ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 285/2019

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 13 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 13 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a actului normativ "Protocol" încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații, formulată de contestatorul A.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că la termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2019, contestatorul A. a depus cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a actului normativ "Protocol" încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații.

În motivare, a arătat că actului normativ "Protocol" încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații încalcă dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituția României, privind separarea și echilibrul puterilor și ale art. 73 alin. (1) și alin. (3) lit. i) din Constituția României, privind organul legiuitor și legea organică.

Asupra admisibilității, a arătat că a învestit instanța de judecată cu o contestație la executare, îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, prin care urmărește retractarea soluției de condamnare, întrucât se fundamentează pe probatoriul nelegal obținut de Serviciul Român de Informații, instituție care nu poate să aibă atribuțiile organelor judiciare. Prin urmare, s-a menționat că există stare de procesivitate și interes procesual, în sensul că excepția de neconstituționalitate are legătură cu fondul cauzei. A mai arătat că, până la acest moment, Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat asupra acestei excepții de neconstituționalitate. Pe fond, în esență, a susținut că Serviciul Român de Informații a alterat o serie de probe, culese în baza Protocolului invocat și care au fundamentat soluția de condamnare definitivă, mai precis probele pe care le-a obținut priveau o cu totul altă persoană, care a fost identificată, în fals, cu datele sale de stare civilă, apoi a clasificat, ca secret de stat, strict secret, și a arhivat în arhiva proprie, cu încălcarea vădită a legii, interceptările convorbirilor sale telefonice, care dovedesc că nu a desfășurat niciun fel de activitate infracțională, fără să le fi prezentat vreodată procurorului, instanțelor de judecată sau apărării, și, în egală măsură, a selectat, în mod propriu, convorbirile telefonice interceptate și redate, pe care le-a prezentat organelor judiciare. "Protocolul" invocat este neconstituțional pentru că prevede norme cu valoare de lege organică, stabilite de instituții neabilitate constituțional, cu încălcarea principiului separației puterilor în stat. De asemenea, raportat la același principiu constituțional, Ministerul Public, sub sancțiunea nulității actului emis prin exces de putere, să stabilească atribuții de organ de cercetare penală în favoarea oricărei instituții, precum Serviciul Român de Informații.

La termenul de judecată din 13 februarie 2019, Curtea a pus în discuție cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a actului normativ "Protocol" încheiat între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații, formulată de contestator.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale, Curtea a apreciat că cererea este inadmisibilă.

S-a constatat că nu este îndeplinită cerința formală prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căreia Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate, în sensul constatării neconstituționalității acesteia. Or, la data de 16 ianuarie 2019, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de-o parte și Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, declanșat de semnarea a două protocoale între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații, iar, cu majoritate de voturi: a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului nr. 00750 din data de 4 februarie 2009, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații; - a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului nr. 09472 din data de 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispozițiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, stabilind ca Înalta Curte de Casație și Justiție, celelalte instanțe judecătorești, precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile subordonate să verifice, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, urmând să dispună măsurile legale corespunzătoare.

Prin urmare, chestiunea a fost tranșată în baza conflictului juridic de natură constituțională, iar data la care contestatorul a depus cererea de sesizare a Curții Constituționale, care este cu aproximativ o săptămână anterioară acestei decizii, precum și faptul că decizia nu este motivată, s-a apreciat că nu au nicio relevanță.

În termen legal, recurentul A. a declarat recurs împotriva încheierii din 13 februarie 2019.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2018, fiind stabilit aleatoriu termen de judecată la data de 28 mai 2019.

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate ce vizează neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare.

Or, în cauză, recurentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a actului normativ "Protocol" încheiat între Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații și nu a unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, astfel cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Mai mult, recurentul A. nu are niciun interes în invocarea excepției, în contextul în care, prin Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, Curtea Constituțională a admis sesizarea și a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații. S-a admis sesizarea și s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispozițiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații. Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, și vor dispune măsurile legale corespunzătoare, decizie ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 193 din 12 martie 2019.

Cum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale trebuie îndeplinite cumulativ, reiese că neîndeplinirea uneia dintre acestea conduce la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Prin urmare, dat fiind că excepția invocată nu vizează dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 13 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) și alin. (6) din C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 13 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 lei, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 mai 2019.

Procesat de GGC - NN