Decizia nr. 1138/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva încheierii nr. 138/2014 a Curții de Apel Târgu

Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/07.10.2014, reclamanta Întreprindere Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 7 Centru Alba Iulia, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei nr. 28441/19.08.2014 și a procesului-verbal de constatare nr. x/26.06.2014 emise de pârâte, până la soluționarea definitivă a acțiunii de anulare a actelor de mai sus.

Soluția instanței de fond Prin încheierea nr. 138 din 27 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamant și a fost dispusă suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.06.2014 și a deciziei nr. 28441/19.08.2014, emise de pârâtă, până la soluționarea definitivă a cauzei care are ca obiect anularea actelor de mai sus.

Recursul Împotriva acestei încheieri pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. S-a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. S-a apreciat de către recurentă că hotărârea instanței de fond este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011, a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește existența cazului bine justificat și a pagubei iminente în prezenta cauză, precum și a dispozițiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR. În contextul prezentării situației de fapt a cauzei s-a concluzionat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea actelor administrative atacate, întrucât nu suntem în prezența unui caz bine justificat și nici nu rezultă din actele existente la dosar pericolul producerii unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea actului administrativ. Astfel, s-a arătat că prima instanță nu a precizat care sunt elementele care indică o îndoială serioasă asupra actelor administrative. A susținut recurenta că, în ceea ce privește împrejurarea că nu ar fi fost luate în considerare înscrisurile în original depuse de reclamantă ulterior, motivarea judecătorului fondului este eronată, întrucât în Anexa IV la contractul de finanțare sunt prevăzute documentele care trebuie să justifice cheltuielile efectuate, printre care și Procesul-verbal de recepție finală (bunuri/lucrări) și alte documente justificative. Totodată, s-a arătat că instanța de fond a ignorat faptul că pentru orice tip de lucrare, chiar doar modernizarea unei contrucții, legislația națională impune obligația de a obține autorizația de construcție, demers pe care reclamanta nu l-a inițiat. A arătat recurenta că există neconcodanțe grave intre angajamentele asumate prin cererea de finanțare și situația de fapt. În raport de aceste argumente s-a considerat că și aprecierea privind încălcarea principiului proporționalității este nejustificată. În drept, cererea de recurs s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimata-reclamantă Întreprinderea Individuală A. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică, apreciind, în esență, că motivele prezentate în cererea de recurs antamează fondul cauzei, aspect care nu poate fi soluționat decât în cadrul acțiunii privind anularea actelor administrative.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 februarie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva încheierii nr. 138 din 27 noiembrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei-reclamante la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate. 6.1 Argumente de fapt și de drept relevante În fapt, reclamanta Întreprindere Individuală A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 7 Centru Alba Iulia, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei nr. 28441/19.08.2014 și a procesului-verbal de constatare nr. x/26.06.2014 emise de pârâte, până la soluționarea definitivă a acțiunii de anulare a actelor menționate. Potrivit procesului-verbal nr. x/26.06.2014, la vizita în teren din data de 24.03.2014, reclamantei i s-a imputat că a realizat lucrări de construcții prezentate în cererea de plată tranșa II ilegal, fără autorizație de construire și că nu a prezentat în original anumite documente enumerate expres în textul acestuia, motiv pentru care inspectorii nu au procedat la aplicarea ștampilei personalizate pe înscrisurile anexate cererii privind plata tranșei a II-a de finanțare. Pentru aceste motive, la data de 08.04.2014 s-a emis Notificarea beneficiarului nr. x cu privire la refuzul tranșei a II-a de finanțare. Totodată, la data de 26.06.2014 se emite Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.06.2014 prin care se dispune stabilirea și recuperarea unei creanțe bugetare în sarcina reclamantei în cuantum egal cu valoarea tranșei I de finanțare, adică 63.930 RON. Împotriva procesului-verbal, reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă prin Decizia nr. 28441/19.08.2014. In drept, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Cu privire la prima condiție legală - existența unui caz bine justificat - constată Înalta Curte, că in cauză nu a fost probată existența unei "îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ". Astfel, neregulile constatate de echipa de control care au determinat adoptarea acestor măsuri au fost identificate cu ocazia verificării dosarului cererii de plata transa II, constatându-se lipsa autorizației de construire pentru lucrările de modernizare a construcțiilor în care se desfășoară activitatea pentru care s-a solicitat finanțarea, ceea ce duce la concluzia că, construcția s-a realizat ilegal; lipsa documentelor în original la vizita pe teren; neprezentarea tuturor documentelor solicitate prin scrisoarea de solicitare a informațiilor suplimentare (autorizația de construire, Program de control vizat de ISC, Procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor fără viza Primăriei în raza căreia este amplasată construcția). În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Nu pot fi subsumate condiției cazului bine justificat aprecierile referitoare la nelegalitatea unui act administrativ, a cărui suspendare se cere, întrucât acceptarea unui asemenea raționament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului, care privește examinarea legalității. Din această perspectivă, aprecierea primei instanțe cu privire la încălcarea principiului proporționalității în aplicarea sancțiunii depășește limitele unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 15 cu raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004. Celelalte aspecte care au format convingerea instanței de fond în ceea ce privește întrunirea condiției "cazului bine justificat", vizează nerespectarea termenului legal de notificare de 5 zile lucrătoare anterior verificării și neluarea în considerare a înscrisurilor originale depuse ulterior verificării. Din aceasta perspectivă, se constată, la o simplă analiză a naturii acestui termen prevăzut de 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011, că nu este un termen imperativ a cărui nerespectare să poată atrage o sancțiune. Totodată, obligația depunerii înscrisurilor este prevăzută de Anexa IV la contractul de finanțare, care impune beneficarului să depună, în cadrul cererii de plată pentru decontarea tranșei a II-a, documentația completă care să justifice cheltuielile efectuate. Legat de această obligație, se observă că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra lipsei autorizației de construcție, deși unul din obiectivele Planului de afaceri care a stat la baza aprobării cererii de finanțare nerambursabile a fost modernizarea și extinderea halelor și a depozitelor, De altfel, reclamanta nu critică situația de fapt reținută de organul de control, susținută și de adresa emisă de Primăria Daneș potrivit căreia nu există înregistrată vreo cerere pentru autorizație de construire pe numele II A., ci afirmă că nu ar avea o asemenea obligație, deși această izvorăște atât din lege cât și din contract, respectiv, respectarea normelor legale, obținerea avizelor și autorizațiilor pentru lucrările efectuate. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, constată Înalta Curte că nici reclamanta și nici instanța fondului nu au arătat în concret în ce măsura este întrunită în speță, însă având în vedere că cele două trebuie indeplinite cumulativ, nu se va mai opri asupra acestei analize în cadrul prezentului recurs. Având în vedere și dispozițiile art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ. care prevăd că "dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii." 6.2 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și rejudecând, va respinge cererea de suspendare a procesului-verbal de constatare nr. x/26.06.2014; va dispune restituirea cauțiunii in cuantum de 5.317 RON consemnată la B. cu recipisa x din 24.11.2014.