ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 563/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 16 octombrie 2012, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună următoarele: - Constatarea nevalabilității titlului Statului (în temeiul dispozițiilor Legii exproprierii vechi și noi, art. 17 alin. (3) din Constituția României din 1923, art. 480 - 481 din vechiul C. civ. coroborat cu dispozițiile Legii nr. 213/1998) la momentul preluării imobilului situat în Calea x (fost 192), sector 1 în baza Sentinței civile de expropriere nr. 554 din 23 august 1937; - Constatarea ca rămasă fără efecte a Sentinței civile nr. 554 din 23 august 1937 pronunțata de către Tribunalul Ilfov, secția a V-a civilă, Corecțională și de Vacanță în ds. nr. x/1937 prin care s-a dispus exproprierea imobilului situat în Calea x, în raport de nestabilirea cuantumului despăgubirilor de către Comisia de Arbitraj; - Să se dispună obligarea pârâtului Municipiul București prin Primarul General să-i restituie în natură imobilul (teren și construcție situate în București, Calea x (fost nr. 192), compus din teren în suprafață de 2.141 m.p. și construcții P+E (parter - 9 camere, etaj - 11 camere și magazie din zidărie, în conformitate cu Dispozițiile nr. 33/1994, art. 44 alin. (1), (2), (3), (6), (8) din Constituția României. În drept, au fost invocate Legea exproprierii din 1864 (valabilă până în 1948), Legea exproprierii nr. 33/1994, art. 17 alin. (3) din Constituția României de la 1923, Constituția României din 2003 art. 44 alin. (1), (2), (3), (6) și (8), art. 480-481 din vechiul C. civ., art. 1 și 6 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 554, art. 562 și art. 563 din noul C. civ., practica judiciară obligatorie în materie.

Cererile de intervenție În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu de B. și C. solicitând admiterea în principiu a acestor cereri și respingerea acțiunii ca neîntemeiată precum și plata cheltuielilor de judecată. Prin încheierea de ședință din 22 octombrie 2013, instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de B. și C. La termenul din 21 ianuarie 2014, Tribunalul a luat act că intervenienta C. nu înțelege să timbreze cererea de intervenție în interes propriu, anulând-o ca netimbrată.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin Sentința civilă nr. 1155 din 6 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. x/2012, s-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere din acțiunea principală, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primarul General și intervenienta în nume propriu B., având ca obiect nevalabilitatea titlului Statului și constatarea rămânerii fără efecte a Sentinței civile nr. 554 din 23 august 1937. S-a admis excepția netimbrării capătului principal de cerere privind revendicarea și s-a anulat ca netimbrat acest capăt de cerere. S-a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție în interes propriu.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin Decizia nr. 938A din data de 10 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-au admis apelurile formulate de apelantul-reclamant A., precum și de apelanta-intervenientă în nume propriu B., împotriva Sentinței civile nr. 1155 din 6 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primarul General și intimata-intervenientă în nume propriu C.. A schimbat, în parte, sentința civilă apelată; a admis excepția privind lipsa de calitate procesuală activă a reclamantului, invocată din oficiu, și, în consecință, a respins capetele de cerere privind constatarea nevalabilității titlului statului și constatarea rămânerii fără efecte a Sentinței civile nr. 554 din 23 august 1937, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs, recurentul-reclamant A. și recurenta-intervenientă B. 5.1 Recurentul-reclamant A. a declarat recurs și a invocat aspecte de nelegalitate ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. - instanța fondului a încălcat formele de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzută de textul menționat. O primă critică se referă la greșita aplicare de către instanță a dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 în sensul că deși a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active, instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei. Astfel, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 3 noiembrie 2017, instanța a repus pe rol cauza, din oficiu, în vederea punerii în discuția părților a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, aceasta fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie, care face inutilă judecarea pe fond a cauzei. Însă, deși din dispozitivul hotărârii rezultă că instanța s-a pronunțat în mod exclusiv pe excepție, din considerentele hotărârii rezultând că aceasta a soluționat primele două capete de cerere din perspectiva criticilor formulate pe calea apelului, pe care le-a respins ca nefondate. O a doua critică se referă la calitatea procesuală activă a reclamantului pe care o reclamă la acest moment, aspect ce trebuie analizat din perspectiva complinirii în viitor a calității procesuale active a recurentului (odată cu recunoașterea pe teritoriul României a actelor cu care fac dovada dezbaterii succesiunii de pe urma ambilor autori în Argentina). Argumentele în susținerea acestei critici