ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1754/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, suspendarea executării Deciziei nr. 82 din 24.12.2015 până la soluționarea defintivă a acțiunii privind anularea actului administrativ atacat.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2288 din 29 iunie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată, dispunând restituirea către reclamantă a cauțiunii în sumă de 84.874,85 RON, consemnată cu recipisa nr. x la B. sucursala Victoria, la momentul și condiționat de rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea executării actului administrativ atacat, respectiv existența unui caz bine justificat și prevenirea unui prejudiciu iminent (circumstanță neanalizată de instanță).

Astfel, în mod eronat prima instanță a apreciat că argumentele societății privind îndeplinirea cazului bine justificat presupun susțineri de temeinicie ce pot fi verificate exclusiv de instanța de fond prin administrarea de probe cererii în anulare, întrucât cercetarea aparenței de legalitate nu exclude examinarea unor probe și poate implica pipăirea fondului nu doar prin analiza aspectelor formale privind emiterea actului, decizia autorității intimate fiind o decizie complexă, atât în fapt, cât și în drept.

În susținerea cazului bine justificat, recurenta a reluat criticile aduse actului administrativ atacat, invocând nemotivarea deciziei contestate, arătând că nu se realizează o analiză aplicată asupra implicării societății, ci doar una globală, greșita aplicare de către intimat a prevederilor art. 5 din Legea Concurenței, în special prin prisma Regulamentului privind aplicarea art. 5 alin. (2) din lege, analiza prezumtivelor efecte negative de către acesta este, în mod vădit, eronată, neexistând o încălcare a acestor prevederi, invocând și erori majore în stabilirea amenzii aplicate, aceasta încălcând principiul teritorialității și principiul proporționalității.

Recurenta a învederat că, în cauză, este îndeplinită și condiția unei pagube iminete, având în vedere cuantumul considerabil al amenzii aplicate, executarea acestei amenzi ar cauza dificultăți financiare și comerciale majore, iar activitatea întregului grup A. ar fi serios și iremediabil perturbată, mai ales în perioada următoare, în special având în vedere actuala investiție în curs de finalizare, putând să conducă la blocarea întregii activități a societății, cu consecința intrării în insolvență.

În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Concurenței a solicitat respingerea recursului, susținând, în esență, că în mod temeinic și legal prima instanță a reținut neîndeplinirea cazului bine justificat, apreciind că nemotivarea actului atacat, singurul motiv invocat care putea forma obiectul controlului într-o cerere de suspendare, nu se verifică, iar celelalate critici reprezintă critici de netemeinicie care sunt de competența exclusivă a instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare a respectivului act.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 25 ianuarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 8 martie 2018.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei Consiliului Concurenței nr. 82 din 24.12.2015 până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestui act.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se apreciază că nu poate fi primit, hotărârea atacată conținând considerente care corespund cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., ceea ce este confirmat și de faptul că recurenta a fost în măsură să formuleze și critici privind fondul soluției adoptate.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că este întemeiat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond, dispozițiile art. 14 alin. (2)-(7) aplicându-se în mod corespunzător.

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

Analizând situația concretă dedusă judecății, instanța de control judiciar reține că prin sentința nr. 3524 din 6 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei nr. 82 din 24.12.2015 emisă de pârât, în privința reclamantei.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a genera o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția "cazului bine justificat", prin urmare este de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Prin punerea în executare a deciziei atacate, având în vedere cuantumul ridicat al amenzii aplicate, s-ar genera o diminuare a patrimoniului societății recurentei, care ar putea conduce la perturbarea activității acesteia, iar în condițiile în care această consecință este cauzată de un act administrativ în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea lui, diminuarea respectivă nu mai are caracter prezumat legal, astfel că și această condiție este îndeplinită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va admite cererea, cu consecința suspendării executării actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A.. împotriva sentinței nr. 2288 din 29 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, admite cererea și dispune suspendarea efectelor Deciziei nr. 82 din 24.12.2015 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 mai 2018.