ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 369/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia, a solicitat anularea deciziei emise de pârâtă, prin care a fost soluționată contestația împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/15.07.2014 privind proiectul x/26.04.2011; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/15.07.2014 privind proiectul x/26.04.2011 - "Instalarea d-lui A. ca tânăr fermier; obligarea pârâtei să admită cererea de plată a tranșei a 2-a de ajutor financiar nerambursabil și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei să achite suma de 7.200 euro și suspendarea deciziei emisă de pârâtă și a titlului de creanță - Procesul-verbal nr. x de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor privind proiectul x/26.04.2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației.

Prin sentința nr. 219 din 22 octombrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a actului administrativ, pentru neplata cauțiunii; a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de către pârâtă prin întâmpinare și a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantul A., ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 219 din 22 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind incidente în cauză următoarele motive de nelegalitate:

- art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocate în condițiile legii"

- art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Astfel, arată recurentul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică, în sensul că, potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, litigiile al căror obiect este o sumă de până la 1.000.000,00 RON se soluționează în fond de către tribunal.

Raportat la aceasta, recurentul solicită casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Dâmbovița.

Privitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că în cauza de față instanța de fond se îndepărtează de temeiul de drept în baza căruia s-a încheiat contractul de finanțare, motivarea sentinței fiind străină de obiectul pricinii.

Recurentul critică faptul că instanța de fond, fără a intra în cercetarea fondului cauzei, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca inadmisibilă, motivat de aspectul că reclamantul nu ar fi îndeplinit procedura prealabilă prevăzută la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentului, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a fost respectată de către reclamant, astfel că excepția de inadmisibilitate trebuia respinsă.

În acest sens, recurentul arată că a fost transmisă pârâtei, prin serviciul poștal, Contestația din 09.07.2014 împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Se mai arată în motivele de recurs că existența unei cereri de reziliere a contractului de finanțare, cât și a unei cereri de retragere a cererii de reziliere, nu trebuia să rămână străină instanței, ci trebuiau să fie apreciate în concordanță cu art. 969 din C. civ.

Apreciază recurentul că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material prin nesocotirea dispozițiilor din Contractul de finanțare x/26.04.2011, cât și a dispozițiilor art. 969 din C. civ. de la 1864.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prin Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 486 și ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reținut că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Părțile nu au formulat puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că principalele argumente ale recurentului vizează următoarele:

a) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică;

b) instanța a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

a) În ceea ce privește competența instanței care a pronunțat hotărârea recurată, urmează a se avea în vedere următoarele.

Potrivit art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 41/2014 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, prin reorganizarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit: "La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Agenția se subrogă în drepturile și obligațiile ce decurg din actele interne la care Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit este parte și din actele internaționale privind activitatea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, la care este parte statul român", iar potrivit art. 3 alin. (1) din același act normativ:

"Conducerea Agenției este asigurată de un director general numit prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, pe bază de examen sau concurs, în condițiile legii, care angajează și reprezintă Agenția în relațiile cu persoane fizice sau juridice, precum și în fața instanțelor judecătorești."

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv faptul că reclamantul solicită suspendarea și anularea unor acte administrative emise de o autoritate publică centrală, acte care privesc o finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, Înalta Curte constată că această situație se circumscrie prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 8 și art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Astfel, la art. 54 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin care se modifică Legea contenciosului administrativ, se dispune că:

"3. La articolul 10, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (1

1

), cu următorul cuprins:

(1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Prin urmare, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv suspendarea și anularea unor acte administrative, ceea ce conduce implicit la acordarea unor sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, rezultă că în prezenta speță Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal a fost competentă să soluționeze fondul litigiului, conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), art. 8 alin. (2) și (3), coroborate cu art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004.

Un argument în plus îl reprezintă și lipsa calității procesuale pasive a centrelor regionale sau a oficiilor județene, motiv pentru care instanța competentă nu poate fi decât Curtea de Apel.

b) În ceea ce privește încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurentul a invocat în acest sens lipsa unui prejudiciu și neretroactivitatea legii (raportată la Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015).

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentului, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că prin cererea înregistrată sub nr. x reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Centrul Regional Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 3 Sud Muntenia, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- Anularea deciziei emisă de pârâtă, prin care a fost soluționată contestația împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x încheiat la data de 15.07.2014 privind proiectul x/26.04.2011;

- Anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x, încheiat la data de 15.07.2014, privind proiectul x/26.04.2011 - "Instalarea d-lui A. ca tânăr fermier".

- Obligarea pârâtei să admită cererea de plată a tranșei a 2-a de ajutor financiar nerambursabil și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei să achite suma de 7.200 euro și

- Suspendarea deciziei emise de pârâtă și a titlului de creanță - Procesul-verbal nr. x de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor privind proiectul x/26.04.2011, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației.

