ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 765/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 03.09.2014 și înregistrată sub nr. x/2014 - transferată ulterior la secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. dosar x/2014 - reclamanta S.C. "A." S.R.L. Slatina, în contradictoriu cu intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, a solicitat suspendarea executării Deciziei de reverificare nr. x din 03.07.2013, emisă de către Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice Suceava, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 40 din 17 noiembrie 2014 a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L. Slatina, în contradictoriu cu intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 40 din 17 noiembrie 2014 a declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L. Slatina, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei de reverificare nr. x din 03.07.2013, emisă de către Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice Suceava.

Criticile subsumate motivului de recurs invocat vizează aplicarea și interpretarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează condițiile cumulative care trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ.

În acest sens, susține recurenta, că, în cauză, s-a făcut dovada existenței "cazului bine justificat" fiind demonstrată aparența de nelegalitate a actului administrativ contestat prin aceea că nu au fost respectate regulile privind inspecția fiscală, în concret, cele privind reverificarea fiscală, cuprinse în dispozițiile art. 105 din Codul de procedură fiscală și nici nu s-a motivat necesitatea măsurii reverificării.

În ceea ce privește condiția iminenței producerii unei pagube, afirmă recurenta că, în mod greșit, a considerat prima instanță că nu este dovedită, atâta vreme cât actul administrativ contestat blochează activitatea societății, prin inițierea demersurilor în vederea recuperării debitului în cuantum de 1.452.031 RON.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele prezentate în continuare.

Astfel cum s-a arătat în expunerea prezentată mai sus, prima instanță a respins cererea reclamantei privind suspendarea executării Deciziei de reverificare nr. x din 03.07.2013, emisă de către Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul fostei Direcții Generale a Finanțelor Publice Suceava, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din conținutul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură excepțională ce poate surveni exclusiv când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege (suspendarea la cererea persoanei vătămate prin actul administrativ).

Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de "caz bine justificat" a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Or, Înalta Curte constată că, prin cererea de suspendare a executării formulată de societatea reclamantă, au fost invocate aspecte de nelegalitate și netemeinicie a Deciziei de verificare prin raportare la neîndeplinirea cerințelor legale de fond, prevăzute de art. 105

1

din Codul de procedură fiscală și ale art. 102,4 din Normele Metodologice pentru a se putea dispune măsura reverificării, argumentele dezvoltate vizând inexistența unor date suplimentare necunoscute la data primului control și netemeinicia aspectelor reținute prin Procesul-verbal de control încheiat de Garda Financiară, act care a stat la baza emiterii Deciziei de reverificare.

Astfel, în mod concret, recurenta-reclamantă nu a formulat critici de nelegalitate și netemeinicie ale actului administrativ contestat, care să permită judecătorului ca prin efectuarea controlului judecătoresc doar să pipăie fondul cauzei, și nu să îl prejudece.

Cu toate acestea, prima instanță, în mod corect a procedat la verificarea aparenței de nelegalitate invocată de societatea reclamantă, exclusiv din perspectiva cronologică a succesiunii faptelor și actelor juridice invocate în speță, constatând că față de încheierea Procesului-verbal de control, de către Garda Financiară la data de 15.10.2012, ulterior primului control fiscal efectuat în anul 2011, prezumția că acesta conține date suplimentare care ar fi de natură să declanșeze procedura de reverificare, nu poate fi răsturnată prin simplele susțineri ale reclamantei.

Astfel, prima instanță a judecat cauza în limitele învestirii sale, limite impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmând ca instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei să cerceteze dacă, datele suplimentare conținute în Procesul-verbal de control al Gărzii financiare erau de natură a declanșa măsura reverificării fiscale.

Prin urmare, în mod corect, prima instanță a apreciat că reclamanta nu a adus argumente care să dovedească aparența de nelegalitate a actului administrativ care să justifice convingerea instanței în sensul că a fost dovedită îndeplinirea condiției existenței unui "caz bine justificat".

Pe de altă parte, în mod temeinic și legal, prima instanță a analizat și aspectele legate de a două condiție necesară pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv iminența producerii unei pagube.

Înalta Curte constată că din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu efectiv, care nu ar putea fi înlăturat decât prin suspendarea executării actului administrativ considerat vătămător.

Argumentele aduse însă de reclamantă în susținerea iminenței pagubei reprezintă simple supoziții, neîntărite de nicio o altă dovadă materială, iar noțiunea de pagubă iminentă, în sensul legii contenciosului administrativ nu poate fi prezumată ca existând prin însăși excutarea actului administrativ considerat nelegal de către reclamantă.

Pe de altă parte, prin decizia de reverificare nu s-au dispus măsuri de natură pecuniară în sarcina societății, dispozițiile acesteia vizând numai reluarea controlului fiscal asupra obligațiilor fiscale derivând din TVA pe perioadele indicate în dispozitivul deciziei, astfel încât nu se poate reține iminența producerii unei pagube, în lipsa emiterii unui act administrativ - fiscal conținând obligații bugetare concrete în sarcina societății.

Pentru acest motiv, în mod evident, prima instanță nu a avut posibilitatea să ia în considerare afirmațiile reclamantei formulate pe acest aspect, nesusținute de vreo probă, fiind ținută de limitele învestirii sale, inclusiv sub aspectul probatoriului pe care reclamanta a înțeles să îl administreze în cauză.

În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea Curții de Apel Suceava este temeinică și legală, prima instanță făcând aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente speței, ipoteza motivului de recurs prevăzut de art. 488 punctul 8 din C. proc. civ., republicat, invocat de recurentă în susținerea căii de atac exercitate, nefiind întrunită în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.R.L. împotriva sentinței nr. 40 din 07 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 martie 2017.