ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1047/2018

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13.02.2015, pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/26.01.2015 comunicat la data de 30.01.2015, prin care s-a constatat faptul ca a încălcat regimul juridic al incompatibilităților în perioada 26.06.2012 - 07.05.2014 și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezenta cauza, constând în onorariu de avocat și taxa judiciară de timbru.

Soluția primei instanțe Prin sentința nr. 97/CA - P.I. din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 97/CA - P.I. din 16 iunie 2015 a declarat recurs, reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în consecință să se dispună anularea raportului de evaluare nr. x/26.01.2015 comunicat la data de 30.01.2015, prin care s-a constatat faptul ca a încălcat regimul juridic al incompatibilităților în perioada 26.06.2012 - 07.05.2014 și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu prezenta cauza. În susținerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a dezvoltat critici ce se circumscriu motivului de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat. În critica sentinței recurate, recurentul-reclamant a reiterat faptul că și-a depus demisia din funcția de administrator al S.C. B. S.R.L. și al S.C. C. S.R.L. la data de 29.06.2012. Recurentul a susținut că în conformitate cu art. 91 alin. (1) din Legea nr. 161/2003,,,starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului...", iar acesta, imediat după data validării mandatului a renunțat la funcția de administrator al celor două societăți. În același sens a mai punctat că data de referință față de care se stabilește incompatibilitatea este cea a renunțării la mandat și nu data înregistrării mențiunilor la Oficiul Registrului Comerțului, care are exclusiv rolul de publicitate al acestei renunțări. În susținerea acestei critici recurentul-reclamant a precizat că potrivit art. 2030 din C. civ., mandatul încetează de drept o dată cu renunțarea mandatarului, iar potrivit art. 2034 alin. (1) din C. civ.,,mandatarul poate renunța oricând la mandat notificând mandantului renunțarea sa."

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanța de fond a pronunțat o soluție corectă și legală. Intimata-pârâtă a susținut prin întâmpinare că instanța de fond a interpretat corect înscrisurile depuse de reclamant și faptul că ulterior înregistrării în registrele de intrări-ieșiri ale celor două societăți, acesta a întreprins activități de administrare a societăților, prin depunerea situațiilor financiare anuale și semnarea acestora la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Recurentul reclamant a fost validat ca viceprimar al comunei Sânandrei, jud. Bihor, la data de 26.06.2012. Este necontestat că la această dată partea deținea calitatea de administrator la două societăți comerciale, S.C. C. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. Apărarea reclamantului în fața instanței de fond a constat în faptul că la data de 29.06.2912, în interiorul termenului de 15 zile reglementat de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, și-a dat demisia din calitatea de administrator de la ambele societăți, fapt înregistrat în registrele corespunzătoare de intrări-ieșiri. S-a susținut că împrejurarea că demisiile au fost înregistrate cu întârziere la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, respectiv la 19 și 26.03.2014, nu îi este imputabilă. Prima instanță a respins apărarea cu motivarea că din actele dosarului rezultă că reclamantul a depus situațiile financiare anuale întocmite pentru societatea S.C. C. S.R.L. la 31.12.2012 și 31.12.2013 și că a semnat înscrisuri în calitate de administrator al societății ulterior datei de 29.06.2012.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Recurentul pretinde că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 91 alin. (3) raportat la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 precum și art. 2030 și art. 2034 C. civ.

Potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 "funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: ... d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice". Potrivit art. 91 alin. (3) din aceeași lege "alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secțiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcțiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi." Potrivit art. 2030 alin. (1) lit. a) C. civ., "pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare dintre următoarele moduri: a) revocarea sa de către mandant" iar potrivit art. 2034 din același cod "mandatarul poate renunța oricând la mandat, notificând mandantului renunțarea sa".

Înalta Curte constată că sentința recurată respectă toate aceste dispoziții legale. Astfel, instanța de fond și-a întemeiat soluția pe probatoriul existent la dosarul cauzei din care rezultă că după ce și-a dat demisia din funcția de administrator, recurentul a continuat să îndeplinească efectiv această funcție, depunând situațiile financiare anuale întocmite pentru societatea S.C. C. doi ani consecutiv și semnând înscrisuri în calitate de administrator al societății ulterior datei de 29.06.2012. Această stare de fapt este confirmată de înregistrarea încetării mandatului la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor (ORCT Bihor) ulterior datei sesizării Agenției Naționale de Integritate (Agenția a fost sesizată la data de 21.02.2014, dos. fond, iar ORCT Bihor a înregistrat cererile de renunțare la 19 și 26. 03.2014, dos. fond). Așadar, renunțarea la mandat din data de 29.06.2012 a fost doar formală, ceea ce înseamnă că în mod întemeiat instanța de fond nu a dat efect dispozițiilor art. 2030 și art. 2034 C. civ. Probele nu au valoare prestabilită iar împrejurarea că prima instanță a dat preponderență altor înscrisuri doveditoare decât celor agreate de recurent nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor C. civ. Pe cale de consecință, recurentul a încălcat obligația instituită de dispozițiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 și s-a aflat în stare de incompatibilitate, în sensul art. 87 alin. (1) lit. d) din aceiași lege.

Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți, în ședința din data de 07.11.2013, a stabilit că starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 încetează de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei la organul competent să ia act de manifestarea unilaterală de voință exprimată. Ulterior acestei ședințe, instanța supremă și-a orientat practica judiciară în sensul că înregistrarea demisiei la Oficiul Registrului Comerțului nu are decât rolul de a asigura opozabilitatea față de terți a demisiei (spre ex. decizia nr. 90/22.01.2016 pronunțată în dosarul nr. x). Această practică se întemeiază pe acele situații în care actele și lucrările dosarului confirmă demisia din funcția de administrator și, deci, nu poate fi urmată în situațiile distincte din punct de vedere juridic în care probele confirmă contrariul, așa cum este cazul în speță. Într-adevăr, decizia Plenului mai sus amintită nu conferă valoare absolută unor mijloace de probă (demisia depusă la organul competent, înregistrarea în registrul de intrare-ieșire, etc.), lăsând libertatea instanțelor de fond să administreze toate probele necesare pentru aflarea adevărului, potrivit regulilor generale în materie de probațiune. Or, Curtea de Apel Oradea a uzat tocmai de această posibilitate și a pronunțat sentința în baza realității efective, așa cum rezultă din interpretarea coroborată a tuturor actelor și lucrărilor dosarului, și nu a unei aparențe rezultate dintr-un probatoriu limitat. În plus, dincolo de aceste considerente, Înalta Curte observă că motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pe care recurentul întemeiază calea de atac, nu reprezintă o bază legală pentru modalitatea de administrare a probelor care au condus la reținerea situației de fapt amintite.

De altfel, așa cum s-a stabilit în urma discuțiilor de unificare a practicii judiciare care a continuat să fie divergentă în alte ipoteze decât cele discutate în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți în ședința din data de 07.11.2013, așa cum au fost consemnate în Procesul-verbal din 22 mai 2017, pentru stabilirea stării de incompatibilitate în situații cum este cea mai de sus, trebuie avută în vedere,,exercitarea efectivă a funcției de administrator." În acest fel, Înalta Curte s-a îndepărtat de o abordare strict formală (bazată pe calitatea de administrator așa cum rezultă din actele societății comerciale) și s-a orientat spre realitatea efectivă a exercitării funcției. Or, în speță, nu există nicio îndoială că recurentul a continuat executarea unor acte specifice funcției de administrator, cel puțin la una din cele două societăți comerciale, și după depunerea demisiei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 alin. (1) și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, hotărând cu majoritate, va respinge recursul ca nefondat.