sunt următoarele: la data promovării acestei acțiuni s-a legitimat ca reclamant în virtutea a două certificate de moștenitor valabile la acel moment; dintr-o eroare, instanțele care au pronunțat soluțiile irevocabile în Dosarul nr. x/2012, au reținut că mama sa D., la momentul decesului nu mai avea cetățenie română; prin Sentința civilă nr. 2719 din 21 aprilie 2016, pronunțată de către Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x/2014 având ca obiect anularea pașaportului romanesc, instanțele au constatat "În ceea ce privește redobândirea cetățeniei romane de către pârâtul A., Tribunalul retine ca nu se contesta fotul ca mama acestuia a avut cetățenia romana, pe care și-a păstrat-o și după încheierea căsătoriei cu tatăl pârâtului, conform declarației din 19 ianuarie 1925; instanțele de apel și de recurs care au pronunțat soluțiile în Dosarul nr. x/2012, au modificat considerentele instanței fondului, constatând că, în ceea ce privește eliberarea certificatului de moștenitor, legea română nu făcea distincție dacă defunctul/defuncții trebuia/trebuiau să aibă cetățenie română la data decesului, singura condiție care trebuia îndeplinită era ca aceștia să fi avut bunuri pe teritoriul României la data deschiderii succesiunii. Atâta timp cât și-a justificat calitatea în prezenta cauză în baza celor două certificate de moștenitor anulate, și în condițiile în care criticile din apel analizate de Curte nu au vizat în mod exclusiv capătul trei de cerere (respins ca insuficient timbrat), consideră ca au fost încălcate normele de drept procesual. O a treia critică se referă la modalitatea de soluționare a excepției de netimbrare privind acțiunea în revendicare formulată de reclamant care a susținut că primele două capete de cerere se constituie doar ca argumente în sprijinul cererii în revendicare, iar dacă au fost privite ca și capete de cerere distincte trebuia să fie analizate deopotrivă în excepția de netimbrare. Recurentul a arătat că acțiunea a avut trei capete de cerere pe care instanța le-a analizat astfel cum a fost investită - distinct, în limitele obiectului stabilit în acțiune de reclamant, conform art. 261 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ. (de la 1865) și principiului disponibilității. Tribunalul a constatat ca timbrajul achitat în cauză este acoperitor, în orice caz pentru taxa judiciară relativ modică aferentă primelor capete de cerere - în constatare - ce s-ar fi datorat potrivit legii incidente nr. 146/1997, instanța de fond soluționând litigiul, în limitele acoperirii taxei de timbru legale datorate - pe fond - doar cu privire la primele două capete de cerere - cu respectarea prevederilor art. 20 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 146/1997. Așadar, nu pot fi primite criticile de nulitate vizând încheierile interlocutorii pronunțate la data de 19 mai 2015 și data de 15 septembrie 2015 prin raportare la dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. 5.2 Recurenta-intervenientă B. a declarat recurs împotriva aceleiași decizii, solicitând admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului A. ca fiind străin de succesiunea defunctei D.; admiterea apelului formulat și, pe cale de consecință, admiterea cererii de intervenție în sensul că titlul deținut - Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1317 la data de 3 iunie 2009 de BNP E. - este mai bine caracterizat. O primă critică vizează nemotivarea hotărârii judecătorești, în sensul că în mod greșit instanța de control judiciar, prin decizia pronunțată, a admis apelurile fără a motiva hotărârea dată, fără a analiza probele existente în dosar și apărările formulate. Instanța de apel, ca instanță de control judiciar, avea obligația de a menționa, în considerentele hotărârii pronunțate, motivele de fapt și de drept care au stat la baza adoptării soluției date. Potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Din aceste motive, C. proc. civ. de la 1865 prevede că hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanție a caracterului echidistant al procedurii judiciare și a respectării dreptului de apărare al părților "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților" (art. 261 pct. 5 C. proc. civ.). Considerentele hotărârii reprezintă explicitarea soluției din dispozitiv - acestea făcând corp comun cu dispozitivul și intrând deopotrivă în autoritatea de lucru judecat. De asemenea, din economia textului precizat mai sus, reiese că obligația instanței de a-și motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele acesteia, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților, punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și argumentul logico-juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată. O a doua critică vizează greșita aplicare a art. 294 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a menținut soluția apelată în ceea ce privește cererea de intervenție. Așa cum rezultă din încheierea de ședința din 19 noiembrie 2013 dosar de fond, prin cererea de intervenție se solicită instanței de judecată să constate că titlul de proprietate este mai favorabil decât al reclamantului. S-a învederat instanței de control judiciar faptul că, prin cererea formulată se urmărește apărarea aceluiași drept ca și cel revendicat în cadrul acțiunii reclamantului, deși posedă un titlu legal, având și posesia imobilului, reclamantul ridicând în mod public și serios pretenții asupra dreptului său în calitate de proprietar, tulburând astfel, exercițiul liber al dreptului și împiedicându-l, în calitate de proprietar, să dispună de bunul imobil. Consideră că, în mod greșit instanța de control judiciar a avut în vedere numai conținutul cererii de intervenție și a înlăturat fără temei precizările reținute și consemnate în încheierile de ședință de către instanța de fond. Procedând astfel, instanța de control judiciar nu a analizat temeinicia și legalitatea soluției pronunțată de către instanța de fond asupra cererii de intervenție, ba mai mult a menținut motivarea acesteia care este contradictorie cu reținerile instanței de apel. O a treia critică vizează faptul că instanța de control judiciar, în mod greșit nu a avut în vedere susținerile privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale active, consemnate în încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2017, respectiv faptul că neacceptarea de către reclamant a succesiunii în termenul de opțiune instituit de lege conduce la admiterea excepției menționate. În drept, recurenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, și 9 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Recurenta-intervenientă B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamant, prin care a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere următoarele: - la termenul din 8 septembrie 2017 instanța a rămas în pronunțare asupra fondului, fără ca părțile să invoce excepția lipsei calității procesuale active; - la data de 22 septembrie 2017 instanța de apel a repus cauza pe rol ridicând, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a apelantului-reclamant; - la termenul din 3 noiembrie 2017 curtea a dat cuvântul părților atât pe excepția invocată din oficiu, cât și pe fondul cauzei. Astfel, în mod corect, în motivarea deciziei recurate, instanța de apel a reținut susținerile părților făcute în fata instanței de judecată la termenul de la data de 8 septembrie 2017 și de la data de 22 septembrie 2017. În mod corect instanța de apel a procedat la respingerea primelor două capete de cerere ca fiind introduse de o persoană fără calitate procesuală activă. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a avut în vedere faptul că excepția netimbrării sau insuficientei timbrări primează în raport cu excepția lipsei calității procesuale active, instanța de fond anulând capătul trei de cerere - ce a avut ca obiect revendicare - ca netimbrat. Faptul că, în motivare instanța de apel relatează discuțiile părților, astfel cum acestea au fost purtate în fața acestei instanțe, respectiv cele din data de 8 septembrie 2017 când s-au pus concluzii pe fondul cauzei și cele din 22 septembrie 2017 după repunerea pe rol a cauzei, nu presupune îndeplinirea în mod greșit a unui act de procedură. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantul A. și intervenienta B. sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse. 1. Recursul declarat de recurentul-reclamant A. Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. i) Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Este nefondată critica formulată de recurentul-reclamant referitoare la aplicarea de către instanța de control judiciar a dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, în sensul că deși a fost invocată excepția lipsei calității procesuale active, instanța s-a pronunțat asupra fondului cauzei. Înalta Curte constată că instanța de control judiciar a pronunțat o hotărâre care respectă dispozițiile legale ce guvernează procesul civil, analizând în mod corect excepția dedusă judecății, dar și criticile invocate în apel pe aspecte de procedură, atât cele formulate de reclamant, cât și cele formulate de intervenientă. Instanța de apel a invocat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, arătând că în cadrul unei acțiuni în constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, trebuie demonstrată calitatea de proprietar, așa cum rezultă din probele administrate în cauză. Or, în speță, recurentul-reclamant a invocat calitatea de succesor legal al autorului său F., deși din certificatele de moștenitor depuse la dosarul cauzei rezultă că succesiunea a revenit fiicei sale D.. În consecință, nu s-a putut demonstra că A. este succesorul defunctului F., ceea ce echivalează cu lipsa calității procesuale active a reclamantului în cauza pendinte. Acesta este motivul determinant al pronunțării soluției de către Curtea de Apel București, aspect care se regăsește în dispozitiv, fiind în congruență cu considerentele deciziei pronunțate în apel. Instanța a respectat dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., arătând că lipsa de calitate procesuală activă a reclamantului împiedică efectuarea analizei pe fondul cauzei, astfel încât sub acest aspect, critica formulată în recurs apare ca nefondată. ii) Cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantului Este nefondată critica referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului, din perspectiva complinirii în viitor a calității procesuale active a recurentului, odată cu recunoașterea pe teritoriul României a actelor cu care fac dovada dezbaterii succesiunii de pe urma ambilor autori în Argentina. Calitatea procesuală