Prin sentința nr. 219 din 22 octombrie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a actelor administrative pentru neplata cauțiunii, a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de către pârâtă prin întâmpinare și a respins acțiunea în anulare ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că în ceea ce privește cererea de suspendare, prin încheierea de ședință din data de 01.10.2015, Curtea de Apel Ploiești, în baza art. 1057 C. proc. civ. și art. 50 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, a dispus achitarea unei cauțiuni în cuantum de 3000 RON în sarcina de plată a reclamantului A.

Or, plata cauțiunii constituie o condiție de admisibilitate a cererii, instituirea acestei obligații neprejudiciind reclamantul și neîmpiedicând accesul acestuia la justiție, fiind o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, până la termenul de judecată din 22 octombrie 2015 reclamantul nu a făcut dovada plății cauțiunii.

Cum dovada achitării cauțiunii impusă de instanță este o condiție a cărei neîndeplinire face de prisos analiza cererii pe fond, instanța a respins în mod corect capătul de cerere privind suspendarea actelor administrative contestate formulată de reclamant ca inadmisibil.

În ceea ce privește cererea de anulare a actelor administrative, Curtea de apel a reținut că excepția lipsei procedurii prealabile este fondată, iar sancțiunea ce intervine în cazul neîndeplinirii procedurii prealabile este respingerea cererii ca inadmisibilă.

S-a reținut în considerentele sentinței recurate că, deși a încercat să susțină că ar fi înfăptuit această procedură prealabilă, reclamantul nu a făcut dovada acestor susțineri, iar pârâta a arătat că procedura prealabilă nu ar fi fost îndeplinită.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticile sale vizând încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material, recurentul invocând în acest sens lipsa unui prejudiciu și neretroactivitatea legii, raportată la Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015.

De fapt, prin prezenta cale de atac, recurentul nu aduce nicio critică hotărârii pronunțate de instanța de fond, deoarece situația reținută în considerentele sentinței atacate face referire la un aspect procedural ce trebuia urmat în mod obligatoriu de către recurentul-pârât, respectiv procedura prealabilă instituită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și de art. 193 alin. (1) C. proc. civ.

Prin prezentul recurs, beneficiarul finanțării comunitare a înțeles să aducă critici doar în ceea ce privește competența instanței de fond și în ceea ce privește definiția "neregulii", raportat și la Decizia Curții Constituționale nr. 66/26.02.2015, în condițiile în care Curtea de apel nu a intrat în cercetarea fondului.

În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii, recurentul a ales doar să reitereze mențiunea că a înțeles să conteste titlul de creanță emis la data de 15.07.2014 printr-o contestație formulată la data de 09.07.2014 (deci anterior emiterii titlului contestat), îndeplinind astfel procedura prealabilă, însă, așa cum s-a arătat și prin întâmpinarea depusă în cauză, recurentul nu a atașat cererii de chemare în judecată, și nici prezentului recurs, de altfel, dovada îndeplinirii plângerii prealabile, respectiv contestația împotriva Procesului-verbal de constatare nr. x/15.07.2014, în forma cerută de lege.

Pe cale de consecință, în lipsa dovezii îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de legea specială, hotărârea instanței de fond este pronunțată cu aplicarea corectă a normelor legale incidente.

Astfel, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ trebuie să solicite autorității emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Îndeplinirea procedurii prealabile este obligatorie, în sensul că, înainte de a se adresa instanței competente, persoana care se consideră vătămată prin emiterea unui act administrativ trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulțumit, sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acțiune în contencios administrativ, iar, în aceste condiții, dreptul la acțiune în contencios administrativ, în sens material, se naște după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă, sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii.

Din redactarea textului rezultă că formularea plângerii prealabile constituie o condiție specială, obligatorie, de exercitare a acțiunii.

Neîndeplinirea acestei proceduri afectează însuși dreptul la acțiune în contencios administrativ.

În situația în care persoana ce se pretinde vătămată nu parcurge procedura prealabilă, sancțiunea neexercitării recursului administrativ este aceea a respingerii acțiunii ca inadmisibilă.

În raport de probatoriile aflate la dosar, se constată că reclamantul nu a îndeplinit această cerință obligatorie, adresându-se direct instanței de judecată cu solicitare de anulare a actelor emise de pârâtă.

Înalta Curte constată că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei dovezi cu privire la efectuarea procedurii administrative prealabile cu emitentul actului, în condițiile și termenele reglementate de textele de lege mai sus arătate.

Întrucât procedura administrativă prealabilă referitoare la un act administrativ de natura celui în discuție trebuie efectuată, după cum reiese din art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, înainte de introducerea acțiunii în instanță, este evident că la momentul sesizării instanței de contencios administrativ reclamantul nu îndeplinise această procedură.

Înalta Curte reține faptul că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ., precum și faptul că, în temeiul art. 12 din Legea nr. 554/2004, printre documentele pe care reclamantul trebuia să le anexeze acțiunii se număra și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, or reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamant, astfel că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 219 din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2018.