezumat prin nerespectarea clauzelor contractuale. Se constată așadar o încălcare de către reclamantă a legislației interne privind achizițiile publice, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. a) al O.U.G. nr. 66/2011 care prevede că "neregulă" reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit". În ceea ce privește argumentul legat de faptul că nu există un prejudiciu adus bugetului general al Uniunii Europene, prima instanță în mod corect a reținut că nu poate fi constatată în speță aplicarea greșită a art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, care cuprinde definiția "neregulii", pentru că efectul vătămător asupra bugetului Uniunii sau asupra fondurilor naționale corespunzătoare poate consta nu numai într-un impact financiar deja produs, ci și într-un prejudiciu potențial, iar în jurisprudența sa, CJUE a stabilit că inclusiv abaterile care nu au impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C - 465/10, par. 47). În acest context, Înalta Curte reține că recurenta reclamantă nu a invocat critici concludente față de considerentele primei instanțe prin care s-a arătat că nu este necesară dovedirea unui prejudiciu concret, respectiv că încălcarea contractului de finanțare și legislației achizițiilor publice, atrage caracterul neeligibil al sumelor solicitate ca finanțare nerambursabilă, întrucât are capacitatea de a avea un efect prejudiciabil la adresa bugetului comunitar. Pentru aceste motive, nefiind întemeiate motivele de nelegalitate a actelor administrative emise de pârât, prin care a fost reținută în sarcina reclamantului săvârșirea de nereguli la momentul derulării procedurii de achiziție, raportat la dispozițiile legale incidente în materia constatării și sancționării neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și a achizițiilor publice, în mod corect instanța de fond, în rejudecare după casare cu trimitere, a respins acțiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare invocat de recurenta reclamantă, prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.