ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație promovat de recurentul inculpat A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 134 din 18 mai 2017, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în baza art. 396 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 80 din C. pen. s-a renunțat la aplicarea pedepsei față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii conflict de interese prevăzute de art. 301 din C. pen. cu aplic. art. 35 din C. pen.

În baza art. 81 din C. pen. s-a aplicat inculpatului un avertisment.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1094/A din data de 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, împotriva sentinței penale nr. 134 din 18 mai 2017, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x A desființat, în parte, sentința și rejudecând, a înlăturat soluția de renunțare la aplicarea pedepsei cu toate consecințele.

În baza art. 301 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 5 din C. pen., cu aplic art. 35 din C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani.

În baza art. 91 și art. 92 alin. (1) din C. pen. a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere condamnatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune Argeș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., a impus inculpatului obligația de a nu părăsi teritoriul României.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, a obligat condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul următoarelor instituții: B. sau C..

Pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. să fie comunicate serviciului de probațiune.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau a nerespectării, cu rea credință, a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse.

A aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A menținut, în rest, dispozițiile sentinței apelate.

A respins apelul inculpatului A..

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat apelantul-inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli, reprezentând judiciare avansate de stat.

Pe fondul cauzei, s-a reținut, în esență, că, în perioada 2010-2011, inculpatul A., în calitate de consilier al Consiliului Local al comunei Vlădești și de viceprimar al Primăriei comunei Vlădești, jud. Argeș, a participat la luarea unor decizii privind aprobarea unor contracte de executare de lucrări și furnizare de produse cu S.C. D. S.R.L., unde asociat și administrator este cumnata sa E. și cu S.C. F. S.R.L., unde asociat unic și administrator este soția sa, obținând direct sau indirect foloase patrimoniale.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea acesteia.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat prezentul recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.- "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Prin încheierea din data de 22 mai 2018 a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și sesizată instanța pentru soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Potrivit dispozițiilor art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală." Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Noile reglementări, respectiv C. pen. și C. proc. pen. intrate în vigoare la 01.02.2014, stabilesc un nou concept de ilicit penal, deoarece nu se mai face deosebire între lipsa de prevedere în legea penală și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, soluția reglementată de art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în vigoare fiind aceea de achitare, pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege". Această nouă perspectivă este evidențiată și de modificarea conceptului de "Trăsături esențiale ale infracțiunii". Potrivit noii reglementări, respectiv art. 15 alin. (1) C. pen. în vigoare: "Infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o.", pe când, conform art. 17 C. pen. din 1969: "Infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege".

Rezultă, așadar, că potrivit art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din noua reglementare a C. proc. pen., sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege".

În concluzie, prevederile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. corespund dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. în vigoare și conferă instanței de recurs în casație posibilitatea de a examina în cadrul cazului de casare mai sus menționat, criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor care vizează vinovăția.

La fel ca și celelalte prevederi legale de reglementare a cazurilor de recurs în casație, și dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Înalta Curte reține că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prev. de art. 301 C. pen., constând în aceea că, în perioada 2010-2011, inculpatul A., în calitate de consilier al Consiliului Local al comunei Vlădești și de viceprimar al Primăriei comunei Vlădești, jud. Argeș, a participat la luarea unor decizii privind aprobarea unor contracte de executare de lucrări și furnizare de produse cu S.C. D. S.R.L., unde asociat și administrator este cumnata sa E. și cu S.C. F. S.R.L., unde asociat unic și administrator este soția sa, obținând direct sau indirect foloase patrimoniale.

Criticile recurentului inculpat se referă la faptul că instanța de apel nu a motivat hotărârea, precum și la faptul că aceasta nu a ținut cont de împrejurarea că de la momentul pronunțării sentinței de către Judecătoria Câmpulung și până la judecarea cauzei în apel, a intervenit Legea nr. 193/2017, prin care conținutul art. 301 din C. pen. a fost modificat atât ca denumire a infracțiunii, cât și al elementelor de tipicitate ale infracțiunii, eliminându-se fapta de participare la luarea unor decizii prin care s-a obținut direct sau indirect un folos patrimonial pentru o persoană cu care inculpatul s-a aflat în raporturi comerciale sau de muncă.

De asemenea, recurentul inculpat, prin apărător a precizat în fața Înaltei Curți că procurorul de ședință a menționat, în fața instanței de apel, că retrage apelul declarat de Ministerul Public.

Verificând decizia recurată prin prisma criticilor invocate de recurentul inculpat, se constată că la termenele din data de 13 septembrie 2017 și 8 noiembrie 2017, instanța de apel a consemnat concluziile procurorului privind dezincriminarea faptei pentru care recurentul inculpat a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, însă în considerentele deciziei, instanța de apel nu a procedat la o analiză detaliată a acestui aspect, mulțumindu-se ca în ultimul paragraf de pe pagina 4 să menționeze că nu a intervenit dezincriminarea faptei în modalitatea săvârșită de inculpat.

De altfel, nu există nicio analiză a situației de fapt, nu sunt prezentate argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate.

Având în vedere că între momentul pronunțării sentinței de către Judecătoria Câmpulung și judecarea cauzei în apel, a intervenit Legea nr. 193/2017, prin care a fost modificată atât denumirea infracțiunii prev. de art. 301 din C. pen., cât și conținutul constitutiv al acesteia, instanța de apel trebuia să analizeze situația de fapt și prin prisma dispozițiilor art. 4 C. pen. și art. 3 din Legea nr. 187/2012, potrivit cărora "dispozițiile art. 4 din C. pen. privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii", și să stabilească dacă modalitatea de săvârșire a faptei, astfel cum a fost reținută de instanța de fond în sarcina inculpatului, în baza probelor administrate, corespunde sau nu noului tipar de incriminare.

Cum această analiză lipsește din conținutul deciziei recurate,instanța de casație este în imposibilitate de a efectua un control al legalității ei.

Motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001) și face posibil controlul judiciar.

Practica instanței supreme este orientată în sensul că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Neprezentarea niciunui considerent din care să rezulte modul în care instanța de apel a apreciat că se impune adoptată soluția pronunțată în cauză, restrânge în mod disproporționat dreptul la un proces echitabil care nu poate fi compensată prin analiza instanței de control judiciar.

Deși omisiunea instanței de apel de a motiva soluția pronunțată nu constituie o cauză de nulitate absolută, se constată că soluția se impune pentru a garanta respectarea atât a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cât și a dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală garantat de art. 2 din Protocolul adițional nr. x la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale."

Deși recurentul inculpat, prin apărător a precizat în fața Înaltei Curți că procurorul de ședință a menționat, în fața instanței de apel, că retrage apelul declarat de Ministerul Public, în realitatea însă, la termenul din data de 13 septembrie 2017 procurorul a solicitat achitarea inculpatului pentru infracțiunea de conflict de interese, întrucât a intrat în vigoare Legea nr. 598/2014 care modifică C. pen., fapta fiind dezincriminată, lucru reiterat și în data de 8 noiembrie 2017- termen la care s-a repus cauza pe rol pentru a fi soluționată în complet de divergență - situație în care se impune a se lua punctul de vedere al Ministerului Public cu privire la această chestiune.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1094/A din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va desființa decizia penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești.

În rejudecare, instanța de apel va analiza situația de fapt și va stabili dacă fapta reținută în sarcina inculpatului realizează sau nu tipicitatea infracțiunii de conflict de interese astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 193/2017.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1094/A din 28 noiembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează decizia penală recurată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2018.