ÎCCJ, Decizia nr. 202/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2019, îndreptată prin Încheierea din 13 iunie 2019, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 303/204 și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 24 alin. (3) și (4) și art. 69 din Legea nr. 317/2004 în ceea ce privește sintagma "colaborator al vreunui serviciu de informații".

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că nu este îndeplinită cerința referitoare la legătura dispozițiilor contestate cu soluționarea cauzei în actualul stadiu procesual.

În actualul stadiu procesual, instanța este învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire în privința căreia art. 513 alin. (3) C. proc. civ. prevede expres că "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Astfel, în acest stadiu procesual, cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este îndeplinită numai în măsura în care excepția de neconstituționalitate vizează condițiile de admisibilitate a revizuirii și faptele pe care se întemeiază cererea de revizuire.

Or, este de observat că aspectele de neconstituționalitate formulate de autorul excepției nu vizează admisibilitatea revizuirii, ci antamează elemente care țin de reaprecierea litigiului disciplinar în fond, stadiu procesual care este ulterior dezbaterii admisibilității revizuirii, în limitele impuse de art. 513 alin. (3) C. proc. civ., și a cărui existență este condiționată de o eventuală soluție de încuviințare a cererii de revizuire și schimbare în tot sau în parte a hotărârii atacate, în cadrul reglementat de art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate invocată ar avea legătură cu soluționarea cauzei numai în măsura în care instanța ar fi învestită din nou cu exercitarea controlului de legalitate și temeinicie al hotărârii instanței disciplinare, ca efect al admiterii revizuirii și schimbării, în tot sau în parte, a hotărârii pronunțate de Completul de 5 judecători ce formează obiectul cererii de revizuire.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A., solicitând casarea hotărârii recurate și sesizarea, prin încheiere motivată, a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 303/204 și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 24 alin. (3) și (4) și art. 69 din Legea nr. 317/2004 în ceea ce privește sintagma "colaborator al vreunui serviciu de informații", în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (4) și (5), art. 21, art. 61 alin. (1), art. 124, art. 126 și art. 131 alin. (1) din Constituție.

Recurentul susține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât excepția a fost ridicată de una dintre părțile cauzei, vizează dispoziții cuprinse într-o lege în vigoare și nu a fost admisă anterior o excepție de neconstituționalitate cu privire la dispozițiile respective. În ceea ce privește legătura dispozițiilor criticate cu soluționarea cauzei, recurentul arată că inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, președintele și vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și președintele Consiliului Superior al Magistraturii au participat în mod activ la cercetarea sa disciplinară și, implicit, la judecarea acțiunii disciplinare.

În esență, criticile de constituționalitate sunt fundamentate pe semnarea Protocoalelor dintre Serviciul Român de Informații, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și Inspecția Judiciară (nr. 904 din 23 februarie 2016), Consiliul Superior al Magistraturii (nr. 001/1154 din 7 martie 2012) și Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. 004 din 2 septembrie 2009).

Recurentul mai susține că președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președintele și vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție au încălcat propriile competențe și atribuții stabilite de lege și au uzurpat competențele Parlamentului, învestind Serviciul Român de Informații, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu competența de a desfășura activități specifice organelor de inspecție judiciară privind cercetarea disciplinară a judecătorilor și de judecată a acțiunilor disciplinare ale acestora, fapt interzis în mod expres de legiuitor, atât prin legea fundamentală, cât și prin Legea nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din conținutul acestei norme legale rezultă condițiile de admisibilitate necesar a fi îndeplinite pentru a fi admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu analiza corespondenței textului de lege, pretins a fi contrar legii fundamentale, cu prevederile constituționale. Pentru aceasta, excepția de neconstituționalitate: trebuie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial; poate viza o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă; trebuie să aibă ca obiect o prevedere legală care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; să nu aibă ca obiect o prevedere constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Alin. (5) al aceluiași articol statuează că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța va respinge prin încheiere cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Rezultă că, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din lege, instanța de drept comun este abilitată să aprecieze ea însăși asupra relevanței cererii de sesizare a Curții Constituționale, în limitele reglementate de art. 29 alin. (6), adică strict la constatarea condițiilor de admisibilitate anterior menționate, printre care inclusiv cea a existenței unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza pendinte.

Posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, iar în ipoteza neîndeplinirii uneia dintre acestea, sesizarea instanței de contencios constituțional nu se justifică.

Intenția legiuitorului a fost aceea de a nu deturna excepția de neconstituționalitate de la scopul ei firesc, de mecanism procesual de apărare, creat în scopul garantării supremației Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei asigurându-se controlul de constituționalitate a posteriori și, respectiv, accesul părților la jurisdicția constituțională, dar în condițiile respectării tuturor cerințelor impuse de lege, pentru a se evita încărcarea inutilă a activității Curții Constituționale și a se elimina încercările de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești.

Recurentul invocă, în cadrul unei cereri de revizuire, ale cărei motive sunt expres și limitativ reglementate de lege, neconstituționalitatea unor norme juridice care ar conduce, în opinia acestuia, la reaprecierea litigiului disciplinar în fond în raport de care s-a formulat calea extraordinară de atac și arată prin motivele de recurs că neconstituționalitatea acestor norme poate fi invocată în orice stadiu al procesului (deci inclusiv în calea extraordinară de atac) și au legătură evidentă cu cauza întrucât admiterea excepției ar determina pronunțarea unei alte soluții pe fondul cauzei.

Astfel, cu prilejul soluționării cererii de revizuire, recurentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004 și art. 28 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 24 alin. (3) și (4) și art. 69 din Legea nr. 317/2004 în ceea ce privește sintagma "colaborator al vreunui serviciu de informații".

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., respectiv ipoteza în care "după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții".

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost învederată prin cererea de sesizare a Curții Constituționale privesc sintagma "colaborator al vreunui serviciu de informații" și ar conduce, în opinia recurentului, la pronunțarea unei alte soluții pe fondul litigiului disciplinar dedus judecății.

Prin urmare, aceste dispoziții privesc fondul litigiului în raport de care s-a formulat cererea de revizuire, fond ce nu poate fi încă avut în vedere de către instanța învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac, cât timp nu s-a decis și apreciat asupra admisibilității căii de atac a revizuirii.

Astfel, întrucât obiectul prezentului litigiu este o cerere de revizuire ale cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute de lege, iar textele legale pretins neconstituționale vizează exact acele chestiuni ce nu pot fi analizate în atare procedură judiciară cât timp nu s-a statuat asupra admisibilității revizuirii, lipsa legăturii lor cu cauza apare ca evidentă și justifică soluția de respingere adoptată de către instanța învestită cu solicitarea sesizării Curții Constituționale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva încheierii din 10 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Încheierii din 10 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM