ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1778/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/31.01.2014, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/31.01.2014, de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, menținută prin soluția dispusă ca urmare a contestației formulate în procedura prealabilă prin Decizia nr. 358/12.11.2014, emisă de Administrația Națională de Administrare Fiscală - Comisia Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Prin sentința civilă nr. 2220 din 15 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași și Agenția Națională de Administrare Fiscală, a anulat decizia de soluționare a contestației nr. 358/12.12.2014, a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală să emită o nouă decizie de soluționare a contestației administrative formulate de reclamant în termenul legal și a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2220 din 15 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a declarat recurs, invocând ca temei al demersului procesual motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta a susținut următoarele, în raport cu hotărârea primei instanțe:

- sentința recurată este, în parte, lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept întrucât instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii împrejurarea că intimatul reclamant a formulat contestație administrativă în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, pe motiv că acestuia nu i se poate aplica prezumția de comunicare valabilă a actului atacat, însușindu-și în întregime susținerile și argumentele reclamantului;

- raționamentul instanței de fond este criticabil întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 92/2003, ca lege specială sub imperiul căreia se desfășoară procedura de soluționare a contestației, nefiind incidente prevederile legii contenciosului administrativ ca lege generală ce reglementează domeniul contenciosului administrativ;

- reclamantul-intimat ar fi avut posibilitatea legală ca, în nume propriu, în calitate de asociat și fost administrator al S.C. B. S.R.L. să introducă o cerere în calitate de intervenient în conformitate cu dispozițiile art. 212 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, numai în cazul în care titularul dreptului la acțiune, respectiv S.C. B. S.R.L. și-ar fi exercitat acest drept;

- în raport de dispozițiile legale arătate, procedura introducerii altor persoane în soluționarea contestației nu poate fi aplicabilă în lipsa unei contestații și prezintă relevanță împrejurarea că S.C. B. S.R.L., subiect de drepturi și obligații, nu a înțeles să-și exercite dreptul de a contesta titlul de creanță emis în sarcina sa;

- actul administrativ fiscal contestat a fost comunicat în procedura prevăzută de art. 44 alin. (2

2

) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, prin afișarea concomitentă atât la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași cât și pe pagina de internet a ANAF, sens în care a fost încheiat procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin publicitate nr. x/2013/03.02.2014, rezultând astfel că termenul de depunere a contestației prevăzut de Codul de procedură Fiscală a început să curgă de la data comunicării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/31.01. 2014, respectiv data de 19.02.2014;

- contestația formulată de intimatul reclamant, fost administrator al S.C. B. SRL la data de 23.10.2014, după 246 de zile de la data comunicării, în mod evident a fost făcută cu depășirea termenului imperativ de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 și întrucât excepția tardivității primează față de excepția lipsei calității procesuale, care este excepție de fond, contestația formulată de intimatul reclamant în nume propriu, în calitate de fost reprezentant al SC B. S.R.L. a fost în mod corect și legal respinsă ca nedepusă în termen.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, apreciată ca fiind dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 28 septembrie 2017, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea din 25 ianuarie 2018, în Camera de Consiliu a fost admis în principiu recursul promovat, și întrucât toți membrii completului de filtru au apreciat că se impune ca recursul să fie soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) sau (6) din C. proc. civ., s-a fixat termen în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta pârâtă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte, reverificând probatoriul administrat, față de conținutul prevederilor legale aplicabile, apreciază că recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant A. a investit instanța de contencios administrativ competentă cu contestația promovată împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/31.01.2014, emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași ca și împotriva Deciziei nr. 358/12.11.2014, emisă de ANAF în soluționarea contestației formulate în procedura administrativă împotriva respectivei decizii de impunere.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea și a anulat Decizia de soluționare a contestației cu nr. 358/12.11.2014, obligând autoritatea pârâtă ANAF să emită o nouă decizie de soluționare a contestației administrative, apreciată ca fiind formulată de reclamant în termenul legal și a respins în rest cererea ca neîntemeiată, respectiv în ceea ce privește anularea Deciziei de impunere x/31.01.2014, cu privire la care a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 554/2004, în raport de situația de fapt dedusă judecății.

Judecătorul fondului, reținând că, unicul motiv de respingere a contestației reclamantului a fost reprezentat de constatarea decăderii acestuia din drept precum și că, contribuabilul vizat în mod direct de Decizia de impunere x/31.01.2014 este persoana juridică S.C. B. S.R.L., a arătat, în esență, că reclamantul, în calitatea sa de terț care a invocat interesul contestării deciziei în cauză prin aceea că a primit notificare pentru atragerea răspunderii sale solidare, cu S.C. B. S.R.L., susținând că astfel se dovedește calitatea sa procesuală activă, nu mai avea calitatea de administrator sau de asociat la momentul îndeplinirii formalităților de comunicare a deciziei de impunere pentru a i se aplica prezumția legală de comunicare valabilă a actului prevăzut de lege pentru contribuabilul persoană juridică și, ca atare, a apreciat că, în contextul cauzei de față, nu a fost depășit termenul de 30 de zile prevăzut pentru promovarea contestației administrative.

