ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3499/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 02 februarie 2015, reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Instanța Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, a solicitat anularea Deciziei nr. 35, emisă de Instanța Superioară de Disciplină din cadrul U.N.P.I.R. la data de 26.09.2014 și obligarea pârâtei la aplicarea sancțiunii disciplinare în ceea ce-l privește pe practicianul în insolvență D. - asociat coordonator în cadrul E. SPRL.

Prin precizarea formulată oral la termenul de judecată din data de 27 mai 2015, cuprinsă în încheierea de ședință, reclamantele au specificat că înțeleg să se judece în contradictoriu și cu pârâții Instanța Locală de Disciplină U.N.P.I.R. București și practicianul în insolvență D., precum și că doresc completarea petitului acțiunii, solicitând anularea Deciziei nr. 19 din 06.05.2014, emise de Instanța Locală de Disciplină București.

Precizarea a fost depusă și în formă scrisa la data de 02.06.2015.

Prin Sentința civilă nr. 2859 din 04 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: (i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență; (ii) a respins acțiunea formulată de reclamante împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; (iii) a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității acțiunii; (iv) a respins, ca neîntemeiată, acțiunea promovată de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Instanța Superioară de Disciplină, Instanța Locală de Disciplină U.N.P.I.R. București și D.

Împotriva Sentinței civile nr. 2859/04.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile recurate și, în rejudecare, admiterea contestației formulate.

În motivarea recursului, recurentele-reclamante critică soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, apreciind că legitimarea calității procesuale pasive a Instanței Superioare de Disciplină nu exclude calitatea de pârât a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență, întrucât Instanța Superioară de Disciplină nu deține fonduri și buget propriu, astfel încât recurentele-reclamante s-ar afla în imposibilitatea recuperării cheltuielilor de judecată.

Pe fondul cauzei, recurentele-reclamante susțin că, deși instanța de fond a reținut în mod corect cronologia și contextul factual, a concluzionat în mod greșit în sensul exonerării practicianului în insolvență de orice formă de răspundere.

Astfel, s-a reținut în mod corect că practicianul în insolvență D. cunoștea existența pe rolul Tribunalului Specializat Cluj a Dosarului nr. x/2009, având ca obiect acțiunea recurentelor-reclamante, formulată în contradictoriu cu pârâtele Societatea F. S.R.L., Societatea G. S.R.L. și Societatea H. S.R.L., prin lichidator "E.", prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Societatea F. S.R.L. și Societatea H. S.R.L., precum și obligarea pârâtei Societatea G. S.R.L. la restituirea bunurilor vândute.

În prima etapă a soluționării Dosarului nr. x/2009, Tribunalul Specializat Cluj a respins acțiunea reclamantelor, însă, prin Decizia Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nr. 181 din 14 decembrie 2012, a fost admis apelul declarat de reclamante, s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare și a fost obligată Societatea G. S.R.L. la restituirea către reclamante a bunurilor vândute, hotărârea menținută prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 1088/19.03.2014.

Recurentele-reclamante arată că decizia Curții de Apel Cluj a fost pronunțată la data de 14.12.2012, iar licitația organizată de practicianul în insolvență D., pentru valorificarea bunurilor debitoarei H. S.R.L., a avut loc la data de 21.03.2011, în timpul derulării procesului civil.

Este inadmisibilă aprecierea instanței de judecată conform căreia respingerea în primă instanță a acțiunii promovate de reclamante, vizând anularea actelor de înstrăinare frauduloasă a unui bun aparținând acestora, a justificat acțiunile lichidatorului judiciar. Intimatul-pârât D. a cunoscut existența acestui proces, deși a afirmat permanent contrariul, dovedind, astfel, reaua-credință în încălcarea normelor de conduită profesională.

Printr-o astfel de motivare, hotărârea fondului încalcă în mod grav autoritatea de lucru judecat a Deciziei Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal nr. 181 din 14 decembrie 2012 și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 1088/19.03.2014, pronunțate în Dosarul nr. x/2009. Constatarea nulității absolute operează cu caracter retroactiv, recurentele-reclamante redevenind proprietare retroactiv, nu de la data pronunțării hotărârii de către Curtea de Apel Cluj, ci anterior vânzării la licitație, încă de la momentul achiziționării bunurilor.

Recurentele-reclamante apreciază eronată susținerea că soluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, dispusă conform Rezoluției din data de 27.01.2014, confirmă lipsa răspunderii intimatului-pârât D., întrucât soluția parchetului s-a referit strict la soluționarea diferendului dintre părți pe cale comercială și nu pe cale penală.

Totodată, arată că atât practicianul în insolvență, cât și administratorul statutar al societății cunoșteau proveniența bunurilor vândute la licitație, mai ales că asupra acestora era instituit sechestrul judiciar, conform actelor aflate la dosarul cauzei.

