Decizia nr. 40/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 126 a Curții de Apel Pitești

Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., la 10 martie 2017, s-a solicitat, în contradictoriu cu ANAF - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, suspendarea executării actului administrativ-fiscal reprezentat de decizia de angajare a răspunderii solidare nr. VLG-DEC-130347 din 29 decembrie 2016, apreciindu-se ca fiind incidente dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004. 1.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin Sentința nr. 126/F-CONT din 21 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta A., fiind dispusă restituirea cauțiunii consemnate la dosarul cauzei. 1.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Recurenta a precizat că în cererea de chemare în judecată a prezentat care a fost situația de fapt și de drept ce a precedat actul administrativ atacat, respectiv Decizia de angajare a răspunderii solidare, pentru ca instanța să poată trage o concluzie în privința îndeplinirii cazului bine justificat. S-a arătat că nu i s-a cerut primei instanțe să dezlege fondul problemei autorității lucrului judecat, ci s-a făcut trimitere la excepție prin prisma tuturor hotărârilor judecătorești pronunțate în legătură cu unul și același prejudiciu, pentru a sublinia aspectele de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actului administrativ a cărei executare se solicită a fi suspendată. Recurenta a precizat că prima instanță, după ce a prezentat analiza teoretică generală a procedurii de suspendare a executării actului administrativ, atunci când ar fi trebuit să treacă în concret la punerea în aplicare a teoriei prezentate, a concluzionat că nu este în prezența unui caz bine justificat, întrucât aspectele aduse în discuție prin cererea de suspendare ar impune interpretări de natură a dezlega fondul pricinii. Ca atare, s-a apreciat că față de argumentele reținute de instanța de fond, sentința pronunțată nu este motivată, întrucât în considerentele hotărârii nu se regăsește prezentarea unei verificări sumare ce ar fi îndreptățit prima instanță să concluzioneze că nu suntem în prezența unui caz bine justificat. Recurenta a arătat că în privința analizei condiției pagubei iminente instanța a spus clar că nu o va face. Deosebit de aceste aspecte prezentate, recurenta a arătat că dacă se referă la afirmația instanței că analiza nu se poate face, pentru că aceasta ar însemna dezlegări și statuări ce ar putea fi opuse judecății fondului, atunci se poate concluziona că suntem în prezența unei motivări contradictorii. 1.

Apărările intimatei Prin întâmpinarea formulată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea s-a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului formulat de reclamantă, ca urmare a faptului că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 1.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-reclamantă s-a solicitat respingerea excepției nulității recursului, arătând că în preambulul recursului a fost indicat motivul de casare invocat, respectiv dispoziția art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. De asemenea, s-a arătat faptul că așa cum rezultă din cererea de recurs, criticile formulate pot fi încadrate și în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție 1. Cu privire la excepția nulității recursului Analizând motivele de recurs formulate de recurentă, Înalta Curte reține că argumentele prezentate de recurentă se circumscriu motivelor de casare invocate în susținerea recursului formulat, respectiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., motiv pentru care critica formulată de intimată cu privire la nulitatea recursului, având în vedere că motivele de casare nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., nu poate fi primită de Înalta Curte și va fi respinsă ca neîntemeiată. 2. Cu privire la excepția lipsei de interes 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că excepția invocată din oficiu privind lipsa de interes, în susținerea cererii de recurs, este întemeiată, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond." Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond. Rațiunea acestei limitări este evidentă, constând în aceea că, prin pronunțarea unei soluții cu privire la fondul cauzei, fie se constată legalitatea actului administrativ și, deci, punerea în executare devine imperativ necesară, fie se constată nelegalitatea actului și se dispune desființarea acestuia, iar suspendarea executării nu se mai impune, rămânând fără obiect. În speță, obiectul acțiunii reclamantei îl constituie suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. VLG-DEC-130347 din 29 decembrie 2016 emisă de ANAF-DGRFP Craiova. În dreptul procesual civil interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", așa cum prevăd dispozițiile art. 33 C. proc. civ. Așa cum rezultă din informațiile furnizate de sistemul Ecris, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 167/F-Cont din 9 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, a soluționat fondul cauzei, fiind admisă acțiunea formulată de A., în sensul că a fost anulată Decizia privind soluționarea contestației nr. CRR-REG-11724 din 6 aprilie 2017 și Decizia nr. VLG-DEC-130347 din 29 decembrie 2016 emisă de AJFP Vâlcea, obiect al cererii de suspendare în cauza de față. Cererea dedusă judecății în dosarul de față este întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond. În cauză, folosul practic urmărit de recurenta-reclamantă prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, în admiterea cererii de suspendare a executării formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Însă, recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes în susținerea recursului, întrucât interesul urmărit nu este unul actual, de vreme ce instanța de fond, respectiv Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a pronunțat în Dosar nr. x/2017 prin Sentința nr. 167/F-Cont din 9 octombrie 2017, iar măsura reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 poate fi dispusă și este aptă să producă efecte juridice numai până la pronunțarea instanței de fond. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, dat fiind că acestea presupun admiterea la fond a cererii de suspendare, ceea ce nu este cazul în speță. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca fiind lipsit de interes.