Drept urmare, instanța de fond a anulat integral Decizia de soluționare a contestației nr. 358/12.12.2014 și reținând că aspectul privind calitatea procesuală activă a reclamantului nu a făcut obiectul deciziei de soluționare a contestației, astfel că nu poate fi dezlegat pentru prima dată de către instanța de judecată, a obligat pârâta ANAF să emită o nouă decizie în soluționarea contestației administrative, apreciată ca fiind formulată în termenul legal, cu mențiunea că îi revine acestei autorități și atribuția de a se pronunța cu prioritate asupra calității reclamantului de contribuabil, în analiza legitimării sale procesuale active, raportat tocmai la efectele procedurii de atragere a răspunderii solidare a administratorului, potrivit Ordinului MEF nr. 447/2007.

Recurenta pârâtă ANAF a criticat hotărârea primei instanțe, susținând ca raționamentul înfățișat în considerentele sentinței este rezultatul aplicării greșite a normelor de drept aplicabile, în condițiile în care actul administrativ fiscal contestat a fost comunicat prin procedura prevăzută de art. 44 alin. (2

2

) și alin. (3) din Codul de procedură fiscală, prin afișarea concomitentă atât la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași cât și pe pagina de internet a ANAF.

Înalta Curte, reține însă netemeinicia criticilor înfățișate prin cererea de recurs și apreciază că nu subzistă motivul de nelegalitate invocat în condițiile în care instanța de fond a reținut corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

În limitele sesizării sale corect stabilite, raportat la unicul motiv pentru care, prin Decizia nr. 358/12.11.2014 a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamantul intimat, în calitatea sa de fost administrator al S.C. B. S.R.L., împotriva Deciziei de impunere x/31.01.2014, ca nedepusă în termen, judecătorul fondului, și în opinia instanței de control judiciar a apreciat cu justețe, că în ceea ce-l privește pe reclamantul intimat nu poate opera prezumția legală de comunicare valabilă a actului, prin modalitățile indicate de recurentă.

Incontestabil, intimatul nu mai avea calitatea de reprezentant legal al societății, respectiv nu mai avea calitatea de administrator sau de asociat al S.C. B. S.R.L., la momentul îndeplinirii formalităților de comunicare a deciziei de impunere, prin scrisoare recomandată și respectiv prin publicitate și ca atare, raportat și la considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 536/28.04.2011 la care prima instanță a făcut trimitere, rezultă că, în ceea ce-l privește pe acesta, nu există nicio dovadă care să ateste că, în orice mod, reclamantul-intimat ar fi luat cunoștință în mod efectiv despre existența actului în litigiu, astfel încât să poată fi calculată de la acel moment curgerea termenului de 30 de zile pentru efectuarea procedurii prealabile obligatorii, prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de Procedură Fiscală.

Din această perspectivă, apar a fi în mod evident nefondate susținerile recurentei-pârâte în ceea ce privește data de la care se impunea a fi calculată curgerea termenului de 30 de zile, prevăzut în textul de lege sus arătat, respectiv 19.02.2014, data comunicării către S.C. B. S.R.L., în condițiile în care și în opinia instanței de control judiciar un atare reper temporal nu poate fi avut în vedere tocmai în considerarea situației concrete a reclamantului-intimat, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, situație care, de altfel, nici nu a fost contestată de către autoritățile pârâte.

Este judicioasă aprecierea primei instanțe în sensul că reclamantul intimat are calitatea de terț în raport de Decizia de impunere x/31.01.2014, prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de plată în sumă de 12.264.492 RON pentru persoana juridică S.C. B. S.R.L., invocând însă și dovedind interesul contestării acestei decizii în considerarea faptului că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași i-a comunicat Notificarea de deschidere a procedurii de angajare a răspunderii solidare nr. 7759/16.09.2014, prin care i s-a adus la cunoștință inițierea procedurii de atragere a răspunderii sale solidare cu societatea S.C. B. S.R.L., pentru plata obligațiilor fiscale în cuantum de 12.458.165 RON.

În raport de data la care i-au fost comunicate intimatului-reclamant copii ale raportului de inspecție fiscală și ale Deciziei de impunere x/31.01.2014, la cererea sa expresă (a se vedea înscrisurile depuse în recurs) și numai după ce a luat cunoștință despre existența acestora, urmare a primirii notificării de deschidere a procedurii de angajare a răspunderii solidare, contestația administrativă a fost depusă în termenul de 30 de zile, o atare susținere nefiind de altfel combătută.

Drept urmare, astfel cum bine a reținut prima instanță și în acord cu apărările intimatului-reclamant Înalta Curte constată că nu ii poate fi opozabilă terțului reclamant procedura de comunicare realizată numai în contradictoriu cu persoana juridică S.C. B. S.R.L. și-n același timp nu-i poate fi refuzată orice posibilitate efectivă de apărare, în condițiile în care aceleași organe fiscale au constatat că are calitatea de a răspunde solidar pentru sumele rezultate din respectivele acte fiscale.

Pentru toate considerentele arătate, constatând așadar că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 2220 din 15 septembrie 2015 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2018.