ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1012/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 august 2017, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 23 iunie 2017, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 23 iunie 2017, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestor acte, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 207 din 2 octombrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și în consecință:

A dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 23 iunie 2017 emisă de către pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare.

A respins, ca inadmisibilă, cererea privind suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. x din 23 iunie 2017 emis de aceeași pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Raportat la aspectele reținute de instanța de judecată, consideră recurenta că sentința criticată este nelegală și lacunară, în parte, în ceea ce privește motivarea relativ la justificarea condițiilor îndeplinite de către reclamantă, cu privire la suspendare.

Apreciază recurenta că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, cererea de suspendare trebuie să cuprindă doar împrejurări vădite de fapt/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrative.

În opinia recurentei, în considerentele sentinței recurate nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, menționează recurenta că referitor la cea de a doua condiție de admisibilitate a suspendării executării actului administrativ, o astfel de măsură s-ar justifica numai dacă actul administrativ în litigiu ar stabili în sarcina reclamantei obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat sau ar perturba în mod serios activitatea societății.

În opinia recurentei, cuantumul ridicat al sumei în discuție nu este suficient prin el însuși pentru a fi considerată îndeplinită condiția prevenirii unei pagube iminente.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând motivele de recurs formulate de recurentă, Înalta Curte reține că argumentele prezentate se circumscriu motivului de casare invocat în susținerea recursului formulat, respectiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care critica formulată de intimată cu privire la nulitatea recursului, având în vedere că motivele de casare nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ., nu poate fi primită de Înalta Curte și va fi respinsă ca neîntemeiată.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 23 iunie 2017, precum și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 23 iunie 2017, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea acestor acte.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Totodată, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată, pentru motivele prevăzute de art. 14 odată cu acțiunea principală, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința ce formează obiectul recursului, prima instanță a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 23 iunie 2017 emisă de către pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare.

A respins, ca inadmisibilă, cererea privind suspendarea executării Raportului de inspecție fiscală nr. x din 23 iunie 2017 emis de aceeași pârâtă.

Prin Sentința nr. 23 din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2018, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, s-a anulat în parte Decizia de impunere nr. x din 23 iunie 2017 precum și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 23 iunie 2017, cu privire la suma de 26.894.851 RON, reprezentând TVA.

Soluția pronunțată de instanța învestită cu acțiunea în anulare a actelor administrative a căror suspendare se solicită în prezenta cauză conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat, iar prin anularea acestor acte aparența de drept a fost consolidată.

În ceea ce privește paguba iminentă, această noțiune are în vedere producerea unui prejudiciu, or, executarea actului de impunere este de natură să plaseze intimata în imposibilitatea onorării angajamentelor financiare față de partenerii contractuali, care ar atrage insolvența acesteia, iar în condițiile în care această consecință este cauzată de acte administrative în privința cărora a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea lor, imposibilitatea onorării angajamentelor financiare nu mai are caracter prezumat legal, astfel că și această condiție este îndeplinită.

Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, și dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."

Altfel spus, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, măsura suspendării executării actelor administrative atacate, dispusă de prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestor acte.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva Sentinței nr. 207 din 2 octombrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT