ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1981/2018

Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) să dispună anularea Deciziei nr. x/06.10.2014 privind soluționarea contestației formulată de A., anularea Adresei nr. x/09.07.2014 (act administrativ asimilat unei Decizii de respingere a restituirii) prin care a fost respinsă cererea de acordare a dobânzilor în cuantum de 1.226.720 RON, recunoașterea în favoarea Societății a dreptului de a beneficia de dobânzi în cuantum de 1.226.720 RON, sumă care a fost calculată pentru perioada cuprinsă între data în care au fost stinse de către societate obligațiile fiscale stabilite în mod nelegal de Agenția Națională de Administrare Fiscală, respectiv 20 iunie 2011, și data restituirii efective a TVA și a obligațiilor fiscale accesorii plătite fără a fi datorate, respectiv 6 mai 2014, obligarea DGAMC (sau a organului fiscal competent în administrarea reclamantei la data pronunțării hotărârii) la plata către societate a sumei de 1.226.720 RON reprezentând dobânzi datorate ca urmare a anulării irevocabile a Deciziei de impunere nr. x/31.03.2011 prin Decizia nr. 7405/22.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu cheltuieli de judecată. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2492 din data de 06 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și a anulat Decizia nr. x/06.10.2014 și Adresa nr. x/09.07.2014 emise de pârâtă. Totodată, a aobligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.226.720,2 RON, cu titlu de dobândă. 1.

Cererea de recurs Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a promovat recurs pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurenta susține că prima instanță a interpretat eronat prevederile legale aplicabile, limitându-se la o analiză pur formală a dispozițiilor art. 27 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2014. În concret, recurenta formulează următoarele critici: - instanța în mod greșit a dispus acordarea de dobânzi în cuantum de 1,226.720,2 RON; - instanța de fond a ignorat că în cuprinsul O.U.G. nr. 8/2004 pentru modificarea și completarea unor acte normative și alte măsuri fiscal -bugetare s-a precizat la art. XXVII alin. (2) prevede că " dispozițiile art. III pct. 15 se aplică pentru actele administrative fiscale emise și anulate după data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe" - sub aspectul cuantumului dobânzii, recurenta arată că potrivit cap. 2 pct. 3 din anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004, dobânda se calculează Organul fiscal competent, astfel că momentul de început al cursului dobânzii și zilele de întârziere poate fi stabilit de către instanța de judecată dar în ceea ce privește cuantumul exact, acesta urmează a fi determinat de către organul fiscal. - înlăturarea modului de calcul reținut de instanța de fond. 1.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare la data de 21.06.2016, prin care a solicitat respingerea recursului cu consecința menținerii sentinței atacate ca temenică și legală. A susținut că, în situația în care recurenta-pârâtă considera că A. nu avea dreptul conform legii să calculeze dobânzile în mod corect și legal, avea posibilitatea să invoce acest argument în fața instanței de fond sau eventual să atașeze un alt calcul considerat corect. Recurenta-pârâtă nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare. 1.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 2 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din 2 aprilie 2018, completul filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul promovat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat și a fixat termen pentru judecata pe fond a recursului. 2. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează. Motivele de recurs se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmând să fie analizate din această perspectivă. Pentru a dispune admiterea acțiunii, anularea deciziei nr. 4385/06.10.2014 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și adresa nr. x/09.07.2014 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, precum și obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.226.720,2 RON, cu titlu de dobândă (conform algoritmului de calcul menționat la dosarul cauzei, necontestată de pârâtă), prima instanță și-a limitat analiza la motivele invocate de părțile litigante. Mai mult, instanța a reținut, printre altele, că se va avea în vedere împrejurarea că admiterea prezentei cereri de chemare în judecată se impune în temeiul dispozițiilor dreptului comunitar și a jurisprudenței dezvoltate în temeiul acestuia, chiar în lipsa unei dispoziții legale în dreptul intern, dispozițiile art. 124 1 alin. (1) având menirea de a transpune în dreptul intern soluțiile anterior menționate. Teza avansată de prima instanță nu va fi însușită de instanța de control judiciar, deoarece judecătorul fondului în temeiul art. 22 C. proc. civ., era dator sa-și exercite rolul activ in aflarea adevarului, sa ordone probe și sa ceara explicatii suplimentare. Aceasta regula face ca rolul activ al instantei sa fie un drept, iar nu o obligatie, deoarece, în lipsa unei sanctiuni, instanta de judecata îsi poate sau nu manifesta rolul activ. Astfel, în conformitate cu prevederile art. art. 22 C. proc. civ. cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau întâmpinare. În cauza dedusă judecății, din modul de argumentare a soluției pronunțate, ar rezulta că instanța de fond a dat eficiență principiului disponibilității, respectând limitele învestirii impuse prin cererea de chemare în judecată. Înalta Curte reține că, în realitate, judecătorul nu a exercitat un rol activ, trecând cu ușurință peste argumentele pe care părțile le-au adus în susținerea/apărările formulate în cauză, în baza cărora putea să agumenteze soluția pronunțată. Prin urmare, în considerarea dreptului la un proces echitabil, dar și a principiului aflării adevărului în procesul civil, în fața instanței pot și trebuie să fie valorificate toate apărările necesare. Relativ la stilul juridic, la forma și estetica motivării, contextul cauzei impune menționarea uneia dintre opiniile exprimate în doctrină, în sensul că "motivarea hotărârii, în sensul strict juridic al cuvântului, înseamnă arătarea în scris a rațiunilor care determină pe judecător să respingă sau să admită o cerere. Ea este o lucrare pur subiectivă și cuprinde în sine tot respectul justiției și tot meritul judecătorului" (Pandectele române, 1924, partea I, p.255). Toate considerentele prezentate evidențiază o cercetare incompletă a fondului cauzei de către prima instanță, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (2), art. 497 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamant, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În această privință, Înalta Curte constată, pe de o parte, existența unui probatoriu insuficient, iar, pe de altă parte, nerespectarea de către prima instanță a principiului aflării adevărului în procesul civil consacrat de art. 22 din C. proc. civ., care include, printre altele, îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Cu ocazia rejudecării cauzei, se va proceda la examinarea efectivă a tuturor motivelor de nelegalitate invocate, cu luarea în considerare și a celorlalte critici formulate în recurs, a căror examinare nu a fost realizată în această etapă procesuală tocmai pentru a se asigura o judecată unitară a cauzei de către prima instanță. De asemenea, necesitatea efectuării unei expertize contabile dispusă în conformitate cu prevederile art. 330 C. proc. civ. are rolul de a oferi instanței o opinie de specialitate asupra documentației financiar-contabile supusă analizei, în raport de toate celelalte probe administrate. În concluzie, Înalta Curte nu-i poate fi conferită legitimitate primei instanțe, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, coroborate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, urmează să admită recursul declarat de recurenții-reclamanți, să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.