ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 676/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 07 august 2018 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. și Șeful Centrului de primire în regim de urgență pentru copiii străzii al municipiului Drobeta-Turnu Severin, să se dispună înlocuirea plasamentului în regim de urgență cu plasamentul la Centrul de primire în regim de urgență pentru copii străzii, pentru minora B., iar pe perioada plasamentului drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate de către directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți; de asemenea, s-a solicitat obligarea mamei firești la plata contribuției de întreținere la bugetului județului Mehedinți, pe toată perioada măsurii de protecție stabilită pentru copil.

Prin Sentința nr. 115/MF din 07.09.2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți, în contradictoriu cu pârâții A. și Șeful Centrului de primire în regim de urgență pentru copiii străzii al municipiului Drobeta-Turnu Severin.

S-a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgență cu măsura plasamentului la Centrul de primire în regim de urgență - Serviciul intervenție în regim de urgență pentru copii străzii, din subordinea DGASPC Mehedinți, pentru minora B.

S-a dispus delegarea exercițiului drepturilor părintești cu privire la persoana și bunurile minorei directorului DGASPC Mehedinți, cu păstrarea drepturilor mamei firești la legături personale cu minora și a consimți la adopția acesteia.

A fost obligată mama firească - A., să presteze, câte 20 ore lunar, acțiuni sau lucrări de interes local, pe raza unității administrativ teritoriale a localității de domiciliu sau de reședință, pe toată durata măsurii plasamentului minorei B.

Prin Decizia nr. 2998 din 20 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta A. împotriva Sentinței civile nr. 115/MF/07.09.2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă.

Împotriva Deciziei civile nr. 2998 din 20 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs recurenta-pârâtă A.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 11.02.2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a constatat faptul că decizia ce face obiectul recursului nu este supusă acestei căi de atac.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 12.02.2019, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentului dosar îl constituie "plasament minor", ce are ca temei de drept Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

Potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 272/2004:

"Hotărârea instanței de fond este executorie și definitivă", iar în conformitate cu prevederile art. 137 din același act normativ:

"Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii".

Art. 138 din Legea nr. 272/2004 statuează că dispozițiile acestei legi referitoare la procedura de soluționare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecție specială se completează corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Având în vedere că litigiul de față este înregistrat pe rolul instanțelor de judecată la data de 7 august 2018 și este întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 272/2004, în speță sunt incidente dispozițiile art. 136 și 137 din acest act normativ, precum și cele ale noului C. proc. civ.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevederile Legii nr. 272/2004 anterior menționate trebuie coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care statuează următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară".

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Din coroborarea dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală, ale art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. 136 - 138 din Legea nr. 272/2004, precum și cu prevederile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 76/2012, Sentința civilă nr. 115/MF/07.09.2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă, este supusă numai apelului, iar Decizia civilă nr. 2998 din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, este o hotărâre definitivă, ce nu este supusă căii de atac a recursului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalității căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea însăși a acestora să se realizeze în condițiile legii.

În raport de dispozițiile procedurale menționate, precum și cu interpretarea per a contrario a art. 483 C. proc. civ., în această materie nefiind reglementată expres calea de atac a recursului, hotărârea pronunțată în soluționarea unei cereri de plasament nu poate fi atacată cu recurs, fiind definitivă.

Pentru argumentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva Deciziei civile nr. 2998 din 20 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei civile nr. 2998 din 20 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.

Procesat de GGC - GV