ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată la data de 4 martie 2016 și înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., în calitate de reprezentanți legali ai minorilor MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, anularea parțială a Ordinului comun nr. 725/12709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, emis de pârâții Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în sensul înlăturării sintagmei "grupa de vârstă 0-7 ani" din cadrul prevederilor "Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale" din Secțiunea V - Afectări ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv metabolic și endocrine, lit. c) alin. (4) din Anexa 2 la Ordinul susmenționat.

Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că Ordinul nr. 725/12709 din 1 octombrie 2002, contestat de reclamanți, nu a fost emis de această instituție, ci de către Ministerul Sănătății sub nr. x și de Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopții sub nr. x

Prin sentința nr. 166/2016 din 9 noiembrie 2016, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanți, în calitate de reprezentanți legali ai minorilor, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și, în consecință:

A dispus anularea parțială a Ordinului comun nr. 725/12709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, emis de pârâții Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în sensul înlăturării sintagmei "grupa de vârstă 0-7 ani" din cadrul prevederilor "Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale", din Secțiunea V - Afectări ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv metabolic și endocrine, lit. c) alin. (4) din Anexa 2 la Ordinul susmenționat;

A obligat pârâții să plătească reclamantei A. suma de 1910 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 166/2016 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

3.1 Prin recursul declarat și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului solicită casarea în parte a sentinței recurate, în sensul obligării la plata cheltuielilor de judecată, în mod egal, exclusiv a celor două ministere, ambele instituții având calitate de ordonator principal de credite.

În dezvoltarea criticii formulate se arată că, prin hotărârea ce formează obiectul examinării în cauză, s-a dispus anularea parțială a Ordinului comun nr. 725/12709/2002 emis de Ministerului Sănătății și Familiei și Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, fără a se ține seama de faptul că la momentul introducerii acțiunii de către reclamanți, ministerele chemate în proces inițiaseră demersurile necesare în vederea modificării ordinului contestat, încă din anul 2013.

S-a arătat de către recurentă că între părțile din proces au avut loc mai multe întâlniri pentru soluționarea amiabilă a litigiului, dar acesta nu a putut fi finalizat până la pronunțarea sentinței din motive obiective, legate de complexitatea și durata procedurii de emitere a proiectului de act normativ.

S-a mai arătat că, după dezînvestirea instanței, la data de 09 decembrie 2016, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Ordinul comun nr. 1306/1883/2016 emis de Ministerului Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin care au fost aprobate criteriile biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora și a fost abrogat Ordinul comun nr. 725/12709/2002, contestat în prezentul proces.

Recurenta-pârâtă susține că la emiterea Ordinului comun nr. 1306/1883/2016 s-au avut în vedere atât criteriile medicale elaborate de Ministerul Sănătății, prin intermediul Comisiilor de specialitate, precum și criteriile biopsihosociale elaborate de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin intermediul ANPDCA (instituție aflată în subordinea Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice), iar aspectul în raport de care reclamanții au invocat discriminarea produsă de existența sintagmei "grupa de vârsta 0-7 ani" din Cap. V, lit. c) al Anexei nr. 2 a Ordinului comun nr. 725/12709/2002, se referă la criterii de ordin medical a căror elaborare/revizuire sunt date în competența Ministerului Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție elaborând numai criteriile biopsihosociale, nu și pe cele medicale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap.

Ca urmare, se susține că în mod greșit instanța de fond a dispus obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, învederează că, în ceea ce privește competența emiterii unui act administrativ cu caracter normativ pentru modificarea dispozițiilor Ordinului nr. 725/12709/2002, aceasta revine, potrivit legii, Ministerului Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, ceea ce justifică, în opinia recurentei-pârâte, obligarea la plata cheltuielilor de judecată numai a celor două ministere.

De asemenea, critică faptul că dispozitivul sentinței recurate nu conține nici o mențiune privind modalitatea în care cheltuielile de judecată urmează a fi suportate de coplătitori.

3.2 Prin recursul declarat și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale solicită casarea sentinței recurate corespunzător poziției sale procesuale.

Se arată că pârâtele în cauză au emis Ordinul comun nr. 1306/1883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, prin care s-a dispus abrogarea Ordinului comun nr. 725/12709/2002 emis de Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, inclusiv sintagma a cărui anulare fusese solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, consideră că întrucât pârâtele au anulat sintagma "grupa de vârstă 0-7 ani" prin emiterea Ordinului comun nr. 1306/1883/2016, acordarea cheltuielilor de judecată nu se mai justifica a fi dispusă în cauză.

Invocând dispozițiile art. 451 C. proc. civ., arată că în situația în care reclamantul nu are posibilitatea de a-și reprezenta singur interesele, poate solicita desemnarea unui avocat din oficiu, iar potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

În același sens, arată că practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, stipulează că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil, respectiv acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu.

De asemenea, arată că partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Până la data întocmirii raportului asupra admisibilității în principiu a recursului nu au fost formulate întâmpinări, dar ulterior, pentru termenul de judecată din data de 02 februarie 2018, intimații-reclamanți au depus la dosar note de ședință, prin care solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate.

În esență, s-a subliniat că, deși au existat discuții în vederea soluționării amiabile a litigiului, până la data pronunțării sentinței, actul normativ nu a suferit nicio modificare, adoptarea Ordinului comun nr. 1306/1883/2016 emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vărstnice având loc mult mai târziu, respectiv la data de 09 decembrie 2016, prin publicarea în Monitorul Oficial al României.

