ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1965/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele

I.Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând pârâtei la emiterea titlului de plată aferent deciziei cuprinzând titlul de despăgubire nr. 9730/FF/l 08.11.2009.

Prin sentința nr. 263 din data de 12.10.2015 a Curții de Apel Timișoara, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca tardivă cererea formulată de reclamanții A., B. și C., toți cu domiciliul procesual ales în comuna Vrani, sat Vrani jud. Caraș-Severin, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, Calea x, sector1.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanții A., B. și C., au formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului declarat s-a argumentat, în esență, că în mod greșit s-a respins acțiunea ca tardiv formulată, întrucât la data de 04.10.2009 a decedat D., iar dezbaterea succesiuni sale a făcut obiectul dosarului nr. x/2010 al Judecătoriei Oravița, în care s-a pronunțat sentința nr. 434/18.05.2011, rămasă irevocabilă prin decizia 433/21.09.2011 pronunțată de Tribunalul Caraș Severin.

Urmare a valorificării pe calea acestui proces a testamentului autentificat sub nr. x/2009, s-a constatat că E. și F. sunt moștenitori testamentari ai lui D., având instituit un legat special prin care defunctul a înțeles să le transmită acestora cota sa de proprietate din suma ce îi revine prin valorificarea titlului de despăgubire emis în baza cererii defunctei sale mame G..

Având în vedere faptul că la data de 04.10.2009 decedase D., cursul prescripției de 3 ani, care începuse să curgă de la comunicarea actului, respectiv de la 01.03.2010, a fost suspendat până la soluționarea irevocabilă a procesului prin care s-a dezbătut succesiunea acestuia, respectiv până la 21.09.2011 (data pronunțării deciziei 433/R/2011). Abia de Ia data de 21.09.2011 a început de fapt să curgă termenul de 3 ani.

Mai mult decât atât la data de 24.08.2013 a decedat și H., astfel că din nou termenul de prescripție a fost suspendat în cauză. După H., au rămas moștenitorii legali soțul A. și fiii B. și I..

Prin urmare, cererea formulată în vederea emiterii titlului de plată a fost depusă în termenul legal și se impunea a fi soluționată prin emiterea titlului de plată.

Referitor la pretinsa depășire a termenului de 3 ani prevăzut de art. 18

1

alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, subliniază faptul că termenul de prescripție a fost suspendat în cauză, datorită faptului că doi dintre titularii drepturilor la despăgubire au decedat.

Ori, potrivit art. 2533 noul C. civ., (1) Prescripția nu curge contra creditorilor defunctului în privința creanțelor pe care aceștia le au asupra moștenirii cât timp aceasta nu a fost acceptată de către succesibili ori, în lipsa acceptării, cât timp nu a fost numit un curator care să îi reprezinte. (2) Ea nu curge nici contra moștenitorilor defunctului cât timp aceștia nu au acceptat moștenirea ori nu a fost numit un curator care să îi reprezinte.

Recurenții critică soluția instanței de fond deoarece, în opinia lor, interpretând și aplicând greșit normele legale privitoare la prescripția dreptului la acțiune, a admis excepția tardivității, deși au dovedit și argumentat suspendarea prescripției.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 18 ianuarie 2018 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. sunt nefondate, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat.

Instanța de fond a admis excepția tardivității și a respins acțiunea reclamantei ca tardivă, opinie împărtășita și de Înalta Curte .

Instanța de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 C. proc. civ. întrucât prima instanță a expus în mod convingător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.

Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate expuse de reclamanți în cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte.

Astfel, se reține din probatoriul administrat, că prin Decizia nr. 9730/FF/02.12.2009 s-a emis titlul de despăgubire în favoarea numiților F., J., D., K., H., L., M., în calitate de moștenitori ai defunctei G., pentru suma de 52.800 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 18

1

alin. (4) din Legea nr. 247/2005 " Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima ședință de tranzacționare a acțiunilor emise de Fondul "Proprietatea." De asemenea, conform dispozițiilor art. 18

2

coroborat cu art. 18

1

alin. (2) din același act normativ, pentru valorificarea titlului de despăgubire, titularul titlului de despăgubire avea dreptul și obligația de a proceda la manifestarea expresă a opțiunii sale în sensul emiterii unui titlu de plată ori de conversie, in condițiile art. 14

1

și cu respectarea termenelor și a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Înalta Curte, în acord cu cele reținute de prima instanță, constată că moștenitorii numitei H. nu au făcut dovada că, anterior introducerii acțiunii, vreunul din moștenitorii în favoarea căruia s-a emis decizia susmenționată, ar fi parcurs procedura administrativă stabilită în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în sensul de a solicita Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 18

1

alin. (4) din Legea nr. 247/2005, emiterea unui titlu de plată sau a unui titlu de conversie

De asemenea, instanța de control judiciar constată că sunt nefondate susținerile recurenților referitoare la suspendarea termenului de prescripție, întrucît nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 13 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 incidente în cauză, potrivit cărora "cursul prescripției se suspendă:

a) cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de întrerupere;

b) pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din Forțele Armate ale Republicii Populare Române, iar acestea sunt puse pe picior de război;

c) până la rezolvarea reclamației administrative făcută de cel îndreptățit, cu privire la despăgubiri sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poștă și telecomunicații, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la înregistrarea reclamației".

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în în condițiile în care titlul de despăgubire a fost emis la data de 02.12.2009, iar cererea reclamanților a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 30.06.2015, dreptul recurenților de a solicita obligarea pârâtei la emiterea titlului de plată era prescris la data introducerii acțiunii.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de A., B. și C. împotriva sentinței nr. 263 din 13 octombrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B. și C. împotriva sentinței nr. 263 din 13 octombrie 2015 a Curții de Apel Timișoara - secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2018.