Pentru aceste motive, recurentele-reclamante apreciază că se impune tragerea la răspundere disciplinară a practicianului în insolvență, pentru fapta de a proceda la vânzarea unui bun care nu aparține societății debitoare, abatere prevăzută de art. 92 pct. 5 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, fiind, totodată, încălcate și prevederile art. 3 și art. 44 din Codul de etică profesională și disciplinară al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16.03.2016, intimatele-pârâte Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență și Instanța Superioară de Disciplină din cadrul U.N.P.I.R. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18.05.2016, intimatul-pârât D. a depus invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare și excepția autorității de lucru judecat, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 23 mai 2018, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a respins excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât D. și a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen pentru judecata căii de atac.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L. este fondat, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

II.1. În ceea ce privește critica din recurs referitoare la soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate, vizând modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost admisă de instanța de fond, cu motivarea că pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență nu are nici calitatea de emitent, nici pe cea de beneficiar al actelor administrative contestate în cauză, acestea fiind emise de pârâtele Instanța Locală de Disciplină U.N.P.I.R. București, respectiv de Instanța Superioară de Disciplină U.N.P.I.R.

Este de necontestat că actele administrative ce fac obiectul analizei de legalitate în prezenta cauză, și anume Deciziile nr. 19/6.05.2014 și nr. 35/26.09.2014, au fost emise de intimata-pârâtă Instanța Locală de Disciplină U.N.P.I.R. București, respectiv de intimata-pârâtă Instanța Superioară de Disciplină U.N.P.I.R., însă această împrejurare nu exclude calitatea procesuală pasivă a persoanei juridice în cadrul căreia funcționează cele două instanțe de disciplină.

Potrivit art. 2 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență:

"Uniunea (n.r. Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență) are patrimoniu propriu, autonomie de decizie și funcțională și competență de autoreglementare, control și supraveghere în conformitate cu art. 48 din O.U.G.", iar potrivit art. 48 din același act normativ:

"În exercițiul atribuțiilor sale legale, UNPIR beneficiază de competență de autoreglementare, putând emite, în condițiile legii, Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, regulamente, codul de etică al profesiei și procedura disciplinară."

Potrivit art. 46 - 47 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și art. 66

1

din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolvență, Instanța Superioară de Disciplină funcționează pe lângă Consiliul Național de Conducere al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență, iar potrivit art. 61 - 63 din același Statut și art. 66

2

din O.U.G. nr. 86/2006, instanțele locale de disciplină se organizează în localitățile unde își desfășoară activitatea curțile de apel.

În ceea ce privește atribuțiile acestor organe de disciplină, ele vizează, în principal, soluționarea plângerilor în materie disciplinară, formulate împotriva practicienilor în insolvență, membri ai Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență.

Așadar, pârâtele Instanța Locală de Disciplină București și Instanța Superioară de Disciplină sunt structuri organizatorice aparținând Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență, iar activitatea lor se desfășoară în numele și în interesul acestei persoane juridice de utilitate publică, iar nu în nume și interes propriu.

Competența de control și supraveghere a respectării prevederilor statutului privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, precum și cele ale codului de etică profesională, revin Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență, iar faptul că procedura disciplinară se exercită prin structuri specializate nu afectează aceste competențe legale.

Totodată, nu se poate susține că intimata-pârâtă Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență nu are nicio implicare în emiterea actelor administrative contestate în cauză, atât timp cât deciziile emise în materie disciplinară privesc un practician în insolvență, membru al U.N.P.I.R., iar obiectul cercetării privește încălcarea normelor de exercitare a activității acestuia, reglementate de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență prin Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență și prin Codul de etică profesională.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază a fi fondat motivul de recurs vizând greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, astfel încât, în raport de prevederile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul și va casa, în parte, sentința atacată, urmând ca, în rejudecare, să respingă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență.

II.2. Referitor la criticile din recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Recurentele-reclamante au formulat critici privind greșita interpretare, de către prima instanță, a efectelor soluției definitive de anulare a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/28.05.2007, dispusă în Dosarul nr. x/2009, prin Decizia Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, nr. 181 din 14 decembrie 2012, menținută prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 1088/19.03.2014.

Astfel, recurentele-reclamante au învederat că, urmare a soluției definitive de admitere a cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2009, înregistrat în primă instanță pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, calitatea acestora de proprietare a bunurilor reprezentate de schela achiziționată din Italia, cu componentele descrise, a fost recunoscută retroactiv, anterior vânzării acestor bunuri la licitația publică desfășurată în data de 21.03.2011, ceea ce, în opinia recurentelor-reclamante, ar dovedi încălcarea de către practicianul în insolvență D. a atribuțiilor ce-i revin conform legii, făcându-l pasibil de aplicarea unei sancțiuni disciplinare.

Înalta Curte, fără a contesta existența în dreptul național a principiului retroactivității nulității actului juridic, constată că efectele soluției de anulare a actului de înstrăinare nu prezintă relevanță în ceea ce privește răspunderea disciplinară a intimatului-pârât D., iar în cauză nu se poate reține existența unui caz de casare a hotărârii de fond, ca urmare a încălcării autorității de lucru judecat.

