ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1131/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comuna Valea Seacă și Consiliul Local al comunei Valea Seacă, anularea parțială a Hotărârii nr. 86/1999 emisă de Consiliul Local al comunei Valea Seacă; anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1354/2001 și anularea parțială a inventarului bunurilor care aparțin domeniului public Valea Seacă, Anexa nr. 86, poziția 30.

Prin sentința civilă nr. 201 din 17 noiembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția tardivității acțiunii și, în consecință, a fost respinsă acțiunea introductivă formulată de reclamanta A..

Împotriva acestei sentințe reclamanta A. a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței atacate, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a susținut de către recurentă că nu este corectă aprecierea instanței cu privire la faptul că nu au fost respectate prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind îndeplinirea procedurii prealabile, precum și cu privire la excepția tardivității cererii, întrucât în cadrul unui alt proces civil a fost stabilit, printr-o expertiză tehnică de specialitate, faptul că o suprafață de 79 mp teren se suprapune atât cu titlul de proprietate emis pe numele mamei reclamantei, cât și cu inventarul bunurilor trecute în domeniul public al comunei Valea Seacă.

Astfel, s-a susținut de către recurentă că nu avea cum să cunoască existența actelor administrative atacate, iar instanța de fond în mod greșit a conchis că se impune decăderea reclamantei din dreptul de a-și susține cererea.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimatul-pârât Guvernul României s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca legală și temeinică, apreciindu-se, în esență, că reclamanta a înregistrat acțiunea pe rolul instanței de judecată fără ca aceasta să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative expres prevăzute de lege.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22 februarie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 201 din 17 noiembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului-pârât, la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente de fapt și de drept relevante

În fapt, reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Comuna Valea Seacă și Consiliul Local al comunei Valea Seacă, anularea parțială a Hotărârii nr. 86/1999 emisă de Consiliul Local al comunei Valea Seacă; anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1354/2001 și anularea parțială a inventarului bunurilor care aparțin domeniului public Valea Seacă, Anexa nr. 86, poziția 30, motivând că trecerea suprafeței de 79 m.p. în domeniul public reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate privată, drept dobândit și garantat de Constituția României.

Înalta Curte constată că, prin Hotărârea nr. 86/1999, Consiliul Local al comunei Valea Seacă, județul Iași, și-a însușit, în procedura reglementată de Legea nr. 213/1998, inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Valea Seacă, pe baza inventarelor întocmite de comisia special constituită, bunuri printre care figurează și un teren în suprafața de 270 m.p. situat în satul Topile, pe care este edificată o construcție proprietatea B., iar, pe baza acestei hotărâri, Guvernul României a emis Hotărârea nr. 1354/2001, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 326 din 16 mai 2002, act de autoritate prin care, conform Anexei nr. 86, publicată în Monitorul Oficial nr. 326 bis din 16 mai 2002, au fost atestate ca aparținând domeniului public al comunei Valea Seacă mai multe bunuri, printre care, la poziția 30, terenul de 270 m.p. din satul Topile.

Reține instanța că, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte a acestuia.

Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, dreptul la acțiunea în contencios administrativ se naște după ce s-a pronunțat autoritatea administrativă asupra reclamației (recursul grațios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluției acesteia asupra reclamației administrative (sau de la expirarea termenului în care aceasta era obligată să rezolve reclamația). Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile.

Cu alte cuvinte, potrivit aceluiași act normativ, procedura prealabilă condiționează acțiunea în contencios administrativ.

Pe cale de consecință, pentru a putea declanșa acțiunea în contencios, reclamanta trebuie să facă dovada că a îndeplinit cerința legii (cerința impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare) și a respectat procedura prealabilă, adică s-a adresat mai întâi autorității emitente și abia după refuzul acesteia, respectiv menținerea actului, se poate adresa instanței de judecată.

În același sens sunt și dispozițiile art. 193 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că reclamanta nu a urmat procedura prealabilă așa cum dispozițiile legale amintite o prevăd, întrucât aceasta nu a formulat vreo plângere adresată Consiliul Local al comunei Valea Seacă ori Guvernului României prin care să solicite revocarea actelor administrative care, în opinia sa, i-ar fi produs o vătămare, în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ci s-a adresat direct instanței de judecată, la data de 11 august 2014.

Faptul că în cauza ce a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2011 al Judecătoriei Pașcani, recurenta-reclamantă din prezenta cauză a solicitat, în contradictoriu cu C., Primăria Valea Seacă, UAT Comuna Valea Seacă și Primarul Comunei Valea Seacă, să se identifice suprafața de teren prevăzută în titlul de proprietate nr. x, tarlaua x, intravilan sat Topile, și că, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul D., la data de 09.12.2013, se arată că "Suprafața de 705 m.p. se poate intabula, funcție de interes și numai într-o singură formă, când se respectă planul cadastral", neexistând "linie de hotar între obiectivul botezat "Magazin" sau cadastral x și parcela vecină x trece pe direcția Nord-Sud (ușor înclinat spre Vest) prin colțul magazinului" nu echivalează cu îndeplinirea procedurii recursului grațios, întrucât petiția acesteia nu se mai află strict în sfera unui raport juridic administrativ, o astfel de acțiune civilă neputând împiedica admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile în prezenta cauză.

Această procedură a fost instituită tocmai pentru a oferi persoanelor interesate posibilitatea rezolvării într-un termen mai scurt și mai operativ a reclamației lor, organul administrativ sesizat fiind, în cadrul procedurii, singurul care are posibilitatea să revină asupra actului emis și să emită altul acceptat de petitionar.

Înalta Curte consideră că motivul invocat de către recurenta-reclamantă cu privire la prejudiciile pe care le va suferi în cazul în care aceste acte administrative nu vor fi anulate parțial este nefondată, în condițiile în care prin Decizia nr. 184 din 6 martie 2007, Curtea Constituțională a statuat că procedura administrativă prealabilă nu restrânge și nu împiedică accesul la justiție, ci dimpotrivă, instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a actului administrativ atacat prin reexaminarea de către organul emitent sau de către organul superior.

Apreciază instanța că este neîntemeiată și susținerea recurentei-reclamante cu privire la faptul că aceasta nu a avut posibilitatea de a cunoaște că în suprafața menționată în inventar sub titlul generic "Magazin B." s-ar regăsi o suprafață de teren cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate defunctei sale mame E., întrucât, odată cu publicarea actelor de autoritate contestate în Monitorul Oficial, acestea au devenit opozabile oricărei persoane care ar fi revendicat un drept propriu asupra bunurilor atestate ca făcând parte din domeniul public al Comunei Valea Seacă.

Reținând temeinicia soluției dată de prima instanță în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii față de neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța de control judiciar nu va proceda la analiza excepției tardivității acțiunii, în raport de ordinea de soluționare a excepțiilor reglementată de dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

6.2 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 201 din 17 noiembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2017.