activă este una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile și presupune existența unei identități între cel care formulează cererea și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, revenind reclamantului obligația de a demonstra dobândirea dreptului de proprietate în patrimoniul său ca urmare a transmisiunii succesorale de pe urma defunctului F.. Trebuie subliniat că actele de care s-a prevalat reclamantul la momentul formulării acțiunii în constatare, respectiv certificatele de moștenitor au fost anulate prin hotărâre irevocabilă, în cursul procesului. Astfel, prin Sentința civilă nr. 191 din 13 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. x/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 567 din 24 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, s-a constatat nulitatea Certificatelor de moștenitor nr. x din 15 martie 2011 și nr. y din 15 martie 2011 emise de B.N.P. G.. Acest aspect este necontestat, fiind recunoscut chiar în cuprinsul cererii de recurs, astfel încât documentele menționate nu mai pot produce niciun efect și nu pot fi invocate în cauza de față pentru a susține dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul litigiului. Așa fiind, criticile privind lipsa calității procesuale active a reclamantului apar ca fiind nefondate, urmând să fie respinse pentru considerentele arătate. iii) Soluționarea excepției de netimbrare Este nefondată critica referitoare la modalitatea de soluționare a excepției de netimbrare privind acțiunea în revendicare formulată de reclamant. Recurentul a susținut că primele două capete de cerere se constituie doar ca argumente în sprijinul cererii în revendicare, iar dacă au fost privite ca și capete de cerere distincte trebuia să fie analizate deopotrivă în excepția de netimbrare. Argumentele formulate în sprijinul acestei critici se referă la greșita calificare a acțiunii deduse judecății, având drept consecință stabilirea eronată a taxei de timbru. Înalta Curte constată că această susținere nu poate fi primită prin raportare la modalitatea în care reclamantul a formulat acțiunea ce cuprinde mai multe capete de cerere, două în constatare și unul în revendicare, care nu au fost modificate pe parcursul judecării cauzei în fața primei instanțe. În conformitate cu principiul disponibilității părților în procesul civil, reclamantul a învestit instanța de fond cu următoarele cereri: - Constatarea nevalabilității titlului Statului la momentul preluării imobilului situat în Calea x (fost 192), sector 1 în baza Sentinței civile de expropriere nr. 554 din 23 august 1937; - Constatarea ca rămasă fără efecte a Sentinței civile nr. 554 din 23 august 1937 pronunțata de către Tribunalul Ilfov, secția a V-a civilă, Corecțională și de Vacanță în Dosar nr. x/1937 prin care s-a dispus exproprierea imobilului situat în Calea x, în raport de nestabilirea cuantumului despăgubirilor de către Comisia de Arbitraj; - obligarea pârâtului Municipiul București prin Primarul General să-i restituie în natură imobilul (teren și construcție situate în București, Calea x (fost nr. 192), compus din teren în suprafață de 2.141 mp și construcții P+E (parter - 9 camere, etaj - 11 camere și magazie din zidărie. Instanța de apel, rejudecând cauza, a respins primele două capete de cerere pentru lipsa calității procesuale active a reclamantului și a menținut soluția privind anularea ca netimbrată a capătului de cerere privind acțiunea în revendicare. Calificarea corectă a cererilor deduse judecății a determinat instanța de control judiciar să pronunțe o hotărâre care vizează lipsa calității procesuale active pentru acțiunea în constatare și să mențină soluția de anulare ca netimbrată a acțiunii în revendicare, ceea ce reprezintă un aspect de drept procesual criticat în recurs de reclamant, critici ce pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În măsura în care dispoziția instanței de timbrare la valoare a acțiunii în revendicare a fost contestată, iar cererea de reexaminare a fost respinsă, precum și cererea de acordare a ajutorului public judiciar, aceste aspecte nu mai pot fi supuse controlului judiciar, nici în apel și nici în recurs, așa cum rezultă din Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în completul judecarea recursului în interesul legii. Astfel, potrivit deciziei menționate: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului." Așa fiind, criticile formulate sub acest aspect apar ca fiind nefondate, hotărârea recurată fiind pronunțată în conformitate cu exigențele normelor de procedură incidente în cauză. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A.. 2. Recursul declarat de recurenta -intervenientă B. Criticile formulate în recurs se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. i) Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Este nefondată critica ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a menținut soluția apelată în ceea ce privește cererea de intervenție. Înalta Curte constată, în acord cu instanța de apel, că susținerile formulate în fața primei instanțe în cadrul cererii de intervenție vizează apărarea de către intervenienta B. a statutului legal al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu. Din cuprinsul cererii nu rezultă că s-ar fi formulat în mod expres o acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate în contradictoriu cu reclamantul sau cu alte persoane, ceea ce înseamnă că instanța nu a fost învestită cu o cerere de chemare în judecată având obiectul menționat. În conformitate cu dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în calea de atac nu se poate schimba obiectul cererii și nu se pot face cereri noi, astfel încât Curtea de Apel București era oprită de lege a se pronunța asupra unei cereri formulate pentru prima dată în apel. Așadar, în măsura în care în apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București, intervenienta a susținut că instanța trebuia să se pronunțe asupra unei cereri în constatarea dobândirii dreptului de proprietate, această cerere fiind formulată pentru prima dată în apel, nu există temei juridic pentru analizarea acesteia de către instanța de control judiciar. În consecință, criticile formulate de intervenientă sub acest aspect sunt nefondate și urmează să fie respinse. ii) Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Este nefondată critica privind nemotivarea hotărârii judecătorești de către instanța de apel. Astfel, potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea unei hotărâri judecătorești nu înseamnă ca instanța să răspundă în mod detaliat fiecărui argument invocat de parte, dar presupune ca o instanță internă care a motivat pe scurt hotărârea să fi examinat, totuși, în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Hotărârea CEDO din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României publicată în Monitorul Oficial nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005). Or, în speță, instanța de fond s-a conformat dispozițiilor procedurale, în sensul că hotărârea cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261 alin. (1) C. proc. civ., analizând susținerile părților și soluționând litigiul potrivit dispozițiilor legale incidente în cauză. Motivarea instanței s-a axat pe lipsa calității procesuale active a reclamantului, astfel încât nu se mai impunea o analiză de fond cu referire la compararea titlurilor de proprietate, nici în ceea ce privește capetele de cerere din acțiunea principală, nici în ceea ce privește susținerile din cererea de intervenție. iii) Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Este nefondată critica referitoare la faptul că instanța de control judiciar, în mod greșit nu a avut în vedere susținerile privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale active, din perspectiva neacceptării succesiunii înăuntrul dreptului de opțiune succesorală. Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între reclamant și titularul dreptului afirmat, ceea ce, în speță, înseamnă că reclamantul trebuia să demonstreze că este titularul dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu. Actele de care s-a prevalat reclamantul A., respectiv Certificatele de moștenitor nr. x din 15 martie 2011 și nr. y din 15 martie 2011 emise de B.N.P. G., au fost anulate prin Sentința civilă nr. 191 din 13 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. x/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 567 a din 24 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. În consecință, documentele menționate nu mai pot produce niciun efect și nu pot fi invocate în cauza de față pentru a susține dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul litigiului. În acest context, este lipsită de relevanță juridică analizarea acceptării succesiunii înăuntrul termenului de opțiune succesorală, de vreme ce nu s-a probat în fața instanței de către reclamant calitatea de succesor al autorilor săi cu documente care să fie conforme dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 170 din Legea nr. 105/1992. Potrivit dispozițiilor menționate: "Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul județean în circumscripția căruia își are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine." Or, în cauză s-a pronunțat Sentința civilă nr. 1494 din 17 iulie 2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, rămasă irevocabilă prin neapelare, prin care s-a respins cererea privind recunoașterea Hotărârii nr. 18/7480/1962 pronunțată de Judecătoria de Primă Instanță din capitala statului Argentina. Recunoașterea calității de proprietar asupra imobilului în litigiu presupune a stabili că reclamantul este succesorul persoanelor care au deținut imobilul la data preluării sale de către Statul Român, chestiune care în litigiul dedus judecății înseamnă aplicarea unor reguli de drept internațional privat. Valoarea probatorie a documentelor emise de un alt stat trebuie stabilită conform legislației incidente în cauză - în caz contrar, instanța nefiind obligată să țină seama de înscrisurile de care se prevalează părțile, chiar dacă acestea sunt traduse în limba română. În acest context, analiza efectuată de instanță s-a efectuat, în primul rând, pe aceste aspect, fără a mai examina chestiuni ce țin de regimul juridic al dreptului de opțiune succesorală prin raportare la legea aplicabilă raportului juridic de succesiune. Așa fiind, criticile formulate de intervenienta B. apar ca fiind nefondate și urmează să fie respinse. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 304 coroborat cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă, ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-intervenientă B..