ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3197/2018

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 24 noiembrie 2017 sub nr. x/2017 reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București la emiterea deciziei de scutire de la plata debitelor constituite prin deciziile APISMB nr. 32988 din 6 martie 2014, respectiv nr. 34168 din 21 mai 2014 și anularea deciziilor APISMB nr. 32988 din 06 martie 2014 și nr. 34168 din 21 mai 2014.

Prin sentința nr. 1594 din data de 15 martie 2018 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a dispus trimiterea cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București spre competentă soluționare Tribunalului Prahova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., întrucât reclamanta are calitatea de judecător chiar în secția competentă să judece prezenta cerere de chemare în judecată, chiar dacă, temporar, aceasta este detașată în cadrul altei instituții. De asemenea, reclamanta, prin detașare, nu și-a pierdut calitatea de judecător în cadrul secției II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, la momentul încetării detașării aceasta urmând a reveni pe locul temporar vacant.

În privința deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7 din 16 mai 2016 de admitere a unui recurs în interesul legii, s-a apreciat că aceasta nu este incidentă în cauză, deoarece ipoteza avută în vedere la pronunțarea hotărârii este diferită, ea referindu-se, în principal, la sesizarea primei instanțe, nu și la exercitarea căilor de atac.

Prin Sentința nr. 1270 din data de 20 iunie 2018 Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect anulare act administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat existența conflictului negativ de competență, iar în baza dispozițiilor art. 134 C. proc. civ. a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că în cauză este aplicabilă Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 22 iunie 2016) prin care s-a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "Sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță."

Or, în cauza de față, reclamanta A., la data introducerii cererii de chemare în judecată, nu își desfășoară efectiv activitatea la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, aceasta desfășurându-și activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pentru o durată de trei ani (1 decembrie 2016 - 1 decembrie 2019) potrivit Hotărârii C.S.M. nr. 1018 din 25 octombrie 2016.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Deciziile nr. 32988 din 6 martie 2014 și nr. 34168 din 21 mai 2014 emise de pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, solicitând și emiterea unei decizii de scutire de la plata debitelor constituite prin cele două acte administrative contestate.

Prezentul conflict negativ de competență, sub aspect teritorial, a fost generat de interpretarea diferită dată de cele două instanțe dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează un caz de competență facultativă.

Conform acestui text de lege, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea."

Din modul în care este redactat textul de lege, condițiile care se cer a fi îndeplinite pentru aplicabilitatea lui sunt următoarele: existența unei cauze în curs de soluționare pe rolul unei instanțe, reclamantul să fie judecător, procuror, asistent judiciar, grefier și să-și desfășoare activitatea profesională la instanța competentă să judece cauza.

În cauză, reclamanta A. este judecător în cadrul Tribunalului București, iar potrivit hotărârii C.S.M. nr. 1014 din data de 25 octombrie 2016, în privința acesteia s-a dispus prelungirea detașării la Consiliul Superior al Magistraturii pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1 decembrie 2016.

Date fiind mențiunile din hotărârea sus-menționată, este evident că atât la data formulării acțiunii, cât și în prezent reclamanta își desfășoară efectiv activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și nu la Tribunalul București, instanța învestită cu soluționarea cauzei.

Având în vedere Decizia Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul Legii nr. 7/2016, conform căreia "sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță" și faptul că în cazul instituției detașării, magistratul nu mai activează efectiv la instanța de la care a fost detașat, Înalta Curte constată că în cauză nu este îndeplinită cerința impusă de textul lege pentru a se pune problema unei competențe facultative.

În acest context, reținând inaplicabilitatea dispoziției speciale atributive de competență din cuprinsul art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte va determina instanța competentă teritorial conform regulilor de drept comun și, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2018.

Procesat de GGC - MM