ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1663/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al județului Hunedoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei nr. x/13.07.2017 emisă de pârât și obligarea acestuia să îi emită decizie de prelungire a dreptului de ședere temporară pe teritoriul României.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 242/09.11.2017:

- a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât;

- a admis, în parte, acțiunea reclamantului, a anulat Decizia nr. x/13.07.2017 emisă de pârât și l-a obligat pe acesta să reanalizeze cererea reclamantului de prelungire a dreptului ședere pe teritoriul României nr. x/05.07.2017 și să emită o nouă decizie cu privire la prelungirea dreptului de ședere temporară în România, pentru perioada în care sunt îndeplinite condițiile generale și speciale, conform art. 56 din O.U.G. nr. 194/2002, pentru perioada de valabilitate a contractului de muncă, dar nu mai târziu de un an;

- a compensat cheltuielile de judecată până la nivelul sumei de 180 RON și-a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul Biroul pentru Imigrări al județului Hunedoara, care a solicitat casarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului, ca nefondată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* Prima instanță a încălcat principiul egalității armelor, deoarece a ignorat în cuprinsul sentinței toate carențele acțiunii civile și a devenit promotorul intereselor intimatului, preluând rolul de dezvoltare și argumentare a principiului proporționalității.

* Instanța de fond a acreditat printr-o hotărâre judecătorească activitatea frauduloasă a societății angajatoare a intimatului. Odată cu cererea de prelungire a dreptului de ședere temporară pe teritoriul României din data de 05.07.2017, intimatul a prezentat Actul adițional nr. 6 la contractul său individual de muncă, act înregistrat în evidențele REVISAL la data de 03.07.2017 și care urma să-și producă efectele începând cu data de 01.07.2017. Ulterior, la data de 10.08.2017, intimatul a formulat o nouă cerere cu același obiect la care a atașat ca dovadă a îndeplinirii condiției speciale a nivelului salarial un nou tradițional la contractul de muncă, act înregistrat cu nr. 6 în evidențele societății angajatoare, încheiat la data de 01.02.2017 și înregistrat în REVISAL la data de 09.08.2017. Acest ultim act urmează să-și producă efectele începând cu data de 01.02.2017.

Intimatul a formulat note scrise în care a invocat excepția inadmisibilității căi de atac, în raport de dispozițiile art. 84 din O.U.G. nr. 194/2002. De asemenea, intimatul a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru motivele arătate la dosar.

5.1. Referitor la excepția invocată în cauză

Prezenta cale de atac este admisibilă, întrucât textul normativ invocat de intimat nu este incident, în condițiile în care vizează soluția pronunțată de instanța competentă cu privire la legalitatea deciziei de returnare.

Or, actul administrativ dedus judecății cuprinde decizia autorității recurente în legătură cu cererea intimatului de prelungire a dreptului de ședere temporară în România.

5.2. Referitor la recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de intimatul-reclamant A. are ca obiect verificarea legalității Deciziei nr. x/13.07.2017 prin care recurentul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al județului Hunedoara a respins cererea sa de prelungire a dreptului de ședere temporară în România, pe motiv că nu îndeplinește cerința impusă de prevederile art. 56 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv acea de a face "dovada menținerii salariului cel puțin la nivelul prevăzut la alin. (1) pe toată perioada șederii acordată anterior." În acest sens, emitentul actului administrativ contestat a reținut în mod concret faptul că "nu vi s-a modificat salariul mediu brut imediat după publicarea în Monitorul Oficial a Legii nr. 7/2017 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, ci numai începând cu data de 01.07.2017".

Prima instanță a anulat actul administrativ unilateral cu caracter individual anterior arătat, precizând, în esență, faptul că intimatul îndeplinește condiția reglementată de textul normativ anterior enunțat, întrucât a prezentat dovezi din care rezultă împrejurarea că salariul brut i-a fost mărit începând cu data de 02.02.2017, dar și că a plătit contribuțiile fiscale pentru diferențele de salarii începând cu luna martie 2017. Totodată, instanța a opinat în sensul că autoritatea pârâtă putea să solicite lămuriri suplimentare reclamantului cu privire la situația rectificată a veniturilor sale dacă avea unele neclarități.

Această concluzie este împărtășită de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale anterior citate, în raport cu probatoriul administrat în cauză.

Astfel, Înalta Curte reține faptul că intimatul-reclamant a prezentat Actul adițional nr. 6/01.02.2017 la contractul său individual de muncă nr. 17/16.07.2012- care avea ca obiect mărirea salariului brut de bază de la 2700 la 3150 RON, act înregistrat în evidențele REVISAL, care urma să-și producă efectele începând cu data de 01.02.2017. Ca atare, intimatul a probat îndeplinirea condiției speciale aflate în discuție, necesară pentru prelungirea dreptului de ședere temporară în România.

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări al Județului Hunedoara împotriva sentinței nr. 242/2017 din 09 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2018.