ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2597/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.07.2015 sub nr. x/2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Județean Harghita a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Programe Europene, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în tot a Deciziei nr. 143/09.06.2015 și a Notei de neconformitate nr. x/26.02.2014.

Prin Sentința civilă nr. 2881 din 05 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Județean Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 2881 din 05 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din Noul C. proc. civ.

În critica sentinței recurate, reclamantul a precizat că instanța de fond a reținut că formularea contestației administrative s-a făcut cu depășirea termenului legal, fapt ce echivalează cu o lipsă a parcurgerii acestei proceduri, fără a ține cont că această depășire s-a datorat unor împrejurări independente de voința sa.

Acesta susține că nu a formulat, într-adevăr, contestația administrativă în termenul de 30 de zile calendaristice, dar a formulat-o în interiorul termenului de 6 luni, prevăzut de Legea contenciosului administrativ.

Reclamantul reiterează motivele susținute prin cererea de chemare în judecată, arătând că a respectat prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, deoarece valoarea serviciilor de publicitate este sub 15000 euro. În raport de aceste susțineri, reclamantul apreciază că cele reținute în motivarea sentinței recurate nu corespund adevărului, în contextul în care activitățile de la pct. 3 din tabelul prezentat prin răspunsul la întâmpinare nu fac parte din categoria de activități ale căror publicare este impusă de lege, valoarea acelor produse nefiind necesară din totalul de 274.036,40 RON.

În dezvoltarea acestor motive de casare, recurentul apreciază că hotărârea dată de instanța de fond se întemeiază pe motive străine de natura pricinii și a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, pronunțată de Curtea de Apel București, ca temeinică și legală. Acesta a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, completate cu prevederile art. 207 din C. proc. fisc. și ale Ordinului ANAF nr. 450/2013 privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003, termenul înlăuntrul căruia se poate formula contestație administrativă este de 30 de zile și nu de 6 luni, cum greșit apreciază recurentul.

În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu al recursului la 08 septembrie 2017.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Atât recurentul-reclamant, cât și intimatul-pârât nu au depus puncte de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu.

Prin încheierea de ședință din data de 22 februarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen de judecată pe fond a acestuia, în ședință publică, pentru data de 19 iunie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de casare invocate, după reevaluarea probatoriului administrat și a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

Litigiul dedus judecății are ca obiect anularea Deciziei nr. 143/09.06.2015 și a notei de neconformitate nr. x/26.02.2014 emise de Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice.

Din situația de fapt, corect reținută de prima instanță, susținută de actele dosarului, rezultă că la data de 11.11.2014, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Direcția Generală Programe Europene, a transmis către reclamant nota de neconformitate nr. x/26.02.2014 și informarea nr. x/05.11.2014 privind plata cheltuielilor aprobate în cerere de rambursare nr. x, emise de Direcția Generală Programe Europene din cadrul MDRAP.

Împotriva acestor acte, reclamantul a formulat contestație administrativă la data de 15.05.2015, prin depunerea acestei contestații direct la registratura Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice, înregistrată cu nr. 40514/15.05.2015.

Prin Decizia nr. 143/09.06.2015 pârâtul a respins contestația administrativă formulată de reclamant, ca tardiv formulată.

În esență, instanța de fond a respins acțiunea exercitată de reclamantul Județul Harghita, ca neîntemeiată, cu motivarea că, din analiza probatoriului, se confirmă că acesta a formulat tardiv contestația administrativă împotriva notei de neconformitate nr. x/26.02.2014, și astfel, se află în imposibilitatea de a analiza pe fond criticile formulate împotriva acestui act administrativ.

În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."

În aceeași notă, cu privire la procedura de depunere a contestației pe cale administrativă, potrivit prevederilor art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, "contestația administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță."

În speță, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a formulat contestație administrativă, împotriva notei de neconformitate nr. x/26.02.2014, la data de 15.05.2015, aspect necontestat de acesta.

Având în vedere că actul administrativ contestat a fost comunicat reclamantului la data de 11.11.2014, în raport de prevederile art. 207 din C. proc. fisc. și ale Ordinului ANAF nr. 450/2013, privind aprobarea instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, conform cărora termenul de depunere a contestației administrative se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Critica referitoare la faptul că, instanța de fond nu a interpretat în mod corect cauza în raport de prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, Înalta Curte apreciază că aceasta este de asemenea neîntemeiată.

În mod corect instanța de fond a precizat în considerentele sentinței recurate, în contextul în care contestația administrativă fost respinsă ca tardiv formulată, că nu este în măsură să analizeze pe fond criticile prezentate de reclamant cu privire la nota de neconformitate nr. x/26.02.2014, întrucât, în sens contrar, ar încălca dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 și prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că sentința recurată nu cuprinde argumente străine de natura pricinii fiind motivată în raport de situația de fapt și de normele legale aplicabile, instanța de fond pronunțând o hotărâre cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat.

În raport de toate cele arătate, Înalta Curte constată că prima instanță a interpretat corect cauza dedusă judecății și, în consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză și va menține sentința instanței de fond, ca temeinică și legală, sub toate aspectele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Județul Harghita, prin Consiliul Județean Harghita, împotriva Sentinței civile nr. 2881 din 05 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2018.

GGC - GV