ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 577/2019

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 mai 2018 pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au formulat, în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Municipiul Iași, prin primar, acțiune împotriva refuzului pârâților de a soluționa notificarea reclamanților și de a emite decizia de soluționare a cererii de acordare a măsurilor compensatorii întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, solicitând soluționarea notificării și acordarea de măsuri compensatorii pentru cota parte de 1/2 din imobilul situat în Iași, str. x, compus din teren în suprafață de 683,17 mp și construcție demolată în suprafață de 243 mp.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că solicită, în virtutea plenitudinii de jurisdicție și competență a instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor și Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, conform și în limita competențelor care le revin, la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, având în vedere Dispoziția nr. 719/02.03.2011 a Primarului municipiului Iași de admitere a notificării nr. x/08.08.2001, depusă prin BEJ "C." și înaintare a dosarului administrativ privind pe petenți la ANRP, care asigură secretariatul CNCI, în vederea validării sau a invalidării propunerii.

Dosarul a fost înregistrat la A.N.R.P. sub nr. x/CC/2012, pentru cota parte ce le revine reclamanților de 1/2 din imobilul situat în Iași, str. x, compus din teren în suprafață de 683,17 mp conform actului de proprietate (și 597 mp conform decretului de naționalizare) și construcție demolată în suprafață construită de 243 mp, suprafață desfășurată de 495,94 mp, arie locuibilă de 190,31 mp, valoare ce urmează a fi stabilită prin expertiza judiciară evaluatorie întocmită de un expert judiciar desemnat de Tribunalul București, conform Grilei notariale de la nivelul anului 2013, indexată și actualizată cu indicele de inflație.

Având în vedere că Municipiul Iași nu dispune de bunuri sau servicii susceptibile a fi oferite în compensare, fiind îndeplinite toate condițiile legale, prin Dispoziția nr. 719 din 02.03.2011, emisă de Primarul municipiului Iași, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, modificat și completat, în cote egale, reclamanților. Conform referatului nr. x/02.07.2012, întocmit de Instituția Prefectului județului Iași, s-a dispus avizul de legalitate asupra Dispoziției nr. 719/02.03.2011, emisă de Primarul municipiului Iași, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin care se propune acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, aceasta fiind legală.

Reclamanții au solicitat, în consecință, să se constate faptul că sunt îndreptățiți să formuleze prezenta cerere de chemare în judecată, urmând ca instanța de judecată să constate existența și întinderea dreptului lor de proprietate și să dispună acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, în condițiile în care, până la momentul înregistrării acțiunii, în dosarul înregistrat la ANRP sub nr. x/CC/2012 nu au fost acordate măsuri reparatorii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 34, art. 35, alin. (2) și urm. din Legea nr. 165/2013.

Prin Sentința nr. 1644 din 28.09.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost declinată în favoarea Tribunalului Iași competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl reprezintă soluționarea pe fond a notificării înregistrate la Primăria municipiului Iași.

Or, potrivit art. 30 alin. (4) C. proc. civ., cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluționare depinde de soluția dată capătului de cerere principal.

Având în vedere că de soluționarea petitului având ca obiect soluționarea notificării depinde și soluția ce se va da pe capetele de cerere formulate în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, rezultă caracterul principal al acestei cereri.

Cum, potrivit art. 123 C. proc. civ., cererile accesorii se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, reiese că, în cauză, competența instanței este cea stabilită pentru cererea principală, adică soluționarea notificării.

Totodată, din dispozițiile 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum și din statuările Deciziei nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, reiese că în cererile prin care se solicită soluționarea pe fond a notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, competența aparține secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării.

În cauză, se constată că entitatea învestită cu soluționarea notificării este Municipiul Iași, astfel că aparține Tribunalului Iași competenta teritorială de soluționare a cererii de chemare în judecată. De asemenea, dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 stabilesc competența în situația nesoluționării notificării în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, adică, în cazul de față Tribunalul Iași, având în vedere că locul situării sediului pârâtului - Municipiul Iași.

La data de 04.12.2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2018.

Prin Sentința nr. 91 din 22.01.2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 04.02.2019 a aceleiași instanțe, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București. Constatând ivit conflictului negativ de competență, tribunalul a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În considerentele hotărârii, tribunalul a reținut următoarele:

Obiectul judecății nu îl constituie obligarea pârâtului Municipiul Iași la soluționarea notificării, acesta soluționând notificarea ce i-a fost adresată prin Dispoziția nr. 719/02.03.2011, îndeplinindu-și obligațiile în limitele obligațiilor ce îi revin și nici plângere formulată împotriva dispoziției emise de Primarului municipiului Iași, ci se solicită obligarea pârâtelor Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la îndeplinirea obligaților legale ce le revin în temeiul dispozițiilor Legii nr. 165/2013, respectiv obligarea celor două pârâte la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, în raport de Dispoziția nr. 719/02.03.2011 a Primarului municipiului Iași de admitere a notificării nr. x/08.08.2001.

În consecință, nu se poate reține existența unui capăt de cerere principal în ce privește acțiunea reclamanților privind soluționarea pe fond a notificării înregistrată la Primăria municipiului Iași, instanța nefiind învestită cu soluționarea unui asemenea capăt de cerere.

Raportat la temeiurile de fapt și de drept ale cererii, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 34 și 35 alin. (1) - (3) din Legea nr. 165/2013.