Este reală împrejurarea că, o dată cu anularea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/28.05.2007, încheiat între Societatea H. S.R.L. și Societatea F. S.R.L., titlul de proprietate al recurentelor-reclamante asupra bunurilor în litigiu a fost recunoscut, cu efect retroactiv, anterior încheierii acestui act juridic, dar, în raport de obiectul prezentei cereri, și anume verificarea legalității deciziilor pronunțate de forurile interne de disciplină ale Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență, ceea ce trebuie determinat în prezenta cauză este respectarea sau nerespectarea, de către practicianul în insolvență, a dispozițiilor legale incidente activităților derulate în procedura de insolvență, la data înstrăinării bunurilor prin licitație publică.

Or, așa cum s-a reținut și prin sentința fondului, la data desfășurării licitației, 21.03.2011, litigiul ce făcea obiectul Dosarului nr. x/2009 nu fusese soluționat și nu exista nicio interdicție legală de vânzare a bunurilor aflate în patrimoniul Societății H. S.R.L., astfel încât practicianul în insolvență a acționat în baza unei credințe legitime că bunurile fac parte din activul debitoarei și pot face obiectul valorificării în procedurile reglementate de Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește argumentele recurentelor-reclamante vizând existența sechestrului judiciar instituit asupra bunurilor în litigiu, Înalta Curte constată că, prin Ordonanța de ridicare silită și restituire obiecte din 9 octombrie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2007, s-a dispus ridicarea silită a bunurilor de la Societatea H. S.R.L. și restituirea acestora către Societatea A. S.R.L.. Această măsură a fost infirmată prin Ordonanța emisă la data de 07.11.2007, de Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București.

Prin urmare, la data vânzării bunurilor la licitație (21.03.2011), practicianul în insolvență putea avea cunoștință doar de existența pretențiilor reclamantelor asupra bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei H. S.R.L., însă nu exista o hotărâre judecătorească ori o măsură definitivă dispusă de organele de urmărire penală, care să aibă aptitudinea de a confirma justețea pretențiilor reclamantelor și de a stopa, chiar cu caracter temporar, valorificarea bunurilor conform procedurii speciale a insolvenței.

Totodată, Înalta Curte reține că procedura insolvenței, reglementată de prevederile Legii nr. 85/2006, se derulează sub supravegherea judecătorului sindic, acesta fiind chemat să se pronunțe asupra acțiunilor formulate de părțile procedurii ori de terții interesați, cu privire la legalitatea activității derulate de practicianul în insolvență. Recurentele-reclamante au contestat, în procedura insolvenței, Procesul-verbal de licitație din 21.03.2011, acțiune ce a format obiectul Dosarului nr. x/3/2009/a5, înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, finalizat cu o soluție de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată. În consecință, legalitatea vânzării bunurilor la licitație a fost verificată de instanța de judecată specializată, nefiind identificată o cauză de nulitate care să atragă desființarea vânzării.

Prin recursul formulat, reclamantele au criticat greșita interpretare și aplicare, de către instanța de fond, a prevederilor art. 92 pct. 5 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, precum și a art. 3 și a art. 44 din Codul de etică profesională și disciplinară, critică pe care Înalta Curte o va respinge, ca nefondată.

Având în vedere că activitatea de valorificare a bunurilor debitoarei H. S.R.L. s-a realizat cu respectarea prevederilor legale, Înalta Curte constată că acțiunile intimatului-pârât D. nu întrunesc condițiile abaterii disciplinare reglementată de art. 92 pct. 5 din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență, nefiind dovedită încălcarea vreunuia dintre principiile fundamentale ale exercitării activității de practician în insolvență, prevăzute de art. 3 din Codul de etică profesională și disciplinară și nici a obligațiilor stipulate de art. 44 din același cod.

Cât privește apărările formulate de intimatul-pârât D., referitoare la autoritatea de lucru judecat a soluției pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 16.04.2014, în Dosarul nr. x/2014, având ca obiect legalitatea Rezoluției emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca la data de 27.01.2014, Înalta Curte le va respinge, ca neîntemeiate, reținând că, în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 430 - 431 C. proc. civ., privitoare la identitatea de părți, obiect și cauză. Obiectul învestirii instanței penale este diferit de cel al instanței de contencios administrativ, în primul caz fiind analizată legalitatea rezoluției emisă de organul de urmărire penală, iar în cel de-al doilea, legalitatea deciziilor emise de instanțele disciplinare ale U.N.P.I.R., cele două instanțe examinând, din perspective diferite, sesizările formulate de recurenta-reclamantă cu privire la activitatea intimatului-pârât D.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va menține sentința atacată, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, urmând a dispune casarea hotărârii strict sub aspectul modalității de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență.

În rejudecare, în urma respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L., în contradictoriu cu această pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 2859 din 04 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, ca neîntemeiată.

Respinge cererea formulată de reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. și C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2018.

Procesat de GGC - NN