Ca urmare, s-a solicitat să se constate că acordarea cheltuielilor de judecată a fost determinată de pasivitatea îndelungată a pârâților, fiind lipsită de relevanță împrejurarea invocată de recurenta-pârâtă din perspectiva lipsei de competență în ceea ce privește emiterea unui act normativ, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată.

Cu referire expresă la recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale, s-a arătat că, în speță, cheltuielile de judecată sunt justificate și dovedite cu înscrisurile depuse la ultimul termen de judecată, onorariul avocațial reflectând munca depusă de către apărătorul intimaților-reclamanți.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 19 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 decembrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate de pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Muncii și Justiției Sociale ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate recursurile declarate în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune privind anularea parțială a Ordinului comun nr. 725/12709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabilește gradul de handicap pentru copii și se aplică măsurile de protecție specială a acestora, emis de pârâții Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în sensul înlăturării sintagmei "grupa de vârstă 0-7 ani" din cadrul prevederilor "Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale" din Secțiunea V - Afectări ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv metabolic și endocrine, lit. c) alin. (4) din Anexa 2 la Ordinul susmenționat.

Împotriva soluției instanței de fond au declarat recurs pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, ambele recursuri fiind întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Întrucât criticile formulate prin cererile de recurs converg către aceleași aspecte de fapt și de drept aduse în atenția instanței de recurs, analiza acestora urmează a se face în mod global.

În esență, ambele recurente solicită casarea hotărârii recurate în ceea ce privește modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată, în motivarea recursurilor fiind formulate critici doar cu privire la acest aspect, iar referirile tangențiale la aspectele de fond ale cauzei vizează faptul că, întrucât Ordinul contestat a fost abrogat, acordarea cheltuielilor de judecată nu se mai justifică.

Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță, Înalta Curte arată că, potrivit art. 453 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

"(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată."

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului".

Având în vedere textele de lege anterior expuse, Înalta Curte constată că cererile recurentelor privind exonerarea lor de la plata cheltuielilor de judecată nu sunt întemeiate, având în vedere că recurentele au pierdut procesul și s-a reținut culpa lor procesuală, fiind admisă cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte constată că, din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamaților de a obține solicitările formulate prin cererea de chemare în judecată.

Pe lângă principiul culpei procesuale, există și alte principii care se impun a fi respectate pentru a fi posibilă acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu toate acestea, culpa procesuală nu presupune în mod necesar reaua-credință, în sensul avut în vedere de art. 12 C. proc. civ., pentru care legiuitorul a prevăzut alte sancțiuni.

Ca regulă, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, în mod justificat, de către partea care a câștigat procesul, iar din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții în defavoarea căreia s-a tranșat litigiul.

În speță, prin adresa emisă la data de 14.09.2015, recurenții prin avocat au comunicat pârâților solicitarea privind înlăturarea sintagmei "grupa de vârstă 0-7 ani" din cadrul prevederilor "Copiii cu diabet din grupa de vârstă 0-7 ani care prezintă probleme deosebite de alimentație și administrare a tratamentului se pot încadra în gradul de handicap grav în baza recomandării medicale" din Secțiunea V - Afectări ale structurii și funcțiilor sistemelor digestiv metabolic și endocrine, lit. c) alin. (4) din Anexa 2 a Ordinului comun nr. 725/12709/2002, emis de Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

Astfel, deși părțile din litigiu au fost implicate într-o serie de demersuri ce au avut ca scop reglementarea diferendului pe cale amiabilă, Înalta Curte constată că aceste aspecte nu pot fi reținute, câtă vreme la momentul pronunțării hotărârii de către instanța de fond, litigiul nu era soluționat ca urmare a vreunei înțelegeri din partea părților implicate.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite și constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Înalta Curte constată că, în speță, prima instanță a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale naționale și europene, de doctrină și jurisprudență, acordarea acestora ținând de modul de aplicate a dispozițiilor art. 451 C. proc. civ., în raport de soluția pronunțată pe fondul pricinii.

De altfel, în condițiile în care, prin recursurile formulate, recurenții-pârâți nu au criticat soluția pronunțată pe fondul cauzei, instanța de recurs nu are deschisă calea cenzurării cheltuielilor de judecată acordate, câtă vreme acestea din urmă se acordă în considerarea soluției pronunțate pe fondul cauzei, soluție care a rămas nemodificată.

Distinct de cele arătate, se constată că prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Muncii și Justiției Sociale, iar această parte a sentinței nu a fost criticată prin intermediul prezentei cereri de recurs, ceea ce înseamnă că soluția pronunțată pe fondul cauzei obligă în mod necesar și la stabilirea cheltuielilor de judecată în contradictoriu cu această parte din proces.

Totodată, Înalta Curte apreciază că în speță nu sunt incidente nici dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., pentru a se putea dispune reducerea cheltuielilor de judecată, prin diminuarea cuantumului onorariului avocațial. Această cheltuială nu este exagerată și vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Muncii și Justiției Sociale împotriva sentinței nr. 166/2016 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Muncii și Justiției Sociale împotriva sentinței nr. 166/2016 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2018.