Așa cum s-a reținut și prin Deciziile Curții Constituționale nr. 833/2015 și nr. 115/2016 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aceste dispoziții reprezintă norme de procedură prin care este reglementată competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității de a soluționa contestația împotriva deciziilor emise de entitățile învestite de lege. În continuare, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor este entitatea învestită de lege cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii, iar potrivit art. 17 din lege are, în principal, următoarele competențe: validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii; dispune emiterea deciziilor de compensare a imobilelor; asigură coordonarea procesului de licitare/atribuire a imobilelor din Fondul național al terenurilor agricole și al altor imobile; ia alte măsuri legale necesare aplicării prezentei legi. În exercitarea atribuțiilor sale, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, potrivit art. 21 alin. (9) și art. 25 din lege, emite decizie de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv sau decizie de invalidare.

De asemenea, Curtea Constituțională a reținut, pe de-o parte, că dispozițiile art. 34 din Legea nr. 165/2013 prevăd anumite termene de soluționare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor înaintea intrării în vigoare a legii - 20 mai 2013 - și a celor transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a legii, iar, pe de altă parte, că decizia emisă cu respectarea prevederilor art. 34, precum și refuzul autorității de a soluționa cererea pot fi atacate, potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Totodată, s-a mai reținut că, din coroborarea dispozițiilor din Legea nr. 165/2013 mai sus menționate, rezultă că toate deciziile de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și refuzul acesteia de a soluționa cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietății vor putea fi contestate numai la secția civilă a Tribunalului municipiului București. Curtea a constatat că, astfel, se reglementează competența exclusivă a unei singure instanțe cu privire la soluționarea acestor cauze.

În consecință, constatând incidența dispozițiilor art. 34 și 35 din Legea nr. 165/2013, ce reglementează competența exclusivă la secția civilă a Tribunalului municipiului București a cererii ce formează obiectul prezentei cauze, iar necompetența teritorială este de ordine publică [potrivit prevederilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.], în baza art. 132 C. proc. civ., s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Reclamanții au învestit instanța cu o acțiune, formulată în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect obligarea pârâtelor la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013, având în vedere Dispoziția nr. 719/02.03.2011 a Primarului municipiului Iași de admitere a notificării nr. x/08.08.2001, depusă prin BEJ "C." și înaintare a dosarului administrativ privind pe petenți la ANRP, care asigură secretariatul CNCI, în vederea validării sau a invalidării propunerii.

Dosarul a fost înregistrat la A.N.R.P. sub nr. x/CC/2012, pentru cota parte ce le revine reclamanților, de 1/2 din imobilul în litigiu, situat în Iași, str. x.

Având în vedere că Municipiul Iași nu dispune de bunuri sau servicii susceptibile a fi oferite în compensare, fiind îndeplinite toate condițiile legale, prin Dispoziția nr. 719 din 02.03.2011, emisă de Primarul municipiului Iași, s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII, modificat și completat, în cote egale, reclamanților. Conform referatului nr. x/02.07.2012, întocmit de Instituția Prefectului județului Iași, s-a dispus avizul de legalitate asupra Dispoziției nr. 719/02.03.2011, emisă de Primarul municipiului Iași, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, aceasta fiind legală.

În drept, cererea reclamanților a fost întemeiată pe dispozițiile art. 34, art. 35 alin. (2) și urm. din Legea nr. 165/2013.

Înalta Curte reține faptul că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București, respectiv 24 mai 2018, era în vigoare Legea nr. 165/2013, care a abrogat unele dispoziții ale Legii nr. 247/2005, inclusiv pe cele privind valorificarea titlului de despăgubire.

Astfel, Legea nr. 165/2013, adoptată în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de statul român în perioada comunistă sau a acordării despăgubirilor aferente acestora, prevăzut de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 247/2005, stabilește modul de acordare a despăgubirilor compensatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv de stat și care nu pot fi restituite în natură.

Aplicarea în timp a dispozițiilor actului normativ menționat este prevăzută în art. 4, care stipulează că acestea sunt incidente cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a actului normativ și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare.

Din interpretarea normei mai sus enunțate rezultă că litigiile înregistrate pe rolul instanțelor de judecată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 urmează a fi soluționate conform reglementărilor de drept material în vigoare la momentul nașterii raportului juridic.

Or, așa cum s-a arătat, în speță, raportul juridic s-a născut la data de 24 mai 2018, când reclamanții au introdus cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București, dată la care era în vigoare Legea nr. 165/2013 a cărei incidență se constată în cauză.

Scopul urmărit de reclamanți prin litigiul dedus judecății îl reprezintă îndeplinirea obligaților legale ce le revin pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în temeiul dispozițiilor Legii nr. 165/2013, aceștia precizând că nu înțeleg să solicite stabilirea unui drept sau a unei obligații în contradictoriu cu Municipiul Iași (astfel cum reclamanții, prin apărător, au precizat la termenul din 22.01.2019 în fața Tribunalului Iași).

De asemenea, este de reținut că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților face parte dintre entitățile prevăzute de lege, enumerate la art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013 cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii.

Astfel, prin art. 35 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat s-a acordat competența de soluționare a deciziilor emise de entitățile învestite de lege cu soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Aceste prevederi legale instituie o normă de competență absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entității, competența de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor emise de aceasta cu respectarea dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.

Prin urmare, instanța constată că este incidentă în speță norma de competență instituită de Legea nr. 165/2013.

Cum pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor au sediul în București, Calea x, în considerarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, competența de a judeca pricina urmează a fi stabilită în favoarea secției civile a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Municipiul Iași prin primar, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 martie 2019.

Procesat de GGC - GV