Decizia nr. 1864/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 197/2015 a Curții de Apel Timișoara

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei de soluționare a Contestației nr. x/17.08.2015, comunicată la data de 24.08.2015 și, pe cale de consecință, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.05.2015 întocmit de APIA privind cererea de plată pentru programul de restructurare și reconversie a plantațiilor viticole - Măsura II "instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj" cererea nr. x/11.08.2011 și exonerarea sa de la restituirea sumei de 833.709,80 RON reprezentând sprijin acordat de APIA pentru programul de restructurare/reconversie; cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 197 din 19 septembrie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că susținerile reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată în sensul că reprezentantul SC B. SRL, dl. C., ar avea cunoștință atât despre contractul de arendare cât și despre raporturile dintre societatea dumnealui și societatea reclamantă, nu pot fi luate în considerare câtă vreme prin adresa înregistrată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sub nr. x/08.12.2014, acest reprezentant legal a comunicat că nu are cunoștință despre contractul de arendare, contractul fiind semnat de către dl D., care nu deține și nu a deținut niciun fel de calitate în societatea B. SRL, și nu a primit niciun fel de procură pentru semnarea unui astfel de contract de arendare. În plus, reprezentantul SC B. SRL arată că acest contract de arendare nici nu a fost înregistrat în contabilitatea societății, și societatea nu a facturat nici un fel de arendă în baza contractului menționat. S-a mai arătat că, în mod corect pârâta nu a luat în considerare contractul de arendă încheiat între reclamantă în calitate de arendaș și E. în calitate de arendator, înregistrat la Consiliul local al Comunei Târnova sub nr. x/05.06.2015, întrucât acest contract a fost încheiat după data finalizării verificărilor efectuate de către echipa de control. Documentele justificative se prezintă la cererea reprezentanților A.P.I.A., beneficiarul având obligația să înscrie sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor. A mai arătat prima instanță că, atâta timp cât reclamanta a depus în susținerea planului individual nr. x/03.06.2011 un contract de arendare neînsușit de către proprietar și având înscrise date diferite în Anexa 1 din contract, s-a constatat că actele contestate de către reclamantă au fost legal emise, statuându-se în mod corect că reclamanta a beneficiat în mod necuvenit de sprijinul financiar acordat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pentru programul de restructurare/reconversie.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 197 din 19 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, următoarele: -în mod greșit s-a reținut că în cauză suntem în prezența existenței unei nereguli de la legalitate în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Din această perspectivă, se apreciază că în mod greșit a reținut prima instanță că actul adițional nr. x la contractul de arendare nr. x/3.06.2015, înregistrat la C.L. al comunei Târnova sub nr. x/27.05.2015, nu prezintă relevanță cu privire la legalitatea actelor administrative contestate de reclamantă, câtă vreme acest act adițional a fost semnat și înregistrat la consiliul local la o dată ulterioară efectuării verificărilor și constatărilor echipei de control. - în mod nejudicios a reținut prima instanță existența unui prejudiciu și din perspectiva Anexei 1 depuse de recurentă în vederea obținerii sprijinului financiar. Simpla existență a unei alte anexe, ambele fiind semnate și ștampilate de arendator, nu sunt de natură a dovedi o neregulă în sensul O.G. nr. 66/2011, faptul că poartă același număr putând fi considerat o eroare. În egală măsură, folosirea de către arendator a două forme de ștampilă nu este interzisă de nicio dispoziție legală, mai ales că ambele ștampile conțin exact aceleași elemente de identificare ale societății și nici una nu a fost contestată de SC B. SRL, Cât timp nu s-a dovedit falsificarea vreunui element al anexei depuse la dosarul planului individual, se consideră că o eventuală neregulă putea fi reținută numai în situația în care se dovedea că anexa depusă de recurentă la dosarul planului individual conținea date nereale, însă nici organele de control, nici prima instanță nu au fost preocupate a verifica realitatea datelor consemnate în anexa depusă în vederea obținerii sprijinului, reținând de plano existența neregulii prin simplu fapt că în evidențele primăriei mai exista o anexă încheiată între aceleași părți. - este de observat și faptul că atât organul de control, cât și instanța de fond și-au întemeiat deciziile pe unele dispoziții legale ce nu sunt aplicabile în cauză. Astfel, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Timișoara a reținut încălcarea art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006. Or, acest act normativ vizează aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură. În raport de obiectul cauzei, aplicabile erau dispozițiile Ordinului nr. 247/2008 privind aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantațiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009 - 2013/2014.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a solicitat respingerea recursului ca nefondat, a reiterat excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată, reluând susținerile din fața primei instanțe, fără a formula apărări față de motivele de casare invocate de recurenta societate.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă A. SRL a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, cu o acțiune îndreptată împotriva pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei de soluționare a contestației nr. x/17.08.2015, comunicată la data de 24.08.2015 și, pe cale de consecință, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.05.2015 întocmit de APIA privind cererea de plată pentru programul de restructurare și reconversie a plantațiilor viticole - Măsura II "instalare sistem de susținere pentru conducere și palisaj" cererea nr. x/11.08.2011 și exonerarea sa de la restituirea sumei de 833.709,80 RON reprezentând sprijin acordat de APIA pentru programul de restructurare/reconversie. Prima instanță, pentru considerentele arătate pe scurt la pct. 2, a respins excepția inadmisibilității și acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând în drept motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare. Astfel, recurenta A. SRL a formulat cerere de sprijin pentru restructurarea/reconversia plantațiilor viticole - Măsura II, campania viticolă 2011 - 2012, înregistrată la APIA - Centrul Județean Arad sub nr. x/11.08.2011. Cererea avea ca obiect reconversia unei suprafețe de 40 ha din suprafața de 94,67 ha arendată de la SC B. SRL potrivit contractului de arendare înregistrat la Consiliul local Târnova, jud. Arad sub nr. x/3.06.2011. Urmare a verificării efectuate de consilierii din cadrul Direcției Antifraudă și Control Intern, la sesizarea DNA - Serviciul Teritorial Timișoara privind Dosarul nr. x/P/2013, s-a încheiat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de constatare a creanțelor bugetare nr. x/26.05.2015 prin care recurenta a fost obligată la restituirea sumei de 833.709,80 RON, reținându-se că ar fi fost plătită necuvenit deoarece SC A. SRL s-a folosit de un contract neînsușit de către proprietar și având înscrise date diferite la anexa 1 a contractului. Prin actul adițional nr. x la contractul de arendare nr. x/3.06.2015, înregistrat la Consiliul Local al comunei Târnova sub nr. x/27.05.2015, arendatorul însuși, SC B. SRL prin reprezentantul legal C., confirmă expres realitatea și încheierea valabilă a contractului de arendă. Chiar dacă inițial s-a contestat încheierea contractului de arendă, având drept consecință primirea pretins necuvenită a sprijinului financiar nerambursabil, actul adițional nr. x la contractul de arendare nr. x/3.06.2015 are valoarea unui act de ratificare expresă a actului mandatarului potrivit art. 1546 din vechiul C. civ. (în vigoare la data încheierii contractului de arendă), respectiv de confirmare expresă a actului anulabil conform art. 1167 din vechiul C. civ. Or, confirmarea are ca efect validarea actului juridic lovit de nulitate relativă, iar acest efect se produce retroactiv ex tunc, din momentul încheierii contractului și atrage renunțarea la mijloacele și excepțiile ce puteau fi opuse. Câmpul noțiunii de "neregulă", conform definiției cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, presupune ca abaterea de la legalitate, regularitate sau conformitate să rezulte dintr-o acțiune sau o inacțiune a beneficiarului finanțării. În acest sens trebuie administrat un probatoriu complet din care să rezulte cu certitudine fapta cauzatoare de prejudicii ce se impută beneficiarului finanțării. Cum în cauză contractul de arendă a fost confirmat de arendator, nu se mai poate reține o neregulă cu privire la documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și care fac dovada că se utilizează terenul pentru care s-a depus cererea de finanțare. Mai mult decât atât, chiar organele penale, prin Ordonanța din 21.07.2017 pronunțată în dosarul penal nr. x/2013, au dispus clasarea cauzei cu privire la pretinsa săvârșire a infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 18 1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenta - reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 197 din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând: va admite acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, va anula Decizia de soluționare a contestației nr. 24939 a/17.08.2015 emisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/26.05.2015 și va exonera reclamanta de la obligația de restituire a sumei de 833.709,80 RON reprezentând contravaloarea sprijinului acordat. Se vor menține dispozițiile sentinței cu privire la excepția inadmisibilității și va fi obligată pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură la plata sumei de 2.150 RON către recurenta-reclamantă SC A. SRL, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate la fond și în recurs.